Exotică

Întinsu-mi-am arcul spre cer, cu temei,
Zburat-a săgeata, dar unde s-a dus
Nu ştiu, căci avântu-i a dus-o mai sus
Ca raza cea slabă-a ochilor mei.

Zvârlit-am în aer o dulce cântare
Şi dânsa zburat-a. Dar unde s-a dus
Nu ştiu. Cine poate s-o prindă din zare?
O stea care pică şi-un cântec apus...

Târziu într-un paltin înfiptă-am găsit
Săgeata ce-n voie lăsat-am să zboare,
Şi cântecul dulce dormea liniştit
În sufletul unei femei visătoare.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata şi cântecul

Am tras grăbit cu o săgeată-n sus
Când a căzut, nu ştiu unde s-a dus;
Căci a zburat cu o viteză mare
Încât s-o urmăresc n-am fost în stare.
Şi-am înălţat un cântec peste lume
A coborât, dar nu ştiu unde anume;
Căci cine poate oare să privească
Şi-al cântecului zbor să-l urmărească?
Mult mai târziu, într-un stejar solemn
Eu am găsit săgeata înfiptă-n lemn,
Iar cântecul ce altădată l-am cântat
În inima unui prieten l-am aflat.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata şi cântecul

Mi-am strunit arcul şi-am lansat o săgeată-n lume,
A căzut pe pământ, fără să ştiu unde-anume;
S-a pierdut în depărtare-atât de iute-încât vederea
Nu i-a putut urma nici zborul, nici căderea.

Am dat viaţă unui cântec în această lume,
A căzut pe pământ, fără să ştiu unde-anume;
S-a-îndepărtat atât de iute că n-am găsit puterea
Să-i urmez nici zborul, nici căderea.

Târziu apoi, într-un stejar puternic ca o stâncă,
Am regăsit acea săgeată, vibra încă;
Iar cântecul pe care îl credeam pribeag,
L-am regăsit în inima unui prieten drag.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow,1807-1882, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graniţa cerului

suntem într-un loc unde nimeni
nu a mai fost până acum
ne aflăm chiar în acea zonă
în care timpul şi spaţiul se destramă
unde liniile de forţă
sunt distorsionate şi totul
este confuz şi sfărâmat
oraşul
oraşul
oraşul îngerilor zăcea în ruine
norii albi ai distrugerii
acopereau turnurile mândre
şi parcările şi şoselele
nu se mai vedeau
ţinea arcul în mână
şi
şi
aştepta comanda cu spatele lipit
de peretele metalic
uşa depresurizatorului se trânti
de perete şi vălătucii de fum
au intrat prin deschizătură
lemnul s-a îndoit sub tensiunea
strânsă de forţa lui
săgeata a şuierat ascuţit
a fulgerat o vietate
a mai încordat arcul de două ori
trei umbre zăceau
zăceau
zăceau
în fum şi totul a fost o vânătoare
o simplă vânătoare
o simplă
vor fi ridicaţi de spaţiali
dezmembraţi şi topiţi
vor veni câinii întunericului
cu navele lor destul de reduse
ca dimensiuni şi luptele se vor relua
oraşul îngerilor o să dispară
arcul se încordă şi săgeata
luminoasă ţâşni spre motocicleta cu ataş

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii sunt ca arcul - copiii ca săgeata. Arcaşul vede ţinta pe drumul veşniciei şi, cu puterea Sa, întinde arcul, săgeţile să le trimită-n zbor, s-ajungă iute şi departe. Când săgeata este legată cu sfoară de arc, ea nu va zbura niciodată atât de departe pe cât ar putea ajunge dacă zborul i-ar fi liber.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

Dacă un chel te-a săgetat
Se şi crede Cincinat.
Când săgeata-i n-are sare
Pe vizat ştiţi unde-l doare!

madrigal de Teofil Voinescu-Amadeus din Săgeţile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, şi se urcă până ce ajunse de se agăţă de o ramură. Şi din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucişate şi încleştate, ajunse până în vârf. Acolo puse mâna şi-şi luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă şi de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copac?

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate tu

Poate tu ai ştiut
De la bun început,
Ai ştiut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.

Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.

Aş fi vrut ca să ştiu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aştept,
Într-un secol abject.

Când te-ntorci, să m-anunţi
Să nu mor printre munţi,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de menestrel

îmi simt trupul vibrând cu ardoare
într-un dans ştiut numai de el
cu iubire nesfârşită scăldată în soare
la margine de vis cântă un menestrel.

nu ştiu ce e ziua fără soare-n cuvânt
nu ştiu ce e noaptea fără licăr de stele
miresmele de vară se-mprăştie în vânt
prin versatile rime trec secundele mele.

în lumina ochilor dragostea se joacă
să nu mai curgă lacrimi arzătoare
seducţii ancestrale sufletul descarcă
nu mă mai tem de moarte sunt o visătoare.

prin iubiri am găsit mângâierea cerească
le ordonez în versuri expresii curgătoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcul se-ntinde
Săgeata slobozind-o
Spre căprioară.

haiku de Mihail Mataringa (15 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si mai vreau sufletul

Vreau inima ta, iubito,
să ajungă floare, dor,
s-o ştiu cununată
cu parfumul lor.

Vreau fiinţa ta, iubito,
să fie o stea,
să lumineze cărările
din viata mea.

Si mai vreau sufletul, iubito,
să-şi rostuiască izvorul
unde cântecul albastru
vindecă dorul.

Apoi să mă transfer
în sângele tău
şi aproape de tine să fiu
cât mai simplu
şi cât mai târziu...

poezie de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă

nu ştiu unde şi adu
nu ştiu ce - a poruncit
regele supusu
lui nu-i păsa, nu ştia ce
nu ştia de unde
supusul a plecat nu ştiu
unde şi să aducă
nu ştiu ce
s-o pună sau să-l pună
în cutie? - nu ştiu ce
de nu ştiu unde -
se mai întreabă şi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde începe începutul

De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac îşi pierd elanul
în miez de vară când îşi scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia şi pe mine să zbor spre stele;

De unde începe dragostea şi cât va ţine?
de unde ştiu că mă iubeşti tu doar pe mine
de unde ştiu că sufletu-ţi mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde ştiu că tu exişti, că nu eşti doar o-nchipuire
un dans al minţii, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleşit de prea mult dor,
de întrebări şi nenţelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LXI

Slăvite fie clipa, ceas şi loc,
meleag şi an, şi anotimp şi lună,
şi ziua-n care ochii tăi, stapână,
în mine aprins-au vâlvătăi şi foc.

Şi-n veci slăvit dintâiul dulce dor
în care-am ars cu dragostea-nfrăţit,
şi arcul cu săgeata aţintit,
şi rănile ce-adânc în piept mă dor.

Slăvite fie vorbele ce eu,
(o, câte!) le-am rostit chemând spre tine,
şi lacrimile, şi suspinul greu,

şi versul scris ce faima ta prin mine
o spune lumii-ntregi, şi gândul meu
ce-i doar al tău şi neîmpărţit cu nime.

sonet de Petrarca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul omului

Sunt ani, sunt ani de când alerg
Tot înainte, înainte!
Cu-aceeaşi întrebare-n minte:
De unde viu şi unde merg?

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se supuseră fără a cârti câtuşi de puţin, căci ei erau încredinţaţi că tatăl lor ştia ce spune. Traseră, deci, şi săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, şi p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându-se şi se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, îşi luă soţie pe fata împăratului vecin, şi se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse şi cel mijlociu şi se întoarse şi el cu o soţioară mândră şi frumoasă.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurămintele de dragoste veşnică ale femeii (versuri toarse şi întoarse după Heinrich Heine, Intermezzo liric: 13)

Oricât de dulce vorbă ai ,
Oricât de mult tu gura-mi dai
Şi-oricât de mult la sân m-alinţi,
Eu ştiu că minţi, eu ştiu că minţi;
Eu niciodat' nu pun temei,
Pe jurăminte de femei.

hexagramă de George Budoi din Toarse şi întoarse, după Heinrich Heine (1 aprilie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!