Să-ţi uit numele

Ană, Ană, cine-mi spuse
Că iubirea te răpuse?!
Peste noapte şi natură
Regăsesc altă făptură,
Străină de-acum, şaradă
Imitând vechea baladă.

Ană, Ană, cine vrea
Să-mi ia de pe sufle, grea,
Piatra dragostei - Nirvană,
Cu frumoasa, dulcea Ană?

Mi-au zburat spre stânci vultanii,
Foşnesc pe imaş castanii.
... Şi aşa până-n târziu
Să uit numele-ţi, de-l ştiu!

poezie de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra filosofală

Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreţia-i, nu-mi era asemeni,

Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neştiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Şerpii s-aşază în poziţia infinit,

Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aş vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...

Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Şi cineva, atunci, a ridicat-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să gândească, gândeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să vorbească, vorbeşte,
Cine vrea să mulţumească, mulţumeşte.
Cine vrea să cânte, cântă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să fie fericit,
doar vrea
că... de muncit...
e viaţă grea.
Ideile exprimate
dovedesc sinceritate.
Ideile nespuse
trădează gânduri ascunse.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
gândurile-mi dau fiori.
Pară sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.
Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă;
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de nelodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii înfloriţi

Pe când vecinii se-ntrebau,
Eram doi tineri fericiţi
Ce mână-n mână se plimbau
Pe sub castanii înfloriţi.

Noi lacom ne sorbeam din ochi,
Eram de vrajă aburiţi,
Făceam descântec de deochi
Pe sub castanii înfloriţi.

Zburdam ca mieii pe imaş
Pe şotii doar eram croiţi
Fugeam la gândul "prinde-te-aş
Pe sub castanii înfloriţi"!

Şi ne-ntâlneam ades pe drum,
Eram iubiţii mult doriţi,
În urmă-ne lăsam parfum
Pe sub castanii înfloriţi.

Credeam în fericire şi
Vrăjiţi, păream desăvârşiţi,
Până ce vrajba ne ieşi
Pe sub castanii înfloriţi.

Nici nu mai ştim ce troglodiţi
Din ce meleaguri reveniţi,
Fac să visăm, îmbătrâniţi,
Pe sub castanii înfloriţi.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ochii?

Stă ciuta neagră între stânci, afară.
Cine-mi va săruta gura amară?
Cine-mi va săruta gura amară?

Încet-încet pătrunde ciuta-n tindă.
Vrea botul către mine să-l întindă,
Vrea botul către mine să-l întindă.

Miroase buzele-i a iarbă crudă,
O strig în şoaptă, nu vrea să m-audă,
O strig uşor, tot nu vrea să m-audă.

Aleargă aprig cineva spre mine,
Prin viscol şi prin zloată albă vine,
Prin viscol şi prin zloată albă vine.

Aud prin preajma foşnet vag de rochii.
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Este unul, Nicu Petria
Care încearcă să ajungă
Pe Cincinat sau Crevedia,
În poezie şi la pungă.

epigramă de Nicu Petria (14 februarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub frunte, frigul...

Se grăbeşte ziua, noaptea-i pe aproape,
Ninge-n mine timpul ca-ntr-un giulgi pustiu.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.

Nu-s acoperişuri să-mi adăpostească
Umbra-mi care, iată, tot mai rece e!
Ochiul când renunţă să se mai trezească
Nu mai sunt reţete să îl vindece.

Pasărea luminii a zburat. Rămâne
Să-i păstrez eu cuibul până-n zori de zi,
Dar această noapte nu ştiu când apune
Şi nici lumânarea când se va topi.

Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.
Ziua e departe, noaptea e aproape
Şi mă tem că-n mine s-a făcut târziu.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început sau sfârşit?!

Frunze uscate foşnesc peste deal
Glasuri de îngeri răsună-n Ardeal
E toamnă- n oraş şi plouă meschin
Îngerii cântă imnul divin
Spre şcolă plutesc sau aleargă zglobii
Chipuri de îngeri transformaţi în copii
Dar vai cât de tristă e ziua de azi
Fericirea a rămas undeva printre brazi
Ce tristă e ziua fără careu
Cu masca pe feţe la separeu
E frig şi mă doare îmi vine să strig
Aş muşca cu putere dintr-un simplu covrig
Dar n-am voie s-ating decât sticla cu spirt
S-mi ascund zâmbetul să nu fac niciun filrt
Nu mai ştiu cine eşti nu mai ştiu cine sunt
Început sau sfârşit prezent sau absent
Într-o lume ce vrea să trăiască concret
Am ajuns să trăim doar la modul discret
Frunze uscate foşnesc peste deal
Început sau sfârşit... la noi în Ardeal

poezie de Florentina Danu (13 septembrie 2020)
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Eu ştiu că în turmă sunt oi
Iar vacile merg în cireadă:
Că s-au îngrăşat doar doi,
Destul, dar cine să te creadă?!

epigramă de Nicu Petria (februarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul tău dulce

Motto: "O mamă, dulce mamă, din negura de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;" (M. Eminescu - O mamă...)

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.

De cu seară până-n zori
Gândurile-mi dau fiori.
Parcă sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
şi-atunci mă transfer în stea
şi vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.

Cu el mă călătoresc
visul să ţi-l împlinesc.

Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă:
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Şi de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Şi aş vrea mereu să fie
numai viers de melodie.

Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să mor,
Voi să-mi găsiţi un loc
Aproape de duşmanii mei,
Să pot să fiu alături de acei
Ce m-au vândut...
Vreau vorba mincinoasă să le-ascult
Şi plângerea în van,
Căci vor avea, nu pumnul de arginţi,
Ci rugi fierbinţi...
Să-mi cânte-n noapte fluierul de soc,
Să-mi lumineze pe cărări de foc
Iubirea de prieteni şi copii,
Iar când nu are cine mă jeli,
Puneţi să-mi cânte fluierul de fag,
Să-mi treacă ploi de lacrimi peste prag.
Doiniţi-mi plâns de lacrimă amară
Pentru acei care-au plecat din ţară!
Ciopliţi-mi tron din trupul unui brad!
O veşnicie-n lume vreau să ard...
Vulcan mi-e gândul şi-am erupt în voi!
Aici e frig cumplit şi vânt şi ploi...
Mi-e sufletul arzând - o lumânare
De-acum, în marea morţii-ntunecare.
Sinistre legi mi-au frânt identitatea,
Mă doare plânsul şi mă strânge moartea!
În mine bate-un clopot, timpul doare
Şi-am rătăcit a anilor cărare.
La crucea grea de lemn, în rugi sfioase,
Rămân pe veci doar candelele arse.
De ce m-ar plânge cei ramaşi, un hoit?!
Şi poate cu aceasta, am spus tot...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea, frumoasa mea...

Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima de scoici stelare,
A încolţit în piept târziu
Un fulg de frunză trecătoare.

Se-nalţă, cade, reînvie
Pe pala vântului ştrengar,
Respir parfumul poeziei
Iubirii ce o port ca dar.

Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima cleştar de vis,
Tămăduieşte-mi rana vieţii
Prin aripa ce m-a cuprins.

A încolţit ghinda candorii,
Stejarul s-a ascuns în noi
Pe culmea nemuririi care
Îşi spală fulgerele-n ploi.

Frumoasa mea, frumoasa mea
Iubirea ta-i parfum de stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea

"Mă aflam într-un coşmar, stil Piranesi,
Cărările logicii, paşii raţionali nu duceau nicăieri,
mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate,
apoi uşi ce se deschideau spre NICĂIERI",
aceasta a fost ucenicia, Vilanelle,
dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă,
de pe buzele satyrului, sângele
se strecura spre barba de ţap,
ea nu era englezoaică, era australiancă,
prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului,
spre a descoperi o altă ţară,
fără vise nu am avea identitate,
dar să nu le pierdem în oglinzile reale,
ne aranjăm cravata sau rochia,
mergem la întâlnirea cu viaţa, cu moartea,
nu se ştie cine intră şi cine iese,
copacii cresc pe morminte, ştiu ei ceva,
foşnesc cu glas de om, cum interpretezi
aceste şoapte, aceste vise, aşa va fi,
spuse Marele Preot. "Calea Căilor
nu este bătătorită."

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elevului de-acum

Este mult cam răsfăţat,
Caută să păcălească,
N-are astâmpăr la-nvăţat:
Va rămâne... gură-cască!

epigramă de Nicu Petria (15 septembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de român

Munţii-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindeşte-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munţilor semeţi,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Dacă drumul înainte
Nu-l mai facem în natură
Vina este-n preşedinte
Care dă prea mult din gură.

epigramă de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui care râde la necaz

Eu ştiu din copilărie
Cine râde la necaz,
Are-un cap sub pălărie
Cu bot larg, fără obraz.

epigramă de Nicu Petria (9 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!