Am o ţară, o cetate

"Spre ţărmul meu, spre ţara mea
Când voi ajunge, când?
Şi steaua ce a dus pe magi
Aşteaptă tremurând"
Horia Furtună
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit
Domnul dă să mi-o arate
Înainte de sfârşit.

Văi cu flori sunt aşezate
În paradisul iubit
Am o ţară, o cetate
Peste stele-n infinit.

Lumina nu se desparte
De Ea sunt călăuzit
Mi-e aproape, nu departe
În veci fără de sfârşit
Am o ţară, o cetate.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfâşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

...Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

UN CLOPOT DE ARAMĂ ÎN CETATE BATE
Un clopot de aramă în cetate bate
Trezind pe boltă stele-n nori înfăşurate,
Pe uliţe se sting făclii cu flăcări pale,
Pe cer mai arde-o stea şi luna jumătate.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Ştefan

Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărţită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Şi mândra sa ţară asuprită.
Şi plânge Ştefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Şi plânge Ştefan la Cetate.

rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire în noapte

Bântuit sunt părinte, e noapte-n cetate,
Mi-e suflet castel de griji şi păcate,
Şi plouă tristeţea pe lungi promenade
Dar din sclavul popor nu mai ia nimeni parte.

E calm, totul doarme. În solitara Cetate
Oroarea prăbuşe bătrâne iatace
Bântuit sunt părinte, e noapte-n cetate;
Mi-e suflet castel de griji şi păcate.

Şi parcul stă-n iarnă; sub crivăţ tenace
Diavol dă raită şi Spaima îmi tace.
Voi, Nebuni!... Suicidul ascute pumnale!
Şi vrea să se-anine de crengile-nalte
..................................................................

Te roagă părinte, e noapte-n cetate!...

rondel de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţară (vezi şi patrie)

Ţara

Privind la noi, pe-acest pământ,
Am definit-o peste ani:
O ţară este locul sfânt,
În care nu mai sunt ţărani.

definiţie epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate total eternă (acrostih)

Avem o cetate absolut eternă la loc de onoare
Leagăn de civilizaţie şi unitate desăvârşită
Binecuvântată fie cetatea albă cu ziduri roşii
Aici bate o inima sacră de ţară unificată

Iată lumină mare pentru naţie a răsărit aici
Un vis sublim de veacuri tot aici s-a împlinit
Leii naţiunii au repus roata istoriei pe făgaş
Istorie sacră cu majuscule au scris acolo titanii
Acum şi peste veacuri să trăim în pace sfântă.

acrostih de David Boia (17 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visai de o cetate

Visai de o cetate pe margine de mări...
Trec peste ea cocorii zburând spre alte ţări.

Pe cer pier nori târându-şi penumbra de pământ...
Fug legănând corăbii catargele în vânt.

Intrai tăcut într-insa, umblai în lung şi-n lat...
Se înălţa doar murmur de ape, depărtat.

Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori...
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.

Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu...
Şi, cum priveam, simţit-am că mortul eram eu.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma pe care am găsit-o era o cetate de cărămizi, dar când am părăsit-o era o cetate de marmură.

citat din Cezar Augustus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om ţi se pare aspru, gândeşte-te totdeauna că o cetate întărită nu e şi o cetate duşmană.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma nu-i doar o cetate

O, Doamne atotputernic,
Cât eşti de bun şi milostiv!
Timpul ai oprit în ornic,
Eu să-l privesc admirativ.

Roma nu-i doar o cetate
E casa ta de pe Pământ,
Intrai azi cu pietate,
Făcui cu Cerul legământ.

M-ai primit în Colosseum
Tapetat cu-nţelepciune,
Simt că intru în delirium
Îţi cer Doamne iertăciune.

Rădăcini sunt pe Columna
Adusă-n piaţă de Traian,
Demnitatea e cununa
Dacilor din gàolian.

Fontana di Trevi este
Poezie şi-ncântare,
Frumuseţea trece peste
Orice fel de nuanţare.

Doamne ai adus tablouri
În biserici, edificii
Caravagio-i şi alături
Albul din laptele stâncii.

Vechi de mii de ani sub soare
Sau sub stele căzătoare
Statui albe sunt cursoare
De la cer şi pân' la mare.

Plâng fântâni, spală păcate,
Cânta pietrele din pieţe,
Sunt aici dar şi departe
Dau istoriei bineţe.

Roma nu-i doar o cetate
E poveste şi e vie
Poezie-i făr' de moarte
E a noastră abaţie.

Prin oameni Doamne ai lucrat
Şi veşnicia-i desenat
Îţi mulţumesc neîncetat
Căci bucurie Tu mi-ai dat!

Roma nu-i doar o cetate
E grădina cu amintiri
Fără timp, fără etate
Coroană de marturisiri.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui fost procuror

Din cetate în cetate
Te-au mutat, dar, în sfârşit,
Murind, tu ai dobâmdit
Dreptul la... stabilitate!

epitaf epigramatic de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 30 (octombrie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina românilor

Dragii mei,
să ne unim,
Să putem să biruim,
Să aducem peste ţară,
Steagul alb şi primăvară...

Dragii mei
să fim buni,
Şi cu gândul la străbuni,
Să ne iubim între noi,
Să fim uniţi în nevoi...

Dragii mei,
în gând curaţi,
Aşa să devenim fraţi,
Să aducem peste ţară
Armonie... Omenie...

Dragii mei,
să avem credinţă,
Fără ea nu-i biruinţă,
România-i ţara noastră,
Însă patria cerească
O găsim când vom pleca,
Tatăl... ne va aştepta...

poezie de Gratiela Lionte
Adăugat de Gratiela Lionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunelul timpului

Aştern pe hârtie cuvinte uitate, de parcă, aş scoate la lumină artefacte,
Simple simboluri uitate de timp,
Ce vin să aducă, trecutului nimb.

Să aducă lumină peste o lume obscură, vegheată de zei,
dar şi de natură.
Un ev a trecut şi altul urmează,
Spre care tărâm, spre care cetate
Se îndreaptă azi omul, ce soartă îl aşteaptă?

Păşind prin milenii, venit de departe, dezvăluie lumii
că ne este frate,
Atomul din mine, atomul din el,
Şi-au dat întâlnire în veacul de acum,
Sa fim o dovadă a vechiului drum,
Căci cel de atunci, sunt cel de acum.

Aceleaşi tradiţii şi vechi obiceiuri, ne prind în
hora acestor milenii,
De pare departe, de pare târziu,
Avem o lumină pe cer, un far viu,
Ce ne întregeşte şi ne sfătuieşte,
Ne cheamă mereu şi în veci ne iubeşte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine urc

Se lasă înserarea peste grinduri
Rostogolindu-şi umbrele-n amurg,
Ruinele trosnesc în vechiul burg
Când ard mocnit durerile pe ruguri.

Doar şoapte line spre cetate curg
Şi răvăşesc tăcerea din adâncuri.
Se spulberă cenuşile de gânduri
În valuri şi în tropote de murg.

Pe ţărm când calci pe urme de vestale,
Tu rătăceşti cătând spre viitor;
Privirile ţi se opresc, domoale,

Şi mă priveşti, neostenit, cu dor
Când zăbovind în clipa umbrei tale
Spre tine urc şi uit să mai cobor.

sonet de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit acela care...

Fericit acela care
El te poate lăuda
Pe care-L alegi Tu Doamne
Spre a sta în curtea Ta.
Fericit a cărui haine
Ele de Domnu-s spălate
Are drept la pomul vieţii
Poate intre în cetate.

Fericit de acela care
Păcat are acoperit
Pe care-l numeşti Tu Doamne
Spre a fi neprihănit.

Fericit, Doamne, de acela
Ce-şi pune tăria-n Tine
Care rău nu săvârşeşte
Şi el face numai bine.

Fericit acel ce-n Tine
El îşi pune a sa soartă
Care zilnic poposeşte
În a Ta măreaţă poartă.

Cel ce pragul îl păzeşte
După el este flămând
Cel ce poartă a sa minte
Şi la Tine al său gând.

Fericit cine găseşte
În Domnul înţelepciune
Despre Domnul povesteşte
Şi la toată lumea spune.

Fericit de cel sărac
Că el se va îmbogăţi
Fiul Celui Preaînalt
La sfârşit se va numi.

Fericit de acela care
Îngrijeşte de sărac
Şi îi dă ca ajutor
A sa pungă, al său sac.

Domnul boala îi păzeşte
Durerea i-o uşurează
Îl păzeşte-n a sa viaţă
Şi de el Domnul veghează.

Fericit de acela blând
Că va moşteni pământul
De acela ce-i creştin
Şi el seamănă Cuvântul.

De cel împăciuitor
Căci el Fiu Ţi s-o numi
Fericit de acela care
El la nuntă-Ţi va veni.

Fericit de omul care
Umple tolba cu săgeţi
Şi a cărui curte Doamne
Este plină de băieţi.

Ferice de acea gură
În care minciună nu-i
Fericit este poporul
Care este a Domnului..

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!