Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autonomia voinţei este unicul principiu al tuturor legilor morale şi al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligaţie, ci mai curând este opusă principiului obligaţiei şi moralităţii voinţei. Principiul unic al moralităţii constă în independenţa de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) şi în acelaşi timp totuşi în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independenţă este libertate în sens negativ, iar această legislaţie proprie a raţiunii pure, şi ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoriile nu sunt altceva decât nişte afaceri ale politicienilor şi preoţilor, nişte încătuşări la care oamenii aderă de bunăvoie. "Jurăm în faţa ofiţerului de stare civilă credinţă şi dăruire partenerului de viaţă..." - este o insultă adusă iubirii! A aduce iubirea în faţa preoţilor sau a politicienilor este cel mai urât lucru pe care îl poate face cineva; de fapt, este o crimă de neiertat. Iar asemenea legăminte sunt complet stupide: "Suntem de acord să ne căsătorim şi promitem că nu ne vom despărţi şi nu ne vom înşela niciodată." Nu înseamnă prin aceasta că punem legea deasupra iubirii? Legea este doar pentru aceia care nu cunosc ce este iubirea. Legea este pentru cei care sunt orbi, care au uitat limbajul inimii şi trăiesc doar prin comenzile minţii.

Osho în Iubire, Libertate, Solitudine
Adăugat de Adriana Georgiana Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură este în sine practică şi dă (omului) o lege universală, pe care noi o numim legea morală.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regula judecăţii supusă legilor raţiunii pure practice este următoarea: Întreabă-te pe tine însuţi, dacă acţiunea pe care o plănuieşti, presupunând că ar trebui să se întâmple după o lege a naturii din care tu însuţi ai face parte, ai putea s-o consideri posibilă prin voinţa ta? În realitate, conform acestei reguli judecă fiecare dacă acţiunile sunt moral bune sau rele.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre tipica judecăţii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia întrebare, anume: dacă fac ceea ce trebuie, atunci ce-mi este îngăduit să sper? Este practică şi totodată teoretică, astfel încât practicul conduce numai ca un fir călăuzitor la soluţionarea problemei teoretice şi, când aceasta se înalţă, a problemei speculative. Căci toată speranţa tinde spre fericire şi este pentru practic şi pentru legea morală exact acelaşi lucru ca ştiinţa şi legea naturii pentru cunoaşterea teoretică a lucrurilor. Speranţa ajunge în cele din urmă la concluzia că ceva (care determină ultimul scop posibil) există, fiindcă ceva trebuie să se întâmple, pe când ştiinţa ajunge la concluzia că ceva (care acţionează în calitate de cauză supremă) există, fiindcă ceva se întâmplă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua întrebare este pur practică. Ca atare, ea poate aparţine, în adevăr, raţiunii pure, dar atunci nu este transcendentală, ci morală, prin urmare ea nu poate în sine ocupa Critica noastră.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaştere din raţiune pură, sau o cunoaştere raţională din principii empirice. Cea dintâi se numeşte filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiinţa despre legea iubirii (neîmpotrivirii) procedează la fel ca religia: nu neagă direct legea iubirii, dar pune mai presus de ea legi care o anihilează. În religie era supunerea faţă de puterea care vine de la Dumnezeu; în ştiinţă e supunerea faţă de legile istorice, economice, biologice.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are o obligaţie mai sacră să respecte legea decât aceia care au creat legea.

citat clasic din Sofocle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile practice sunt judecăţi care cuprind o determinare universală a voinţei, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiţia este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voinţa lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiţia e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voinţa oricărei fiinţe raţionale.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru al naturii acţionează după legi. Numai o fiinţă raţională are facultatea de a acţiona conform reprezentării legilor, conform principiilor, adică, numai ea are voinţă. Cum pentru derivarea acţiunilor din legi se cere raţiune, voinţa nu este altceva decât raţiune practică.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă deci există un principiu practic suveran şi, în ce priveşte voinţa omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinţei, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura raţională există ca scop în sine. Astfel îşi reprezintă omul în mod necesar propria lui existenţă şi în acest sens el este un principiu subiectiv al acţiunilor omeneşti. Dar la fel îşi reprezintă şi orice altă fiinţă raţională existenţa ei în virtutea aceluiaşi principiu raţional care este valabil şi pentru mine; deci el este în acelaşi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinţei. Imperativul practic va fi deci următorul: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea

Legea e o barieră
Peste care sar deştepţii,
Cei săraci nici nu mai speră...
Şi în care dau inepţii.

epigramă de Vasile Iuşan din Justiţia e oarbă... (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica deci, atât cea a naturii, cât şi cea a moravurilor, mai ales critica unei raţiuni care cutează a zbura cu aripi proprii şi care precedă ca «exerciţiu preliminar ˂propedeutic˃» constituie propriu-zis, ele singure, ceea ce putem numi filosofie în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta raportează totul la înţelepciune, dar pe calea ştiinţei, singura cale care, odată deschisă, nu se acoperă niciodată şi nu permite rătăciri. Matematica, ştiinţa naturii, însăşi cunoştinţa empirică a omului au o înaltă valoare ca mijloace pentru nişte scopuri ale omenirii, care în cea mai mare parte sunt contingente, şi dacă în cele din urmă ele duc totuşi la scopurile ei necesare şi esenţiale, o fac numai prin mijlocirea unei cunoaşteri raţionale din simple concepte, cunoaştere care, oricum am numi-o, nu este propriu-zis decât metafizica.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea e suprema raţiune împlântată în natură care determină ceea ce e bine şi rău; aceeaşi raţiune, sădită şi desăvârşită în mintea omului, este legea... înţelepciunea este legea, iar forţa ei constă în faptul că ne porunceşte să procedăm corect şi ne interzice să ne abatem de la această cale.

Cicero în De legibus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Leonidas: Copii, adunaţi-vă! Nu ne retragem, nu ne predăm; aceasta este legea spartană. Şi, urmând legea spartană, vom rămâne şi vom lupta... şi vom muri. Acesta este începutul unei noi ere. O eră a libertăţii şi toată lumea va şti că trei sute de spartani şi-au dat ultima suflarea ca să o apare.

replică din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!