Vedeţi, le­gătura mea cu Ce­rul este veche, de când există neamul piersicanilor. Mama mea, fiica preotului Pascanu, din Valea Mol­dovei, într-o duminică, după slujbă, a plecat singură pe uliţa satului. Avea cinci anişori. Luase de aca­să o batistuţă în care avea un boţuleţ de mămăligă. Bunicul meu a întrebat: "Unde e Veruţa?". I s-a răs­puns: "A luat-o-ncolo, Părinte". Atunci el a fugit, a ajuns-o din urmă şi a întrebat-o: "Unde te duci, fetiţa tatii?". La care mama mea a răspuns: "La Ieru­salim!". Acum înţelegeţi de ce mi-am dorit aşa de tare să-i trimit pe ea şi pe tata la Locurile Sfinte?

citat din Florin Piersic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezrădăcinare

Mi-am îmbrăcat hainele de duminică,
Diploma si abilităţile mi le-am îndesat
Într-un buzunar
Dealul "Boleacu", lunca, livada
şi pădurea printre farduri,
Pa mama, tata şi fraţii la vedere, în portvizit.
Am luat cu mine doar surâsul
nesigur şi enigmatic;
În urma mea pârâu de lacrimi,
În faţă neprevăzutul.
Bătrâneţe în doi

Pe poteca îngustă
acoperită cu troscot,
sprijinindu-vă unul pe altul
vă plimbaţi prin grădina
în care visele voastre
răsădite cu grijă
s-au prins şi au făcut roade.

Sunt semne mohorâte de ploaie
şi iarna se pare că va veni curând;
pentru voi bătrâneţea în doi
e doar o vară continuă.
Tu erai...

"Tu erai!" ai rostit
şi mica scânteie
avea să aprindă focul.
(nu de paie)
Tu erai,
eu eram,
noi eram;
e nevoie să explic mai pe şleau?

Nepotrivire
Tu nu poţi fi sufletul meu pereche;
oricât de mult aş întreba
rămân fără răspuns,
oricât de multe aş face
niciodată nu e suficient,
şi orice aş cere
niciodată nu primesc.

Dulceaţa iubirii
s-a zaharisit dinainte de vreme,
iar ciorba reîncălzită de la prânz
nu o mai pot digera.

Nu înţeleg ce vrei de la mine
de ce ţii morţiş ca eu sa fiu ACEEA,
şi te întreb de ce nu m-ai iubit
acum când nu ştii să o mai faci?
Fără tata

În ziua aceea de martie
iubite tată ai plecat
lăsând în urmă
o inimă frântă de durere,
multe îmbrăţişări fără răspuns
şi vorbe de alint nerostite
pe care mă rog să le mai aud
măcar în vis.
Să ştii dragă tăticule
că în inima mea mezină
acum pădurea noastră
e doar plină de uscături,
stejarul de la poartă
nu mai este la fel de verde şi umbros
şi după fiecare ploaie
niciodată nu mai răsare soarele.
Doar tata, mama şi bunicul

Bruma înmiresmată hoinăreşte
prin grădina noastră din Dealu Boleacu.
Din coliba încropită de Mihăiţă
aud clar zborul îngerilor
spre ţările calde.
Sub desfrunzirea nucului din vie
se ţes noi amintiri
sub semnul mirării,
iar tata, mama şi bunicul,
singurii mei tovarăşi constanţi
mă veghează din cimitirul străbun.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc că odată când am coborât de pe scenă, mama a lăudat pe toată lumea şi eu am întrebat-o dacă eu nu am fost la fel de bună. Şi ea mi-a răspuns că atunci când urc pe scenă răsare soarele, a fost cel mai minunat moment alături de mama şi singurul în care m-a lăudat.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria

m-am născut în ziua în care albul din cireşi plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paşte)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruţă
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineaţa pe jos cinci kilometri
uita de mama şi de burta ei ţuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

aşa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ştergar alb
din cânepa primită de la bunica

m-am simţit bine până am rămas singur...
mama s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va îngriji somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din răsăritul târziu
separându-i trupul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus şi el...
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ
şi o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors...

o fi vrând
să se întâlnească cu mama
la capătul de drum
unde se opresc sufletele...

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine
şi că mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi şi mă joc
lângă lăstarul ieşit din scorbura nucului
sub care bunicul trăgea cu sete
dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...
tată – mamă

noapte bună!

poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnambule

În oraşul meu trăiau o femeie şi fiica ei,
şi-amândouă erau somnambule.

Într-o noapte, când tăcerea era stăpâna lumii, mamă şi fiică,
mergând în somn, s-au întâlnit în grădina lor învăluită-n ceaţă.

Şi mama a vorbit, şi-a spus: "În sfârşit, în sfârşit, duşmanca mea!
Tu, cea care mi-ai distrus tinereţea – care ţi-ai clădit viaţa
pe ruinele vieţii mele! Te-aş putea ucide!"

Şi fiica a vorbit, şi-a spus:" O, femeie odioasă, egoistă şi bătrână!
Tu stai între libertatea sinelui meu şi mine!
Viaţa mea nu-i decât ecoul vieţii tale insipide. Vede-te-aş moartă!

Chiar atunci a cântat cocoşul, şi-amândouă femeile s-au trezit.
Mama a întrebat cu blândeţe, "Tu eşti, dragă?"
Iar fiica i-a răspuns cu blândeţe, "Da, dragă."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miles Monroe: Când am întrebat-o pe mama de unde vin copiii, ea a înţeles ceva de rabii şi mi-a răspuns că se întâmplă atunci când te muşcă un câine. Săptămâna ce-a urmat, o femeie din bloc a născut tripleţi... am crezut că a fost muşcată de un câine danez.

replică din filmul artistic Adormitul, scenariu de Woody Allen (17 decembrie 1973)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre mărunţişuri...

Prin mărunţişuri, câte-a strâns cuminte,
Bunica, am găsit şi-o amintire,
O carte cu coperţi îngălbenite,
Purtând în ea cuvinte de iubire.

Era acolo, lângă ea,-n tăcere,
Parcă-aşteptând din cerurile sfinte
Un zâmbet şi o dulce mângaiere,
În poză, fiu de tată de părinte.

Se aşezase praful peste toate
Şi doar cuvintele-n tăceri vorbeau...
Un trandafir se scutura-n cenuşa
În care doi tăciuni mai străluceau.

Am luat în braţe ia... Şi un clopot
În pieptul meu bătea cu îndârjire...
Fusese a bunicii. Şi iţarii
Ai bunului bunic întru slăvire!

Am luat cu mine şi o lampă veche,
Un fus tocit şi caierul de lână,
O toartă de argint dintr-o cutie...
Şi le-am urat la toţi de noapte bună.

Prinsă-n ştergar ţesut de mâini muncite,
Era icoana... Şi mi-am amintit
De bunii mei, de tata şi de mama,
De drumul unui timp ce-a împietrit...

Am alergat într-o îmbrăţişare
Eternă, să-i cuprind şi să-i sărut,
Dar prin atâta taină aşternută,
Prin praful amintirii i-am pierdut.

Am plâns atunci... E părul din basma
Atât de alb, de rar şi despletit,
Că mă întreb acum, bunica mea
De ce-ai plecat... de ce-ai mai fi venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!