Clipe infinite - ipostaza orfică

Ce e arta fără muze?
Un pastel tăcând pe buze;
D-aia viaţă, d-aia moarte...
De cealaltă s-aveţi parte!

Ce e sensul fără sine?...
Tot ce nu trece prin mine,
Adică un veac de moarte
Surâzândă peste toate.

De-aş păşi ca voi, cu zarvă,
Aş fi dorul bătrâneţii...
Mai puţini medici de gardă
În maternitatea vieţii.

Nu c-aş fi cutezător,
Dar mă scald în propria boare
Şi nu-s sclavul doritor
De clişee şi teroare.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (8 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină incurabilă

Ţara asta n-are vindecare
dorul ăsta-i fără leac
firmament vărsat în mare
e poporul geto-dac

Dorul ăsta n-are leac
de la Roma-n altă parte
căci aşa din veac în veac
am trecut moartea de moarte

De la Roma-n altă parte
firmament vărsat în mare
dusu-ne-am cerul departe
ţară fără vindecare

Dorul ăsta fără leac
decât poate omul drag

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 noiembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe infinite - ipostaza netrăirii

Fericitul nu s-ar naşte
Căci acela simte veşnic...
Noi rotim şi creăm moaşte
Într-un univers himeric.

Primii paşi p' această lume
Nu-s zadarnici, nu-s în goană,
Nu-s spre sol şi nu-s spre culme,
Sunt simţiţi dar fără seamă.

Ultimul în schimb... e tragic.
Doar constată şi regretă
Invocând străbunul magic
Spre a lepăda o pestă.

poezie de Silviu-Gabriel Obreja (14 iunie 2017)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie

De ani şi ani, de când vorbim
Frumoasa limbă românească,
Se pare că la fel simţim
O chestie deja firescă;

Nu este vorba despre furt
Sau că am fi noi într-o rână,
Ci weekendul, pare mai scurt
Ca zilele din săptămână:

Duminica, se duce-n zbor,
Iar sâmbăta zici că n-a fost (!?)
Trec două zile-aşa uşor
Şi restu'... parc-ar fi de post,

Atât de leneşe şi lungi,
De luni de-o iei, de dimineaţă,
Până pe vineri vezi în dungi
Şi nu de azi, de ieri... de-o viaţă,

Că d-aia în limba română,
De la Traian şi Decebal,
Avem cinci zile-n săptămână
În calendar ce-s... la plural!

P. S.

D-aia săptămâna toată
S-o scurtez de nu-s în stare,
O fac fără supărare
În weekend, din lungă, lată!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o candelă

uneori mă aprind şi ard
ca o candelă
luminez fiecare colţ
fără teamă
intru peste tot
o parte din mine
se caţără pe ziduri
până dincolo de orizonturi
cealaltă parte
e o clepsidră prin care
mă scurg în culori
pentru toate anotimpurile
care încep din mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate acestea vi le spun în sens unic

ceasurile erau rezemate de zidurile clipei
în interiorul zidirii de veac,
alunecam pe zăpada visării,
capete de ghiocei se zvârcoleau prin văzduhul unei ierni imediate
pe alocuri în făptuire deja, la jumate
toate acestea vi le spun în sens unic
de a da dependenţă de mâine,
fără a şti sevraj de speranţă
sau cum o mai veni toată această (i)logică
a destrămării de morminte,
a subţierii de eternitate suficient
să intre acolo fără moarte existent,
dintr-o vreme ce ţese-n palme rugăciunea
cu buze lichefiate de cuvânt călătorind către odaia Domnului
să ne spălăm în Iertare, uzi de flacără în interior,
dedesubtul fructelor de sânge
cu sălaş în arbori de umbre,
sentimente ce plagiază fericirea;
toate acestea vi le spun în sens unic
de-a recunoaşte că-s viu
deşi poemul acesta mai adaugă un mormânt şi o cruce
şi tocmai ce vă zisesem în haosul hârtiei, dintâi,
înveşmântat în cerneală,
despre viaţa ce trece fără moarte-n etern
ca-n inversul Naşterii Domnului

Moarte! Fecioară zămislitoare de Oameni...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptele noastre se uită, oricât de renumite,
Şi-odat' cu noi se sting şi gândurile toate,
Doar vorbele-nţelepte, de sunt în vers rostite,
Menite sunt de muze la viaţă fără moarte.

catren de Edmund Spenser
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păreri de rău vor trece peste mine, seci
Şi voi dormi adânc la umbra crucii mele,
Un simplu călător prin mii de veacuri reci,
Prin viaţă şi prin moarte, mai rece decât ele...

catren de Sorin Gaidei (ianuarie 1996)
Adăugat de Sorin Gaidei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Dintr-o viaţă fără viaţă
într-o moarte fără moarte
trec cu rânjet de paiaţă
voi muri când mă voi naşte
şi-oi turna din cranii sparte
vin pe propriile-mi moaşte.

epitaf de Cristian Bădiliţă din Regele cu o harfă în mâini (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine pe buze

purtai o brăţară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
la gât purtai legământul nostru
încuiat într-o pasăre

uneori voiai să te contopeşti cu frunzele
alteori cu lupii
eu îţi urmăream dansul
prin ceaţa neînţeleasă
şi cum te îndreptai spre frig
fără a-mi mai putea recunoaşte
umbra privindu-mă în ochi
peste umăr

şi atunci când îţi mai deschideai
pleoapele albastre să vezi
cum se apropie nordul
de marginea patului
eu îmi ridicam genunchii la gură
tremurând de spaimă
să nu-ţi fie frig la toamnă
goală în aşternuturi
fără mine
pe buze

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te, nu îmi lăsa privirea

Întoarce-te, nu îmi lăsa privirea
Să caute în zadar privirea ta!
Nu e nimic mai viu decât iubirea,
Nici viaţa nu e vie fără ea!

Te caut în vis, te caut în amintire,
Visez că într-o zi vei reveni,
Dar nu-mi pot aminti de-o împlinire
A visului că nu-mi vei mai lipsi.

Şi nu pot să te ştiu în altă parte
Şi nu-s întreg cât tu eşti partea mea,
Iar viaţa dacă seamănă a moarte,
Eu şi în moarte te voi căuta.

Când viaţa viaţă nu-i fără iubire,
Nici moartea morţii nu-mi dă liniştire.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (11 decembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceaţă?
De ce, când e ceaţă, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-şi are rostul ei în viaţă?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toţi ne-amăgeşte?
De ce floarea vieţii în noi se-ofileşte?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubeşte?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzeşte clipa-mi de tăcere,
Când un val la ţărmuri prin ochi se topeşte?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-şi facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munţii c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uşi blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viaţă şi n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viaţa cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Şi nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheaţă?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de aţă?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aş şti de ce-s astea întrebări vitale
Şi de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aş fugi de mine, mi-aş pieri din cale.

De-aş şti de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aş şti de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranţă moare,
Aş ieşi din mine, m-aş preface-n vânturi.

M-aş duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aş iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aş trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Şi doar cu uitarea, uitând, aş rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo raţiune
Şi nu poţi prin viaţă s-alegi altă viaţă,
Arzi, prin suferinţă, globul tău de gheaţă...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dus departe

Mi-e inima tristă şi plâng,
Iau amintirile pe rând,
Mă scald cu plăcere în tot ce-a fost.
Oare mai are vre-un rost?

Mă duc departe de tine....
Aş vrea să te iau cu mine,
Să-ţi simt în suflet parfumul
Şi să trezeşti în mine masculul.

Să hoinărim împreună prin viaţă,
Eu însurat, tu măritată...
Să nu ne pese de nimeni şi de nimic,
Nici de astrele ce ne prezic.

Să fim împreună mereu,
Iubirea mea, sufletul meu,
Să fim dincolo de viaţă şi moarte,
Să avem doar de veşnicie parte.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Ce-ţi mai place, răsărite
Să aduci la viaţă bestii,
Să o iei de lângă mine
Fix la capătul poveştii.

poezie de Silviu Obreja (iulie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să capete un răspuns la problema răului, aşa cum se pune azi, are nevoie, aşadar, în primul rând de o cunoaştere temeinică de sine, adică o cunoaştere cât se poate de bună a totalităţii sale. Trebuie să ştie fără menajamente de cât bine şi de câte fapte ruşinoase este capabil şi să se ferească s-o ia pe una drept reală şi pe cealaltă drept iluzie. Ca posibilitate, ambele sunt adevărate şi el nu va scăpa total nici de una, nici de cealaltă, dacă - aşa cum ar trebui s-o facă de fapt de la sine - vrea să trăiască fără a se minţi şi fără a se amăgi pe sine.

citat clasic din Carl Gustav Jung
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele înţelepte de sunt în vers rostite, sunt menite de muze la viaţă fără de moarte.

citat din Edmund Spenser
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repartizarea aduce cu sine ierarhizarea.

citat din Silviu Obreja (15 decembrie 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

Un gând fugar prin marmura cea rece,
Îşi face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Şi văd obscur, lumina cea stinsă în apus.

O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ţi sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi şopteşti... rămâi.

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut,
În viaţa fără moarte şi fără început...
Ţi-e mâna îngheţată şi-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.

E altă existenţă a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nţelegi, că nimeni nu poate înţelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.

De dincolo de moarte, îţi spun că te iubesc
Şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... ştiu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de AndreeaC
Comentează! | Votează! | Copiază!