Încălzirea globală

Se pare că de-o bună vreme,
Chiar dacă iarna o dezminte,
De când ne tot facem probleme
Temperatura-i mai fierbinte,

Încât şi polii vor dispare
Nălţând mai marele ocean,
De n-ai să vezi, liberi, în floare,
Crescând ciulinii-n Bărăgan,

Însă rapoartele, prin ziare,
Spun că situaţia creată
E şi mai înspăimântătoare
De cum a fost preconizată,

Şi asta-i rău, original,
Cum la-nceput s-a presupus,
Pământul nostru, infernal
În câţiva ani va fi distrus,

Numai că noi, cu calităţi,
Şi vechi tradiţii din popor,
Am luat măsuri şi greutăţi
Cătând un ţap ispăşitor ;

Bine'nţeles că suspectată
A fost ministra de turism,
C-ar fi produs, chiar îmbrăcată,
Acest teribil cataclism...

De prostănaci, nici pomeneală(!)
Cu toate că mai fierb, fârtaţii,
O ciorbă veche-n-tr-altă oală,
Dar cu-aceleaşi emanaţii,

Simţindu-se persecutaţi,
C-ar fi ţinuţi cu ochii-n soare,
Însă nicicum, ambiţionaţi,
Nu vor să şadă la răcoare ;

A fost apoi şi-o bănuială,
Că vântul, cum aiurea bate,
Cu-o adiere, din greşeală,
Ar fi stricat ploile toate,

Da' nu mai zic de marinar,
Cu-atâtea vorbe de ocară
Şi stilul lui incendiar....
Iar fii-sa... e foc şi pară!

Norocul e că s-a iscat,
Fi'n'că tot răul e-nspre bine (!)
O iarnă ce ne-a-nviorat
De ne tratăm cu aspirine,

Însă guvernul, vigilent,
Temperaturii în urcare,
Ne-a oferit un tratament
Până la iarna viitoare,

Fără pilule, gratis dat,
Să n-afecteze deficitul,
Doar nouă, care n-am plecat,
Ne-a îngheţat pe-un an, venitul!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit

Mi-am propus să uit de tine,
Însă tu nu mi-ai greşit,
M-am gândit c-ar fi mai bine,
Nu ştiu cum, doar am simţit...

Nu mi-ai spus nici vorbe grele,
Nu mi-ai spus nici vorbe dulci,
Dar visam să se-mplinească
Gânduri ce-ai şoptit atunci...

Nu mi-ai dat priviri de bine,
Însă nici priviri de rău,
Mi-as dori să îmi plimb ochii
O secunda-n gândul tău...

Nu m-ai lovit niciodată,
Dar nici nu m-ai mângâiat,
Mi-ai fost doar o simpla fată,
Ţi-am fost un simplu băiat?

Ori m-agăţ de-acele vorbe,
Ori tu încă simţi ceva,
Nu m-ai săruta pe buze
Dacă n-ai simţi ceva.

De-am fi puşi faţă în faţă,
N-ai putea mărturisi,
Sentimente, gânduri, vise,
Niciodată nu le-om şti.

Mi-am propus să uit de tine,
Pentru că nu am de-ales,
Ai fost mereu lângă mine,
Însă nu te-am înţeles..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Am fost nedumerit de ce în ţară
E lumea cam de toate sictirită,
De preţuri, de corupţie, de mită...
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,

Pân' ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi şi să edific
Dilema,-n modul cel mai raţional ;

De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Şi pân' s-ajung la viză, un roman
Mi-a înşirat să fiu cu toate-n ton:

De şpagă, de corupţie, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar...
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe şenile,

Nici pomeneală, criză, faliment (!)
Industria gemea, agricultura,
Şi n-ar fi existat harababura,
Pe cât era ‘mnealui de competent ;

Am luat apoi, de-afar', un taximetru,
Iară şoferu,-n drum, pe scurtături,
Cât a condus printre înjurături
Mi-a explicat, frumos, metru cu metro:

De legile parşive, idioate,
Şi-tât ce se promite şi se minte...
Cinci ani dacă era el, preşedinte,
Le regula cu mâna lui pe toate ;

Dar la frizer ce chesti' am aflat (!?)
Modest, doar cu bacşişu-obişnuit,
Făr' să insist, cât m-a ferchezuit,
O oră mi-a făcut capul pătrat:

Că nu avem guvern pentru popor (!)
Şi el, în două luni, operativ,
Corupţii i-ar fi ras definitiv,
De ar fi fost măcar un senator...

Aşa că după cum fui informat
De indivizi oneşti şi competenţi,
Cuminţi, nici pomeneală violenţi,
Chiar foarte simplu am concluzionat

Că de-aia-i rău, să vezi profesionişti
Ce-n loc a guverna o ţărişoară,
Îşi fac o viaţă dulce şi uşoară...
Ca bărbieri, şoferi sau bagajişti!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu sunt atât de sigur în privinţa lui. Nu ştiu dacă într-adevăr e demn de încredere în acest sens. Am înţeles că, în general, îi plac fetele. Toate!
To Kuny: Zvonuri, dragule... De altfel, s-ar putea să-i placă, nu zic că nu, însă numai una i-a cucerit lui inima, iar aceea e sora ta! Celelalte nu prezintă interes pentru el. Aşa că, linişteşte-te, băiatul meu! Sunt convins că nu e nimic între ei doi, nimic din ceea ce-ţi imaginezi tu acum.
Nick: Sper să ai dreptate. Deşi Maria mi-a spus că mai de mult îi plăcea de el.
To Kuny: Îi plăcea de el?! Asta nu înseamnă nimic rău. Dimpotrivă! E bine că a fost sinceră cu tine, a fost corectă. Astfel ţi-a demonstrat că ţine cu adevărat la tine, mult, mult de tot şi că e demnă de încrederea ta! Crede-mă, dragul meu, el nu reprezintă nimic pentru blondina ta, nimic mai mult decât un foarte bun coleg şi prieten, atâta tot! Deşi nu pot nega, e un tip atrăgător, interesant. Dar ea te iubeşte pe tine acum; doar pe tine, nu şi pe el.
Nick: Păi... Nu ştiu, tată. Nu ştiu ce să spun, ce să cred. Cert este însă că nu mi-a plăcut deloc să-i văd îmbrăţişaţi. De altfel, s-au mai manifestat ei astfel, destul de des chiar, însă când eram şi eu de faţă, de asta nu m-a deranjat foarte mult văzându-i, considerând că e un gest normal între nişte vechi colegi, dar dacă procedează astfel şi în lipsa mea, situaţia se schimbă.
To Kuny: Off, dragul meu, asta-i clar gelozie. Ai devenit deja gelos, deşi n-ai motive întemeiate. Crede-mă, Nick, gelozia nu-i pentru tine! E un sentiment puternic, straniu, deloc plăcut, periculos chiar. Nu-l lăsa să te domine! Înfrânge acest sentiment şi lucrurile se vor clarifica. Deci, ce spui acum? Ce intenţionezi să faci?
Nick: Nu ştiu, tată. Nu sunt sigur. Tu ce crezi că ar fi mai bine?
To Kuny: Eu, dragul meu, te-aş sfătui să-i dai ocazia să-ţi explice ce s-a întâmplat de fapt, unuia dintre ei. Vorbeşte cu unul dintre ei şi încearcă să fii cât mai calm posibil, cât mai lucid. Nu te lăsa condus de gelozie; nu te-ar duce la nimic bun! Aşa cred eu c-ar trebui să procedezi. Tu însă, faci cum crezi tu c-ar fi bine.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pică pară mălăiaţă... în gura lui nătăfleaţă

N-a fost nicicând la noi în sat
O mult mai bună zicătoare,
Însă de când au tot plecat
Copiii,-n van, peste hotare,
De perii care s-au uscat,
Ca şi de astă vorbă mare,
Bătrânii,-n vatră, au uitat
Vorbind la celulare,

Dar pere rumene, de soi,
Găseşti cu tonele în piaţă,
La preţ baban, în euroi,
Însă niciuna mălăiaţă,
Şi-apoi, de-ai întreba, la noi,
Pe fiecare drept în faţă,
Nu-ţi spune unul, nu zic doi,
Că ar fi... nătăfleaţă (!)

Aşa c-a mai rămas "picatul"
Din zicătorea asta dură,
Şi "gura", ce-o... aia tot natul,
Bine'nţeles ca-njurătură,
Când speră în zadar să pice
De la putere-ntreaga clică,
Ce... cum o altă vorbă zice:
"Dacă nu curge... pică"!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cotor de adevăr

Cică merele-ntr-o vreme,
Când creşteau doar în pădure,
Nu aveau de ce se teme,
Viermii se dădeau la mure,

Erau mai sofisticate
Şi prin ţepii lor, se pare,
A le devora pe toate
Era mare încercare,

Însă astăzi, în livadă,
Mere crude-s atacate
De ajung ele să cadă
Până la maturitate….

Nu c-ar fi mai dulci, zemoase,
Cum vin unii şi gâdesc,
Viermii au mai multe clase….
Ţepii…nu le mai priesc.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieţi, venite din Septembrii
şi din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuş,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt şi eu.
Toamnă, doar în toamna vieţii,
fără rod,
fără bucate,
Ca să laşi în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poţi fi şi om şi toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După sărbătorile de iarnă

Nu ştiu, zău, ce să mai spun
De bătrânul Moş Crăciun!
An de an, câte un pic,
I-a rămas costumul mic,
Nici pe faţă, nici pe dos
Nu-l încape de burtos,
Iar chimirul, ce mai jale!
De-abia ţipă pe sub foale,
Însă buba-i pân' la ghete,
Mama lor, azi, de şirete!
Râgâind a usturoi
Şi a doage de butoi,
E un drum atât de lung,
Nu e chip să mai ajung!

Fi'n'c-aşa-i de sărbători,
Cu antreuri, cârnăciori,
Măslinuţe gogonate,
Şunci, bânzeturi asortate,
Şi sarmale,
Bestiale,
Şi friptane,
Barosane,
Iar apoi, ce nebunie!
Cum să uit eu de piftie!?
Fără milă, fără silă,
N-am iertat, nici de prăsilă,
După toate, cum vă spui,
Nici o aripă de pui,
De-am ajuns, aşa-ntr-un hal,
Parc-aş fi prenatal,
În oglinda de pe hol
Nu încap, la piele, gol ;

Însă, ca-n telenovele,
Toate-s bune chiar de-s rele!
Fi'n'că, fraţilor, v-o spun,
Am găsit un doctor bun,
C-am o pilă-n minister,
Grea de tot, un văr, şofer,
Şi, să nu-mi uit vorba, că
D-aia nu-s în panică,
Fui la el, astăzi, grăbit,
Să mă plâng de gabarit,
Care, doctor, deh! stilat,
Fără "dar" m-a rezolvat,
Că puteam să umblu ani,
Să mă coste-un car de bani ;

M-a luat, m-a consultat,
Cântărit şi măsurat,
Specialist, omu' citit (!)
Un minut i-a trebuit,
Să îmi spună el, în fine,
Că nimic nu-i rău cu mine:

Nu e vorba de etate,
Şi nici de obezitate,
Ori, abuz de calorii,
Jaf prin oale, farfurii...
Cu un deşt mi-a arătat,
(Ştiinţific demonstrat!)
Pe-un tabel de sus în jos,
Din computeru' lui scos,
Că, de fapt, în chintesenţă,
Am doar o deficienţă,
Ce nu e la rotunjime,
Ci-i mai mult de... înălţime (!?)
C-ar fi trebuit să am,
Doar în slipu' lui Adam,
Eu, la greutatea mea,
Înc-un metru şi ceva!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă să-ţi dai singură seama care ar fi răspunsul. Şi eu fac acelaşi lucru.
Lia: Ce vrei să spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ţi spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că aşa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aş spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munţi acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, aşa cum am stabilit. Şi pentru că am întârziat puţin cu discuţia asta, o să luăm un avion din apropiere. Ştiu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine să accepţi compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci şi altădată pe spionul. Rişti să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învăţătură de minte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Original mod de a o linişti ai mai găsit şi tu, de altfel, specific ţie, evident...
Lucian: Cum altfel ai fi vrut să procedez?
Lia: Nu ştiu, poate prin cuvinte potrivite.
Lucian: Posibil... Numai că eu nu-mi găseam cuvintele potrivite în acel moment. Eu nu sunt tu. Nu sunt psiholog, să am mereu cuvintele potrivite, dinainte pregătite!
Lia: Sigur, tu nu puteai găsi o altă cale de rezolvare a situaţiei.
Lucian: Ce încerci să spui?! Nu mă acuza, pentru că greşeşti! Am fost foarte corect cu blondina, însă nu mi-a trecut prin cap o altă modalitate de a o scoate din starea aceea! Tu n-ai fost acolo, ca să înţelegi... De altfel, repet, nu-ţi datorez explicaţii şi doar ce am spus că nu vreau să intrăm în detalii! Ţi-am spus adevărul doar ca să vezi că sunt totuşi sincer şi n-am nimic de ascuns, deşi nu e în avantajul meu. Nu eram însă obligat! Pricepi?
Lia: Şi chiar n-ai sărutat-o?
Lucian: Nu, sigur că nu. Dacă nu mă crezi, poţi verifica! O poţi întreba şi pe ea sau chiar pe Nick, n-am nimic împotrivă! Doar că nu-mi vine să cred că-mi pui astfel de întrebări!
Lia: Bine, nu te supăra! Ştiu doar că-ţi place să săruţi fetele frumoase, deci, de ce să fi scăpat ocazia de a o săruta şi pe ea, doar e frumoasă, chiar foarte frumoasă...
Lucian: Lia, te rog!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a coprins.

Negreşit! focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obezitate

Progresul, ne-a adus în societate
Şi bune, şi mai rele, de prisos,
De-o vreme, însă, viaţa ca pe roate
A început să meargă dubios,
Nu mă refer nicicum la calitate
Ci la volum, că unul nu-i burtos,
Iar ca motiv, cei de specialitate,
Spun că a dispărut mersul pe jos ;

O fi motivul bun, însă mă mir
Cum nu ne spun care este pricina
Privind micul ecran ore în şir
Ne creşte pe fotolii slănina (!?)...
Dar azi, de la distanţă, ca la tir,
Printre canale, când îmi luam bulina,
Descopăr plin de draci şi de sictir:
Telecomanda!... aia-i, bat-o vina!....

Mi-am amintit de vremurile-n care
Aveam cu totul alt exterior,
Dar ce efort făceam şi ce mişcare,
De la un cap la altul, pe covor,
Luam sufrageria pe picioare,
Căci manual, (nici nu era color!)
De zeci de ori ‘nainte de culcare
Schimbam canale la televizor!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!