Aveam impresia că am rămas, singuri şi mici, aplecaţi peste haos departe de oraşul cu străzi şi necazuri şi smulşi, de o vrajă, din viaţa tuturor.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul ce geme în oraşul pustiu

cine-i ca mine în turnul din Senta! –
privind prea de sus dimineţa devreme
oraşul ce geme
la picioarele mele se apleacă o fiinţă
ce-i singură pe străzi şi e o femeie
în oraşul pustiu
la orele când şi copacii din faţa
primăriei mai dorm, visează, mai cresc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram convins de ce spun. Aveam impresia că scot cuvintele din buzunare şi le arunc, pe lângă fată, boabe de porumb, în zăpadă. Le găsisem, întâmplător, la mine, dar nu erau ale mele. Nici Fana nu întinsese mâna să le prindă. Simţisem, vorbind, cum creşte îndoiala şi cum acoperă, ca două palme flacăra unei lumânăro, alt adevăr: murise cineva în mine.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste, Capitolul al VI-lea - "Soarele murise cu mărăcinii şi copilăria"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi
următoarea respiraţie a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
şi cuprinse-ntreg oraşul în braţele-i mici
oraşul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa am avut necazuri cu femeile... Când am încetat să am necazuri cu ele, simţeam în inima mea că cineva întotdeuna va avea necazuri cu ele, aşa că am continuat să scriu acele blues-uri.

citat din Muddy Waters
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Toată viaţa am avut necazuri cu femeile...
Când am încetat să am necazuri cu ele,
simţeam în inima mea că cineva, undeva,
întotdeuna va avea necazuri cu ele,
aşa că am continuat să scriu acele blues-uri.

poezie de Muddy Waters
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un frate şi o soră

Un frate şi o soră
fugeau din calea morţii.
Peste câmpii şi ape
în căutarea sorţii.

Lacrimi curgeau şiroaie
Din ochii lor plăpânzi.
Dar ei să ţineau de mână
Ca doi îngeri blânzi.

Soarta a fost crudă
Cu aceşti doi porumbei.
Au rămas singuri pe lume,
singuri-singurei.

Dar ei cu fruntea sus
Au înfruntat tot ce le-a ieşit în cale.
Zile grele au avut
Fără un pic de apă şi mâncare.

Dar timpul a trecut
Peste lume şi peste ei.
Acum au un nume şi sunt înconjuraţi
De copii şi nepoţei.

Dar nu vor uita niciodată
câtă vreme va mai trece,
Că un băiat şi o fată au rămas singuri,
În lume aceasta rea şi rece.

poezie de Vladimir Potlog (23 iunie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

0.2

peste tot ce era necrozat
şi blestemat
a început să cadă altfel lumina

o nouă muzică
pe holuri
senzaţia că
suntem în sfârşit
singuri
aici

oraşul ăsta mic
se schimbă
în funcţie de stările mele
oraşul ăsta
se schimbă în funcţie de
prezenţa/absenţa ta

copacii înfloriţi
ne fac să uităm
de pericol

copacii înfloriţi
smoothie-urile cu căpşuni şi banane
mâinile mele mici
în mâinile tale mari
ne iau gândurile
de la uk şi imigrare

oraşul ăsta
ca un
circuit închis
în care ne-nvârtim
la turaţie maximă
şi niciun şanţ
în care
să sfârşim

siguranţa
că
aici nu o să ni se întâmple
niciodată nimic rău
că toate crimele
se petrec
numai în thrillerele la care privim reci
că iubirea noastră
e
blockbuster

şi

storurile trase
nu ne interesează deloc
ce e afară şi de ce ne-ar păsa

când
avem atâtea ficţiuni în care
să ne torturăm
în care
să ne iubim

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam impresia că reprezint o punte peste o apă, o punte care separă sau uneşte două maluri a două meleaguri total diferite, unul verde de primăvară, celălalt galben şi rece de toamnă târzie; sub această punte curgea apa izvorâtă din izvorul sufletului meu, o apă formată din două braţe paralele care nu se uneau niciodată, separate de un mic dâmb de pământ; un braţ cu apă lină, apă cristalină ce curgea liniştită în vale şi un braţ cu apă învolburată, aruncând mici valuri înspumate clipocitoare cărând mici pietricele pe care apoi le lăsa curate la mal. Dacă se rupe puntea va cădea peste cele două braţe lăsând separate cele două maluri, lăsând în urmă cele două fiinţe diferite ale aceleiaşi inimi greu încercate de viaţă.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa s-a născut haos
Dar a fost haos neaoş.

distih de David Boia (7 mai 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce a căzut ...

pe străzi nu mai sunt oameni
cireşii au inflorit undeva departe
un izvor a rămas fără apă
conductele au ruginit

poezie de Viorel Muha (aprilie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul lui ţinţi lei

În oraşul lui ţinţi lei
Te privesc cruciş băieţii,
Dacă nu iubeşti creveţii,
Sau te uiţi urât la ei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi mai mici rămân de şase,
Restul vând produse proaste,
Cu factură dacă vrei.

În oraşul lui ţinţi lei
N-ai să vezi lătrînd pe stradă
Vreo potaie nespălată.
Servesc ţupă din căţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi încap într-o valiză,
Dacă-s puşi atent, cu grijă,
Printre pungi cu tăieţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi au fost demult, odată,
Căci acum deja-i o gloată.
Ţine ne-o scăpa de ei?

poezie satirică de Mihai Manolescu (8 aprilie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă speriam de câte ori mă uitam la el. Avea impresia că mă urmăreşte prin casă cu ochii lui de vulpe vicleană, că îmi fură gândurile şi le spune altora.

G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste, Capitolul I - "Un copil cânta cu ochii în soare" (1933)
Adăugat de Bejinaru Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aveau impresia

că oraşul se scurge odată cu ploaia. rigolele erau pline de case
şi canalizările refulau cartiere întregi. nemestecate
e doar o ploaie, fără nici o legătură cu potopul
dar cu toate acestea oamenii sunt sceptici
e prea multă apă. copacii se înmoaie
crengile lor par acum alge brun-roşcate
unduindu-se în aşteptarea umpluturii de sushi
îngerii coboară şi-încep să măture totul
case, străzi, copaci, oraşe
ca să aibă unde arunca noile pietre
din care vor creşte alţi oameni, alte case, alte oraşe
impresia generală e că toate acestea ar avea un sens
dar totul este confuz. încă nedesluşit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de cais

pe boltă
se întindea amurgul
aşteptam...
o clipă, o zi sau un veac
uneori priveam cum fumega timpul
între două cuvinte inegale
noaptea mă plimbam...
mă plimbam pe haotice străzi
căutam mereu
de multe ori fără habar, în zadar
anii ce pleacau aiurea, haihui
nu am rămas aici, nici dincolo
nici nu aveam de ce
poate, odată, voi trece
peste o mie de drumuri
atunci se vor scutura florile de cais

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pentru cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitent

lumina pe intermitent
sistemul meu nervos periferic funcţionează perfect

la intrarea în oraş pare linişte.

toamna a răpus mişcarea involuntară a oamenilor
merg pe străzi necunoscute pentru prima dată

şi e atât de pustiu
e frig şi e ceaţă ca-n poemele lui bacovia.

tu pe bancheta din spate încă zâmbeşti
suntem singurii care am rămas în zona asta
curăţată de deratizatori.

nu simt nici furnicături în degete nici vreo amorţeală
doar un sentiment de eliberare.

apoi simt teama că nu vom putea supravieţui singuri.
oraşul e plin de şobolani
îi vedem cum încearcă să se urce pe capota maşinii
pe geamuri

şi ştim
asta e imaginea lumii care a fost exterminată.
mii de animale abandonate în cuşti.

semafoarele merg în gol
şi la fel şi noi după ce trecem de ele

ne izbim de un zid care apare brusc în faţa noastră
şi ne trezeşte la realitate.

cineva scrie în creierele noastre cu markere roşii
ceea ce trebuie să simţim mai departe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă văz încă maidanul plin de popor înghesuindu-se la o masă pe care o săptâmână a stat zi şi noapte o condică enormă deschisă. Era după 11 februarie. De câte ori ieşeam de la şcoală, iscăleam toţi da, şi fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în oraşul meu natal!

Ion Luca Caragiale în Grand Hôtel „Victoria Română” (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, iarnă

Bună dimineaţa, iarnă,
Ai sosit în viaţa mea...
Mi-este tot mai frig în suflet,
Cum nu am visat cândva.

Părul mi-ai împodobit cu albul
Anii mei i-ai drămuit,
Ai purtat cu tine visul...
Ce-l aveam, spre infinit.

Mi-ai dat frig, mi-ai dat tristeţe,
Mi-ai dat lacrimi pe obraji.
Mi-ai luat în grabă totul
Şi puţinul ce-l aveam.

Ninge azi la mine-n suflet
Visul meu e tot pustiu,
Tot ce am pierdut în viaţa...
Ingropat-am, nici nu ştiu...

Tu, de mine stai departe,
Lasă-mi doar un colţisor.
Viaţă dă-mi un strop de soare,
Nu vreau astăzi nici un nor.

Îmi las lacrima să cadă,
Peste iernile trecute...
Port în suflet doruri multe
Peste amintiri, mai plâng.

Viaţa un calvar îmi este
Visul îngropat în noapte.
Amintirea, mi-e pustie,
Doar în piept, inima bate.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!