Cheiul de foc

O teamă absurdă m-apasă
şi sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.

Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămaşă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână

din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna uşor şi-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge

la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,

l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puţin amorţit,
la râul de sânge, un cheu

la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, uşor, neştiută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porţile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Şi nimeni, dintre ceţuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung şi eu la porţile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Şi-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere

Mă simţi în visul tău? Sunt adiere
a unui gând ce-n suflet ţi-a pătruns,
plutind uşor, venind ca un răspuns
privirii care strălucea-n tăcere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ceruri, ca un sol

Când îmi şoptesc aducerile-aminte
De vechiul drum,
În lumea lui lăsat,
Ascult, sfios,
Puţin îngândurat,
Şi le alint cu tainice cuvinte.

Sunt toate vechi, aceleaşi de-altădată,
Efectul lor, îl ştiu, îl ştii şi tu;
Încerc şi azi... Minune!
Dintr-o dată,
Un semn pornit din ceruri,
Îmi căzu

Şi nu se sparse-n gânduri de o clipă,
Şi nu se rătăci în suflet gol...
E o lumină care se-nfiripă,
Venind uşor,
Trimis de sus,
Ca sol.

- Eşti trist, îmi spune, gândul tău e rece,
Din visul tău,
Nimic n-a mai rămas...
Pe vechiul drum,
Poţi face un popas,
Apoi, spre veşnicie, te-oi petrece.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Îmi sprijin o tâmplă pe-un vis ce-mi şopteşte
Atâtea şi-atâtea cuvinte prin piept,
Încât mi se pare că-n inimă-mi creşte
Un vers nesfârşit, c-un final ce-l aştept.

Şi-mi sună cuvintele-acelea a clopot,
Şi bat darabanele-n sufletul meu
De parcă mi-e sângele-o mare în clocot
Pe care-s corăbii şi-n ele sunt eu

Legat de catarge cu lanţuri de teamă,
Cu ochii în sarea din creasta de val
Ce vine, şi urlă, şi parcă mă cheamă
Să merg în străfunduri pe-un pat abisal,

Să duc în uitare albastrul de Lună
Şi roşul de ziuă ce naşte-n amurg,
Să-mi fie doar apa dorinţa-mi nebună
Şi setea pe care în mine s-o scurg.

Îmi sună cuvintele-acelea a moarte
Şi-mi cântă a clopot, şi-mi urlă a val
Ce-mi creşte în suflet o ultimă carte,
C-un vers ce mă-ndeamnă să-i caut final.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de foc

Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a aşternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne'ndurător şi curgător.

Am ferecat-o-n braţe de tăcere
Ca un avar ce ţine strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparţin pe viaţă şi de drept.

Un cânt senin şi plin de duioşie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Şi cântul ei, ecoul meu să fie
Când trupul vreau, în braţe, să i-l strâng.

E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărţind acelaşi loc,
Simţim, în sânge, taina arzătoare
Şi nemurirea păsării de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creator

după ce se insinuează în minte
o muzică celestă se aşază în gând
să înveţe
cuvintele să valseze
până îşi corectează erorile
să nu lase loc la-ndoieli
şi atunci ele devin adevăr viu
iar Tu îl transformi
pe om în creator
în schimbul unei himere în aşteptare
şi gândul cu care Tu îi umpli mintea
devine zâmbet pe buze înflorit
sau un ţipăt slobozit din piept
sau o picătură de sânge curgând
din degetul arătător de care se leagă veşnicia
în timp ce tonul modelează fiecare cuvânt
în durata timpului senin
pe care Tu îl îndemni să-l trăiască
şi nu-l găseşte nicăieri
decât în paradisul blând al Cuvântului Tău
răspândind în toamnă parfum de tufănele

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odiseea spre neuitări

Demult, demult,
Îmi place primăvara s-o ascult,
S-o simt, să-mi fie
O mângâiere şi o bucurie,
Să-mi dea mireasma florilor de tei
Şi amintirea vechii odisei
A paşilor pe care-n vremuri, eu,
Îi presăram pe drumul tău, mereu,

Căci tu-mi erai
Ispita coborâtă dintr-un rai
Ori dintr-un vis
Pe care Universul l-a trimis
Unduitor, tăcut, plutind uşor
Prin liniştea adâncului de dor
Şi ai rămas pe-un loc ce-n veşnicii
A fost al tău şi te-aştepta să vii.

Acolo-mi eşti,
Neîncetând de-atunci să-l îngrijeşti,
Să-mi fii, să-ţi fiu
O primăvară-a timpului târziu
Din sufletu-mi ce vrea să îţi rămână
Acelaşi ce a fost şi, mână-n mână,
Să trecem împreună în uitare
Şi-n neuitări din viaţa viitoare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creator

după ce se insinuează în minte
o muzică celestă se aşază în gând
învaţă cuvintele să valseze
până îşi corectează erorile nu lasă loc la îndoieli
si ele devin adevăr viu
iar Tu îl transformi pe om în creator
în schimbul unei himere în aşteptare
şi gândul cu care Tu îi umpli mintea devine
zâmbet pe buze înflorit
sau un ţipăt slobozit din piept
sau o picătură de sânge cursă
din degetul arătător cu care leagă veşnicia
de durata timpului senin
pe care Tu îl îndemni să-l trăiască
şi nu-l găseşte nicăieri
decât în paradisul Cuvântului Tău blând

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls în viitor

Iubirea noastră a trecut prin toate:
neînţelegeri, lacrimi, bariere
pe care am văzut că nu se poate
să le lăsăm când mintea, doar, o cere.

Au fost şi nori, dar zilele senine
le-au depăşit ca număr şi valoare,
iar dacă-n viaţa asta a fost bine,
aş vrea să cred că-n alta, viitoare,

slujindu-ne de cele învăţate,
să ne încredem în iubirea noastră,
pe-un drum din care nimeni nu ne-abate,
mergând spre-o zare ce-i mereu albastră.

Mai vreau să cred că-n vara ce urmează
tot ce dorim îşi va afla-mplinire,
iar ce simţim în cea care pulsează
va fi ce-a fost şi pân-acum: iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.

Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înţeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nţeleg pentru ce m-ai ales.

Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viaţa mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.

Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe faţa Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea îngerilor

Şi se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind uşor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai

Şi îţi era... nu drumul tău de dor,
Nu cel pe care ai fi vrut s-alergi –
Era un drum străin, amăgitor,

Dar tu mergeai, continuai să mergi
Prin visul meu, păşind pe amintiri
Şi încercând cu paşii să le ştergi.

Nu-ţi mai vedeam tăcutele priviri
În visul ce îmi devenea coşmar
Când paşii tăi pluteau spre amăgiri.

Ningea cu stele-n haosul amar,
Cu stele reci, iar tu... tu îmi erai
Aproape de al Raiului hotar

Când se făcea că pleci, dar nu plecai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satsang-ul e medicamentul care vindecă de orice explicaţie, nu contează ce încercă să facă mintea ta. Maharaj nu împărtăşeşte cu tine cuvintele ci tăcerea incomensurabilă din spatele lor. E o Prezenţă care veşnic invită la eterna voastră Absenţă. Dacă totuşi simţi că persoana e rezistentă, fă o zi de mauna, tăcere pe săptămână fiinţează tăcut, la început mintea se va împotrivi, dar uşor, uşor, ea se va linişti şi va ceda locul prezenţei.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile Dunării

Barca pe valuri saltă uşor
Inima-mi bate plină d'amor
Dulcea speranţă e-n al meu pept.
Vino, ah! vino, că te aştept.

Vino n-ai teamă,
Dorul te chiamă,
Să plutim vesel şi să cântăm,
Şi-n fericire
Spre nemurire,
Braţe-n braţe să ne-avântăm.

Să te sărut cu dor, cu foc,
Timpul fugar să-l ţin în loc.
Să mă săruţi cu foc, cu dor,
Să tot trăiesc să nu mai mor.

Ah! Cerul atunci e mai-ntins,
Soarele parcă e mai aprins,
Şi-n ochii tăi senini zăresc
Un raiu Dumnezeesc.

Barca pe valuri saltă uşor,
Inima-mi bate plină d'amor,
Dulcea speranţă e-n al meu piept,
Vino, ah! vino, vin, eu te aştept.

Ah! vino, te aştept, vino, te-aştept,
Dulce speranţa e sânul meu,
Vino, ah! vino,
Vino, vino, te-aştept!

cântec, muzica de Iosif Ivanovici, versuri de Carol Scrob (1888)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aievea vrere

În pragul uşii,
ce-am deschis
cu inima-ndoită
de-un nesigur,
am tresărit
la zâmbetul păpuşii
-semn de paradis-
'n sclipirea mult râvnită
şi iar mă tulbur
... un neprihănit.

Şi-am luat de mână
visul, drept real,
să mă încânt cu tot ce mi-am promis
-un aşteptat, demult,
din elixir ce-mbată;
cum pe-un cal, cadână,
într-un amor fatal,
l-nmoaie chip de fată
de-atât de mult tumult-
şi-i mai presus de nedescris...

"Intră, de vrei,
în casa vieţii mele,
păşeşte dincolo de zid
ce l-am pus stavilă
de-a nu mă pierde-n lumea
ce numai tu poţi să mi-o iei...
şi zilele şi vis de stele,
la care să mă-nchid
în soarta mea umilă...
Cu tine să mă porţi aiurea!"

Se-nchide, însă,
aievea prematur
şi-o undă diafană
lasă urmă de parfum
ce se prelinge
de pe sticla plânsă
şi-un fuior-contur
îmi taie-n suflet rană,
cu sânge, semn de-ntoarcere de drum...
... Şi mă trezesc, e frig, mă ninge.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

O ploaie tristă, rece-mi bate-n geam,
Inima mea-i transformată-n scrum
Mi-e dor de zilele-n care-ţi şopteam
Că suntem un întreg, avem acelaşi drum.

Sufletul meu uşor, uşor se stinge,
Eşti departe, dorul de tine nu-l alin
Şi mâna mea... chipul tău nu-l atinge,
Iar la răsărit în braţe nu pot să te ţin.

Te voi purta ca pe-un talisman în piept
Şi-ţi promit, vei fi mereu al meu erou.
Pe drumul vieţii eu am să te aştept
Până-n braţe te voi strânge din nou!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!