Ambiguitate

cu figura ta în ochi
stam lungit
pe pat de cridă,
descântându-ţi de deochi
cu tămâia din firidă.

printre fulgi albi
de bumbac
ţi-a venit iarna de hac
şi ningea, măre, ningea,
ca-n vremea lui Caragea.

nu mai ştiu de era iarnă
pe sub cetinii-nverziţi,
ne-mbătasem la povarnă,
descântecul se lipise de noi
şi lunecam simultan
printre soare, ninsoare şi ploi...

lunecau pe secunde
sânii tăi de vis,
în ochii mei se făceau
ore, luni şi ani,
ne credeam în paradis
blestemaţi
să rătacim ca doi duşmani.

ne iubeam, ne uram, ne iubeam,
după care venea despărtirea,
atunci se topea pământul şi piatra
şi-napoi îşi cerea fiecare iubirea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!