Întâi râvneşti plăceri

Întâi râvneşti plăceri,
Apoi trai lin; şi-apoi
Acele leacuri mici
Care răpun durerea;

Şi-apoi, să poţi dormi;
Şi-apoi (de va dori
Aşa Inchizitorul)
Să poţi muri cum vrei.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima râvneşte-întâi plăceri

Inima râvneşte-întâi plăceri –
Apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –
Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi
Care alină şi vindecă durereri.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –
Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa
De Cel care-o judecă de pe cruce,
Libertatea de-a muri cum vrea.

poezie clasică de Emily Dickinson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima râvneşte-întâi plăcerea

Inima râvneşte-întâi plăcerea –
Şi-apoi, viaţă scutită de griji şi de nevoi –
Şi-apoi, fel de fel de leacuri şi de creme moi
Care uşurează şi vindecă durerea.

Şi-apoi, somn liniştit şi dulce –
Şi-apoi, de va fi-ascultată ruga sa
De Cel care-o judecă de pe cruce,
Libertatea de-a muri cum vrea.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (întâi mărul...)

Femeia
I

întâi mărul.
pomul cu braţele întinse spre cer
şi-apoi ea. mugur pe ramură
deschizandu-se-n floare sub ochii lui,
apoi mătasea atingerii…
roşul buzelor arse de soare
şi-apoi mărul. mărul însuşi
din care-ţi doreşti cea dintâi muşcătură;
apoi mustul ce-ţi curge dulce printre dinţi
pe bărbie, pe gât, pe umeri
şi-apoi toată acea răcoare
umezire pătrundere simţire trăire
icnetul mărului strivit
şi-apoi ca o muzică desăvârşită
însuşi geamătul, întâi puternic
apoi treptat, treptat, stingându-se…

si-apoi alt arbore,
altă ramură,
alt mugur.
altă floare…

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-apoi

În şcoală toţi credeam, la fel,
Că va-ajunge savant de soi;
Trăind din cărţi, credea şi el
Şi-a buchisit treizeci de ani –
"Şi-apoi?" zis-a Platon. "Şi-apoi?"

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se întâmplă

Uneori se întâmplă că sunteţi prieteni şi-apoi
Nu mai sunteţi prieteni,
Iar prietenia a dispărut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele
O fântână se goleşte pe ea însăşi.

Uneori se întâmplă că eşti iubit şi-apoi
Nu mai eşti iubit,
Iar iubirea devine trecut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele
O fântână se goleşte pe ea însăşi în iarbă.

Uneori vrei să-i vorbeşti şi-apoi
Nu mai vrei să-i vorbeşti,
Apoi şansa s-a evaporat.
Visele tale explodează şi, instantaneu, dispar.

De asemenea, uneori se întâmplă că nu ai unde să te duci şi-apoi
Apare un loc unde poţi să te duci.
Apoi ai trecut pe lângă el sau pe-aproape;
Iar anii explodează şi sunt pierduţi,
Într-o clipire de pleoape.

Aşa că nu mai ai nimic.
Te întrebi dacă aceste lucruri contează şi-apoi
Chiar când ai început să te întrebi dacă aceste lucruri contează
Ele încetează să conteze,
Iar gândurile devin trecut.
Şi o fântână se goleşte pe ea însăşi în iarbă.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Simt că ne-am închis unul într-altul
pentru totdeauna
În zidurile unei iubiri
Cum nu va mai fi alta...
M-arunci în gol, apoi, în clipa ce urmează, mă prinzi
ascunzându-mă în tine...
De vrei, slobozeşte-mă din mrejele orbitoare
ale luminii tale, dragul meu...
şi nu mă slobozi...
te rog, nu mă slobozi...
M-aş pierde din nou în întuneric...
Amestecă-mi ţărâna cu tine...
frământă-mă cu palme de dor...
şi apoi îmbracă-mă cu Cerul...
Cu Cerul tău...
Alintă-mi plânsul cu cântece tăcute
şi-apoi lasă-mă pe mine, odihnă tâmplelor să-ţi fiu...
Spală-mă cu lacrimile tale...
şi-apoi gustă din căuşul palmelor mele...
apa vie cu care te-am aşteptat mereu...
Scrie-te în mine cu literele veşniciei...
leagă-mă de zidurile cuvintelor
Şi-apoi
slobozeşte-mă...
şi nu mă slobozi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca ne-a cerut

Epoca ne-a cerut să cântăm
Şi-apoi ne-a tăiat limbile.

Epoca ne-a cerut să curgem
Şi-apoi ne-a pus cep.

Epoca ne-a cerut să dansăm
Şi-apoi ne-a înghesuit în pantaloni cazoni.

Şi la sfârşit epoca a primit
Exact genul de rahat pe care-l ceruse.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alibi

Când nu furi cu-o linguriţă,
Poţi improviza uşor:
Faci mătuşa puşculiţă
Şi-apoi eşti moştenitor.

epigramă de Gheorghe Popescu-Ger din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a sufletul

Trupul meu, cu vedenii cu tot, a adormit dimineaţa,
întins pe podele.
Râd şi mă bucur ca un savaot,
şi plec cât mai repede cu putinţă,
dând mai întâi colţul cenuşiu al străzii,
şi-apoi, de-a dreptul prin mijlocul
bulevardului, fără teamă

c-aş putea fi stâlcit din întâmplare,
de vreo limuzina oarecare.
Iată şi lucrurile!
Orice dragoste-a mea
pentru ele,
însemnată cu creionul chimic
pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,
o flutur în mâna întinsă şi-apoi
o las să se legene, când într-un colţ, când
într-altul, în vânt.
Ma uit în dreapta şi-n stânga,
cu mine însumi mă uit,
folosindu-mă ca o privire.

Ascult ce se-aude sus, ce se-aude jos,
sunt, tot, un timpan armonios.
Trece-o planetă şi-ntreb cine e, ce e.
Şi-apoi mă mir că întreb.
Ar trebui eu însumi să fiu întrebare,
ca să m-audă altcineva decât mine.
Voi, lucruri, sfinxuri mişcătoare, şi tu, iluminare!

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atâta de frig

Mi-e atâta de frig şi tăcere
Mi-e-atâta durerea de mare
Şi-atât aş dori să pot cere
Cuvintelor toate iertare.
Cu mâna cea dreaptă şi stângă
Să ierţi neputinţelor rele
Să vină bolnavii să plângă
Şi-apoi să se spele de ele.

Pe cei care vin să te fure
I-ascunde-n hăţişuri pădurea
Dar cât aş dori să se-ndure
De arborii vesteji securea.

Mi-e-atâta de frig şi durere
Că-s doar un suspin într-o mare
Şi-atât aş dori să pot cere
La totul şi toate iertare...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vîntul şi steaua

Da, sînt gata să fiu
vîntul viclean, străveziu,
prevestind naufragii –
şi-apoi, pe fantasticul cer
tot eu să fiu steaua de ger
pe care-o văzuseră magii.

Da, sînt gata să sparg
corabia ta, catarg cu catarg
şi-apoi să aprind un luceafăr
care, pe ape blajine
să te aducă spre mine
cu-ncredere, teafăr.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

E Soare, linişte şi poezie. La tine?
Doar furtună, ploi şi vânt.
Nu stai prea mult pe-acest Pământ,
De ce nu vrei să-ţi fie bine?

Deschide ochii, nu ţipa.
Vezi cât e de frumos afară?
Nu vezi nici flori, nici primăvară,
Simţi doar furia şi tristeţea ta.

Ce n-ai, ce-ai vrea ca să zâmbeşti?
Bani mulţi şi trai îmbelşugat,
Ai vrea o viaţă de-mpărat.
Nu vrei mai bine să iubeşti?

Pe cine? Poţi pe cel de sus
Şi oamenii creaţi de El,
Pe tine, floarea sau un miel,
Ori luna, răsăritul, un apus.

Fii blând şi plin de bucurie.
Zâmbeşte-i vieţii şi-o sărută,
Că nu stă mult, în rai se mută.
Şi-apoi acolo.... cine ştie.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi
Ea este cea pierdută,
Şi-apoi amândoi sunteţi pierduţi,
Şi nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

Într-o lumea foarte normală
O suferinţă extraordinară se amestecă mereu printre micile preocupări,
Pierderea pare enormă, dar
Nimic nu poate fi luat de la capăt sau explicat deplin.

Îţi este teamă.
Dacă găseşti dragostea perfectă,
Ea îţi va opări mâinile;
Jupoaie-ţi pielea de-a lungul nervilor,
Provoacă dezastrul cu o inimă computerizată.

Ţi-ai pierdut dragostea pentru ea şi-apoi ea este cea pierdută.
Ai încercat să nu produci suferinţă şi, totuşi,
Orice ai atins a devenit rană.
Ai încercat să îndrepţi ceea ce nu putea fi îndreptat,
Ai încercat, deloc prosteşte sau lipsit de eleganţă,
Să salvezi ceea ce nu putea fi salvat.

Ai eşuat;
Acum ea este altundeva,
Iar noaptea ei şi noaptea ta
Au devenit nişte deşerturi.

Ce uşor ne-ar fi
Dacă dragostea ar putea fi readusă acasă ca un pisoi pierdut
Sau culeasă aşa cum culegi căpşunele,
Ce minunat ar fi;
Dar nimic nu este vreodată atât de perfect cât ţi-ai dori să fie.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Desfă...
Desfă iubirea-n două jumătăţi de măr
Şi-aşterne-o între noi cu-nţelepciune!
Adu-mi comoara inimii în doi
Şi-apoi...
Şi-apoi mă las în voia ta,
Deşertăciune.

Nimic e totul,
Totul e nimic
Atâta timp cât vara se alintă
Pentru că mori din zi în zi
Mai mult un pic
De nu găseşti,
De nu-ndrăzneşti
Să-ţi faci din adevăruri
Şi din vise
Ţintă...

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor

Aş vrea să mor...
O, Doamne, ce-aş mai dori să mor,
Să scap din astă lume,
De chinuri şi de dor,

Căci dacă aş muri...
Poate ar fi mai bine,
Că nu m-aş chinui
Şi n-aş mai şti de nimeni.

Însă judecând...
Un lucru nu mă lasă:
E greu să te desparţi
De viaţă, că-i frumoasă!

Şi-apoi, ceva mai este...
Dac-ai murit - tu ştii
Că niciodată-n lume
Nu ai să mai învii.

Mai bine ai trăi
O viaţă de poveşti,
Căci pentru a muri
Tot timpul dovedeşti...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Obişnuieşte-te să mănânci cu măsură,
Întâi să treci prin creier şi-apoi să duci la gură.

distih de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Cu ce poţi măsura fizic durerea?
Cu lacrimi, cand apriga-si varsa fierea,
Cand rani pe corp te ard si alinarea e departe,
Cand singur trebuie sa invingi temeri de moarte.

Cu ce poţi măsura mental durerea?
Cu ore-n şir de căutat tăcerea,
Cand demoni ard vise-mplinite si arunca soapte otravite,
Punand cununi de spini pe reusite ce cu greu au fost atinse.

Care durere e mai mare?
Durerea ce corpul pune pe gheare
Sau cea care-ti da pe nimic iubiri, vise, pasiuni la fiare?
Durerea ce cu leacuri de aici se alina
Sau cea al carei singur leac e-n ruga cea Divina?

Cand voi putea sa stiu ca-i bine
Fara sa port asa razboaie-n mine?
Sa pot trai, iubi, visa, asa cum vreau,
Fara palate si castele, doar fara ganduri rele
Care umbresc visele mele, scotand rod greu, lacrimi din ele.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi agăţat de viaţă într-un bumb,
De scapi, vei retrăi Ora de Plumb,
Cum cei îngheţaţi îşi amintesc: întâi, Omătul –
Frigul – Stupoarea – şi'apoi desprinderea, cu totul.

catren de Emily Dickinson
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeful

Pe toţi îi pune la-ncercare
Şi-apoi, văzând ce pot, "se-apleacă"
Şi-i sprijină pe-aceia care
Au şanse mici ca să-l întreacă.

epigramă de Gheorghe Bălăceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!