La Birtul Verde (pe la orele cinci, seara)

Îmi scâlciasem ghetele, umblând
Pe bolovani, opt zile, ca un câine.
La "Birtul Verde"-n Charleroi intrând,
Cerut-am şuncă rece, unt cu pâine.

Ciolanele sub masă mi le-am pus
Şi am privit desenele naive
De pe pereţi. A fost frumos nespus,
Când fata cu privirile parşive

Şi sânii mari (n-o sperii c-un sărut
Pe asta!) mi-a adus pe-un blid de lut
Felii de şuncă, unt şi pânişoare -

(Usturoiată şunca, şi rozalbă!)
Şi mi-a umplut apoi enorma halbă
Cu-o bere ninsă de un rest de soare.

sonet de Arthur Rimbaud, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Aici sunt 82 de scrisori, şi te au pe tine ca destinatar. Le-am scris vara asta. Una pe zi, dar nu le-am trimis niciodată, pentru că mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că mă trezesc din nou cu inima frântă. M-ai rănit foarte tare. Mi-a fost teamă că mă voi simţi vulnerabilă. Mi-a fost frică de tine şi de sentimentele pe care le am pentru tine. Ştiu că asta nu mai contează acum, dar m-am gândit că ar trebui să ştii. Aşa mi-am petrecut vacanţa, dorindu-te... Dar mi-a fost frică să recunosc.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şireata

Într-o sufragerie cu tonuri brune,-n care
Amirosea a poame şi a vopsele noi,
Şedeam în ditai jilţul, gustând dintr-o mâncare
De-aceea, belgiană, din cele mai de soi.

Tictacul unui ornic pe când îl ascultam,
Dinspre bucătărie veni un damf deodată
Şi-o slujnică nurlie intră, netam-nesam,
Hoţeşte, sub barişu-i subţire, pieptănată.

Plimbându-şi degeţelul tremurător pe faţa
De catifea rozalbă ca piersicile, hoaţa
Îşi tot făcea de lucru pe lângă masa mea.

Cu-o mutră de fetiţă cuminte, când serveşte;
Apoi îmi spuse-n şoaptă, ca s-o sărut, fireşte:
"Mi s-a răcit obrazul, ia pipăie-l colea!"

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde de albastru

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la sapte -
de la sapte pân' la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân' la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada...
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plăceau nespus căldura cafenelei, încărcată de mirosul îmbietor de şuncă, şi aerul rece care intra înăuntru în reprize de câte ori uşa se deschidea, murmurul scăzut al conversaţiilor şi, când era linişte, radioul lui Frank, cântând în surdină, în colţul lui.

Jojo Moyes în Înainte să te cunosc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunosc singurătatea!

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimli: Mi-a fost dat să văd ultima dată ceea ce-a fost mai frumos pe lumea asta. De aici încolo nimic nu va mai fi frumos pentru mine în afară de ce mi-a dăruit ea.

replică din romanul Stăpânul inelelor: Frăţia inelului de J.R.R. Tolkien
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi (privind spre sandviş):... Şuncă de Praga, salam rusesc şi muşchi ţigănesc!.. Câtă solidaritate internaţională, între două felii de pâine albă! (Pauză). Ca să prindă putere, organul puterii trebuie bine hrănit! (Muşcă din sandviş). Am nevoie de calorii! Că m-am ascuţit, mai rău ca lupta de clasă... Munca securistului e grea! Muncă de... cum îl cheamă? (Încearcă să-şi aducă ceva aminte).... Că doar am învăţat astă iarnă, când am fost la şcoala de vară!... Cum dracu' îl chema pe ăla?... Un grec tâmpit, care primise o piatră de moară în gestiune... El o ridica întruna, pentru că aşa avea ordin, dar piatra se prăvălea înapoi, la loc comanda!... (Îşi freacă fruntea cu palma). Muncă de... Iosif?... Nu, ăsta n-a fost grec! A fost dictator... Muncă de... (Faţa i se luminează). Muncă de Sisif!... (Pauză. În scenă se strecoară, pe nesimţite, colonelul Adam. Lupoi îşi continuă monologul, fără să-l vadă). E vorba de zădărnicie, aici... Prind un duşman al poporului, îl bag la zdup... Şi în loc de pace socială, dau peste alt duşman! Tot al poporului, se-nţelege. Unul mai înrăit. Îl bag şi pe acesta la zdup! Vreau să plec şi eu în concediu, la Căciulata, când vine sursa şi mă informează. (În şoaptă) Cetăţeanul Mistică unelteşte împotriva noii orânduiri! A scris trei poezii, cu care subminează statul popular... (Tare). Dar eu nu voi permite aşa ceva! Partidul m-a pus de pază! Liniştea poporului a fost trecută în gestiunea mea! Am datorii mari faţă de partid. Partidul m-a scos din puşcărie! Partidul mi-a dat o pâine albă... Partidul mi-a dat grade şi tărie! (Scoate o sticlă de vin din birou. Ia poziţie de drepţi, cu sticla sus.) Trăiască şi înflorească partidul muncitorilor şi ţăranilor! (Bea zdravăn. Declamă)... Partidul e-n toate! E-n cele ce sunt...
Şi-n cele ce mâine... vor râde... la soare...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-a murit primul câine, l-am plâns ca pe-un prieten. Şi când mi-a murit primul prieten, am urlat ca un câine.

aforism celebru de Tudor Muşatescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr ucenic

Un Rimbaud ţăran s-a aşezat lângă mine, la masă,
cu iubita lui în ciorapi albi de mireasă,
un soldat Rimbaud, tânăr prin excelenţă,
s-a aşezat la masă ca o ilustră eminenţă;
ca pe o laticlavă princiară
şi-a desfăcut mantaua militară.
Tăcea, privind la fata cu fusta înflorată
şi cu bariş cum poartă la ţară orice fată,
tăcea soldatul tânăr,
tăcea,
tăcea mereu,
îi străluceau doar dinţii de straniu minereu,
ca-n apele de munte naivii bolovani.

Tăcea şi el ca mine la douăzeci de ani.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Semicerc (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la şapte -
de la şapte pân' la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bere (parodie a poeziei "Copaci" de Joyce Kilmer)

N-am citit vreun un poem care, după-a mea părere,
Să fie la fel de drăgălaş precum o bere.
Una, curgând de la robinet direct în halbă,
Cu-umbre aurii şi spumă ca zăpada, albă;
Beau lichidul parfumat din zori şi până-n seară,
Când un somn bun şi dulce spre alte zări mă cară.
O, berea făcută din malţul verii, pârguit,
Care intrând pe gură sfârâie ca un chibrit!
O, gustă, după ce drojdia s-a depus uşor,
Minunea rece, limpede ca apa de izvor!
Poeme fac nebunii cu suflet de muiere,
Dar numai un bărbaţii-adevăraţi pot face bere.

parodie de autor necunoscut/anonim, după Joyce Kilmer
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limerick despre bere [A beer limerick]

Când suntem trişti şi deprimaţi
ori când trăim prea încordaţi
(şi-n bere suferim prelung
şi-n halbe mari ochii ne plâng)
ne ameţim necontrolaţi.

Căci voia bună din trecut
în bere s-o găsim am vrut
(când noi din halbă am sorbit
plângând că lumea-a înnebunit).
Deci pentru lume să toastăm!

(Şi-n bere să ne înecăm).

poezie de S. E. DeHaven, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deunăzi constatam că am fost un om iubit de bunul Dumnezeu şi îi mulţumesc că mi-a pus în permanenţă mâna pe creştet. Eu m-am născut duminica dimineaţa, când băteau clopotele de la biserică. Mama mi-a spus că o să fiu un copil apărat de Dumnezeu, şi aşa a şi fost... Mi-a dat în primul rând şansa să muncesc ceea ce am iubit, apoi şansa să dau oamenilor ce e mai bun şi mai frumos în mine. Am avut norocul să am o viaţă teribil de frumoasă şi de împlinită.

citat din Coca Bloos
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de petale prin eter

îmi cade toamna la picioare,
covor de frunze e pe jos,
pomii răriţi plâng după soare,
sunt ca un arbore scorţos

păşesc cu mine singuratic,
poteca duce în trecut,
în amintiri pierdut slugarnic
mă contopesc cu gândul mut

frământ în palme frunze moarte,
le-am prins din zbor când au căzut,
privirile îmi sunt ciudate,
îţi simt pe buze al tău sărut

m-aplec şi rup o roşie floare
dar cui s-o dau, nu eşti aici,
în mine totu-i remuşcare,
frământ şi floarea frunzei mici

îmi pare rău, apoi de-odată,
îmi scutur palmele şi cer
iertare florii sfărâmată,
rest de petale sunt eter

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Barone: Ce avem de mâncare, Marie?
Marie Barone: Şuncă.
Frank Barone: Excelent! O să îmi pun pantalonii pentru şuncă.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

S-a înnorat un pic în al meu
suflet,
dar, nu-i nimic, va trece...
asta ştiu!
Că Soarele, aduce-mi-voi
c-un zâmbet,
un zâmbet ce mi-a fost
dăruit, viu.

Am alungat cu el furtuni
cumplite,
născute din blesteme
vineţii,
când DUMNEZEU
m-a mângâiat pe frunte,
spunându-mi blând: " Nu
deznădăjdui! ".

L-am ascultat şi am zâmbit,
în lacrimi,
încredinţându-I mari dureri,
pe rând,
iar EL m-a odihnit apoi de
patimi,
de-a LUI credinţă, inima-mi
umplând.

M-am ridicat şi am mers mai
departe
prin
toate... bune... rele... câte-au
fost
şi le-am trăit, privind cu
demnitate
la viaţa mea, ce n-a fost fără
rost.

Aşa că, norişorii mei de azi
sunt un alint, pe care îl
primesc
şi îl trimit să mângâie verzi
brazi,
crescuţi în stânca-n care mă
cioplesc...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul are un gând de spus, o frumuseţă de mărturisit; şi-şi zice: "Aceasta este partea cea mai bună din mine; cât despre rest... am mâncat, am băut, am iubit, am urât ca oricine! Viaţa mi-a fost ca un abur şi acum nu mai e; uite acestea le-am văzut şi le-am cunoscut. Dacă ceva a avut valoare în viaţa mea, apoi acestea din carte merită să fie împrăştiate vouă."

citat din John Ruskin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!