Specific românesc

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţei Sfântul Niculaie...

Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...

Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni... niciodată...

Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...

De-aceea "Împăratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeţi îndrăgostiţi -
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii -
Romanţa vieţii noastre,
Cu "banca solitară".
Cu "brazii"
Şi cu "luna"!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 22 (27 aprilie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento

Tu, care nu ţi-ai părăsit
hotarul ţării niciodată
şi-n veacul ăsta urgisit
s-a scurs intreaga ta durată

Tu, care fruntea ţi-ai încins
cu purpură şi clarvedere
trăind ca un mesteacăn nins
pythagoreice mistere

Acum treci vămi de nepătruns
prin şapte cicluri planetare
vei fi aflat cumva răspuns
la vechiul semn de întrebare?

Azi pe biserica din Şchei
s-a-nfipt o pasăre-n săgeată
şi-n mica zbatere a ei
parcă te văd crucificată

Eu aş greşi de neiertat
de n-aş primi acest memento
pe-un rug de mure m-au legat
inchizitori din quattrocento

Părtaşi aceluiaşi destin
îngemănaţi vom sta pe stâncă -
prin tine mor şi eu puţin
iar tu trăieşti prin mine încă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi intrară în baie. Ileana chemă armăsarul ei ca să încropească laptele în care se vor îmbăia. Chemă şi împăratul cel nou pe Galben-de-soare. Şi astfel amândoi caii se întreceau care de care să facă baia mai potrivită de caldă stăpânului său, şi mai nimerit de încropită. După ce s-au îmbăiat, a doua zi s-au şi cununat. Apoi s-au urcat în scaunul împărăţiei. Trei săptămâni ţinură veseliile, şi toată lumea se bucura că le-a dat Dumnezeu un împărat aşa de viteaz, care făcuse atâtea isprăvi. Iară el domni cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu, ocrotind pe săraci şi neasuprind pe nimeni, şi domnesc şi în ziua de astăzi de n-or fi murit.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma nu-i doar o cetate

O, Doamne atotputernic,
Cât eşti de bun şi milostiv!
Timpul ai oprit în ornic,
Eu să-l privesc admirativ.

Roma nu-i doar o cetate
E casa ta de pe Pământ,
Intrai azi cu pietate,
Făcui cu Cerul legământ.

M-ai primit în Colosseum
Tapetat cu-nţelepciune,
Simt că intru în delirium
Îţi cer Doamne iertăciune.

Rădăcini sunt pe Columna
Adusă-n piaţă de Traian,
Demnitatea e cununa
Dacilor din gàolian.

Fontana di Trevi este
Poezie şi-ncântare,
Frumuseţea trece peste
Orice fel de nuanţare.

Doamne ai adus tablouri
În biserici, edificii
Caravagio-i şi alături
Albul din laptele stâncii.

Vechi de mii de ani sub soare
Sau sub stele căzătoare
Statui albe sunt cursoare
De la cer şi pân' la mare.

Plâng fântâni, spală păcate,
Cânta pietrele din pieţe,
Sunt aici dar şi departe
Dau istoriei bineţe.

Roma nu-i doar o cetate
E poveste şi e vie
Poezie-i făr' de moarte
E a noastră abaţie.

Prin oameni Doamne ai lucrat
Şi veşnicia-i desenat
Îţi mulţumesc neîncetat
Căci bucurie Tu mi-ai dat!

Roma nu-i doar o cetate
E grădina cu amintiri
Fără timp, fără etate
Coroană de marturisiri.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Priveşti? Cu toţii Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credinţă ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup şi suflet, de vrei să ai putere.

Înţelepciune, milă, dreptate şi tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Şi cupa vieţii tale cu câte se va umple
De vei avea credinţă şi nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veşnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaşte totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Îşi are rostul lui şi are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existenţa lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Şi inima de dorul lor vibrează

De m-aş ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci şi mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, şi ele-un nume
Eu mi-aş putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim şi să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape

Şi tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voinţă avem? E de ajuns... Priveşte...
Întinde-ţi mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susţine în credinţă
Şi-atunci nimic nu o să-ţi pară greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, ai fost cetăţean în această cetate mare; ce-ţi pasă dacă cinci ani sau trei? Căci, după lege, fiecare are o parte egală. Şi atunci ce-i de mirare că te concediază din cetate nu vreun tiran sau vreun judecător nedrept, ci natura care te-a introdus?

citat clasic din Marc Aureliu
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o cetate

"Spre ţărmul meu, spre ţara mea
Când voi ajunge, când?
Şi steaua ce a dus pe magi
Aşteaptă tremurând"
Horia Furtună
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit
Domnul dă să mi-o arate
Înainte de sfârşit.

Văi cu flori sunt aşezate
În paradisul iubit
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit.

Lumina nu se desparte
De Ea sunt călăuzit
Mi-e aproape, nu departe
În veci fără de sfârşit
Am o ţară, o cetate.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma pe care am găsit-o era o cetate de cărămizi, dar când am părăsit-o era o cetate de marmură.

citat din Cezar Augustus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci dacă mă veţi ucide pe mine, nu veţi mai găsi lesne un alt om care, cu adevărat – chiar dacă ar părea o vorbă caraghioasă – să fie pus de Zeu pe lângă Cetate întocmai ca pe lângă un cal, mare şi de soi, dar care, din pricina mărimii, ar fi cam leneş şi ar trebui să fie trezit de un tăun; la fel mi se pare că m-a aşezat Zeul pe lângă Cetate pe mine.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amic mi-i Plato, totuşi, adevărul...

Amic mi-i Pláto, totuşi, adevărul
E mai presus de toţi prietenii din lume.
De l-aş trăda, mai pot purta un nume?
Sau, poate, şi-n agora-i putred mărul?

Nu poţi căra oceanul cu ciubărul.
De foame nu-ţi ţii mestecând la gume.
Sus-puşii-şi schimbă grijile pe glume,
Năravul nu, chiar dacă-şi schimbă părul.

De veacuri fierbe viaţa în cetate.
Fărăştiinţa trece în ştiinţă.
Retórii-şi vând ideile în rate:

Suiş - căderi, fiinţă – nefiinţă,
Infern – eden, putinţă – neputinţă...
Principiul prim e, însă,-al lui Socrate.

sonet de Nicolae Mătcaş din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să schimbăm regula după care judecăm până acum ce e bine. Tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi e bun şi drept, tot ceea ce nu vrea este rău. Tot ceea ce Dumnezeu nu vrea este interzis. Alte fapte, pe care nu le-a pus sub semnul interdicţiei totale, şi care din această pricină ni se par permise, nu sunt totuşi întotdeauna permise. Căci dacă Dumnezeu ne lipseşte de ceva, şi printr-un anumit eveniment care reprezintă manifestarea voinţei lui Dumnezeu, se vede că nu vrea ca noi să avem acel lucru, el nu ne este îngăduit, pentru că voinţa lui este să nu-l făptuim;în absenţa voinţei lui Dumnezeu, care singură înseamnă bunătate şi dreptate, totul devinde nedrept şi rău.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Ştefan

Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărţită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Şi mândra sa ţară asuprită.
Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Şi plânge Ştefan la Cetate.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele învierii

Clopotele învierii –
Pumni de bronz
Şi de aramă –
Sparg cătuşele tăcerii

Sepulcrale
Din shakesperiana dramă,
În al cărei text re'nvie
Creştineasca bucurie
În cortegii triumfale
Şi-n aplauze bisate
Din cetate
În cetate!...
...
Gura
Omenirii, mută, ţipă:

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi-n cetăţi însămânţaţi
Viaţa vesnică, cu care
Fratele nostru mai mare,
Când a fost crucificat,
Şi-a călcat moartea-n picioare
Şi din morţi a înviat!...

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi pe Domnul lăudaţi,
Dând de ştire tuturor
Că-ntr-o noapte veţi suna
Şi-nvierea morţilor
Din cetatea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străvechea mea cetate de pe Jiu

(omagiu Craiovei – Cetate a Banilor Olteni)

Străvechea mea cetate de pe Jiu
Ţi-aduc pios umila mea cinstire,
Cu anii ce mi-ai dat de găzduire
Îngăduie-mi, să mă consider fiu.

Aşa frumos aş vrea să te descriu,
Că-ţi port doar sentimente de iubire,
Legat de tine sunt prin mii de fire
Şi am trăit pe vatră şi te ştiu.

Atăţia ani de tine ce mă leagă,
Se-adună acum în stol şi mă-nfierbântă
Şi te-oi simţi în mine-o viaţă întreagă

Cetatea mea de vremuri neînfrântă,
Prefaceri noi mi te-au făcut mai dragă,
Înscrise în istoria prea sfântă.

sonet de Petre Gigea-Gorun din Cent poemes dʼamour
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gâlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
când e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plânge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sânge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cântă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfântă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine, în cetate – ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia din folosul pe care fiecare poate să-l aducă obştii.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!