Şi parcă-am prevestit momentul, de ieri, cu lipsa mea de chef...

Azi, inima mi-a dat de veste că am supus-o la canoane
Nu am simţit-o cam demult ca şi cum nici n-o mai aveam
A stat cuminte, suportând din partea mea atâtea toane
Şi cum aveam o ne-mplinire, sau un necaz, în ea dădeam...

Nu că aş fi ales din mine, s-o pedepsesc pe ea din toate,
Ce-alcătuiesc adâncul vieţii din trupul meu ce-a mai rămas.
Dar, cine simte-ntâi durerea şi lacrimile înnodate,
Dacă nu ea, care aude amărăciunea fără glas?

Mi-a dat vreo două trei cuţite şi s-a oprit pentru o clipă,
A vrut să fugă pe trahee, ca să mai poată respira,
Că-n locul unde-şi avea cuibul se instalase-un un fel de frică
Şi sângele închis de valve, nici nu pleca, nici nu intra...

Am stat de ziduri rezemată, cu ceaţa grea pe ochi şi minte,
Nu mă gândeam decât la Cookie că se va pierde-n cartier.
Şi-atunci am înălţat spre cer la Dumnezeu o rugăminte,
Să aibă grijă s-o adopte un om de suflet, dacă pier...

De mine nu-mi păsa, ba calmul ce m-a cuprins parcă vestea
Că pân-aici mi-a fost tot drumul şi liniştită aşteptam
Să cad uşor, dar poezia m-a zgâlţâit... inima mea
A început din nou să bată şi că atât a fost, speram...

Eram chiar lângă farmacie şi două fete sufletiste
M-au aşezat, să prind putere, cu apă rece m-au stropit
O nitro mi-au administrat sub limbă ( am observat cât sunt de triste)
Când drept în ochii mei albaştri, cu empatie m-au privit...

Acuma sunt din nou acasă, în mediul meu şi se impune
Să nu mai ies deloc afară, atâta cât va mai fi cald,
Deşi, să stau încă o lună între pereţi mă indispune
Dar, bine că am poezia şi-n ea am voie să mă scald.

Şi mă voi bucura de prieteni şi pe facebook voi fi prezentă
Cu versul optimist pe care, recomandat de Anatol
Nu-l voi abandona-n gustarul, din care azi am fost absentă
Dar, am avut motiv, prieteni, şi am crezut că pic în gol...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare.... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la OcneleMari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream
să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

Nu eram nici măcar gol.
Cineva mi-a adus pielea
şi-a lăsat-o pe mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva mi-a adus inima
şi-a trântit-o în mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu oasele
Şi s-a răzgândit
Am fugit după el
deşi am stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu cineva...
Eu mi-am deschis pieptul
El din tot sufletul
mi-a zis să stau!
Şi-am stat!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie şi blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar şi mai greu când am aflat
Cu cât dispreţ m-ai înşelat
Deşi din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ţi dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le ştiam
Nici bună ziua, nu-ţi dădeam
Mândreţe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Şi când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Şi nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două feţe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viaţa nu-ţi dă şi nici nu-ţi ia,
Işi scrie drumul, cum vrea ea,
Dar şi tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

din surâsul dragostei m-am născut şi eu
şi mângâierile mi-au fost hrană să cresc
în braţele mamei zâmbea Dumnezeu
alături de mine cu suportul ceresc.

de mică am crescut univers de iubire
pământul mi-a fost leagăn şi învăţător
lumini îngereşti mi-au pătruns în privire
în arborele vieţii sunt ramul uimitor.

rândunici îşi fac cuib între frunzele mele
nici o furtună nu mi-a stat în cale
am urcat Golgota şi am ajuns la stele
au nins peste mine visuri magistrale.

mă confesez la Lună vorbim amândouă
din poezia sufletului se prelinge rouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti...

Dacă ai şti,
Câte cărări de magică lună am petrecut...
Dacă ai şti,
Câte urcuşuri şi coborâşuri am dezlegat...
Dacă ai şti,
Câte serbede clipe m-au îngheţat...
Dacă ai şti,
Câte întrebări şi răspunsuri am împlinit?!.

Eram cu gândul
Să te-ntâlnesc pe tine!
Eram cu ochii,
Să te revăd, copile!
Aveam speranţa,
Să te sărut cu dor!
Copil al meu
Şi-al Domnului menire.

Dacă ai şti,
Câtă rugă la Domnul făceam?!
Dacă ai şti,
Inima in piept cum mi se zbătea?!.
Dacă ai şti,
Cum să le sfinţeşti pe toate?!.
Copil al meu,
Al dragostei curate!

Ne-am regăsit!
Am înfruntat ce-a fost mai greu...
Azi ne suntem alături
Şi aşa va fi mereu!..

De ce sunt ochii tăi
Întrebători şi trişti?
De alba nea
la tâmple ce mi-a înflorit?..
Eu n-o mai văd!
Sunt mândră,
Noi am biruit,
Copilul meu,
Şi al vieţii altoire!

Copil al meu,
Cu chipul tandru şi înrourat,
Aşa a fost
Să-mi fie drumul vieţii mele deturnat!..
Eu te cuprind,
Îţi mângâi ochii, chipul tău dorit!..

Mă stingheresc,
De chipul meu cam palid,
Cam îmbătrânit!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctor Meyers

Nici un om, în afara doctorului Hill,
Nu a făcut mai mult pentru oamenii acestui oraş decât mine.
Şi toţi cei slabi, cei sfârşiţi, cei disperaţi
Şi cei care nu puteau plăti se îngrămădeau la uşa mea.
Eu eram cel cu inima bună, abordabilul doctor Meyers.
Eram sănatos, fericit, cu o stare materială comfortabilă,
Binecuvântat cu o tovaraşă de viaţa plăcută, cu copiii mari,
Toţi căsătoriţi, ducând-o bine pe lume.
Dar iată, într-o noapte, Minerva, poetesa,
În necaz, mi-a bătut la uşă, plângând;
Am încercat să o ajut – a murit –
M-au acuzat, ziarele m-au discreditat,
Soţia mea s-a stins de inima rea,
Iar mie pneumonia mi-a dat lovitura de graţie.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...
Ştiu bine că durerile se curmă...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenuşa vremii ninge mângâiere.

Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă...
Un cântec stins pe valuri... o părere...
O umbră jucăuşă care piere
În colbul zării... Nimeni nu-l mai scurmă!

N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Şi pleci nepăsătoare, calmă, rece.

Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată:
Icoana ce ţi-am scris o să te-ntreacă!

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeci si mii de cutite

Zeci si mii de cutite se apropie de mine
Toate isi cunosc atit de bine tinta,
Toate sunt de la tine,
Toate se apropie de mine cu viteza.
*
Zeci si mii de cutite
Toate bine ascutite
Toate numai bine de infipt in inima
Sunt bune...
Au viteza, iar eu trebuie sa alerg
Mi-au spus ca pot sa aleg...
M-au intrebat, le vreau in inima, in minte sau in suflet?
Le-am spus ca nu conteaza, oriunde...
*
Zeci si mii de cutite se indreapta spre mine
Apoi in fata-mi se opresc...
Zeci si mii de cutite,
Toate ruginite, insa bine ascutite
Se indreapta catre mine si in fata-mi se opresc,
Imi intra in inima, in suflet, in minte
Dar toate astea la ce folos?
Zeci si mii de cutite n-o sa ma faca sa uit
De tot ce simt si de tot ce-a fost...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi roz

De lacrimi roz am auzit aşa-ntr-o doară
Şi le-am zărit în ochii tăi de primăvară;
Am vrut dulceaţa să le-o gust, dar lanţuri groase
Nu m-au lăsat s-ating icoana de mătase.

Petale roz, un zâmbet roz, ce feerie!
Dar, ce păcat, privirea mea, nu le mai ştie.
Şi, poate că nici n-am avut parte de ele,
Că-ntotdeauna le-am zărit printre zăbrele.

Sau, poate-n vise mi-a plouat un roz de vară
Aştept pe gene, rozul tandru să-mi răsară;
Dar, horoscopul mi-a prezis o veste tristă:
Că rozul este interzis, chiar de există.

Într-un muzeu a fost închis în veşnicie
Şi ştiu acum, că viaţa-n roz, n-o să îmi fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni duşmani

Walkira, zeiţa războiului, îi este muză
rea, răzbunătoare, apărătoarea celor slabi
care nu ştiu să lupte.
Eram copii pe străzi: multe fete şi un băieţel, adică eu
slab, pipernicit, dacă nu aveam pantaloni scurţi
ai fi zis că sunt o fetiţă mai micuţă;
mă veghea sora mea dar şi toate fetele,
eram păpuşa lor.
Aveam numeroşi duşmani printre prieteni,
prea aveam acces la toate jocurile şi normal
stârneam invidii groaznice.

Într-o zi,
a vrut unul să mă cotonogească,
era atât de simplu
n-avea decât să strănute spre mine şi zob m-ar fi făcut,
dar Walkira imediat scoţând înverşunată sabia colonelului dintr-un şifonier
nu din teacă, era prea uriaşă, s-a aşezat în faţa mea,
care probabil bâzâiam,
să mă apere neînfricată ca o adevărată Walkiră
Duşmanul a fugit speriat de moarte şi imediat s-a zvonit
că sunt intangibil, mă apără Walkira!
Era pe vremuri şi auzisem de amazoane
dar fiindcă am scris-o abia acum, te numesc Walkiră
Dar aveam şi mulţi prieteni printre duşmani
care nu vroiau să mă bată
fiindcă, aveam o soră
iar balaurul cu ochii scânteind flăcări rubinii
mă păzea aspru.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trăsură

Astăzi am pierdut din nou trăsura
Următoarea vine doar la anul
Şi m-au dat afară de la hanul
În care îmi ţineam harababura

Am renunţat pe rând la câte toate
M-au însoţit în viaţa asta scurtă
Un pachet de cărţi că pentru burtă
Zoresc braunian atâtea gloate

"- Ia-mă nene!", le fac semn la toţi
Demnitarii care au caleşti
De care dragul meu să te fereşti
De nu vrei să nimereşti sub roţi

Şi-aştept aşa de-o veşnicie poate
Un căţel chiar mi-a stropit pachetul
Că mi-a venit să-l prind de cap procletul
Să-mi plătească daunele toate

Dar nu-i el de vină ci sunt eu
Lumea asta care-mi e străină
Nu mai vrea s-ajungă la lumină
Şi s-a rupt complet de Dumnezeu!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am aşezat pe un scaun pe puntea de sus a navei şi am
închis ochii,
Iar destinul mi-a apărut ca o prăpastie.
Viaţa mea din trecut s-a amestecat cu cea viitoare,
Între cele două se auzea o gălăgie ca din salonul de fumători
În care, spre auzul urechilor mele, se încheia o partidă de
şah.

Ah, balansat
De senzaţia valurilor,
Ah, legănat
De gândul atât de plăcuit că astăzi încă nu este ziua de mâine,
Şi că cel puţin deocamdată nu mi s-a încredinţat nici un fel
de responsabilitate.
Nici o personalitate propriu-zisă, şi că mă simt aşezat pe
scaun.
Ca o carte uitată acolo de o suedeză.

Ah, scufundat
Într-o leneveală a imaginaţiei, evident că uşor somnoroasă,
Neliniştit într-un mod atât de tihnit,
Atât de mult semănându-i copilului care am fost odată
Şi nici de alte algebre cu valori x şi y în sentimente.
Ah, îmi doresc din tot sufletul
Acele clipe fără de importanţă
Din viaţa mea,
Ah, mi-e dor de acele clipe, ca şi de altele asemănătoare
De pe vremea când eu nu aveam nici o importanţă,
Clipele când am înţeles tot vidul existenţei fără să a,
inteligenţa de a-l înţelege
Pe vremea când existau clarul de lună, singurătatea şi marea,
o Alvaro!

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunosc singurătatea!

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!