Încerc să trăiesc

... ca pietrele reci după ploaie,
În dimineaţa unei primăveri pustii,
Sufletul zvâcneşte, stă să coboare,
În haosul lumii cenuşii.

O tăciune aprinsă....
În bătaia vântului necruţător,
Spiritul încearcă să renască,
Întunericul îl cheamă, al morţii slujitor.

... ca o stea ce se stinge, alunecând pe cer,
Poate-n dorinţa ta...
Glasul mă cheamă, îmi cere să nu pier,
Dar eu dispar, nu m-a găsit nimenea.

O suflare necugetată mă mângâie,
Mă poartă spre al ei neînţeles...
Sufletul mă strigă, iar eu mă trezesc...
A fost vis din lacrimă... dar eu vă iubesc.

poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers liber să creadă...

Roua dimineţii...
(buzele tale dulci)
O rază de soare mă mângâie,
(mă pierd în sărutul tău)
Chipul tău, atingerea ta...
(mă poartă spre cer)
Senină-ţi este privirea
(mă gaseşte dintre nori)
A inimii mele scânteie...
(mă faci să trăiesc)
Nestemată...
(tu eşti)
Amintirea ta în sufletul meu, răsăritul infinit...
(orizonturi calde)

poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa orientată spre Dumnezeu e singura forţă capabilă să facă sufletul să urce. Ori, mai degrabă, Dumnezeu este cel care vine să cuprindă sufletul şi să îl înalţe, dar numai dorinţa îl sileşte pe Dumnezeu să coboare. El nu vine decât la cei care îi cer să vină; iar spre cei care cer des, îndelung, cu ardoare, el nu se poate împiedica să coboare.

Simone Weil în Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ş)

Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înţeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înţeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Şarpe: este un om viclean şi periculos ca un şarpe.
Nu degeaba îl cheamă Şovăilă: este un om şovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Şugubete: este un om şugubăţ.
Nu degeaba îl cheamă Şutilă: se ocupă cu şutitul.
Nu degeaba îl cheamă Şuţ: este hoţ de buzunare.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călă i creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în 89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

Aud chemarea munţilor,
Şi chemarea din adâncuri.
Aud şi plânsul pruncilor,
Dar şi croncănit de vulturi.

Aud cum pătrunde apa
În pământul însetat.
Aud cum fâşâie sapa
În porumbul semănat.

Şi susur de ape aud.
Aud cum crapă pietrele,
Cum creşte pepenele crud,
Şi cum îmi calcă ghetele.

Aud cum pe ramuri plesnesc
Mugurii în primăvară.
Aud cum oamenii iubesc
Patria lor milenară.

Glasul pământului aud.
Aud cum mama mă cheamă.
La glasul vântului sunt surd.
Pe-acesta nu-l iau în seamă.

El stârneşte vijelia.
Aduce-n ţară furtună.
Aprinde în oameni mânia,
Dispare pacea străbună.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, iubite

Sunt lângă tine clipă de clipă
Eşti sufletul de care aveam nevoie
Complementar şi dulce
Sărut al buzelor ce încă ard
Pleoapele ce clipesc înspre zori
Bună dimineaţa iubite
Te aştept la margini de dor
Vino şi rămâi lângă mine
Degetele tale îmi desenează trupul
Şi mi-l cheamă dăruindu-i
Liniştea şi lumina răsăritului
Printre boabe de rouă
Bună dimineaţa iubite
Curg pulberi de stea
Şi speranţe ce cern peste noi
Iar îngerii cu aripi deschise
Veghează din icoane împlinirile
Bună dimineaţa, iubite
Te iubesc.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

Când dimineaţa mă trezesc şi privesc la cer.
Văd soare, nori şi cum cad stropi reci din el.
Văd copaci şi câmpii înverzite,
Văd oameni harnici, cu suflete înflorite.

Când dimineaţa mă trezesc
Şi privesc în ochii tăi, mamă,
Văd atâta bunătate, văd un sfârşit de iarnă,
Care şi în sufletul meu încet se destramă.

Când dimineaţa mă trezesc şi deschid ochii încet
Şi văd cum o zi nouă se naşte, dispare orice regret.
Atunci mă simt ca Iisus în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (29 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi haosul are armonia lui...

Alexandru Nicovici (2010)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (T-Z)

Nu degeaba îl cheamă Taină: este un om plin de taine.
Nu degeaba îl cheamă Tăcutu: este un om tăcut.
Nu degeaba îl cheamă Tânjală: se lasă mereu pe tânjală.
Nu degeaba îl cheamă Toma: e greu de convins.
Nu degeaba îl cheamă Traistă: e neam de traistă.
Nu degeaba o cheamă Tufă: e tufă.
Nu degeaba îl cheamă Urâtu: este un bărbat urât.
Nu degeaba îl cheamă Uriaşu: este uriaş.
Nu degeaba îl cheamă Văcaru: este văcar.
Nu degeaba îl cheamă Vicleanu: este un om viclean.
Nu degeaba îl cheamă Viteazu: este un om viteaz.
Nu degeaba îl cheamă Voinicu: este un om voinic.
Nu degeaba îl cheamă Vrăjmaşu: este un om vrăjmăşos.
Nu degeaba o cheamă Vulpe: este o femeie şireată ca o vulpe.
Nu degeaba îl cheamă Zgârcitu: este atât de zgârcit, încât îşi mănâncă de sub unghii.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O încăpere poate să stea în întuneric mii de ani, dar, dacă aduci lumină în ea, întunericul va dispărea ca şi cum nici n-ar fi fost. La fel e şi atunci când lumina lui Dumnezeu luminează sufletul: Întunericul încarnărilor dispare într-o clipă. Să nu spui niciodată că eşti păcătos, declarându-ţi, astfel, limitele. Insistă, în schimb, asupra gândului că eşti făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu - că în sufletul tău, în adevăratul tău Sine, întunericul amăgirii nu poate să existe.

citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmblânzit

Spiritul meu goneşte în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaş e la lupta lui Hector cu Ahile
Îmbracă armura la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculţ prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor aşteptând dimineaţa
Când norii se nasc şi tremură ceaţa...
La Masala adoarme între aripi de vultur
Prea târziu să salveze şi ultimul flutur
Şi-ar vrea pe fruntea lor să aşeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate totul e doar o poveste,
Şi doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume!

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?

după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agaţă-mi sufletul de tine...

Iubito, agaţă-mi sufletul de tine
şi fă-mi un adăpost din braţe,
să mă treci departe de întunericul morţii;
nu mă stinge cu lacrime fierbinţi
în catedrala sfinţilor răpuşi de piatră.
Şi cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrăţisându-mă din toate părţile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.

Îmbrăţişează-mă din toate părtile deodata
şi nalţă-mă cu o mişcare adâncă
în trupul ploii;
să-ţi plouă printre degete fiinţa mea din nefiinţă,
viaţa mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâşiaţi
şi a curs dinafară trupul meu în tine.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Am ieşit astăzi la rampă
Cu un gând tivit la lampă,
Cu stropi reci de ploaie-n iarnă
Si- o iubire care cheamă.

Cheamă primăvara-n mine
Ca zborul unei albine
Cheamă ochii tai căprui
Zi frumoasă să imi spui

Si-n chemarea ei ascunde
Dor de viaţă, dor de munte
Dor de ziua care vine,
Dor fără melancolie.

Si-am plecat râzând prin ploaie,
Am in inimă văpaie
Violetă -i zarea toată
Noaptea pleacă intunecată.

Pasul meu nu se opreşte,
Peste valul vremii trece,
Dor de viaţă cât cuprinde,
Timpul merge inainte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă

Mă cheamă o luntre
mă strigă o stea
cui pot fi o punte
când e vreme rea?

Mă mângâie-zâna
şi mă rog la zeu
dulce sa-mi ramână
infinitul meu.

Mă uimeşte pleoapa
care mă facu
sa îi sorb eu apa
dintre "da" şi "nu".

Haide, vino fată
vreme-i de iubit
ziua mă răsfaţă
şi cobor din mit.

De un drag de tine
si la sânul tau
sinele-mi cunosc
caut adăpost.

Haide, haide viaţa
vino tu sublim
risipita-i ceaţa!
Vă iubesc! Amin!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai mamă lângă mine

După tine, mamă, sufletul îmi plânge.
Pentru tine, mamă, inima-mi se frânge.
O lacrimă curge pe obrazul stâng,
Semn că mi se stinge viaţa în curând.
Ceva negru m-apasă, lumina mi se stinge:
Rămâi mamă acasă, în braţe tu mă strânge!
O ultimă lacrimă se scurge pentru tine.
Te strigă din inimă: Stai mamă lângă mine!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-i de tăciune

Linişte! Noaptea-i de tăciune limpede ca apa,
Ca bobul de struguri.
Licuricii lumii mai zâmbesc la lună,
Povestind în galben, firul înţelepciunii
Icoana de taină cu chip îngeresc
Mai rămâne marea, singura poveste.
Ne lipseşte apa stropilor de ploi
Treaz e orologiul umbrelor-mestecăni
Ce îşi spun adio dezbrăcaţi în ploi.
Un mileniu vine, altul se topeşte-n ani,
Măsurând clipe efemere.
Pietrele marine s-au cioplit în terme,
Obosindu-şi braţul
Octombrie revine ca o stea polară, ca o cântăreaţă,
Mandolină albă arsă dintr-un os,
Pusă în prescură, în rubin, în mare
Clopotul de aur tot crescând în lapţi
Pajuri de ferigi - chipul tău frumos,
Trupul de femeie împlinită.
Mâna ce te mângâie,
Ochiul ce te sărută până dimineaţa.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

În vis te priveam când în adâncul nopţii adormeam,
Tremurând plângeam, după tine mă uitam,
Plângeam asa de tare, din sufletul meu mare, părăsit şi fără suflare.
Mă priveam şi urmăream, cum după tine alergam,
Tresărind mă trezesc, după tine eu privesc, uşurat iţi şoptesc,
Cât de mult te iubesc!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci, iubite...

Nu aş fi vrut să mă întorc acasă!
Acolo-mi era sufletul, lăstarii
Ce-am smuls din cuibul vetrei luminoasă
Şi replantat, crescând precum stejarii.

Acum, au muguri izbucniţi pe ramuri,
Boboci şi flori şi-i mereu primăvară,
Îi simt prin somn că parcă bat în geamuri
Şi mă trezesc de dor, ce grea povară!

Îmi întind mâna să ajung să-i mângâi
Dar nălucirile dispar cu noaptea,
În întunericul tăciune bâlbâi
Trei vorbe şi mă-nchin, e ziua-a şaptea

Şi zori-au răsărit după colină
Şi gându-mi zboară spre-acele tărâmuri
Cu ramuri verzi din a mea rădăcină
Cu muguri şi boboci şi flori de zmeur!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!