Lia: Însă... Cum rămâne cu întrebarea mea?
Lucian: Nu rămâne nicicum. Încearcă să-ţi dai singură seama care ar fi răspunsul. Şi eu fac acelaşi lucru.
Lia: Ce vrei să spui?
Lucian: Nimic. N-am să-ţi spun nici un cuvânt în plus, legat de acest subiect. Dar cum rămâne cu problema urmăririi? Tu ce răspunzi la întrebarea mea? Nici tu nu m-ai lămurit pe mine, deloc.
Lia: Nici n-am s-o fac. Pentru că aşa suntem chit.
Lucian: Bine. De acord. Problemele noastre rămân nelămurite, întrebările fără răspunsuri, dar eu n-aş spune că suntem chiar chit, pentru că problemele noastre diferă... Să trecem însă cu vederea. Ce-a fost, a fost! Oricum, faptul e deja consumat, nu mai poate fi schimbat nimic. Tu ai făcut pe Mata Hari, iar eu, ca de obicei, inevitabil, pe Don Juan... Nu?! Cred că putem pleca spre munţi acum.
Lia: Mai mergem?
Lucian: Evident, mergem! Chiar dacă nu ne-am lămurit, asta nu trebuie să afecteze cu nimic planul nostru. Vom merge, aşa cum am stabilit. Şi pentru că am întârziat puţin cu discuţia asta, o să luăm un avion din apropiere. Ştiu eu unde o să găsim sigur unul. Ce zici? De acord?
Lia: Desigur.
Lucian: Bine, Mata Hari. Dar nu crezi că-i cam periculos pentru tine să accepţi compania unui Don Juan?
Lia: Luci, nu-i de glumit!
Lucian: Ai dreptate. Însă asta presupune să nu mai faci şi altădată pe spionul. Rişti să fii descoperită.
Lia: Fii sigur că n-am să mai fac. Mi-a fost de ajuns! Mi-a fost învăţătură de minte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu eşti periculos. Şi am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greşit. Nu trebuia să fi spus aşa ceva. Nu ştiu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu eşti aşa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt aşa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i aşa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Şi nu crezi, domnişoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peşteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o şansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândeşte-te: Don Juan şi Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită aşa uşor...
Lucian: Nu, nu eşti Ly, tu eşti Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ţi merge!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În cazul ăsta... Noi, să mergem!
Nistor: Un moment, şefu'! Vrei să mergem în munţi acum şi să intrăm din nou în peştera aceea?
Lucian: Da, Nis, exact! Cred că m-am exprimat destul de clar.
Nistor: Sigur, şefu'; clar. Foarte clar. Dar să... Mergem toţi? Adică... Şi eu?
Lucian: Evident. Deja au fost toţi de acord. Iar tu faci parte din echipaj. Deci, nu văd care e problema.
Nistor: Păi, problema e că... Eu n-aş merge, şefu'! De fapt, sigur nu vreau să merg. Prefer să rămân aici, sau în oricare altă parte.
Lucian: Cum, adică? De ce să nu mergi?
Nistor: Păi, să vezi, şefu'... Din cauză că nu pot. Adică... Sunt claustrofobic.
Lucian: Ce eşti, mă? Claustrofobic? Ce-ai, eşti nebun?
Nistor: Nu, şefu'; vorbesc serios! Nu glumesc. Dacă nu ştii ce în-seamnă, pot să-ţi explic...
Lucian: Cum să nu ştiu? Ce tot vorbeşti?! Ştiu foarte bine ce înseamnă asta, nu-i nevoie să-mi explici nimic. Nu ştiam însă că ai avea astfel de probleme.
Nistor: Poate că nu m-ai întrebat niciodată, sau n-ai avut ocazia.
Lucian: Nu te-am întrebat...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, să ştii, n-am mâncat nimic până acum, deci, propun să mergem la un restaurant, dacă eşti de acord.
Lucian: Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în navă, înainte de aveni aici. Am băut doar o cafea. Deci, putem servi împreună micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dacă...
Lia: Chiar dacă? Ce anume?
Lucian: Nu, nimic... N-are importanţă!
Lia: Te deranjează faptul că totul e artificial? Asta o ştim prea bine, aşa că nu văd de ce te-ar deranja. Încă nu te-ai obişnuit cu ciudăţeniile locale?
Lucian: Te rog, nu mă lua în seamă; e doar o altă toană de-a mea... Poate că încă nu m-am obişnuit cu toate ciudăţeniile locale. Ştiu prea bine că totu-i artificial aici, dar... Să zicem că merge! Deşi, un mic-dejun artificial... Nu mă încântă deloc ideea asta, însă...
Lia: Luci, nu mai bate câmpii! Te încântă sau nu ideea asta, treaba ta! Dacă nu-ţi convine, n-ai decât să nu mănânci nimic. Eu însă am să servesc micul-dejun, pentru că mi-e foame. Şi nu mă deranjează că totul e artificial. Aşa că, să mergem! N-are rost să întârziem.
Lucian: Ai dreptate. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: N-o lua chiar aşa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt şi tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraş, sigur nu doar o singură dată şi nu numai cu ea. Şi nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzaţie!
Lia: Iar ţie nu ţi-a cerut nimeni niciodată explicaţii!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înţelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înţelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu ştiu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înţelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ţi dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Şi din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Şi atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Şi n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să ştii că m-ai speriat puţin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenţia.
Maria: Hmm... Dar care-ţi era intenţia?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei aşa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, eşti foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, ştiu. Va trebui să te desparţi de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Aşa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ţi fie. Doar ştii că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ţi va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînţeles că am! Şi eşti de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puţin.
Lucian: Aha... Şi ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Aşa, deci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Afurisită promisiune! Aş fi vrut să n-o fi făcut niciodată.
Lia: Nu-i loc de regrete tardive. Mi-ai promis, iar dacă ai cuvânt, trebuie doar să-mi dovedeşti, respectându-ţi promisiunea.
Lucian: N-o putem anula? De bună-voie, de comun acord, din partea ambelor părţi implicate...
Lia: În nici un caz!
Lucian: Deci nu vrei să-mi acorzi prietenia ta.
Lia: Nu! Repet, e de ajuns că-mi eşti coleg, Don Juan...
Lucian: Nu începe iarăşi cu chestia asta! Altfel mă văd nevoit să-ţi spun din nou "prinţesă".
Lia: Nici măcar să nu te gândeşti la aşa ceva! Ne vedem mâine... Don Juan...
Lucian: Aşteaptă, Alteţă! Şi eu plec. N-am nici un motiv să mai rămân aici. Să plecăm, deci, împreună, prinţesă.
Lia: Ah, Luci, eşti imposibil!
Lucian: Păi, cred că tu ai început.
Lia: Aproape. Dar nici tu nu te laşi mai prejos.
Lucian: Nu-mi stă în caracter. Deci, n-aş putea, prinţeso!
Lia: Trebuia să-mi imaginez asta, Don Juan!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Totuşi, nu sunt foarte sigur că ar fi aşa. Adică... Nu-mi dau seama... De ce ar fi tăcut? Toţi? De ce nu mi-ar fi spus? Nici unul? Probabil că ştiau toţi, adică, măcar ei... Mama, blondul, dom' director; şi nici unul nu mi-a zis niciodată nimic în acest sens... Deci, nu pricep! Poate că totuşi, doar ni se pare nouă, Mihai şi-mi fac griji degeaba! Poate că nu-i deloc aşa... Sper că nu-i aşa! La naiba!
Mihai: Eu... Repet, Luci, nu ştiu ce să-ţi spun! Dar... Stai puţin! Ia uită-te la mine!
Lucian: Poftim?!
Mihai: Priveşte-mă cu atenţie, pentru câteva clipe!
Lucian: Bine.
Mihai: Da, acum îmi dau seama... Mi se părea mie mai demult, dar nu făceam legătura sau credeam că doar mi se pare, însă acum e foarte clar! Nu ştiu ce înseamnă asta, dar... E sigur!
Lucian: Ce anume îţi dai seama? Ce-i atât de sigur, Mihai?
Mihai: Luci, semeni mult cu dânsul; nu cu tatăl tău cel blond, ci cu domnul director. Zău aşa, chiar semeni! Mult de tot!
Lucian: Crezi?!
Mihai: Negreşit!
Lucian: Bine, Mihai... Scuze că te-am reţinut! Mă retrag acum.
Mihai: Unde pleci?
Lucian: Nu contează... Aiurea, prin oraş, apoi în navă, desigur. Te las să-ţi vezi de treabă, aici, cu supercomputerul... Pa! Mai vorbim noi.
Mihai: Bine, Luci, cum vrei... Sigur mai vorbim, oricând. Pa!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi cu domnişoara cum a fost? Ai impresionat-o sau nu?
Lucian: Ea susţine că nu, eu nu ştiu ce să cred... Sigur e doar că mi-a refuzat prietenia.
Traian: I-ai cerut să-ţi acorde prietenia?
Lucian: Măcar atât; dar m-a refuzat categoric.
Traian: Poate te-ai grăbit puţin cu propunerea asta.
Lucian: Nu, deloc; o cunosc pe domnişoara...
Traian: Ştiu foarte bine de când o cunoşti; sau ai uitat cumva?
Lucian: Nu, domnule, n-am uitat nimic. I-am mai propus de vreo câteva ori acelaşi lucru de când o cunosc, dar m-a refuzat de fiecare dată...
Traian: Pricep... Şi chestia asta te deranjează, te întristează, nu doar problema cu mama ta.
Lucian: Eu n-am spus nimic de acest gen.
Traian: Nici n-ar fi nevoie. Şi acum, la culcare! Ar fi cazul să te mai şi odihneşti, comandante.
Lucian: Pot merge în navă; am acolo rezerva mea.
Traian: Nu; ce navă?! Dar dacă te-ai săturat de cămăruţa asta, hai cu mine! Îţi pun la dispoziţie întregul meu apartament; important e ca tu să te simţi cât mai bine.
Lucian: Dom' director, mi-e bine şi aici.
Traian: Hai, Luci! Mai faci câte o mică schimbare de decor. Iar în rezerva ta din navă vei sta destul, după 27 iunie...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La mulţi ani, bătrâne! De ce nu mi-ai spus nimic? Te rog, scuză-mă, uitasem...
Alex: Luci, te înţeleg, nu trebuie să te scuzi.
Lucian: Dar n-am pregătit nici măcar un cadou pentru tine.
Alex: Nici nu ţi-am cerut nimic. Cadoul din partea ta poate fi considerat faptul că te simţi bine; dacă nu ţi-ai fi revenit, nu puteam serba nimic, pentru că am fi fost toţi mult prea trişti, ca să petrecem. Aşa însă, eşti printre noi, din nou, tu însuţi, deci, putem fi veseli. E un cadou plăcut din partea ta. Serios, Luci!
Lucian: Posibil... Şi deci, cât împlineşti?
Alex: Ha... Prea mult ca să mai şi spun.
Lucian: Păi, să vedem...
Alex: Te rog, Luci, nu pronunţa numărul!
Lucian: De ce?! Sunt doar 32.
Alex: Ah, răule... De abia te rugasem să nu pronunţi numărul! Mă faci să mă simt cu adevărat bătrân...
Lucian: Glumeşti cumva, sau ce-i cu tine?! Nu te simţi bine?! Bătrân te vei putea considera de abia după vreo 90 şi ceva de ani de acum încolo... Acum eşti încă nepermis de tânăr şi de fapt, indiferent de vârstă, dacă sufletul ţi-e tânăr, te vei simţi mereu tânăr, chiar şi după mai mult de 90 şi ceva de ani.
Alex: Ştiu şi eu?! Poate că ai dreptate. Dar, atunci, de ce-mi zici mereu "bătrâne"?!
Lucian: Hai că la asta nu mă aşteptam, să-mi reproşezi... E doar un fel de-a spune; nu ştiam că te-ar deranja. Dar bine, de acord, de acum încolo, nu-ţi mai spun aşa, dacă nu-ţi place.
Alex: Nu, Luci... Ştii ce?! Las-o baltă! Nu mă deranjează deloc, nimic; poţi să-mi spui oricum vrei tu.
Lucian: Cum vreau?! Atunci ce-ar fi să schimb formula anterioară cu "moşule", "moşulică"... Sau cum?! Dă-mi o sugestie!
Alex: Hmm... Ştii ce?! Prefer "bătrâne"...
Lucian: Atunci, aşa rămâne; dar fără supărare. De acord, bătrâne?
Alex: Fără supărări; ce naiba?!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum... Ce zici, cum rămâne cu micuţa ta prietenă, arahnida Ema?
Maria: Aşa cum am stabilit.
Lucian: Bine. Atunci, prinde-o şi pregăteşte-o pentru o scurtă călătorie!
Maria: E vreo grabă? Adică... Am mai putea-o lăsa puţin.
Lucian: Fie, blondo! Dar nu prea mult. Va trebui să plecăm cel târziu la 09.00. Sau, hai să zicem 10.00. E bine aşa?
Maria: Perfect! Mersi, Luci.
Lucian: Pentru nimic. Tu hotărăşti când să o ducem.
Maria: Da, sigur, eu...
Lucian: Ascultă, blondo, dacă vrei, poţi amâna data.
Maria: Nu, Luci. Nu e cazul.
Lucian: Şi ce-ai aflat despre ea?
Maria: Păi... Regret, Luci, nu prea multe. Ema nu a făcut nimic deosebit în perioada în care am ţinut-o sub observaţie. A stat doar, ştii şi tu. Însă nu cred că e cazul s-o păstrăm. Dick şi ceilalţi sunt nerăbdători s-o aibă. Deci, le-o putem da astăzi, aşa cum am stabilit.
Lucian: Aşa cred şi eu.
Maria: Şi cum rămâne cu microcipul? E nevoie să-l chemăm pe Mihai, să i-l scoată?
Lucian: Nu, blondo. Nu e cazul. Nu cred că va păţi ceva dacă-l va purta în continuare. Aşa că, să nu-l deranjăm degeaba pe campion. Oricum, el a zis clar că de scos e mult mai dificil decât cum a fost de ataşat şi nici n-ar fi dorit să încerce.
Maria: Cum spui tu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi tu? Care a fost idolul tău? Modelul tău?
Lia: Eu?! Nu ştiu. Nu m-am gândit. Mama mea, cred...
Lucian: Crezi doar?!
Lia: Ţi-am spus, nu ştiu sigur, nu m-am gândit la asta.
Lucian: Păi, mama ta e psiholog?
Lia: Nu. De ce? Ar trebui să fie?
Lucian: Nu. Însă mă gândeam... Tu de ce-ai ales psihologia?
Lia: Eu?! Nu, iniţial nu asta a fost alegerea mea, ci fizica; asta mă atrăgea... Dar n-am renunţat nici la fizică. Spre psihologie însă m-am orientat mai târziu, pe la vreo 16 ani.
Lucian: De ce atât de târziu?
Lia: Păi, pentru că, din anumite motive, atunci mi-am dat seama că-mi place ideea de a-i ajuta pe alţii să-şi rezolve problemele psihice; dacă Stela vindecă boli ale trupului, eu pot afirma că vindec, într-un fel, boli ale sufletului.
Lucian: Frumos spus...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, Lia, oricât aş încerca să te înţeleg, cred că nu voi reuşi niciodată!
Lia: Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înţeleg ar fi că totuşi, eşti un mare Don Juan, în continuare, fie că-ţi place, fie că nu. Nu poţi nega acest lucru şi ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aş contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aş lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aş aprecia însă dacă ţi-ai ţine gura faţă de colegii noştri şi nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aş spune?
Lucian: Pentru că... Nu ştiu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ţi face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiţi, dar, oricum, mulţumesc. Deci, eu ţi-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ţi-am făcut pe plac, deşi nu eram obligat! Încearcă să procedezi şi tu la fel. Relaţia de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraş, iar la despărţire, am căzut de acord să ne vedem şi ziua următoare, adică ieri. Şi asta a fost tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, stai puţin!
Lucian: Ce-i, Mihai?
Mihai: Spune-mi, sincer, acum, că Ly nu mai e aici, doar pentru asta m-ai chemat?! Din cauza mamei tale? S-o vezi în imagini, pe supercomputer, de ziua dânsei?
Lucian: Da, desigur...
Mihai: Nu te cred! O fi şi asta, dar mai e şi altceva. Nu-i aşa?! Ce te frământă, Luci?! În toţi ceilalţi ani, de ziua mamei tale, probabil că ai fost trist, fără să observăm noi, dar nu erai chiar aşa, ca acum; tocmai de asta nici n-am observat, nici unul. Deci, ce altceva te supără?!
Lucian: Ah, nu mă-ntreba...
Mihai: Păi, cred că nici nu e nevoie să-mi răspunzi; îmi dau şi singur seama... E vorba de Lia, desigur. Ea şi Sid, presupun...
Lucian: Mihai, te rog, vreau să mă liniştesc, nu să... De ce încerci să mă agiţi mai rău?!
Mihai: Păi, da, e clar acum. Dar, Luci, de ce complici totul? Dacă i-ai spune, sunt sigur că lucrurile ar lua brusc o altă întorsătură, evident, favorabilă ţie. Cum altfel?! De ce tot taci? Te încăpăţânezi şi nu ştiu de ce! În plus, parcă spuneai că nu-ţi faci tu griji din cauza lui Sid Kelso. Ce s-a schimbat între timp?!
Lucian: Ce s-a schimbat?! Multe... În ultimul timp, ori de câte ori am căutat-o prin oraş, am găsit-o în compania lui... La ea în cameră, învăţându-l să danseze, la el acasă, când am fost s-o caut pe Sonya, prin oraş... Nu ştiu de ce tot dau de ei, mereu, ca un făcut! N-aş putea să mă întâlnesc cu altcineva, cu oricine altcineva?! Nu, normal, decât cu ei doi, mereu împreună! De parcă ar şti că asta mă deranjează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Serios, chiar nu-mi convine deloc faptul că ai umblat cu jurnalul meu, fără acordul meu; de altfel, nu eşti la prima abatere de acest gen. Eşti recidivist.
Lucian: Poftim?! Eu?! Nu... N-am umblat şi altădată cu jurnalul tău.
Lia: Nu la jurnal mă refeream, Luci, ci la albumul meu foto.
Lucian: Ah... Da, ai dreptate. Şi atunci am umblat fără ştirea ta. Păi, nu ştiu ce să-ţi spun; scuză-mă, te rog!
Lia: Sigur, pot trece cu vederea, cu condiţia clară să nu se repete.
Lucian: Nu se va repeta. Promit!
Lia: Bine. Ascultă, chiar ar trebui să mă întorc în oraş acum.
Lucian: Nu, nu încă. Pentru că mai avem de discutat. Şi cred că e ceva destul de important.
Lia: Mai ai ceva de spus?
Lucian: Da, destul de multe... Iar pentru asta, dacă nu vrei să intrăm totuşi în navă, ţi-aş sugera ca, cel puţin să ne aşezăm pe treptele navei.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Erai destul de drăguţă când erai mică, ba chiar frumuşică.
Lia: Da, am fost un copil simpatic şi foarte cuminte. Sincer, Luci, nu-mi convine chestia asta, anume faptul că ai umblat prin lucrurile mele fără să mă fi întrebat pe mine dacă-ţi permit sau nu, dar am să trec cu vederea de data asta şi te iert.
Lucian: Norocul meu că eşti indulgentă.
Lia: Îţi acord prezumţia de nevinovăţie, dat fiind că e pentru prima oară, nu că aş fi eu indulgentă. Dar să nu se repete! Să nu devii recidivist!
Lucian: Am înţeles! Şi ce zici de nişte poze împreună, pentru acelaşi album, al tău, poate câteva şi pentru al meu?! Nici eu n-am foarte multe fotografii cu tine în albumul meu, aşa că trebuie să corectăm această greşeală.
Lia: Se poate să ne fotografiem împreună?!
Lucian: Sigur, reglăm aparatul, îl fixăm pe o stâncă şi... Încercăm?!
Lia: Bine. Putem încerca.
Lucian: Stai acolo, să văd cum fixez aparatul.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ascultă-mă, te rog... Noi nu ne aflăm aici pentru a explora munţii, peşterile, sau alte zone necunoscute ale acestei planete. Nu suntem exploratori.
Lia: Nu zău?! Atunci ce suntem? Eu credeam că exact exploratori, doar în asta constă misiunea noastră, nu?! Să explorăm necunoscutul...
Lucian: Nu chiar. Nu în totalitate...
Lia: Ba da. E destul de clar. Suntem aici pentru a descoperi lucruri noi, necunoscute. Asta-i menirea noastră.
Lucian: Bine. Poate ai dreptate în privinţa asta. Dar în cazul acesta, hai să plecăm acum. Vom veni altădată şi vom explora peştera aceasta şi alte zone necunoscute, dacă asta-ţi doreşti, dar nu acum; altădată! Mâine. Ziua. În alte zile. Oricând... Împreună cu ceilalţi, nu doar noi doi, singuri.
Lia: De ce altădată şi nu acum? Dacă tot suntem aici...
Lucian: Lia, n-am mâncat absolut nimic, de azi dimineaţă, nici tu, nici eu...
Lia: Şi... Nu mai poţi rezista puţin? Crezi că o să mori de foame, domnule comandant?
Lucian: Nu, sigur că nu, însă... Sunt şi obosit, după atâta urcuş. Nu mă crezi? Mi-a ajuns pe ziua de azi. Tu n-ai cărat deloc rucsacul ăsta; e destul de greu, să ştii.
Lia: Lasă, o să te odihneşti destul după aceea. Mâine, toată ziua, dacă vrei şi o să-ţi revii.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poţi să te comporţi astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău aşa...
Lucian: Poftim?! Cine şi cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci şi pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înţeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Ştii foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanţă! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Ştiu, Luci. Am văzut şi te înţeleg. Eu, da, însă nu şi localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacţionezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înţeleg foarte bine! Ştiu că ţi-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacţionat. Indiferent de situaţie, nu trebuie să uităm unde ne aflăm şi care e regula de bază aici: Liniştea! Pentru localnici, liniştea e sfântă. Şi noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, ştiu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înţelegeam. Dar aşa... Nu înţeleg, nu mai înţeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!