Scrisoare din Apuseni

Ce-mi sopteşti creangă-nmugurită,
De geamul meu când te-ai lovit
Din somnul lin acum trezită,
Ce veşti străbunii ne trimit?

Ce spune mama, tata ce îmi spune
Şi bunii mei ce somnu-şi dorm in lut,
Ce veşti ne mai trimit aici în lume,
Ce treburi mai avem noi de făcut?

Tot în picioare-i casa, îţi pot spune
Velinţele poate puţin s-au rupt,
A-mbătranit războiul de ţesut,
Şi-n vatra veche mai arde un tăciune.

A-mbătrănit livada, dar pui îşi lasă merii
Şi prunii şi cireşii îşi lasă-n jur urmaşi,
Miroase dinspre şură a urdă şi cas,
Copii în vatra veche se joaca pişicherii.

De-mi vii cu veste bună, eu vestea ţi-oi întoarce
Îmbătrânim şi noi, dar linişte-i si pace.
Nu s-a schimbat nimic, cu noi rămas e Domnul,
Sunt Apuseni verzi, cât verde este omul.

poezie de Valeria Iacob Tamaş (februarie 2010)
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a schimbat şi vremea
Te-ai schimbat şi tu
O scrisoare-n ceruri
Îţi trimit acu'

Mi-a inghetat cuvantul
Ai inghetat si tu,
Stiu ca Dumnezeu
Nu iti spune, nu!

Lui ii dau de veste
La capat de Amín
Povestea mai este
Cand iubesti deplin

Te astept la noapte
Ora s-o schimbam,
Si de Florii
Sa ne imbratisam

Primavara asta
E o iarna lunga,
Iubirea inseamna
Doua flori pe-o punga

S-a schimbat şi vremea
Te-ai schimbat şi tu
Îmi scriu testamentul
Unde eşti acu'?

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea bună e că nu sunt veşti rele, vestea rea e că nu sunt veşti bune.

David Boia (16 octombrie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt ce-mi spune vatra

(Pentru verişoara Vera)

Demult n-ai mai fost acasă
La grădina ta frumoasă,
Să vezi Prutul şerpuind,
Via, cea din deal, rodind.

În biserica din sat
Câţiva ani nu ai intrat,
Şi nu des tu ia-i aminte
Lângă câteva morminte.

Chiar şi mama când trăia
Rar de tot în sat veneai.
Neştiind unde-i Canada,
Te-aştepta cu zeamă caldă.

Ai în viaţă profesori,
Bucură-i cu nişte flori
Şi cu versurile tale
Răsfirate pe petale.

Vino, când mai poţi, în sat,
Cât lumea nu te-a uitat.
Vino neamul să te vadă
Tot mai des pe vatra dragă.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kowalski (când becul care indică nivelul combustibilului pâlpâie): Skipper, priveşte.
Skipper: Analiză...
Kowalski: Arată ca o linie mică, proiectată pentru a indica ceva ieşit din comun, ceva care nu funcţionează cum trebuie.
Skipper: Mi se pare drăguţă şi într-un fel hipnotică.
Kowalski: Şi asta, domnule.
Skipper: Corect. Rico, manualul! (Prinde manualul şi izbeşte becul cu el.) S-a rezolvat problema.
Kowalski: Domnule, s-ar putea să nu mai avem combustibil.
Skipper: Ce te face să crezi asta?
Kowalski: Am pierdut primul motor şi cel de al doilea nu mai arde.
Skipper: Puneţi-vă centurile, băieţi. Nu te uita, păpuşo, nu miroase a bine. (La microfon.) Vă vorbeşte căpitanul. Am veşti proaste şi veşti bune. Vestea bună este că vom ateriza în câteva momente. (Toată lumea aplaudă.) Vestea proastă este că va fi o aterizare forţată. (Avionul e în picaj.) În ceea ce priveşte liniile aeriene, ştim că nu aveţi de ales, dar vă mulţumim încă o dată că aţi ales liniile noastre aeriene.

replici din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te,naţiune

Francesco Goya spunea că "somnul raţiunii naşte monştri".
Parafrazându-l pe Goya, am putea spune că şi "somnul naţiunii naşte monştri".
Deja este o realitate că monştrii au început să atace oraşele, că dinozaurii prind viaţă, că tot mai multe ţări intră în colaps economic.
Din păcate, multe popoare mai hibernează. Încă nu s-au trezit din somnul la care la-a condamnat comunismul.
Germenii apariţiei de noi monştri sunt evidenţi. Şi când aceştia apar,
se aude zăngănitul armelor.
Se-aude zăngănit de arme,
Miroase a praf de puşcă.
O lume fierbe în cazarme,
Războiul din pace muşcă.
Trezeşte-te, naţiune!
Nu aştepta să se nască alţi monştri.
Te vor devora.
Luptă pentru viaţa ta!

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara a venit

Gând amar ce nu -mi dă pace
Se duce şi se întoarce
Îl trimit săgeată-n vânt
Se întoarce tremurând

Îmi aduce veste rea
Că tu eşti cu-altcineva
Şi săruţi un trup firav
Cu miros dulce suav!

Gândul meu cel amăgit
Primăvara a venit,
Alt fir verde e în iarbă,
Tu, cu soarta te împacă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

Iubirea e acel flux inefabil de şoapte,
Şi dorul lăuntric de libertate.

Iubirea împlineşte şi-nalţă.
Iubirea este viaţă în viaţă.

Iubirea este năzuinţa către perfecţiune.
Iubirea este uniune.

Iubirea este desăvârşire.
Iubirea înseamnă nemurire într-o existenţă muritoare.

Iubirea este paradis sideral.
Iubirea este spirit universal.

Iubirea este trăire în reverie.
Iubirea este sinele in sine.

Iubirea este dorul de fiinţă,
De tot ce ne e drag, şi de tot ce există.

Iubirea este darul divin al naturii.
Iubirea este elixirul fericirii.

Iubirea e lacrimă de mamă,
Şi plânset de copil cuminte,
E strigăt ce se cheamă
Iubire de copil şi de părinte.

Iubirea numită dorinţă,
Este dragoste şi năzuinţă,
E focul îndrăgostiţilor,
E fericirea iubiţilor.

Iubirea de oameni,
Ne face mai buni.
Iubirea de neam şi de ţară,
Ne face puternici aici si afară.

Iubiţi-vă oameni,
Aici,
Pe Pământ şi pe Lună,
Să clădim o lume mai bună!

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor duşi din ţară

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
Departe de taină de codru, de vis,
Plângând şi pribeag pe meleaguri străine,
Tu, biete român, să pleci, te-ai decis.
Departe de ie, iţari şi opincă,
Ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De vatra străbună departe-ai plecat.

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
De lacrima caldă, de rece izvor,
De rouă şi stele, departe, române
Te-ai dus şi părinţii plângând în pridvor
I-ai luat amintire. Târziu te-ai întors...
Tu caţi mâna caldă-a măicuţei bătrâne,
Dar doliul în cale durerea ţi-a scos.
Amr depărtată ţi-e casa, române!

Departe de taină, de codru, de vis,
Iubirea de neam şi părinţi ţi s-a stins.
Azi pânge izvorul ş codrul străbun
Şi cântul de păsări şi îngeri... Român,
Revino casă, pământu-ţi sărută
Şi cântecul, graiul şi gându-ţi ascută!
Atâta durere s-a strâns... Lumea ta
Pământul şi portul te-aşteaptă. Vei vrea,

Plângând şi pribeag pe meleaguri străine
Acas să te-ntorci. Aici ţi-e mai bine.
Aic pâinea-ţi este ai dulce, mai bună,
Aici este plânsul patriei-mumă.
Şi frunza de vie mai cântă cu jale,
Cu duşii româi de peste hotare.
Un clopot rsună în sufletul frânt...
Români, reveniţi pe al vostru pământ.

Tu, biete român, să pleci te-ai decis.
Un vis spuberat... Eşti departe de casă.
Străin, rătăcind pe-al destinului drum,
De lacrima-ţi, celor din jur nu le pasă.
Ţi-ai spune durerea în grai românesc,
Dar cui s-o poţi spune când nu-i de-nţeles?!
Alergi ca un orb printre ziduri de stânci,
Adormi suspinând şi nu mai mănânci.

Departe de ie, iţari şi opincă
Se-nalţă istorii... Şi dureri se ridică.
Te simţi trădător, te-nfiori şi te temi
De goana-ţi nebună după bani şi averi.
Deodată ţi-e dor... Te-ai întoarce... Ai tăi
Te-aşteaptă în lacrimi. De-atâtea nevoi,
De griji şi suspine şi-ngenuncheri repetate,
Te-aşteaptă române în somnul de moarte.

Ilicul cu flori din străbuni prelucrat
Şi roua şi plânsul... Nimic n-ai uitat.
Biserica veche şi crucea din piatră...
De când ai plecat tot aici te aşteaptă
Fântâna cu jgheabul şi cumpăna grea
Te-aşteaptă române, te-aşteaptă şi ea!
Iar fumul se-nalţă în plângeri de dor,
Te cheamă să vi, tu străin călător.

De focul din vatră, de dulceata pită,
De boi şi de jug şi de dulce ispită,
De nuci, de gutui, de vin fiert, de Crăciun,
Ah, nu le-ai uitat! N-ai uitat nici acum...
La poartă-i un lanţ ruginit şi un câine
Îşi păzeşte tăcut bucata de pâine.
Te visezi alergând... Nori de praf se ridică
Şi sub pleoapele grele, lacrimile îţi pică.

De vatra străbună departe-ai plecat
Ţi-e dor de iubirea şi de lumea din sat.
Te simţi sărăcit între-atâtea palate,
Căci neamul şi ţara acum ţi-s departe.
Se zguduie munţii... Clepsidra e scrum.
Aruncă trecutul în valuri de fum!
Te-arunci ţărm ascuns şi te-ntorci vis în val,
Străin pribegind pe drumuri de jar.

De vatra străbună departe-ai plecat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
Departe de ie, de iţari şi opincă.
Tu, biete român, să pleci te-ai decis,
Plângând şi pribeag, pe meleaguri străine,
Departe de taină de codru, de vis,
Departe de ţară, de cântec, de grâne.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra de dor

vatră de dor am zidit în univers
pâinea de lumină să se coacă în ea
că să hrănească minunea iubirii de vers
în nopţi întunecate să bucure o stea.

dintre multe locuri dragi şi sfinte
vatra părintească mă mai cheamă
sufletul flămând să îl alinte
departe de tristeţe şi de teamă.

timpul are grijă de casa părintească
de când părinţii s-au înălţat la cer
o udă ploaia să o primenească
nucul de la poartă este bun străjer.

vatra de dor s-a clădit şi în suflet
cu viţa de vie boltă pentru sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel (un strigăt, o durere)

Eu, ştiu că sunteţi prea departe
Şi mă gândesc mereu la voi
Obstacolele şi vremurile toate
N-au fost impedimente pentru noi.

Anii petrecuţi împreună
Rămân o mărturie vie
Un vis, o amintire bună
Şi-n inimi numai bucurie.

De la noi, plecat-au oameni şi bunicii
S-a stins şi buna voastră mamă
Mă duc şi eu când rându-mi vine
Dar, asta oare ce înseamnă?

Aici au trăit bunii şi străbunii noştri
În vremuri bune ori supăraţi
De ce acuma voi şi cu copiii voştri
Să fiţi din ţară desrădăcinaţi.

Luaţi bine seama dragi intelectuali
Voi lucrători ori căpşunari
Că viaţa voastră acolo nu-i mai bună
Decât în vatra noastră cea stăbună.

Nu mai gândiţi la sărăcie
Ea va dispare dacă-i hărnicie
Uitaţi cu toţii visele şi filosofia
Veniţi acasă, mama noastră este România!

poezie clasică de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Ne-am adunat în curtea casei părinteşti,
cei cinci fraţi împrăştiaţi prin lume,
satul ni se pare, acum, străin,
nu mai ştim pe nimeni după nume...

Casa părintească este tristă,
numai Luna-n cer o luminează,
singura ce-i este credinciosă
şi de zeci de ani o tot veghează...

Dadeşul ne spune iar poveşti,
nu mai regăsim copilăria,
fără mama şi fără de tata,
nu este completă bucuria...

Nucul îşi mai flutură câteva frunze,
prunii din livadă s-au uscat,
numai dudul negru de la poartă,
ne dă dude bune de mâncat...

Suntem toţi la margine de viaţă,
cum putem să fim mai optimişti?
Azi plecăm, închidem iarăşi poarta
şi în suflet suntem tot mai trişti...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DE VINA ?

Sunt de vină oare,
Că am venit pe lume,
În viaţa asta trecătoare,
Spune ursitoare, spune?

Când am venit se ştie,
Am plâns neştiutor,
Nu ştiam că viaţa o să fie
Un cântec tulburător.

Copil fiind m-am bucurat
De tot ce era frumos,
Acum poate am uitat
De acel băiat timid, sfios.

Am crescut. Plecat în lume,
Să înfrunt urcuşul vieţii
Bucuros nici nu pot spune,
Acum la vârsta bătrâneţii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamul cât palma -
florile de liliac
astupă cerul

haiku de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care s-a împuşcat

în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om şi-a pus capăt zilelor

beciul casei poartă şi acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care şi-a descărcat glonţul
în tâmpla lui

războiul cu sine şi cu lumea
l-a învins aici şi l-a făcut
învingător dincolo –
depinde din ce parte a existenţei
priveşti realitatea

acum e noapte şi linişte
poate că spiritul lui e lângă mine
şi se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm şi visez că scriu
despre omul care s-a împuşcat
în casa în care locuiesc acum

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toate focurile trebuiesc distruse! Bunii şi străbunii noştri nu stingeau niciodată focul de pe vatra lor, ci păstrau mereu un tăciune aprins: pentru jarul de a doua zi...! O iubire, pe care n-ai putut (sau n-ai vrut?) să o păstrezi, nu are nevoie de asediu... Ea se va stinge treptat (pe nesimţite), din lipsă de vreascuri... Dar, ai grijă: să-i aşezi urna, pe cel mai înalt podium al conştiinţei tale!

Iulia Mirancea (15 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce Cartea de la Vama Veche? Pentru că acolo am început-o. Şi pentru că titlul ăsta poate stârni interesul multora – pe care sper să nu-i dezamăgesc. Unii ar putea spune şi că e un titlu "mai comercial" ca altele. Vama Veche este acum un mare "brand", deşi nimeni nu pare de fapt să ştie ce reprezintă şi ce fel de marfă e.

începutul de la Cartea de la Vama Veche de Cristian Pepino (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedeţi, le­gătura mea cu Ce­rul este veche, de când există neamul piersicanilor. Mama mea, fiica preotului Pascanu, din Valea Mol­dovei, într-o duminică, după slujbă, a plecat singură pe uliţa satului. Avea cinci anişori. Luase de aca­să o batistuţă în care avea un boţuleţ de mămăligă. Bunicul meu a întrebat: "Unde e Veruţa?". I s-a răs­puns: "A luat-o-ncolo, Părinte". Atunci el a fugit, a ajuns-o din urmă şi a întrebat-o: "Unde te duci, fetiţa tatii?". La care mama mea a răspuns: "La Ieru­salim!". Acum înţelegeţi de ce mi-am dorit aşa de tare să-i trimit pe ea şi pe tata la Locurile Sfinte?

citat din Florin Piersic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!