Învăţaţi de la ei...

În iarna "81 în... Latina se numea
În lagăr de fugiţi "profughi stranieri" stăteam
Cehi, albanezi şi ruşi, maghiari, poloni eram
Blestemuri de popoare... cu comunistă stea

Nu cunoşteam nici limbă, nici cum să cer înduplec
Prin semne, simpatie... ne înţelegeam oricum.
Din toţi aveam prieten pe acel debut de drum
Un fost circar polon, un clown... cu mare suflet.

El m-a învăţat credinţa, mai mult decât aveam
M-a ajutat în limbă să o cunosc mai bine
Mi-a explicat istorii de leşi, de ruşi... de mine
M-a dus la Vaticanul... Papă polon de neam.

Plecaţi apoi aiurea peste oceane... mări
Ne-am regăsit pe plaiuri de-o ţară uriaşă
Primiţi ca regi... gândeam, dar doar valori în faşă
Ni se dădea normalul, la martori de... orori.

În numele durerii, al vieţii... de-a fi demn
Popor ce nu acceptă nicicând exemplul lor
Lăsaţi false adevăruri sau crezuri de-autor
Vă conjur preţuire... poporului Chopin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stupoare

Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrenţuit,
De mult, de când doar ştiu, că încă nu eram...
De alţii, zişi de-ai mei, ce tot l-au ciopârţit
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!

Şi-l vând şi-acum la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz, ce încă îl mai are...
Nu precum alţii o fac, în ţara lor vecină,
Punând la loc, la toţi, aceeaşi bună-stare?!...

E doar la noi proverbul, c-o capră, de căciulă,
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Şi tragic luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toţi, pe străzi... nu-n internat!?!

Aveam şi Nistru odată şi leşi aveam vecini
Şi aur am avut... făcuse cloşca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat; "Streini..."?!?
Vânduţi, la răsărit... oriunde şi oricui!!!

În basorelief case aveam, sfinte locuri,
Şi odată preoţi caşti, cu minţi mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!

Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urleta, sat

Aveam doar consonanţa din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce şi-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare şi nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Şi avea la Schelă oameni pricepuţi, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colţ de ţarnă, în sus de la şosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neştiuţi,
De-un sat curat ca lacrima, sălaş de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îţi faci cunoscuţi.

Oricum, ei te salută toţi, bărbaţi, copii, femei,
De-un alt bun-simţ, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ţi se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... şi e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i şi ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Şi face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Aşa că timp m-a învăţat să iert, să las răzleţe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ţine.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă culcam seara, niciodată nu aveam chef de somn. Stăteam întins în pat cu ochii deschişi şi ascultam sunetele îndepărtate ale unei sonate beethoveniene ce ajungeau la mine de la câteva încăperi distanţă. Mamei îi plăceau sonatele din volumul I. Apoi veneau mazurcile, preludiile şi valsurile lui Chopin, iar câteodată Liszt. Compozitorii ruşi preferaţi de mama erau Ceaikovski şi Rubinstein. Anton Rubinstein era la apogeul faimei sale şi mama îl considera un fenomen mai mare chiar decât Ceaikovski. Un portret al său atârna deasupra pianului.

Serghei Prokofiev în Memorii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind un popor blând şi paşnic, românii peste tot se stabilesc ferm şi atât de bine îşi răspândeşte naţionalitatea, că oamenii din alte popoare, conlocuitoare cu acesta, treptat se românizează. Aşa au românizat mulţi sârbi, bulgari, unguri. Această capacitate extraordinară de a româniza oameni din popoare total diferite se explică prin faptul că românii nu pot şi nici nu vor să înveţe o limbă străină. Dacă nu este absolut necesar, românii nu vor depune niciun mic efort să vorbească ceva cu vecinii. Ei îi lasă pe aceştia să încerce să le vorbească. Vecinii într-adevăr cedează, învaţă limba română şi vorbesc cu veniţii. Încetul cu încetul, această limbă devine una comună acolo unde mai înainte nu se auzea deloc. Românizarea oamenilor din alte popoare e promovată şi de femeia română, care este luată în căsătorie, pentru frumuseţea ei, de vecinii slavi şi maghiari.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inuit

De existenţa n-ar fi fost mâncare,
Adică n-ar fi fost prozaică preocupare,
Am fi fost cert şi mai curaţi puţin
Şi timp mai mult, de a-l omorî, un chin!

De greva foamei, nu s-ar mai vorbi
Şi bunătăţi nefiind, nimic nu ne-ar orbi...
Ar fi pământu' întreg sălbăticie;
Doar mirişte, o întreagă florărie!

Nici abatoare n-ar mai fi, nici stâni
Şi popii, popii ar fi nişte păgâni;
Că nimeni n-ar muri de-o existenţă,
Credinţă castă... N-ar fi delicvenţă!

O apă în peşte ar fi, mări şi oceane
Şi ne-am iubi toţi; oameni, lei, iguane.
S-ar zice; am fi fără de nicio frică...
De nu un tâmpit ne-ar împuşca, din pică!?

Ah, c-am uitat, nu-i totul din mâncare
Şi nemâncaţi, căci proşti vor fi; nu doare
Prostia! Visu' înseamnă; omenirea o să ţie,
Primordial, de n-ar fi... vreo prostie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu mine

mă înfiora lumina ce curgea trist
pe fereastra murdară
în oraşul rătăcit între cer şi pământ
trist era parfumul cuvintelor
ce mor suav pe câmpuri de dor
nu aveam linişte, nici idei
deci, nu gândeam
nici nu aveam la ce
păşeam aiurea pe alei
mă dureau cumplit lacrimile cerului
ce se scurgeau pe trupul scrijelit de întrebări
zăceam pe treptele părăginite ale lumii
apoi am aprins un rug
să ard rănile sufletului
focul s-a stins în bezna lumii
furios mă adăposteam în mine
cu ochii trişti, pierduţi şi goi
cu trupul încercănat de vise ucise
cu paşii duşi, de mult apuşi
azi, stau singur cu mine la o masă
pe masă, o ceaşcă răsturnată de gânduri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlacav (Închinare lui Vlacav Havel, dramaturg martir şi fost preşedinte al Cehoslovaciei, cu ocazia zilei înmormântării)

Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox
Oriental, de patimi cu nesătui de sânge
Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox
Pe lanţul plin de gene de un popor ce plânge.

Şi ultimii-s mai răi, că le-s ostatic, îs vii,
Îmi scrijelesc perverşi pielea, mi-o iau cu gheare
Şi morţii mi-i reneagă, mă mint, te mint, să ştii
Că sunt benefici, sfinţi, călcându-ne-n picioare.

Sunt curve mişeleşti ce-au lins în scurs de bale
Tiranul prost şi mândru de-un neam îngenunchind
Şi-apoi s-au şters la gură şi-au făcut semn de zale
De lanţ, spunând c-au fost ei pedepsiţi... Rânjind.

Aşa-mi răneşte suflet Ion, zâmbet de crime
În haită cu Adrian, un Gelu mă sfidează
Cu ochi de asasin, Petre-i rai de ruine
Şi toţi îşi joacă rol, iar Sergiu-i dirijează.

Şi-s mulţi că tagma-i mare, aceeaşi-s dealtădată,
Cu toţi martiri pretinşi că-s ei pedeapsa-n sine
Şi cred că dând din ce-am, biserici făcând gloată,
Îşi spală creier, sânge, în preoţi ce-s mulţime.

N-am învăţat nimic, refuzăm învăţatul
Şi de la alţii puri şi moi cum catifeaua
Şi de la cei de-ai noştrii, fugiţi riscându-şi datul...
Ne autoflagelăm tot invocând beleaua.

Suntem fără noroc, ce l-am înmormântat
Cu Raţiu, c-un Coposu şi-nmormântăm cu Rege,
Căci ce-s scursuri noi credem, nu un Havel arestat,
Ce-a suferit şi-a scris cu sufletul pe lege.

E simbolul Vlacav, de-o lume ce-i apusă
Şi de-un popor tăcut şi demn, lovit de soartă,
Împins de răul estic, de libertăţi răpusă,
Ce şi le-a vrut popor şi-o ţară vrută moartă.

Îi plâng astăzi pe cehi, slovaci, îl plâng pe Havel
Vlacav, îl am exemplu, mă plâng amar pe mine
Că n-am avut noroc, trăiesc în Turnul Babel
De hoţi, analfabeţi, de proşti, corupţi... Nu-i bine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim regret... de debut

Am teama veşnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup şi gând, făr-a mai şti de ce-mi revine...

Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi aşez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia şi ultimul rol
Şi nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac şi s-aleg drumul...

Nu pot nici trist să fiu, să plâng şi-aş fi cel mai îndreptăţit
Şi nici căldura n-o mai am -şi cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toţi desprins!

Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi şi-ncă să fiu,
S-oblig aşa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aş vrea, când mort să fiu tot viu!...

PS
... Cum nici la naşterea-mi ce-am fost... şi nu puteam să interviu!...
Deci naşterea şi moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Şi-mi scriu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cookie: Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar pe mine mă înfioară când văd fotografiile alea de război... toţi piloţii şi patrulele submarine şi scafandrii şi războaiele de gherilă din Filippine. Mă întreb de ce nu s-a făcut niciodată un film despre prizonierii de război. Numele meu este Clarence Harvey Cook, mi se spune Cookie. Avionul meu a fost doborât la Magdeburg în Germania, în '43, de asta mă bâlbâi aşa din când în când, mai ales când sunt agitat. Am stat doi ani şi jumătate în Stalag 17. În germană, "stalag" înseamnă lagăr de prizonieri – numărul 17 era undeva în zona Dunării. În total erau vreo 40.000 de prizonieri de război, cu tot cu ruşi, polonezi şi cehi. Noi, piloţii, eram în jur de 630, toţi americani – operatori radio, puşcaşi şi ingineri, toţi sergenţi. Pui 630 de sergenţi laoaltă, să vezi ce iese! Ce scântei mai ieşeau în gaşca aia!... Să vă spun povestea cu spionul pe care l-am suprins în cazarmă noastră...

replică din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degradatori de naţie

Trăim perpetuu în ruşine
Oh, naţiune, biet popor
Condus de-o gaşcă; golănime
Politicând interes... lor.

Rămânem prinşi tentacular
De-o caracatiţă gigantă,
Infipţi în ac de-un insectar
De-o vanitoasă... atentantă.

Mă îngrozeşte-un car de silă
Că-s provenit de-un timp lugubru
De-o neştiinţă crasă... Am milă
De mine, ex... comunistul sumbru.

Nu-i-ndeajuns că m-am dezis
De putrezimea de prostie,
De lene, pungăşii-n permis
Că ştiinţa-i bunul... din hoţie?!?

Chiar de-am fugit de pângărire
Să-mi pregătesc suflet şi minte,
Să fiu la ai mei dreaptă proptire,
Acumulat... Tot, mă dezminte!

Mă regăsesc făr-apărare
Printre zeci-mii de impostori
Cu şcoli făcute-n adunare
'n ştampile... falsificatori!

Sunt toţi un sifilis infect
Cu prelungiri de spirochete
Crezând că viaţa-i un deject
De consumat, de ei... pachete.

Se-adună spurcăciuni în haite
Ce nu cunosc nimic, doar banul,
Ţinându-se complici la toate
Printre minciuni... hulind sărmanul.

Ne vând la unguri, la ţigani,
Ne mint că Regele-i de vină
Că suntem toţi nişte orfani
De bunuri, de străbuni... de-ocină.

"Iubesc", fără de suflet, răul
Ce ni-l vor nouă şi lor bine;
Îmbrăţişaţi, ne sunt călăul...
... Delapidând fabrici, uzine.

Pervertesc scris, realitate,
Martori, timpul din amintiri,
Mizând pe-a noastră laşitate
De mărunţi ego-n... deveniri.

Ne-alegem propria tortură
Votând inepţi, pe o găleată,
Căci vrem să fim lepădătură
De sclavi cu şcoli... Ne vrem otreapă!

Ne fură Rege, ne minţind
Că nu-i român, cum au vândut
Obşteşti germani, evrei, ţintind
S-aibă doar ei, mai mult... avut.

E ţara un nisip instabil
Cernut de-o sită a lor, ostilă,
Ne numărând boabe, contabil;
Votanţi, spălaţi pe creier... bilă.

Huliţi; strâmbă filozofie
De-avut obştesc, doar pentru unii,
Comunism suntem, parşivie
Cu legi... că miere fac tăunii!!!

Cultivăm văz în cataracte,
Auzu-l cenzurăm cu zgomot...
Trăim anonimi, fără acte,
Fără de drepturi... Ei sunt "promot".

Din ideal răstălmăcit
De-un "Capital", dintr-un marxism
Comun, perfid am proslăvit,
Inducând falsul... comunism.

Ode la odioşi cântăm;
Un Iliescu cu-n Năstase,
Cu Ponta-n "gol" ne afundăm,
Umflaţi... de-agonisiri şi case.

Ne păcălim că ardelean
E ungurul, Moldova-i rusă...
Cirtaci de un rebut Traian
Ce ştie tot... călău cu trusă!

Luaţi-i pe rând; Roman, fălos
Instantaneu pe frontispiciu
Şi-un scelerat cu-obrazul gros;
Poet Dinescu, dând cu... biciu'!

Intoxicaţi de false antene,
Din bani de neam, de-un"Felixescu",
Un Vântu, cu realităţi pe teme
În sărăcit popor... Îs "maestru"!

Ce liberali? Ce dreaptă? Îs strâmbi;
Patricieni ce-au luat benzină
Pe gratis şi privim scălâmbi
Cum plinu-l facem... c-o chenzină!

Pe barba lui Constantinescu,
Mare Ciorbea n-a fost... Un tun,
Ne-au dus cu vorba, cu perversu';
Regat vom fi... vânzând tutun!

Femei dau lecţii de purtare
De rochii mini, gând la fel,
Cultivând adulter; trădare
De neam... Partinice cu ţel!

Ne refuzăm Regalitate
Şi Sârbi, Băseşti, fac dinastii,
Din popor, pupularitate...
Naivi creduli, iubim... prostii!

Îşi strâng averi, un capital,
Căci sunt convinşi "capitalişti"
Să ne hrănească... animal,
Egal cu ei... Noi comunişti!

De ce ne-am pregătit în şcoli
Adevărate, în bănci, pe coate
Stând zilnic, mânjitori de coli...
Şi nu-mpărţim, ce-i zi... de noapte?

De ce ne credem incapabili
Să facem tot ce-am învăţat
Şi lăsăm proşti şi profitabili
Să scoată ţara... la mezat?

De ce suntem toţi laşitate;
Nu-i arestăm că ne-au vândut;
Ne făcând unul, unitate
Într-un colos, cinstit... de vrut?

De ce lăsăm să ni se ia?
Totul e-al nostru, ce-am avut
Cu sânge câştigată, ţara!...
... Am lăsat tot ce-i peste Prut!?!

De ce lăsăm pe trădători
Să ne împartă din pământ
La alţi "români" nevorbitori
De limbă... Ce nu ştiu de "sfânt"?

Şi-am milioane de-ntrebări,
Cum noi suntem tot milioane
Întinşi peste oceane, mări,
Ucişi prin gări... prin avioane...

... De ce nu ne-ngrijim de ţară
Ce ne suportă fără vină
Şi-i facem numele ocară...
De ce români?... Gintă latină?!?

De ce sunt alţii, la fel, bine?...
Că-s tot la fel ca noi, umani?!?
Putem să fim, tu şi cu mine,
Din nou popor... Daci şi romani!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora...

Câtă valoare am cunoscut
Câtă cinste, cultură
Şi cât de patriot şi eu am fost,
Mai sunt...
Pe timpul când n-a fost numai avut,
Nu se vorbea-n doi bobi pe arătură,
Biserica nu era doar zi de post
Şi era vorba... un cuvânt!

Ah, ce ruşine aveam,
Roşeam adese
La văz de-o fată ca o floare,
Tot timidă, fină,
Sau pentr-o notă proastă, dacă luam...
Când mama, pentru soră, pregătise zestre
Şi vizita la rude era sărbătoare...
Şi nici maşina nu era... străină!

Toceam s-ajung mai sus,
C-aşa doreau şi-ai mei,
Să se mândrească ei şi-o-ntreagă ţară
C-am ajuns cineva...
Iar titlul, de licenţă, nu era simplu presupus,
Profesori erau castă, nu nişte farisei...
Iar hoţi, doar prezumaţi, nu mai stăteau... pe-afară!

A fost timpul mai sfânt,
Încă demult
Parcă şi lumea era mai curată,
Mai cu stil...
Pe timpul când un rege ne iubea pe noi, pământ,
Sau mai-nainte mult,
C-o ţară răsculată
De adevărat... nu doar un şpil!

Nu se dansa în pinguin pe stradă
Şi respectam bun, rău,
Pe cel ales de noi,
Fără injurii grosolane...
C-aveam o educaţie bravadă,
De mult bun gust, nu golul, hău,
Motivând false –meritat- nevoi...
Munceam... neaşteptând plocoane!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut...

mi-a fost absolut să te cunosc,
căci dacă nu te cunoşteam pe tine,
mi-erau atât de absolut,
singurătăţile cu mine

şi ce dacă ai plecat în alte zări,
aveam nevoie de o amintire
şi absolutul ăsta dintre noi,
n-ar îngâna acum o povestire

şi absolut o vom păstra,
într-un sertar, mai pitulată,
doar noi vom şti de ea şi luna rea,
ce-apare acum doar supărată

mi-a fost absolut să te cunosc
şi-mi este absolut şi-acum şi poate,
ne-om revedea cândva în absolut,
schimbând săruturi neîmpăcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare divină

Când vedem ce-i azi prin lume, gloanţe, bombe şi omor,
Cui, papucii mei, de glume îi mai arde, sau umor?!
Ca şi-acum, îmi amintesc ce mult sânge a vărsat
Neamul nostru românesc, când cu turcii a luptat,

Iar, de n-aveam un Ştefan, sau un Mircea, un Mihai,
Purtam toţi şi azi turban, pe al nostru mândru plai...
Mai aveam noi datini, oare, ca români adevăraţi,
Cu năravuri milenare, buni creştini şi botezaţi?!

Căci, mă-ntreb, dacă eram cuceriţi de-atunci de ei,
De sarmale mai ştiam, mămăligă sau mujdei?!
Mai ştiam de şpriţ, rachiu, cârciumă, sau bar, vreodat'?
Mai vedeam noi vr'un chefliu tăvălit spre casă beat?!

Nici nu ne dădea prin minţi să-njurăm ca pe ogor,
De Cristos, de cruci, de sfinţi, aveam noi aşa folclor?!
Sau, ceva cu mult mai trist, auzeam noi de-un bărbat
C-ar fi fost el, familist, la vreo fufă noaptea-n sat?...

Nu tu ţeapă, nu tu şmen, nu puteam ciordi un ac,
Nici pe blat să mergi pe tren, vai de-al nostru cozonac!
Iară hoţii, evident, votau liber, nu forţaţi,
Doar cu-o mână-n parlament, de cealaltă fi'nd scurtaţi,

Şi apoi, cu-a mea belea, Doamneee, ce amar şi chin!
Mă gândesc, român sadea, să nu fi fost eu creştin...
Iarnă, vară, noapte, zi, ce terorizat eram!...
Aveam io şapte soţii, dar şi şapte soacre-aveam!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi parcă-am prevestit momentul, de ieri, cu lipsa mea de chef...

Azi, inima mi-a dat de veste că am supus-o la canoane
Nu am simţit-o cam demult ca şi cum nici n-o mai aveam
A stat cuminte, suportând din partea mea atâtea toane
Şi cum aveam o ne-mplinire, sau un necaz, în ea dădeam...

Nu că aş fi ales din mine, s-o pedepsesc pe ea din toate,
Ce-alcătuiesc adâncul vieţii din trupul meu ce-a mai rămas.
Dar, cine simte-ntâi durerea şi lacrimile înnodate,
Dacă nu ea, care aude amărăciunea fără glas?

Mi-a dat vreo două trei cuţite şi s-a oprit pentru o clipă,
A vrut să fugă pe trahee, ca să mai poată respira,
Că-n locul unde-şi avea cuibul se instalase-un un fel de frică
Şi sângele închis de valve, nici nu pleca, nici nu intra...

Am stat de ziduri rezemată, cu ceaţa grea pe ochi şi minte,
Nu mă gândeam decât la Cookie că se va pierde-n cartier.
Şi-atunci am înălţat spre cer la Dumnezeu o rugăminte,
Să aibă grijă s-o adopte un om de suflet, dacă pier...

De mine nu-mi păsa, ba calmul ce m-a cuprins parcă vestea
Că pân-aici mi-a fost tot drumul şi liniştită aşteptam
Să cad uşor, dar poezia m-a zgâlţâit... inima mea
A început din nou să bată şi că atât a fost, speram...

Eram chiar lângă farmacie şi două fete sufletiste
M-au aşezat, să prind putere, cu apă rece m-au stropit
O nitro mi-au administrat sub limbă ( am observat cât sunt de triste)
Când drept în ochii mei albaştri, cu empatie m-au privit...

Acuma sunt din nou acasă, în mediul meu şi se impune
Să nu mai ies deloc afară, atâta cât va mai fi cald,
Deşi, să stau încă o lună între pereţi mă indispune
Dar, bine că am poezia şi-n ea am voie să mă scald.

Şi mă voi bucura de prieteni şi pe facebook voi fi prezentă
Cu versul optimist pe care, recomandat de Anatol
Nu-l voi abandona-n gustarul, din care azi am fost absentă
Dar, am avut motiv, prieteni, şi am crezut că pic în gol...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!