Încetaţi!

Oh, voi, oameni însetaţi
De a focului putere
De pustiuri şi tăcere,
Încetaţi, voi, încetaţi!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!

Vreţi să treceţi în nefiinţă
A omului conştiinţă?
Terra, frumoasa planetă
S-o distrugeţi c-o rachetă?
Vreţi să faceţi un dezastru
Din Pământul nostru albastru?!

Catastrofa de-o iubiţi
Şi de vreţi apocalipsul,
Vreţi la luptă să porniţi,
Ca să vedeţi paradisul
Şi să vă-nfăptuiţi visul?

Prea bine! De asta doriţi,
Puteţi s-o înfăptuiţi!
Cerul albastru, 'nalt, senin,
Voi îl umpleţi de venin!
Nori negri şi fumurii,
Furtuni grele, cenuşii,
Ridică-n văzduh nisipul,
De Pământ se alege praful!
Tot se apropie de sfârşit,
Lumea parcă a înnebunit!

Susţineţi că este ştiinţă
Să treceţi în nefiinţă?
A omului născocire
Prin înalta sa gândire...

Dacă mintea poate concepe
Şi de creierul percepe,
De oricine se pricepe,
Atunci... toată astă scofală,
Gândind bine, e-o aiureală!

Dar mai bine-i să-ncetaţi,
Căci prea rău vă înşelaţi!
Nu vrem arme nucleare,
Nici pregătiri militare!
Nu vrem bombe atomice
Şi nici arme cosmice,
Terestre sau chimice!

Nu-ngropaţi în întuneric
Prin dezastru neutronic
Tot ce s-a realizat
Pe Pământul nostru drag.
Noi nu vrem să poluaţi
Atmosfera, cerul, marea,
Vrem numai să încetaţi,
Să ne ascultaţi chemarea!

Dacă atomul este bun,
Nu faceţi din el un tun;
Folosiţi-l cu ştiinţă,
Să fie de trebuinţă,
Să dea lumii energie,
Aşa cum scrie-n chimie.

Arme noi voi căutaţi,
Pământul să-l terorizaţi?
Vă gândiţi doar la putere
Şi priviţi cum lumea piere
Fără pic de milă pură,
Ci doar plini de multă ură?
Nici un pic de dragoste
Nu există pentru voi,
Sentimente, linişte,
Le-aţi aruncat la gunoi?

Şi-n loc să vă dezarmaţi,
Tot la moarte condamnaţi!
Asta-i o mare prostie
Lipsită de omenie.

Dar de gândiţi doar la omor,
Ce lăsaţi pentru viitor?...
Numai praf, pulbere, scrum,
Urmate de mult, mult fum?

Civilizaţia omenească
Voi visaţi să se sfârşească?
Vreţi Pământul un pustiu,
Ca un deşert străveziu?
Lipsiţi fiind de manieră,
Vreţi să-l transformaţi în seră?

Puneţi mâna pe creion,
Calculaţi cu duşmănie
Şi apăsând pe un buton,
Voi operaţi cu mândrie?!
Trageţi simplu de-o manetă,
Declanşând mica rachetă,
Ce totul poate preface
În ţepi, pulberi, scrum şi ace?!

Pământul îl bombardaţi,
În aer îl aruncaţi!
Şi asta vă face plăcere,
Căci aţi câştigat putere!
Însă când Pământul piere,
Nu există nici putere!
Căci de tot s-a dus, s-a dus;
Iar de totul aţi distrus,
Nimic nu aţi câştigat,
Ci degeaba aţi lucrat!

Dar mai bine încetaţi,
Căci prea rău vă înşelaţi!
Noi vrem să lucraţi cu ştiinţă
Pentru oameni, conştiinţă;
Şi-n slujba omenirii,
Nu-n scopul distrugerii.

Cu un simplu avion
Şi cu un banal buton,
Cu-a voastră creaţie
Distrugeţi o civilizaţie?

Vreţi puteri politice
Cu arme balistice?
Credeţi că astfel câştigaţi
Tot ceea ce voi doriţi?
Toate câte le visaţi
Astfel n-o să dobândiţi!

Rachete intercontinentale
Pe pământ, aer şi sol,
În armură şi cu zale
Le desfăşuraţi în zbor.
Şi vreţi pentru viitor
Să fie mai multe în zbor?

Faceţi noi antrenamente
Pentru alte armamente
Şi mai distrugătoare,
Pe pământ, ori zburătoare.
Întemeiaţi noi cercetări
În sectorul defensiv,
Pentru a avea întăriri
În momentul decisiv.

Şi astfel a-narmării cursă
Continuă la nesfârşit;
Dintr-o inepuizabilă sursă,
Pe un drum lung, ce-i infinit!
Invadaţi ţări subjugate,
Popoare nevinovate,
Tot în cale devastaţi,
Ucideţi şi devoraţi.

Şi o nouă armă aţi descoperit,
Căci laserul acum s-a ivit,
Puterea din nou aţi găsit!
Laser – arma viitorului,
În centrul omorului?

Arma cea distrugătoare,
Raza cea ucigătoare,
Care tot ce întâlneşte,
Pe dată, pe loc topeşte.
Rachetă ori satelit,
Laserului nu se opune,
Căci, distrugător vestit,
El pe dată le răpune,
Fiindcă este iscusit.

Şi-narmarea nu se opreşte,
Ci din nou la start porneşte...
Dar mai bine-i s-o stopaţi,
Opriţi, oameni! Încetaţi!!!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

O genetică greşeală...
Nu prea e mare scofală!
Căci, de la un timp încoace,
Maimuţa în pomi nu mai zace...
Ea a coborât din copac,
Pentru a face azi: "PAC! PAC!"
Şi fiind coborât din pom,
Pe dată s-a denumit... OM.
Din maimuţe a evoluat,
Fiind foarte înzestrat,
Iar de ele s-a desprins,
Fiind cu munca deprins;
Munca şi învăţătura,
Ce i-au definit făptura.
Şi-ntr-un timp relativ scurt,
A învăţat foarte mult;
Astfel a apărut ştiinţa,
Ce i-a răscolit fiinţa.
Multe lucruri a-nvăţat,
Ajungând civilizat.
Un om cult şi educat,
Raţional, cumpătat.
Dar simpatica făptură
Fu cuprinsă şi de ură...
Şi chiar împotriva lui
Şi-a întreg Pământului;
Astfel a apărut printre noi
Acel oribil cuvânt: război!
La început cu suliţe, săbii,
Paloş, scut, lănci şi corăbii
Şi cu săgeţi trase din arc
Sau chiar dintr-o arbaletă;
Aducând mai târziu în "ţarc"
Multe bombe-ntr-o rachetă.
Armele s-au modernizat,
Căci vremurile s-au schimbat.
S-a ajuns la tun, pistoale,
Puşti vechi, tradiţionale,
Elicoptere, avioane,
Maşini, tancuri, camioane,
Arme din ce în ce mai "grele",
Mai distrugătoare, rele.
A-nceput cu bombe atomice,
A continuat cu chimice
Şi cu arme biologice,
Iar în spaţiu cosmice.
Apoi cu arme nucleare
Şi altele asemănătoare.
Dar mai bine şi-ar da seama
Omul că nu-i bună arma
Şi-narmarea ar opri-o,
Nu mereu ar tot mări-o...
Ca omul să mai trăiască
Lui însuşi să-şi dovedească
Că nu-i o genetică greşeală
Fără prea mare scofală...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către guvernanţi

Din ţară, de ce ne alungaţi?
Ţara nu e numai a voastră.
Vrem să trăim alături de fraţi.
Aici este şi casa noastră.

De ce să muncim pentru alţii?
De ce să pribegim aiurea?
Vrem să lăsaţi mamele, taţii,
Aici să taie cu securea.

De ce vreţi voi ca să dispară
Frumoasa patrie română?
Avem o viaţă legendară,
Avem Carpaţi, mândră cunună.

De ce vreţi voi ca să ramână
Moşia noastră strămoşească
Fără de naţia română?
Vreţi, străinii s-o cotropească?

Aţi vândut totul din ţară.
Acum ne înstrăinaţi pe noi.
Nu e de-ajuns că ne omoară
Sărăcia? Multele nevoi?

De multă vreme-n ţara asta
Dreptate nu mai există.
Domneşte răul şi năpasta.
Mai rău ca-n era comunistă.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă agăţaţi de casa Dumneavoastră, vă agăţaţi de cărţile Dumneavoastră, vă agăţaţi de idolii Dumneavoastră, de zei, de concluzii, de proprietăţile Dumneavoastră, de amărăciunile Dumneavoastră, pentru că n-aveţi nimic altceva şi tot ce faceţi vă aduce nefericire. Pentru a descoperi dacă există altceva, trebuie să lăsaţi să se ducă cele de care vă agăţaţi. Dacă vreţi să treceţi râul, trebuie să plecaţi de pe acest ţărm. Nu puteţi sta pe un singur ţărm. Dumneavoastră vreţi să fiţi liber de mizerie şi totuşi nu vreţi să treceţi râul. Aşa că vă agăţaţi de ceva ce ştiţi că este jalnic şi sunteţi înfricoşaţi să-i puneţi capăt, fiindcă nu ştiţi ce se află pe celălalt mal al râului.

Krishnamurti în Despre Educaţie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreţi să-l transformaţi pe criminal, trebuie să încetaţi de a-l mai pedepsi şi să începeţi să-l iubiţi. Nimic altceva nu funcţionează. Dragostea nu este o recompensă pentru greşelile lui. Este un mod de a-i reface sufletul, îl redă lui însuşi, îl transferă, scoţându-1 din circuitul reactiv în care el se dezumanizează şi îi face şi pe alţii să decadă.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne

Lăsaţi-ne în pace şi-n nevoi
În ţara sărăcită şi trădată,
Să n-o târâţi cu forţa în război
Şi nu-i mai puneţi ţintele pe hartă!

Nu faceţi din soldaţi carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt şi bun,
Doar pacea este unica avere...

Voi vreţi, cei din apus şi răsărit,
Să semănaţi pe glob doar panică şi ură,
Cu ace şi cu boli ne-aţi umilit
Şi ne-aţi călcat adânc pe bătătură...

Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbaţi cu foc şi sânge harta!
Cu gândul hâd şi suflet de strigoi,
Voi vreţi cu tancuri să-i decideţi soarta...

Vă credeţi mari, dar sunteţi nişte sclavi
Ai marilor magnaţi,... marionete,
Săraci în duh şi de arginţi bolnavi,
Producători de bombe şi rachete.

Lăsaţi-ne, c-avem eroi destui,
Noi încă-i auzim cum gem sub cruce,
Războiul ne înfioară ca un cui
Când viaţa, însăşi, este la răscruce!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni buni, încetaţi să vă mai întristaţi. Oare nu ştiţi voi că tristeţea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca şi când s-ar petrece acum? Oare nu ştiţi că puteţi să vă alegeţi gândurile? Oare nu ştiţi că puterea de a decide ce e bine şi ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeţi pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puţine decât voi care zâmbesc şi se bucură de ceea ce au? Nu v-aţi dat seama până acum că ceea ce acumulaţi nu vă face mai fericiţi? N-aţi observat că şi un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simţiţi mai bine? Chiar trebuie să fiţi egoişti înainte de a oferi? Dacă nu daţi acum din leul vostru 10 bani, când veţi avea 10 milioane, credeţi că veţi oferi unul?! Fiţi recunoscători pentru ceea ce vă oferă viaţa, căci este exact ceea ce aveţi nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreţi!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta ştie că eşti o persoană extraordinară, puternică şi iubitoare şi că poţi să întorci munţii dacă asta îţi doreşti. Nu mai lăsa niciodată negativismul şi pesimismul să îţi acopere inima. Inima ta şi cu tine ştiţi foarte bine ce vise aveţi în viaţă, ce haine vreţi să purtaţi, cum vreţi să iubiţi şi să fiţi iubiţi, ce stil de viaţă vreţi să aveţi, câţi bani vreţi să faceţi, ce talente aveţi, cât de mult potenţial aveţi să faceţi o lume mai bună. Pentru odată în viaţă nu mai lăsa inima să murmure sau să amuţească acoperită de rahatul vieţii exterioare. Parafrazează-l pe Beethoven şi spune-ţi: "Inima unora doar şopteşte în urechile lor în timp ce inima mea URLĂ în ale mele". Ce strigă inima ta acum? Ce regulă încalci azi? Ce îţi spune inima ta despre tine? Cine eşti? Ce poţi să faci? Cât de departe poţi să ajungi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi să-i faceţi

Vreţi să-i faceţi o plăcere?
N-o refuză dar n-o cere.
Nu ştiu cum se potriveşte:
Altul cere, el primeşte.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vrem pace prin război

Noi, românii cu minte înţeleaptă,
dacă vrem să facem istorie,
Nu vrem istorie fără plată,
nici glorie fără victorie.
Nu vrem moarte fără eroi,
nici morminte fără flori.
Nu vrem pace prin război,
vrem cer senin şi fără nori.
Între oameni vrem unire
şi înţelegere, nu ură.
Dragoste vrem. Vrem iubire
şi trăire împreună.
Pământul pe toţi ne ţine.
Ne oferă perspectivă.
Hai să construim o lume
care nu intră-n derivă!
O lume în care dreptatea
tuturor să aparţină.
Să triumfe libertatea,
pacea să fie stăpână!

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi voi, părinţi

Vreţi voi, părinţi, să fie copii voştri sfinţi?
Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta pe pământ,
Ci cu puterea dulce a sfântului cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu!
- Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
- Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-îmbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi
Şi cu umblări curate, dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
Voi veţi purta osândă de creşterea lor rea!

Cădeţi mai bine-n lacrimi cu-amar să vă rugaţi
Să vi se ierte vina şi viaţa să schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai vostri fii frumos
Cu sufletul şi trupul urmaşi ai lui Hristos!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... vrem copii?

Faceţi rugă la stat pentru bani de copii,
Nu mai ştiţi nici ce înseamnă pe lume să vii,
Calculaţi matematic nevoi de valori,
Nu mai ştiţi care-i rostul să naşti, sau omori.
Sunteţi bandă rulantă în pornire nebună
Spre o lume de a cere averi şi pe Lună.
Nu contează dorinţa, nevoia, plăcerea
Aţi ajuns doar să credeţi că mică-i averea.
Vindeţi case, pământuri, trăiţi cât mai bine,
Fără a avea şi dorinţa a celui ce vine.
Faceţi credite multe, vreţi salarii mai mari,
Nu le ştiţi datoria, nu creaţi cărturari.
Aveţi bani să plătiţi, cumpăraţi aparate
Nu gândiţi viitor ce de prunc vă desparte.
Mame sunt doar femeie, nu mai dau ca să sugă
Nu ascultă de plânset, nu înţeleg nici de rugă.
Nu îngrijiţi de nimic, daţi copiii la doici,
Sunteţi demni de ruşine ca bietele scoici
Fără ochi, fără suflet cu minţile gherle
Să producă mai mult, să se umple de perle.

Va veni însă ziua când totul expiră
Şi copilul uitat..., nu va plânge de milă.
Şi asemeni va fi cu ambiţii deşarte
Fără pic de... plecare spre-o crâncenă moarte.
Insensibili produşi ai materii vii,
Ce nu ştiu de vreodată... fost-au voştrii copii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denigratorilor lui Eminescu

Din ce lumi voi aţi venit
Şi aici v-aţi pripăşit?
Pentru ce-aţi venit la noi
Şi-aruncaţi tot cu noroi?
Unde vreţi voi să ajungeţi?
Naţia vreţi să o distrugeţi?
Vă numiţi voi literaţi
Şi pe toţi îi criticaţi;
Filozofi vă mai ziceţi,
Cine credeţi că sunteţi?
Eminescu pentru voi
E de lada cu gunoi.
Din cultură-l aruncaţi.
Locul lui vreţi să-i luaţi?
V-a avântaţi la fruntea sa,
Laurii pentru a-i lua.
Voi degeaba încercaţi
Locul lui n-o să-l luaţi!
El făcu odinioară
Limba noastră o comoară.
Cu el doctorat v-aţi dat,
L-aţi luat, v-aţi lăudat.
Puneţi mâna şi munciţi,
Nu la locul lui râvniţi!
Pe aici ca voi au fost
Ce-ncercata fără rost.
Locul lui ei l-au râvnit.
Rând pe rând s-au prăpădit.
Nume noi ei şi-au luat.
Dar cultura i-a uitat.

El e nufăr în cultură,
Iară voi doar un pelin!
Voi vărsaţi venin pe gură
Şi vreţi locul lui divin?!
Icoană este pentru noi,
Iar voi, doar un gunoi.
Cu sau fără de folos,
Creierii el şi i-a stors.
A lăsat drept moştenire
Opera-i spre-a sa cinstire.
De la voi ce-o să rămână?
Doar o mână de ţărână!
La români i-o vorbă mare:
Fiecare dă ce are!

Trădători de neam şi ţară,
Pentr-un ban primit de-afară.
Sunteţi pata pe vecie
În cultura României!
Va veni timpul odată,
Că istoria nu iartă!
De plătit voi veţi plăti,
Chiar şi morţi dacă veţi fi.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iubeşti, e sărbătoare în fiecare zi. Deci sărbătoriţi cum vreţi, unde vreţi, când vreţi şi cu cine vreţi!

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul întreg fiinţează în voi. Cerurile şi oştile sale fiinţează în voi. Deci, iubiţi Pământul şi toate vlăstarele lui, dacă vreţi să vă iubiţi pe voi înşivă. Şi iubiţi cerurile şi pe toţi locuitorii lor, dacă vreţi să vă iubiţi pe voi înşivă.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în faţă şi pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci când vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiţi. Aşadar, cheltuiţi banii pe care i-aţi pus deoparte, faceţi excursii, cumpăraţi ce vă face plăcere şi dăruiţi ce vă puteţi permite. Nu vă gândiţi să lăsaţi chiar tot ce-aţi agonisit copiilor şi nepoţilor, pentru că, nu-i aşa? nu vreţi să-i transformaţi în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.

citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecaţi

Iarăşi v-a plouat în borş
şi nu vreţi să puneţi botul
prea multe ouă în coş
cum se-nvârte iarăşi totul

Şi nu vreţi să puneţi botul
nu-i nimic găsim pe alţii
care pot să-şi pună cotul
şi fac valuri cât Carpaţii

Nu-i nimic găsim pe alţii
prea multe ouă în coş
să le împărţim ca fraţii
iarăşi v-a plouat în borş

Şi nu vreţi să puneţi botul
treceţi lacrima de-a-notul

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (8 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopţi în şir
Neobositele făclii,
Înşirate pe un fir,
Firul de mătase al nopţii.
Şi cu astfel de mărgele
Perdeaua nopţii e ţesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Şi cuprins de nemişcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Şi-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Şi pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Şi-şi arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunăţiile
Şi miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine doreşte a vedea
Minunea bolţii – o stea?!
În a nopţii grea putere
Şi în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Şi doreşte ca să ştie,
Poate să privească o stea
Şi a ei minunăţie.
Dacă-ţi trezeşte interesul
Mai poţi afla chiar şi restul:
Într-o carte de astronomie,
Găseşti informaţii – o mie;
O mulţime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Şi-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci ştiinţa aşa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată fiinţă,
Ce-i făcută pentru ştiinţă.
Omul e fiinţa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creaţie mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înţelege întreaga natură,
Ce se recunoaşte învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura îşi păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Şi când totu-i cunoscut,
Omul priveşte satisfăcut,
Cu ochii săi luminoşi,
Ai omului ochi frumoşi.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De şi aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete şi le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputinţa
Omului în faţa ei,
Atâta vreme cât ştiinţa
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i şi darnică.
În Univers ea e stăpâna
Şi aşa va fi întotdeauna!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!