Neîmblânzit

Spiritul meu goneşte în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaş e la lupta lui Hector cu Ahile
Îmbracă armura la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculţ prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor aşteptând dimineaţa
Când norii se nasc şi tremură ceaţa...
La Masala adoarme între aripi de vultur
Prea târziu să salveze şi ultimul flutur
Şi-ar vrea pe fruntea lor să aşeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate totul e doar o poveste,
Şi doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume!

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar trupul

Doar trupul suferă zăvoare
Şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
Şi-i liber spiritul să zboare.
Doar mâinile-n cătuşe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaş al tinii,
Îmbracă armele luminii
Şi-i liber spiritul să lupte.

Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Şi-avânt şi crez şi bucurie
Şi-i liber spiritul să cânte.

Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,
Supus e legilor iubirii
Şi-i liber spiritul să ardă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ultimului străbun

Foşnet de frunze şi miros de toamnă,
Paşii urmează cărarea pustie,
Ascult pădurea ce mă cheamă solemnă,
Muntele tace, doar vântul adie...

Sunt obosit de prea multe minciuni,
În lume stăpân e doar banul,
Credinţa-i vândută pe slăbiciuni,
Şi văd peste tot doar declinul...

Un vultur în zbor îmi spune pe nume,
Şi lupul m-aşteaptă la capăt,
İntrarea secretă e sus chiar pe culme,
Văd stranii fantome în treacăt...

Tăcuţi mă privesc cu blândeţe străbunii,
Şi însuşi Zamolxe-a venit,
Mă-ndrept liniştit spre poarta luminii,
Pornesc către casa din infinit...

În urmă pământul îmi plânge durerea,
Pădurea şi munţii mă cheamă,
Pâraiele poartă în şoaptă mâhnirea,
Şi cerul se-nchide cu-o lacrimă...

Voi reveni când credinţa va-nvinge,
Şi spiritul dac va renaşte,
Când nici o fiinţă nu va mai plânge,
Şi flori de speranţă vor creşte...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziuni lucide

gânduri albastre, violete, maro
le propulsez spre cer semn că exist
le împart în lume în formă angro
culori să nuanţeze spiritul altruist.

maeştrii de cuvinte farmecă viitorul
porniri pasionale iubiri alimentează
în scenarii de viaţă eu sunt autorul
o lume virtuală mă emancipează.

vorbesc cu poeţii câte-n lună şi stele
poeme cu picioare aleargă prin lume
prind aripi de zbor sentimentele mele
mi-au adus faimă mi-au creat un nume.

clipele golaşe se îmbracă în sunet
animându-mi ecoul rănit de un tunet.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară neagră - II

În cristalul morţii
Suntem fără dimensiune;
Ne încearcă spiritul raţiunii
Redeterminări de sens şi lume!...

Se dilată celulele fără contur
Neliniştea arde stări latente;
Fugim în graniţa celui singur
Trădând ultime reci sentimente!

Pământul alunecă sub noi;
Nu mai are abisul certitudine;
Ne încearcă spiritul raţiunii
Redeterminări de sens şi lume!...

Atomii se dizolvă în abstract!
Nu vom avea nicio înfăţişare!
Moartea se plimbă astăzi în frac;
Ne mai dă dreptul la o încercare?!

Ce viaţă, ce viaţă să mai rămână
Când totul în jur vai, se descompune;
Ne încearcă spiritul raţiunii
Redeterminări de sens şi lume!...

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Master

sursele locale susţin
că ea se adaptează uşor
la viaţa în vid
unde poate locui fără mirare
între respiraţii adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici şi litere
pe genunchi
pregătindu-se în continuu
pentru ceva atât de mare şi intens
încât nu poate fi
prins în braţe, desenat sau arătat cu degetul

dimineaţa
când îşi piaptănă spiritul neîmblânzit
şi se îmbracă agale pentru incendiu
ea este mai frumoasă decât lupta de clasă
surpând maluri pentru cei nedreptăţiţi
înfigând steaguri şi săbii
în desenele de pe asfalt
cu genele trăgând de ploaia din nori

la prânz
păşeşte senin peste cărbunii
încinşi doar pentru ea
când se pierde şi se regăseşte
trage linii între tot şi nimic
când se simte iubită
radiază în pusee de febră
şi lumea
lumea se reazămă
în pasiunea ei pentru viaţă
în umăru-i gol ca o stâncă
cu toata impotenţa
ce le curge prin vene
aranjându-şi visele moi
între rigla lor şi creionul ei albastru

ce vuiet
înainte şi după ea
cum scurmă oamenii
ca un fel de pisică cu ochi speriaţi
mai ales noaptea

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelei

Eu nu înţeleg ce-i cu mine,
mă trage tristeţea-n abis.
O veche poveste se ţine
de sufletul meu şi în vis.

E seară. Şi Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stâncă un pic.

Şi cântă acolo o fată,
pe vârful lucind de scântei,
în aur e dânsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.

Îşi mângâie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cântecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.

Vâslaşul se pierde prin ceaţă,
De-un dor fără nume cuprins,
şi stânca n-o vede în faţă
el vârfu-l priveşte aprins.

Iar râul - furia să-i vină
pe loc îl trimite în rai.
Ah, tu eşti, doar tu eşti de vină
cu cântecul tău, Lorelei.

poezie celebră de Heinrich Heine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din sufletul meu

E iarnă,
în sufletul meu este ger.
Ca într-o lume cu altfel de reguli,
mă încălzesc şi pier
asemeni fulgului de zăpadă.

Prea târziu să mai schimb ceva,
e iarnă şi atât.
E iarnă, dragostea mea,
şi afară e iarnă,
e prea mult pentru mine
şi tu te-ai cuibărit
în ultimul loc cald,
m-ai alungat din ultimul loc cald.
Când vei pleca,
se va răci şi acela.

poezie de Julieta Daiana Bock
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce îmi place ea

Când merge cu mine pe stradă
Cântă mereu ceva,
Acasă adoarme în hol,
Nici vorbă de pijama.
Mama ei o ceartă şi-i spune
Că nu se mai poate aşa,
Da' mie ea îmi răspunde:
"Asta nu-i treaba ta!"

Se uită tot timpu-n vitrine
Să vadă cum îi stă,
Se plimbă prin magazine,
N-o lăsa singură!
Pleacă toată ziua de-acasă,
Doar seara târziu dai de ea,
Dar dac-o-ntrebi când se-ntoarce, îţi spune:
"Asta nu-i treaba ta!"

Îi place mult
Să-i povestesc
Ce-am mai citit între timp,
Stă şi-ascultă ce-i spun,
Îi place...

Dacă-i soare afară,
Vrea în parc imediat,
Vrea la film şi la teatru,
Vrea cu barca pe lac,
Vrea îngheţată şi vată de zahăr
Şi tort cu blat de bezea,
Vrea tot anul vacanţă,
De-aia îmi place ea!

cântec, versuri de Alexandru Andrieş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milă pentru noi, Părinte

Doamne, parcă iar mă tem
nu mai am curaj să scriu
găsesc în mine doar pustiu
şi aţa scămoşată pe un ghem

Lumea care mă condamnă
nu-mi acordă nici o circumstanţă
iar eu mă nasc în fiecare stanţă
şi mor cu fiecare toamnă;

Lumea e aşa cum este
eu n-am ce să-i dau în schimb
adevărul e un nimb
ca happy end-ul din poveste

Nu mai ştiu nici cine sunt,
bate vântul prin cuvinte
milă pentru noi Părinte:
spuză spulberată-n vânt
şi întoarsă în pământ...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

E prea târziu pentru noi doi
Cad frunzele iubirii,
Şi noi suntem la fel de goi
Ca pomii cenuşii...

E toamnă rece între noi
Adie vântul despărţirii,
Şi-n ochii noştrii sunt doar ploi
Ce ne aduc pustii...

Şi-am vrea s-aducem înapoi
Uitată clipă a fericirii,
Dar din trecut se nasc strigoi
Ce se opun iubirii...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracol de Crăciun

stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint
îngeri la ferestre colindă iubirea
minunile iernii se extind în cuvânt.

în case primenite răsună fericirea
pretutindeni în lume Crăciunul e sfânt
stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.

magii transferă în suflet proorocirea
că Iisus Hristos se naşte pe pământ
mântuitorul care salvează omenirea
nimeni să nu se simtă căzut şi înfrânt.

stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să explice "totul" prin cuvinte, ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ

Te voi regăsi
femeie de la margine de lume
pe faleza arsă de brume
în decembrie
în vântul purpuriu al orientului
pe ţărmul încărcat de sare albastră
şi veştede spume

Nu mai ştiu să te laud
am uitat lucruri şi nume
o să mă rog pentru sufletul tău
de crin roşu
cu tăceri şi bolboroseli fără şir
şi fără cutume

N-am fost niciodată doar cu mine însumi
ţi-am purtat părul
flacără de pe comori
strâns peste piept şi peste faţă
ţi-am purtat trupul în trupul meu schingiuit
silueta-ţi sveltă de tânăr sicomor

Te voi regăsi pe faleza de calcedonie
de la margine de lume
de la frigic bosphor
de unde-am plecat în lume
cu Barnaba şi Pavel
şi unde mă-ntorc cu părul vâlvoi
şi barba în neorânduială
încins cu mantia scurtă
a înţelepţilor de pe urmă
desculţ şi cu gleznele împiedicate
de-o sfântă poticneală

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrăţişate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar şiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul – despărţit de lumină –
Alături de vântul ce-şi poartă pribeag
Paşii rătăciţi într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoare deja

nu mai ştiu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar ţin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte

nu ştiu, nu ţin minte
dacă zorii sau paşii tăi
erau trecători
am învăţat doar
că iubirea loveşte ca glonţul
că drumul se opreşte în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuşi aş vrea să ştiu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar şoapta
lacrima
ori poate umbra ta

eşti prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
uşor
ca acvila
pot privi liniştea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai ştiu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viaţa totuşi
odată cu naşterea
cu iubirea
cu glonţul ce-aduce moartea?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureşti 1919

Liliecii ţâşneau în slavă,
când ne părăseam lăcaşul.
Paltinii, crescuţi în noapte
din asfalturi ca din lavă,
îşi împrăştiau sămânţa
zburătoare-n tot oraşul.

Nimeni nu dormea în noaptea
cea de veghe. Nici penaţii
viitoarei generaţii.
Ne plimbam pe bulevarde
prin troiene de seminţe -
şi simţeam cum talpa arde.

Doar târziu Segetătorul
încearcă-ntr-o doar' s-apună
când scâncea în poartă cheia.
Vântul ne-azvârlea în păr şi-n
faţă pulbere de lună,
caldă încă vremea-aceea.

Ţinând soarele în mână,
un oltean - pe jumătate
om aievea, în rest fântână
cu o cumpănă în spate -
dimineaţa da năvală
cu un chiot în cetate.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!