Oglinda

D-asupra patului ce-şi frânge de mult icoana venerată,
În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg,
Şi stă pe zid, mai albă vara şi iarna mai întunecată,
Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg.

Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată.
Şi soarbe gesturile noastre în ochiu-i rece şi fatal,
Iar, martoră, nepăsătoare, ea stă în veci ne-nduplecată,
Atât în nopţile de doliu, cât şi-n luminile de bal.

Şi viaţa noastră-ntreagă tace în fundul tainicei oglinde;
Revăd pe mama cum s-apleacă d-asupra leagănului meu,
Văd zâmbetul blajin al tatei şi-nduioşarea mă cuprinde,
Simţind că umbră cum sunt dânşii curând-curând voi fi şi eu.

Şi mâine altul o să vie în apa ei să-şi vadă chipul,
În cadru-i trist punând o formă ce se va şterge cum s-au şters
Atâţia paşi pe malul mării, împrăştiaţi ca şi nisipul
Pe care vântu-l ia şi-l duce, cum poartă faima câte-un vers.

Şi trecător şi el ca mine prin viaţă ca printr-o oglindă,
Văzând-o-n negru-mbrobodită, cum stă pe zid nepăsător,
În sfâşierea dureroasă ce sufletul o să-i cuprindă,
Va înţelege plânsul tainic al lucrurilor ce nu mor.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea majoritate a conflictelor interioare sunt cauzate de identificarea completă a oamenilor cu ceea ce conţine Viaţa, fără a conştientiza Viaţa în Sine. Conţinutul Vieţii, nu înseamnă Viaţa în Sine, ci ceea ce se petrece în Viaţă. Identificarea cu conţinutul Vieţii, te face Una cu conţinutul Vieţii şi te ţine departe de Ceea Ce Eşti Cu Adevărat: Viaţa în Sine, care se exprimă printr-o formă umană. Liniştea în Sine, care se exprimă printr-o formă de sunet. Nu eşti sunetul care provine din Linişte, eşti Liniştea din care provine sunetul, căci orice formă ar prinde sunetul cu care te identifici, Liniştea rămâne neschimbată. Sunetul vine şi pleacă. Tu, rămâi. Prezenţa Ta rămâne, indiferent de diversitatea sunetelor care îţi calcă pragul realităţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groaza de mine

De-o fi vreo inimă în doliu
Când voi muri, o mai implor
Pe chipul meu nepăsător
S-aştearnă-n grabă un linţoliu.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile de vară

Cât sunt de frumoase nopţile de vară
Când ne iubim pe malul mării!
Lumea îmi pare atunci
Un amurg la lăsatul serii.

Cât de minunate sunt nopţile de vară
Când ne iubim pe nisipul fierbinte!
Dragostea îmi pare atunci,
Un poem scris din trei cuvinte.

Cât de fermecătoare sunt nopţile de vară
Când ne ţinem de mână.
Marea îmi pare atunci
Mai calmă, mai frumoasă şi mai senină.

poezie de Vladimir Potlog (10 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul mării

Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescăruşii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd şi două stele ce-şi arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ţine
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.

Fiindcă ceru-albastru pare că păleşte
Când a mea privire ochii-ţi întâlneşte
Şi deşi e soare toată dimineaţa
Eu prefer să plouă, dar să îţi văd faţa
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunţ la toate, dar nu şi la tine.

poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda dintr-o baie albă

eram înconjurat de pereţii albi
cu imperfecţiuni albe
într-o baie albă proaspăt curăţată
în oglindă se reflecta
liniştea

zbuciumul

şi cât de puternică
albă
lumină
rece
ca în saloanele spitalelor
bec nepăsător şi sincer

în lumina asta descoperisem riduri noi
în oglinda asta înşelătoare
în care se ascundea
misterul tot al lumii

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgula dintre viaţă şi moarte

timpul meu e un autovehicul
cu motor pe lacrimi
din când în când
îi verific vâscozitatea
între degete
precum
nisipul gâtul clepsidrei
ca să-mi pot căra umbra
uneori trecem unul prin celălalt
până la dizolvare
lichidul nu are vâscozitatea zilei
şi nu permite nicio trecere înspre mâine

ştiu doar că
ultima picătură
îmi va contura chipul
pe nisipul dinspre răsărit

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samba

am să mă sparg într-o oglindă
prin tocuri şi pe-o podea de viaţă
să pot să te găsesc pe tine, tu chip
şi-n clipe de fericire să spun
că mai există un început, de viaţă
în care încă simplu să pot sa spun
nu-n gol
că poţi să mă iubeşti!

nu vreau să uit că-n umbre de ploaie
de melodii, poate, încă chipului tău tresare
că eşti o zi albă şi vei dansa o samba
amândoi în roşu de foc, într-un destin
pe cărări noi de viaţă şi nu uitând
că noi pe podeaua vieţii, simplu existăm

da, samba vreau în pantof să-o bat
şi zâmbetul tău trist să-l refac
în bucurie
iar pe cer să pun sărut
de gând, de zbatere şi te rog
prin acest vers să nu uiţi
că-n oglinda vieţii este loc
pentru doi, iubind în joc de samba

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne şterge apa din oglinzi

Stimată doamnă, amândoi
Privim oglinzile din noi
În care ape flutur' vag
Când amintiri adie trist
Ca un refren uitat de Liszt
Dintr-un regat de inocenţă
Ajuns la ultima scdenţă
Şi-n care nu mai suntem noi
Copiii blonzi, căci amândoi
Am tot plătit la vămi întruna
Şi-apoi ne-a despărţit furtuna
Cu dune de nisip şi sare
Şi-şi duce crucea fiecare
Lăsând în urmă urme, urme
În care noaptea vin să scurme
Străini ce seamănă cu noi;

De-aceea doamnă, amândoi
Cu ochii plânşi şi suferinzi
Ne şterge apa din oglinzi
Cum valul mării lent nisipul
Când bate vântul şi disipu-l

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o aruncătură

nu ştiu dacă se numeşte regăsire
sau este numai tributul revendicat
de trufaşa viaţă

toate aceste scene nocturne
când pungesc aşternutul
fac din vis o placentă
în care umblu desculţă prin mine
pe coridoare niciodată ştiute

... drumul meu concret
pe şosele din bitum şi păsări îngheţate
urmând traiectoria pădurilor dezmoştenite
drum în pantofi roşii din lac decojindu-se şi degete strânse
în văzul orb al exteriorului care te-mpinge te-mpinge

drumul meu
aşteptând
eliberarea
Acasă!

plânsul pe care mi-l reprimam în copilărie
să nu mă vadă Mama
plânsul pe care mi-l sugrum acum
să nu mă văd... să nu mă văd... de mine să stau ascunsă

*
gesturile noastre cândva unice
mimând eternitatea
în după-amiaza nesfârşită de iulie
când ne permiteam all inclusive

gesturile noastre orfane azi
intrate în rândul anonimatului
neputinţa de-a mai găsi măcar
un strămoş care să jure în faţa lui Dumnezeu
că noi i-am păstrat sângele
felul de a se încrunta
de-a duce mâna la gură
minunându-se

**
pe un câmp
degetele noastre rămase infantile vor testa
consistenţa feroce a lumii ingrate
instinctual iremediabil căutând
învelişul unui uter
acea instanţă maternă
care să ne ţină
încă o vreme
în afara morţii

pe noi străinii
treziţi
la o aruncătură
cosmică
de toate
ale noastre

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pereche

Mă-ntreb şi eu, problema este veche,
Dar a rămas la fel de actuală,
Ne întâlnim cu sufletul pereche
În lumea asta atât de materială?

Oare putem să-i recunoaştem chipul
Sau alergăm nebuni o viaţă-ntreagă?
Căci trupurile-s multe ca nisipul,
Dar care e făptura cea mai dragă?

Şi câteodată crezi că ai găsit-o
Te bucuri mult şi spui la tot poporul,
Însă când vezi că nu ai nimerit-o
Porneşti la drum, că-n piept se zbate dorul.

Trec zile, luni şi ani în continuare
Şi noi iubiri îţi reaprind speranţa,
Dar ce păcat, că-s iute trecătoare,
Şi te cuprinde iar nesiguranţa.

Dar acum simt că nu mai am dileme,
Priveam departe, fără să-mi dau seama
Şi-am înţeles, după atâta vreme,
Că sufletul pereche a fost mama.

poezie de Octavian Cocoş (16 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Îmi place mult când oglinda se uită la mine.
Mă opresc din treburile mele şi
îi fac pe plac...
Mă sparg cu însângerarea.
Îmi ridic miile de pălării adunate în sticlă
De pantofi nu mai zic...
dorm acoperiţi de ei.
De sfârcul ochiului am prins ciudă
de lateralul corpului am un semn de carte
de scuipat şi de şters de coate
de frunţi
de fundul lacului şi de palme murdare
sunt sătul.
Vreau şi eu o oglindă să se oglindească
în mine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă

Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atât
Mă satur cu-o umbră şi-atât

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu umbră tăcută şi dragă
Aşează-ţi fularul la gât
Aşează-ţi fularul la gât

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atâta de rău că e bine
E-atâta de mult da că e nu

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în "a" şi în "u"
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu
Şi umbra aceea eşti tu

poezie celebră de Adrian Păunescu (1 ianuarie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm tâlcuri...

dorm tâlcuri în câte-un cuvânt
ca şerpii ascunşi în pământ
şi-n sufletul meu e tăcere
ca iarna în stupul de miere.

inima- ceasornic oprit-
în pasul tău sîngerat şi rănit
în nopţile cu stelele stinse
îţi caută urmele ninse.

logaritmul stelar ca un vals
dansează în noapte cam fals
şi seara în roşu se frânge,
spoită cu dor şi cu sânge.

cad zările-n fântâni părăsite,
cad gânduri în gol de ispite,
cad doruri obosite în vânt
şi toate se-ascund în cuvânt.

e carnea trecută prin spini,
la care, iubito, te-nchini,
în toamna durerilor noastre
de-acolo de sus dinte astre.

nu mai şterge cu mâinile stelele,
că te fură din cer ielele
şi rămâi în ţinut de poveste,
fără să mai aflu de tine vreo veste.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cenuşa amurgului

Tu vezi cum se-ascunde-n cenuşă amurgul?
De parcă toţi norii porniţi sunt să-l stingă
Şi-n liniştea mare din cer, demiurgul
Dă semnul cel tainic, zăpada să-l ningă!

Stau lucruri în cale sau poate-s doar anii...
Mi-e dor de o vară pe umăr să-mi doarmă,
Iar valul să poarte spre ţărmuri litanii
Când zarea se-nchide albastră şi calmă.

Din mâinile noastre se scurge nisipul
Şi-o pulbere fină pe noi se prelinge...
Ca orbul îţi caut prin negură chipul,
Dar pasărea nopţii cu pliscul m-atinge.

Mai stai lângă mine, e iarna prea cruntă:
Nu vezi cum albite de geruri cad clipe?
Cu viaţa, cu moartea să facem iar nuntă
Şi trece-mă pragul când corbi or să ţipe.

poezie de Steluţa Crăciun
Adăugat de Steluţa Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr şi ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinţii nu sunt pregătiţi să ne moară
Şi-n jur este toamnă, e doliu şi-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolţit,
Părinţii ne sunt pentru mulţi o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec şi rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... şi vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viaţa,
Fericirea şi lupta pentru care trăim.

Învăţaţi să-i iubiţi! Ei sunt rugă şi pace,
Învăţaţi că în ei e lumina de-a fi!
Îi veţi pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Şi atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume şi-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri şi trecut şi speranţă şi dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!