Zâna pădurii

—"Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ
Sălbatica Zân-a pădurii,
Căci ochii ei negri asemenea sunt
Cu negrele boabe-ale murii.
Iar unde e mura, sădită de ea,
Pot merge neveste şi fete,
Flăcăilor însă vederea le-o ia
Şi junghiuri prin cap le trimete!

Şi zmeura-anume-o făcu pe pâmânt
Sălbatica Zân-a pădurii —
Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt,
Obrajii şi rumenul gurii.
Iar pe-unde sădeşte ea zmeură-n văi
Pot merge femeile-n pace,
Dar floarea din faţă le-o ia la flăcăi
Şi galbeni ca faguru-i face.

Iar muşchiu sub brazi într-adins l-a lăsat
Sălbatica Zân-a pădurii,
Ca muşchiul de moale e caldul ei pat,
Acolo sub umbra răsurii,
Iar pe-unde e muşchi, e pe-acolo şi ea:
Pot merge să şează copile,
Flăcăilor însă odihna le-o ia
De pier şi se-ngroapă cu zile!"

—"Ei, parcă pe Zână eu nu ştiu s-o-nşel!
Neveste şi mură să fie!
Eu stau pe potecă şi-aţin frumuşel
Cărarea la fete-n câmpie,
Iar când o să văd eu că Zâna mi-e rea
Şi-mi fură tăria făpturii,
O prind prin păduri şi-o sărut şi pe ea
Pe hoaţa de Zân-a pădurii!"

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele vieţii tale (binecuvântare dată de Zâna Pădurii)

Ramuri verzi aşa să-ţi pună.
(zâna îi aşează o coroniţă pe cap)
Eu sunt a Pădurii Zână
ce-acum vine să-ţi dorească
viaţa ta să înverzească.
S-o trăieşti într-un mister
ce-o s-ajungă pân-la cer.
Şi mereu să străjuieşti
tot ce-n viaţa ta iubeşti.
Pe căldura cea mai mare
să-ţi fie numai răcoare.
Ca stejarul să-nfrunzeşti
toată viaţa să iubeşti.
Sufletul mereu să-l scalzi
în pădurile de brazi.
Când eşti la cules de mure
la răcoarea din pădure,
de-ţi vei aminti de mine
eu voi fi mereu cu tine.
Dragostea tu străjuieşte,
sunt zâna ce te iubeşte.
Mereu să ai fraga gurii,
ţi-o dau eu, Zâna Pădurii.
(zâna sărută pe obraz persoana pe care a binecuvântat-o)

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea pădurii

Copilul
mă întreabă mereu:
"- Tată,
când mergem la pădure?"

Şi ce departe
este această pădure!

Am sădit în grădină
puieţi.
Arătându-i
i-am spus:
"- Aceştia
sunt fiii pădurii
tu vei creşte
odată cu ei."

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa pădurii

dansez cu vântul printre vestite iele
stejarii îmi sunt martorii la fericire
sublime emoţii alunecă sub piele
mă îndepărtează de nenorocire.

petrec ore lungi în mijlocul pădurii
freamătul lăuntric imită pe stejar
cântecul iubirii mi l-au dat trubadurii
să nu stau niciodată ca pe jar.

am fost şi voi rămâne mireasa pădurii
mirele meu e un chipeş bărbat
la nunta noastră au jucat pandurii
şi nici o spaimă nu i-a perturbat.

roua din stele îmi spală condurii
drumul spre lumină nu este curbat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce motiv

... nu ştiu, copiii îmi fac cu mâna
de la balcoanele acelea colorate,
mă strigă, poate că dacă voi merge drept
pe direcţia mesteacănului aceluia singur
la marginea pădurii de pini
voi ajunge să prind în pumn râsul tău,
dacă voi privi insistent mesteacănul acela
tu acolo, departe, la marginea continentului
vei roşi din senin, te vei mira.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două fete ce le adusese cu sine fiul de împărat le dete de neveste fraţilor lui. Şi se făcu o nuntă înfricoşată, d-alea împărăteştile, cum seamăn nu mai avu pe faţa pământului şi se făcu o veselie de o ţinură minte cât trăiră locuitorii acelei împărăţii. Am fost şi eu acolo şi am văzut toate chefurile, căci de n-aş fi fost, de unde aş fi ştiut eu să vă povestesc. O lingură scurtă pe la nasul cui n-ascultă.

finalul de la Poveste ţărănească de Petre Ispirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,
Neamuri ce-şi vorbesc ferice
Graiul din strămoşi.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viaţa
Şi de soarta lor.

Vezi şi-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene şi mândre fete
Şi flăcăi voinici.
Şi ţi-e dragă ţara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre şes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază şi fior.
Tot români sunt şi pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor şi astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-şi vorbească
Graiul strămoşesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Suliţele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepţi sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin aşa de tulburat,
Şi de ciudă pe duşmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec şi mal şi oameni,
Nu mai ştiu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marginea pădurii pare să fie acoperită cu un voal verde şi unele locuri din partea de sus a copacilor sunt colorate de o umbră verzuie. Lacul este plin până la marginea pădurii, malurile verzi formând o coroană de vegetaţie în jurul ei.

Lesia Ukrainka în Cântecul pădurii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub poala pădurii

Fata dulce de lăptar,
Ce cu firea nu se pierde,
Paşte vaca-n iarbă verde
Scoţând unt din... pădurar.

epigramă de Ion Romanescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele pădurii

Frunzele pădurii
Tremură cu toate
Trec iarăşi pandurii
Cu flintele-n spate

Lacrima, obida
Codrului adânc
Călăreţ cu şaua
Noaptea la oblânc

Zare detunată
Plânge un ecou
Parcă dintr-odată
Într-un alb halou

Drumuri care poartă
Muntele pe cale
Dacă se prăvale
Zodia din toartă

Mieii prind să zburde
Colb înalt pe uliţi
Vin păduri de suliţi
Lefegii cu durde

Cercul se tot strânge
Veşnic peste gloată
Birul să şi-l poată
Plăti şi cu sânge

Chingă de nevoi
Vânt uscat adie
Doamne, ce urgie
Bate peste noi!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antirăzboinică

În munţi
pieile roşii ale cerbilor
au ieşit pe potecile razboiului

Păsări de iarnă
la poala pădurii
s-au strâns

Prin ceaţă
merge o căruţă
fără cal

Calul cu siguranţă
e în căruţă
se odihneşte-n cojoc

Iar căruţa e trasă
de multiseculara obişnuinţă.

poezie clasică de Jerzy Harasymowicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie! – Sălbatica furtună a luat sfârşit!

Bucurie! – Sălbatica furtună s-a sfârşit!
Patru – au atins Pământul;
Patruzeci – în nisipul mării clocotit –
Şi-au aflat Deznodământul.

Sunaţi – pentru Puţină Izbăvire!
Bateţi clopotul – pentru Sufleţelele frumoase –
Vecin şi prieten şi mire –
Rătăcind printre Bancurile-ntunecoase!

Cum vor povesti despre Naufragiu –
Când va începe iarna-n Uşi să bată –
Când Copiii vor întreba,
"Dar cei patruzeci –
Nu se vor mai întoarce niciodată?"

Apoi o catifea moale – acoperă Povestea –
Şi tăcerea – ochiul Povestitorului, rotund –
Şi Copiii – nu mai pun întrebări –
Şi doar valurile mării – răspund.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât ar fi de fardată, parfumată, cu straie aurii, de brocart îmbrăcată, cu bijuterii scumpe încărcată, de jurnalişti contemplată, analizată şi de public aplaudată, maimuţa tot maimuţă rămâne, însă o simplă căprioară neştiută de lume, acolo unde legile pădurii sunt stăpâne, emană gingăşie, blândeţe şi incontestabilă frumuseţe.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de om necăjit

Părul alb pe cap, zburlit
Parcă-s tufele pădurii
Tras la faţă, gârbovit
Da şi... negru-n cerul gurii!

epigramă de Gheorghe Gurău din Concursul de umor "Alb Umor" 2012 Alba Iulia (aprilie 2012)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Şi-ncrederea, demult verificată.

De linişte, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumuseţe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristeţe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep şi... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neştiute în afară.

Ajung la un izvor şi mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un şipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puţin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzaţia de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aş vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi desluşesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susţine,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi şuieră acordurile fine

Pe care îmi aşez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deşi nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafaţă
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţă, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

Precum călătoriul, prin munţi rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vânt
Din noaptea pădurii de iese:

Aşa şi speranţa - c-un licur uşor,
Cu slaba-i lumină pălindă -
­Animă-nc-o dată trermândul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Şi unde o vede s-avântă.

La cel ce în carcere plânge amar
Şi blastemă ceriul şi soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcând să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă - moartea.

Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân,
Privirea de lacrime plină,
Văzând cum geniile morţii se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin,
Speranţa durerea-i alină.

Căci vede surâsu-i de graţie plin
Şi uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin
Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strânge mai tare.

Aşa marinarii, pe mare îmblând,
Izbiţi de talazuri, furtune,
Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând,
Speranţa îi face de uită de vânt,
Şi speră la timpuri mai bune.
Aşa virtuoşii murind nu desper,
Speranţa-a lor frunte-nsenină,
Speranţa cea dulce de plată în ceri,
Îi face de uită de-a morţii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchină.

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţă, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri

În lume sunt păduri de doruri
Doruri albe, galbene şi mov
Asemeni florilor de micşunele răsărite
În pieptul răbdătorului Pământ.
În lume sunt nemuritoare Primăveri
Ce nu dispar decât în stele
Atunci când pieptul e urcat în nori
De Cel ce a făcut această lume.
Acolo toate florile lumeşti dispar
Toate dorurile mov şi galbene din fire
Acolo toate pădurile de doruri trec
Prin cuptorul Domnului de judecată.
În cuptorul Dreptului merg toate
Nici măcar o floare nu rămâne vie
Nici măcar un dor de păcătos născut
Ce nu a plâns din dor de Dumnezeu şi Fiul.
În lume sunt păduri de doruri
Doruri de bani şi suflete pierdute
Asemeni florilor de micşunele mov
Ce stau tăcute sub lumina Lunii.
Puţine doruri sunt pe lume
Născute ca şi stelele din cer
Să lumineze-n piepturile lumii
Din dor de Mirele ce a murit pe cruce.
Puţine doruri sunt în lume
Să plângă rănile Hristosului iubit
Uitând de tot ce este trecător prin lume
Slăvind cu lacrimi doar două flori divine - ochii Lui Isus.
Puţine doruri sunt în lume
Ce vor intra în dragostea Lui Dumnezeu
Acolo unde veşnic este Primăvară
Iar micşunelele răsar în ochii celor din pădurea stelelor... iertaţi şi plămădiţi din nou.
Puţine doruri vor cunoaşte pântecul pădurii
Din care Domnul scoate prunci şi flori
Cu viaţa veşnică în împărăţia cerului
Pentru un ghem pe nume;Univers.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dealul Plevnei

E-n amurg. Pe deal bulgarul
Liniştit îşi mână carul.

Roţile nu ştiu că plânge
Dealul, pe-unde omul mână;
Nu ştiu boii, că-n ţărână,
Pe-unde trec, e numai sânge.

Noaptea-ncet, încet scoboară,
Lilieci prin aer zboară.
Pe-unde a fost cumplire odată
Doarme-acum întreaga fire,
Peste-un iad de zvârcolire
Cade-o pace-ntunecată.

Numai luna e pe lanuri
Dar mai sus, pe sub redanuri,

Unde-a curs fierbinte plumbul,
Duhuri vin din vreme-n vreme,
Cât e noaptea-n dealuri geme
Şi se zbuciumă porumbul.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi că ceva nu merge, cel mai uşor poţi să îţi pierzi timpul şi energia cautând motivele pentru care nu merge acel ceva. NU. Atunci când ceva nu merge, fă altceva! E cea mai simplă cale prin care putem descoperi lucruri la care nu ne-am gândit până în prezent şi ar putea face o mare diferenţă între ceea ce merge şi ceea ce nu merge.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!