Sclav în epidaur

în epidaur sclavul centaur
frunza de laur dusă de plaur
umbra vibrează prinsă-n caiele
către amiază praful de stele
trupul străbate pe catalige
lumi sidefate zeul atinge
frica albastră necumpănită
cade salmastră veghea tihnită
ochii de aur fără o mână
jertfa de taur lângă fântână
sclavul să poarte fierul ce strânge
stinghera moarte foşnind în sânge

foşnind în sânge stinghera moarte
fierul ce strânge sclavul să poarte
lângă fântână jertfa de taur
fără o mână ochii de aur
veghea tihnită cade salmastră
necumpănită frica albastră
zeul atinge lumi sidefate
pe catalige trupul străbate
praful de stele către amiază
prinsă-n caiele umbra vibrează
dusă de plaur frunza de laur
sclavul centaur în epidaur

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericind clipa albastră

Eu sunt şoimul care strânge
Un ocean întins de sânge,
Tu eşti Arca ce-l străbate
Cu-ale lumii doruri, toate.

Ne zâmbesc ochii de prunci
Din stele albind pe stânci,
Fericind clipa albastră,
Val cu val, iubirea noastră!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stăpânul ajunge să facă totul prin sclavul său, sclavul devine stăpânul său, acesta nemaiputând trăi fără el.

antimetabolă aforistică de George Bernard Shaw
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-ai eliberat sclavul. Dar tu, cel care l-a pus în libertate, eşti liber? Nu eşti sclavul banilor tăi, al unei femei, al unui tiran, al ultimului valet al tiranului?

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banul este fie stăpânul, fie sclavul acelui ce-l strânge.

citat clasic din Horaţiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.

Khalil Gibran în Darul iubirii
Adăugat de carmen daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre deosebire de om, care adună cunoştinţele bob cu bob, inteligenţa artificială îşi îmbogăţeşte cunoştinţele exponenţial, ceea ce îl înspăimântă pe bietul om, care se teme să nu ajungă sclavul inteligenţei artificiale: creatorul se teme să nu ajungă sclavul creaţiei sale.

aforism de George Budoi din Inteligenţa în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (19 februarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistul se află liber în spirit, deasupra naturii şi o poate trata conform scopurilor lui mai înalte... el este în acelaşi timp stăpânul şi sclavul ei. Este sclavul ei, întrucât e nevoit să lucreze cu mijloace terestre pentru a fi înţeles. Este însă sclavul ei, întrucât supune aceste mijloace terestre unor intenţii de ordin superior, făcându-le utile acestora. Artistul doreşte să se adreseze lumii printr-un "întreg": un asemenea întreg însă nu-l poate găsi în natură, ci este rodul propriului său spirit sau, dacă vreţi, al suflului unei inspirate respiraţii divine.

citat celebru din Goethe (1899)
Adăugat de prof. Silvia Draghicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ageamiu

Estetic şi răsăritean
Cu prezenţă de spirit
El s-a oferit
Să poarte un titlu
La gemul dinspre est
Unde se naşte
Priveliştea ca un spot
De lumină diafană
În chip de mască
Pe revoluţia planetei
Purtând rochie de mireasă
Pe trupul poeziei
La jumătatea de sus
Vor defila noi poeme
Cu sânge albastru
Pur sânge de facto
La scenă deschisă
O lună plină de stele
Ritual fără limite.

poezie de David Boia (12 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tauri şi coride

verile toride
tauri şi coride
ferestre diforme
picadori în uniforme
îmbulzeală şi te strânge
lumea vrea să vadă sânge

Dai cu banul, ai ales
Viva, viva Cordobez!
Un salut ca la paradă
Lucea sângele pe spadă
Plecăciune fandosită
Lumea urlă fericită
Nimeni nu mai are stres
Holaa, holaa Cordobez!

Dându-şi sângele afară
Taurul trăgea să moară
El cu coarnele pilite
Sta departe de ispite
N-a luat pe nimeni în coarne
Să-l împungă, să-l răstoarne
I-ar da lacrimi dar nu plânge
Fierul roşu-i intră-n sânge;

Soare-nţepenit pe turlă
Oamenii-n picioare urlă
Dar el nu mai înţelege
Că ei au o altă lege;
În ochii lui de taur pur
Moare cerul de azur!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiul de foc

O teamă absurdă m-apasă
şi sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.

Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămaşă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână

din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna uşor şi-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge

la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,

l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puţin amorţit,
la râul de sânge, un cheu

la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, uşor, neştiută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare partea a VI-a

Luceafăr blând al existenţei mele,
În câte constelaţii să conjug,
Sub plugul sufletului, praful dens de stele,
Apoi, în râu de lacrimi să tot curg?

Pe-al visurilor rug, demente umbre
Îşi plimbă trupul, căutând un sens
Trăirilor atât de insalubre
Din fiecare lacrimă şi gest.

Zadarnic cauţi raze de lumină...
Sub geana mea, un tulbure destin,
Durerea altor mii de vieţi ascultă –
Fâşie ruptă din incest divin.

Sunt albatroşi ce zboară-n universul
Scăldat în ape tulburi şi stihii...
Azi, mângâiere-mi este numai versul
Ce-a izvorât din nopţile pustii.

Un clopot de tăcere-mi rupe gândul
În două lumi: trecut şi viitor.
Sălbatice secunde-mi scaldă trupul
În lacul de secunde incolor.

Nu vreau să vii să îmi pătezi cu ură
Atingerea petalelor de jad.
De mult mă doare strângerea-ţi de mână...
Mă balansez între pământ şi iad...

Dezleagă-mi zborul! Vreau să plec departe...
Mi-e aripa rănită, dar alerg,
Căci sufletu-mi mereu lipsit de moarte
E-un bastion de suflete întreg.

Sunt un bastard răpit de generaţii,
În căutarea unei alte lumi...
Nu vreau iubire, temeri sau tentaţii!
Mă pierd în ploi de stele şi-n furtuni...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe infinite - ipostaza orfică

Ce e arta fără muze?
Un pastel tăcând pe buze;
D-aia viaţă, d-aia moarte...
De cealaltă s-aveţi parte!

Ce e sensul fără sine?...
Tot ce nu trece prin mine,
Adică un veac de moarte
Surâzândă peste toate.

De-aş păşi ca voi, cu zarvă,
Aş fi dorul bătrâneţii...
Mai puţini medici de gardă
În maternitatea vieţii.

Nu c-aş fi cutezător,
Dar mă scald în propria boare
Şi nu-s sclavul doritor
De clişee şi teroare.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (8 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

jertfă

Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. Jertfa e şi conştiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. Jertfa e, de asemenea, libertate. Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa.

definiţie clasică de Constantin Galeriu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoresele de păduchi

Copil încoronat cu lauri de foc-
Aşteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut îşi fac loc,
Şi vin, coridă fără taur!

De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Şi totul cade, vai, fir-ar să fie,
Şi cine, totuşi, nu mai cade?

Or fi deci îngeri cele două?
Dacă aripi au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?

Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Şi pielea-ţi pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!

Lenea urcă, totuşi, ca un vin:
Armonia pare dusă în delir;
Ce copil de daruri, iată, plin-
Cu ochii mari, o, cât un cimitir!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti zeul meu...

Te-ai înălţat să-mi vii în cale din astă mare-nsângerată,
Eu te ador-eşti zeul meu şi inima azi imi arată,
Poseidon sau doar Neptun, tu eşti trufia prinsă-n vise,
Căci tu ai lacătul iubirii şi poţi deschide porţi închise.

Eşti zeul mării nins de noapte şi eşti potopul ce atinge
Un univers uitat de oameni dar amintit acum de tine,
Dar eşti şi zeul meu iubit şi focul dragostei se stinge
Dacă n-ai grijă să-l aprinzi aşa cum tu o ştii de bine.

Şi când se lasă seara-n vis şi tot privesc pe geam la mare,
Tu te arăţi cu scoici in păr şi îmi zâmbeşti admirativ,
Eu te privesc şi te ating cu degetele prinse-n zare,
Iar tu mă strângi din nou in braţe şi mă săruţi conspirativ.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Fluturii mi s-au uscat în mână
Am ajuns cu gleznele-n pământ,
Tulburata apă din fântână
Se ridica-n palele de vânt.
Cumpăna deasupra-i se apleacă
Mâna prăbuşită peste ea-
Poruncit-ai norilor sa treacă
Şi m-ai despărţit de viaţa mea.

Astfel m-ai chemat să vin aproape
Dintre ape, stele, bolovani,
M-ai chemat şi mi-ai aprins în pleoape
Lumânări din floare de castani.

Te-am privit o clipa tremurândă
Dintre arbori Te-am privit amar
Am rămas cu stelele la pânda
Când mi-ai pus Iubirea la hotar.

Şi-ai lăsat ca frunzele s-o poarte
În pământ o urmă a rămas,
Semnul Tău de dincolo de moarte
Ce mi-a dezmierdat întâiul pas.

Fluturii s-au înălţat din mână
Gleznele mi-au înflorit mai sus
Şi privind la apa din fântână
Te-am văzut Şi Te-am iubit ISUS...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, cocorii-n toamnă-adună...

Azi, cocorii-n toamnă-adună,
Dintr-un ceas de stei, secunde,
Să le poarte pe sub Lună,
Să le poarte nu ştiu unde,

Iar cu ei, în timp e dusă,
Dintr-o lacrimă de stele,
Câte-o Sarmizegetusă
Oglindită doar în ele

Cu-al ei chip, scăldat de-un Soare
Împietrit acum în munte,
Cu toţi dacii ţării care
Ştiau timpul să-l înfrunte.

Şi pe aripi, duc cocorii,
Cu secundele furate
Din ceas dacic, luptătorii,
Către bătălii uitate...

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!