Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

şi marea devine albă şi vântul se-învârte ca o roată-într-un scripete.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra amicului

De ce vrei să resusciţi
Întunericul amice
Tu nu vezi că el
Te împiedică să vezi
Mai bine lasă-l să curgă
Ca o apă întunecată
În Marea Neagră
Mai bine lasă-l să treacă
Ca o vale însângerată
Spre Marea Moartă
Mai bine lasă-l
Să străbată Ţara de foc
Poate va căpăta strălucire
Iar dacă nu să ajungă
În Antarctica
Şi să îngheţe acolo
Dar el nu şi nu
Fiindcă el a confundat
Întunericul cu umbra
Şi umbra cu penumbra.

poezie de David Boia (16 octombrie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Mă trezesc în toiul nopţii, iar patul meu e marea.
Din adânc peştii mă strigă să-mi dezvăluie ceva.
Fantomaticele valuri marea palidă le-mprăştie,
roşii ochi pe ceru-aprins mă privesc înţepeniţi.
Şi ei strigă şi gravează cerul în venin părelnic
ce cade ca printr-o ploaie în marea fără păvază.
Mă feresc de el, dar mă înec în apa mării viciată
şi mă scufund,
şi mă evapor,
şi sunt una cu otrava.

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiţi şi petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morţi.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te teme de trecut

Nu te teme de trecut.
Este urât,
dar este al nostru,
nu rămâne legat de minciunile
cu care ai fost hrănit încă din copilărie.
Învaţă istoria de la neamul tău.
Găseşte adevărul
pentru a-ţi feri sufletul din calea răului.
Învaţă Coranul.
Învaţă Biblia.
Descoperă rostul vieţii şi al religiei.
Nu te teme de trecut.
Este dureros,
Dar este real.
A fost vărsat sânge şi oamenii au murit,
dar iubirea şi solidaritatea au supravieţuit.
Învaţă limba strămoşilor tăi.
Reconectează-te la pământul din care te-ai ivit.
Regăseşte cunoaşterea
care ne-a fost furată.
Nu te teme de trecut.
Îmbrăţişează-l.
Lasă-l să-ţi arate înţelepciunea rasei tale.
Însuşeşte-i lecţiile şi trăieşte după ele.
Fii stăpânul identităţii care ţi-a fost ştearsă.
Nu te teme de trecut.
Nu-l urî.
Nu te teme de trecut,
învaţă despre el.
Lasă-l să te înveţe.
lasă-l să te educe,
lasă-l să-ţi aducă aminte cine eşti.

poezie de Zuhura Seng'enge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opac

Impunător, se suprapun colaje necuvântătoare
Din puntea vieţii mi se scurg lacrimile amărâte
Impostori, intruşi în casă, mă sărută
Îmi caut mintea dispărută
Pietros, sărată mare
Orizont lucind lumină
O vitrină scârţâie în zgomot
Scârţâie şi podul
Desprindere deplină
Câtă nesăbuinţă, voi gândaci
Ascunşi sub mobilă
Companioni, atraşi
De strigătul din scoică
Strigă marea departe
Strigă marea în scoică
Parcă alintă
In ecou imaculat
O muscă tristă bâzâie în tihnă
Cântecul.. amorul meu scindat

poezie de Ştefan Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anglia. "D-l cutare să poftească la lecţie."
E ceva de sever în glas. Şi d-l cutare nu ştie boabă din Anglia. E unul din colegii noştri, cari învăţa foarte anevoie şi pricepea foarte puţin. Vina nu era a lui.
— Anglia... Î... Anglia... Î... Englitera... Î..."
Noi — între rîs şi temere. Furişam priviri de spioni asupra profesorului.
— Anglia, î... Englitera, î... foarte bine. Mai departe.
Noi, din bancă: va rîde, nu va rîde? Nu ştim încă.
— Anglia... se mărgineşte la nord cu marea...
— Cu marea?
E sever încă. A trecut mîna prin păr.
— Cu Marea Nordului...
— Foarte bine...
Parcă începe a surîde. Ochii se măresc; semn bun,
— La sud cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Sudului...
— Foarte bine.
Figura sa albă se rumeneşte. Abia se ţine de rîs.
— La vest cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Vestului.
— Bravo... mai departe.
A surîs. A rîs.
Elevul a prins curaj şi are aerul d-a se mira de el: "Cum dracu ştiu eu astăzi cînd niciodată n-am izbutit să ştiu?!"
— La est... cu Marea Estului.
Rîsul a izbucnit.
Geograful ne priveşte indignat: "De ce să rîză ei cînd d-l Demetriescu îmi spune bine?"
— Ia spune-mi... ce este est? (Partea a II-a)

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Angel Demetriescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul

Bate vântul
inima mi-a rămas caldă ca atunci
ca cerul albastru
când te-am imbrăţişat
bate vântul
ascultă-l!
înţelege-l!
e ca iubirea noastră mişcatoare de ploi si de fluturi
bate vântul iubirii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare...

Când suflă vântul dinspre mare uitare,
Aduce zbuciumul cu el.
Învolburare, ceaţă şi furtună,
Se sparg la ţărm fără a avea un ţel!

Se strâng la malul mării trăiri trecute,
Iubirea rătăcită aici se trezeşte,
Din marea învolburată, prin a ceţii vreme,
Dragostea, la mal înfloreşte!

Te strig la ţărm iubire,
Nu trebuie decât să-mi auzi chemarea,
Sunt sigura că vei veni într-o zi
Şi împreună vom trăi visarea!

Totul e vis, totu'-i uitare,
Doar tărmul şi cu marea au rămas,
Te-aştept de-o veşnicie şi uitarea,
O rog să plece cu ultimul vas!

poezie de Liliana Andrei (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

...

să vină noaptea
ca o izbăvire
când totul se împacă
să nu mai fie rană
să nu mai simt durere
cum marea
talazul îşi îneacă
şi vântul din furtună
devine adiere...

poezie de George Ionită
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteţi pui de găină când trece uliul... Parcă sunteţi un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteţi nişte flori de luncă atunci când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriţi... Veniţi să vă blagoslovesc.

replică celebră din piesa de teatru Apus de soare, Actul I, Scena 4, scenariu de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog de primăvară

Primăvară, primăvară!
Ce te perinzi pe afară
Lăsând pradă norilor
Mugurii degetelor?
Şi de ce-ţi răsar în barbă
Corcoduşi cu floare albă?
Miroşi a parfum strident,
Glasu-ţi este un torent
Ce trece printre coline
Ducând zumzet de albine
Şi ropot de ploaie caldă...
Ochii tăi vor să mai vadă
Caii verzi păscând lumină
Din a soarelui grădină.
Părul tău - crengi despletite
Prin păduri de tei pitite.
Glezna ta - rece pârâu,
Genunchii-ncolţiţi în grâu.

Primăvară, primăvară!
Ce te perinzi pe afară?
Dacă ai să pieri subit
Cumva... pe la asfinţit,
În hăuri ameţitoare
Bând a timpului licoare?
Primăvară, ştii ceva?!
Mută-ţi în inima mea
Pasul... lasă-l să se-afunde
Între două bătăi surde.
Chipul... lasă-l să se scalde
Între doua bătăi calde.
Şi rămâi, rămâi aşa!
Eu să pot mereu cânta
Florile pământului,
Cuiburile cucului,
Ciripit de rândunele...
Pavăza iubirii mele!

Primăvară, primăvară
Nu te pierde pe afară!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva nu te lasă în pace, tu lasă-l fără replică!

citat din Daniel Teompa
Adăugat de Tudor Alin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, cine ştie...

Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine ştie în ce oraş ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai aşa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate...

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare...

Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine ştie în ce oraş ploios!...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

E toamnă. Marea bate-n ţărmul ud
Şi furioase valurile-njură
Bolborosiri de spume se aud
şi cerul e mânjit cu nori de zgură.

Sunt multe ceasuri şi e încă ziuă
pe nisipul ţărmului pustiu
Şi rece suflă vântul şi-n târziu
şi marea neagră bate apa-n piuă.

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Ascult cum vântul bate clopotele mării
Lovind în pulberi de argint
Privesc cum se deformează norii
Şi-n depărtare braţele-şi întind.

Ale voastre puteri naturale
Imaginaţia pământenilor le controlează
Şi rupe a voastre grele zale
Şi ca într-un vis, în realitate visează

Culeg apa mării şi încerc s-o adun pe toată
Şi într-o călimară, aş purta-o cu mine
Şi apoi să mă apropii, de ea în şoaptă
Să-i fur comorile ascunse şi să nu ştie cine.

Să schimb a lumii dimensiune
Să deschid uşa şi să ies din realitate
Marea mă cheamă mai tare la ea
Dar eu ma duc, mă duc mai departe!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna mai rămâne ceva de tăcut

mai era doar un rău de făcut
răul însuşi
alb într-o mânecă neagră
cu o pată
de la ultimul sărut

strada e goală
sub pătură
şi tu tot
şi tu nu
şi eu nu m-am întors

aprinde o lumânare într-un cuvânt şi lasă-l pe ape
să
nu auzi să nu vezi să nu înţelegi
când trece

poezie de Vasile Pin (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renasc

renasc odată cu renaşterea ta –
un rod pe ram,
un fruct în pârgă,
o sămânţă,
pumnul de cenuşă răsădit pe drum
atât,
aş vrea să fiu prinos
Cunoaşterii- Cuvântul,
cuvântul nerostit în pripă,

tu, în drumul tău,
lasă păsările călătoare,
lasă-le să zboare,
lasă-le să zboare...

ţi-e sufletul îmbobocit
de soare,
lumină,
iubire şi credinţă,
lasă păsările călătoare să zboare,
lasă-le să zboare...

iar, în cele din urmă
fi-voi Cuvântul Cunoaşterii Tale.
te rog,
nu frânge zborul păsărilor călătoare,
lasă-le să zboare,
lasă-le să zboare...
să zboare...

STelu Pop

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!