Laeti et Errabundi

Voiajurile intrepide
(Ce grea odihna pare azi!)
Cu steamere şi cu rapide.
(La ce-mi slujeşte-at home-ul gras?)

Mergeam haihui – mai ţii tu minte,
Tu, călător pierit în cale –
Sorbiţi de aerul fierbinte,
Fantome, două, joviale!

Cu pasiunile hrănite –
Cu-obrăznicie – peste poate,
Cinsteam vacanţe înmiite.
Iar simţurile, ponderate,

Dau tinereţe, înfrăţire,
Şi inimile slobozite
De a muierii miluire,
Prejudecată părăsită,

Lăsându-i teama de orgie
Şi scrupulele vagi sihastrului,
Că patima de-o laşi să-nvie
Prinzi dulcele gust al pârleazului.

Excese-o mie, printre ele,
Am dat o duşcă mai din tot,
Franceze vinuri, vinuri grele,
Şi-acel faro, şi-acel stout,

Vinaţuri iuţi şi tescovine,
Dăunătoare, e vădit,
Cu duhurile-n înălţime,
Sub mese, trupul, mai smerit.

Cu peisaje şi cetăţi
Pozau privirii nesătule!
Ambele-ne curiozităţi
Ar fi luat hărţi cum iei pilule.

Şi fluvii, munţi şi bronzuri, marmuri,
Azur de aur, zori vrăjite,
Şi Anglia, maică între arbori,
De turnuri Belgia dădăcită,

Cumplită marea şi domoală –
Ţeseau pe-acest roman drag care
Nu contenea, sufletu-n fală –
Et quid despre a noastră carne?... –

Romanul vieţii-n doi bărbaţi,
Cum n-au perechile model,
Ce-adună-n inimi, cu nesaţ,
Un sentiment dur şi fidel.

Invidia, vasilisc rival,
Nu-ngăduia acest regim:
Ne da la prânz doar blam social,
La cină-aşijderi să-nghiţim.

Mizeria şi ea trona
În falanster, din când în când;
Voioşi îi răspundeam aşa:
Cu barabule şi avânt.

Nod de pricini, fără pricină,
(Să fi fost prea frumos se poate),
La câte sunt puneam surdină,
Ca doi stegari ce-n simplitate

Sunt mândri liberi că se simt,
Mai liberi decât tot ce-i slobod,
Şi surzi la-njurături fiind
Şi la al hohotelor clopot.

Lăsarea grijii în Paris,
Şi piedică, şi-amor şi lesă:
El – câţiva proşti de care-a râs;
A chiţcăielilor prinţesă –

Ea, proasta fără de egal...
Deodată gloria ne trânti
Cu mareşalii imperiali
Căzuţi pe Loara-n tâlhării,

Dar noi căzurăm voluntar!
E vorba doar de o permisie,
Cum sună-n termeni militari,
Atâta-i doar acea demisie,

Permisie pe termen scurt,
Dar după lupte fără număr!
Rămas-ai la femele surd?
Eu mai că n-am zărit nici umăr,

Deşi, cât fu-mi dădu fiori.
Ce fire slabă-i a mea fire!
Mai bine-oftezi decât să mori,
Să mori, adică, de tânjire.

Te dau drept mort pe tine. Să
Îi ia toţi dracii p-ăi de poartă
Această ştire groaznică
Ce vine să îmi bată-n poartă!

Nu pot s-o cred. Cum, mort să fii,
Mort, tu, zeu între semizei!
Nebuni ce scuipă nebunii!
Mort, tu, păcatu-mi de scântei,

Trecutul ce îmi fierbe-ntr-una
În vine şi-n gândirea toată,
Ce străluceşte şi ce tună
Peste credinţa-mi ne-ncetată!

Mort, el, triumf uluitor,
Neînfrânat şi nesfârşit,
A toate binefăcător,
În inimă-ndumnezeit!

Miraculoasa mea poemă,
Filosofii deplin cereşti,
Şi patria mea, şi-a mea boemă,
Sunt moarte? Viaţă, tu trăieşti!

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort şi îngropat. N-am să fac copii. Morţii nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial şi foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

Am fost în viaţă mort de beat,
Adesea mort după vreo fată,
Chiar mort de dor, fiind plecat,
Dar ca acuma, niciodată.

epitaf epigramatic de Eugen Albu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viaţă
că însuşi numele ce port
atârnă de-o aceiaşi aţă

că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porţi
iar după moarte altă lume
îşi reoferă nume printre morţi

un nume mort şi-o lume moartă
te-aşteaptă după ce vei piere
degeaba baţi la astă poartă
n-ai nici o şansă tu la înviere

viu dacă poţi fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.

poezie clasică de Gheorghe Ene
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.

Petre Ţuţea în Cugetări
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre Gică

Că-i mort de foame şi de sete,
S-a plâns o viaţă-ntreagă Gică
Mort fost-a după o gagică,
Mort, după celelalte fete
Prin moarte face piruete,
La orice pas i se dedică
În viaţa lui, ea se implică
Cum tencuiala pe-un perete
Să fii şi mort, când eşti om viu,
Aceasta-i anormalitate!
Căci stai în casă, nu-n sicriu,
Şi-ţi pierzi din personalitate...
Dar, decedând într-un târziu,
Intrat-a în "legalitate".

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aş vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc şi mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deşi nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă

Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,

Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie

Literă cu literă
De aripi se scutură

Ca petalele, pe rând,
Până cine ştie când...

Chiar această poezie
Poate ultima să fie.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără inspiraţie

Sunt cufundat în neputinţă
Oricât încerc şi am voinţă,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...

Şi sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoţie, n-am ţel,
Este ca şi cum aş fi mort
Epuizat, fără efort...

Şi-mi face rău şi nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.

Şi boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.

E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Târziu în noaptea neagră,
În curtea bisericii moarte,
Luna moartă lumina
Turnul mort al bisericii.
Prin crengile moarte
Ale copacului mort
Luna moartă
Lumina doi morţi.
În tăcerea moartă
Păreau doi străini morţi
Ce-şi spuneau cuvinte moarte
Şi vântul mort
Lătra ca un câine mort
Către doi străini morţi.
Vântul mort şi frigul mort
Şuierau prin oasele moarte,
prin sângele mort,
prin ochii morţi
Ai străinilor morţi
Din curtea bisericii moarte
Pe care luna moartă
O lumina
Printre crengile copacului
Mort.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis stă mort

Aici stă mort un vis. Să treci uşor
Prin acest loc şi ochii să-i fereşti,
Nu te uita la ce e pieritor,
Dar cere viaţă. Tu să nu jeleşti,
Ci pasul tău să îl mai domoleşti.
Şi arată-te milos şi iubitor
Cu vorbe de speranţă şi de dor.
Un vis stă mort. Şi ştiu toţi cei oneşti:

Când o petală cade din copac,
Deşi e albă cum era şi ieri,
Iar rodnicia sa ne e pe plac,
Splendoarea ei nu mai e nicăieri;
Şi Frumuseţea-şi pleacă fruntea-n jos
Când visul moare încet, neputincios.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cele două rele

Mai trag din sticlă şi din pipă
Că viaţa asta m-a-nvăţat
Că e mai bine mort de beat,
Decât pe masă mort de gripă.

epigramă de Corneliu Ioan Iovuţa din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.
Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,
Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.
Nicicând nu mor întregi!

Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii
Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,
Bărbaţi superbi cari poartă menirile-Aurorii,
Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,
Ei fură foc din cer.

Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri
Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit
Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,
Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri
Un grai îmbătrânit.

Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească
Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:
Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,
Întregi să ne redeie şi iar să ne renască
Prin grai de la Quirin.

Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,
Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,
Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul
Naţiunii doarme mort!

Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,
Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!
Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire
O limbă românească şi-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i!

E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate
Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?
Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,
Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris!

Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!
Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă
Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă
Pe marele Cipariu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni s-a spus că toate drumurile conduc la adevăr, doar că fiecare îşi are cărarea lui (ca hinduşi, musulmani, creştini, etc.) şi cu toţii se vor întâlni la aceeaşi poartă, dar este complet absurd. Adevărul n-are cărare şi tocmai aceasta e frumuseţea sa: el este viu. Doar ceva Mort are o cărare şi atunci cum poate ceva mort să conducă la Adevăr?

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum trupul mort nu poate spera la o moştenire, nici un suflet mort nu poate nădăjdui la un loc în rai.

Dwight Moody în Locuitorii Paradisului
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret că numele meu a fost menţionat ca fiind unul dintre marii autori, fiindcă aceştia au prostul obicei să moară. Chaucer e mort, Spencer e mort, la fel şi Milton, ca şi Shakespeare, şi nici eu nu mă simt prea bine.

citat clasic din Mark Twain
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre morţi numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respiraţie gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor şi respiri adânc
aer de dincolo
de aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună şi stele se poate discuta,
câte în ele şi în Univers

Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferenţă între ceea ce simte el şi ceea ce simţi tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morţi, iubito,
învechiţi în meseria aceasta a nepăsării,
dar dependenţa de A FI,
e un puternic drog inoculat periodic
de către cei care ne mai vizitează din când în când

Locuiesc peste drum de cimitir,
văd zilnic morţi aduşi la groapă de către vii
şi nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
de nu-i mai rabdă lângă dânşii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui şi visează,
nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
în alte ţări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

Iubiţi şi morţii,
nu sunt ei vinovaţi de a lor plecare,
i-a ucis plictisul zilnicităţii,
vor numai să doarmă un pic mai mult!
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine te îngroapă cineva când dormi?
Statul... a, statul... am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe şi impozite, deşi dacă i-am ţine acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreţinere şi un pic mai mult la curent...

Oboseala li se citeşte pe chip încă dinainte de plecare,
sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse,
iar mirosul... să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să ştie lumea că în casa acestei familii iubitoare,
a rămas mortul la locul lui,
nemişcat şi fericit
Dacă îl pui în geam, primeşti chiar şi pensia cuvenită
lună de lună
Astfel m-am îmbogăţit iarna trecută,
am adunat toţi morţii din oraş, i-am aşezat frumos la ferestre
şi niciodată poştaşul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de... morţi
Afară ningea
şi cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
păreau fericiţi

Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori,
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonaţi de tot
Cei care îţi cer ca să-i înţelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
ei oricum sunt de neînţeles,
punându-te în locul lor s-ar putea să-ţi placă şi să nu te mai ridici
Ei sunt ca nişte copii nenăscuţi care nu ştiu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

poezie de Marcel Vişa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!