Călugărul nevrednic

Bătrâna mănăstire îşi înălţa pereţii
Cu sfintele-Adevăruri pictate în icoane,
Şi trupurile stoarse de asprele canoane
Cerşeau acelor chipuri lumina caldă-a vieţii.

Câmpia semănată de Crist era în floare,
Şi-atâţi vestiţi călugări, pierduţi în amintire,
Îşi dăruiau silinţa trudind prin cimitire
Şi morţii aducându-i smerită închinare.

- Mi-e sufletul asemeni unui adânc mormânt,
Nevrednicul ei schivnic de-o veşnicie sunt
Şi n-am nici o podoabă în jalnica-mi chilie.

O, biet sihastru-al lenei, când voi putea să ştiu
Din trista-ntruchipare a chinului meu viu,
Să fac un lucru-al mâinii şi-a ochilor beţie?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea obosit de visurile unui sânge prea-ncercat şi-a unei inimi stoarse de şubrede fioruri. Cu ce puteri să mai extrag din trup acorduri incerte pentru nevoia chinului vag?

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă

Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
O, amforă-a tristeţii, o, mare taciturnă,
Mai scumpă mi-eşti, frumoaso, cu cât mi te strecori
Tu, nopţile podoabă, de-mi pare uneori
Că dinadins, ironic, distanţe-aduni în jur,
Ce braţele-mi separă de-un nesfârşit azur.

M-arunc să dau atacul şi-asaltul meu e-n toi –
Ca pe un leş când viermii se-nverşunează roi –
Şi scumpă mi-e, o fiară, cumplită, nemiloasă,
Chiar şi răceala care te face mai frumoasă.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Fiinţei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,
Cobor şi urc mereu aceaşi pantă
Şi nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Şi înţeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
Nu pierd nimic şi nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morţii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purani de Videle ( Dor de copilărie)

Câmpia e semănată cu lumini,
Atingerea lunii
Naşte flori nemuritoare
Şi-o verde hlamidă înfloritoare
Mătură unda argintie
A Glavaciocului
În blândă şerpuire
Printre sălcii pletoase,
Stufoase şi umbroase.

Sunt copilul născut
În sat de câmpie,
În Purani de Videle.
Mi-e dor de uliţele colbăite,
Mi-e dor de muzica
Cântată la cobze hărăzite
Ce se-nălţa în amurg
Până în alte dimensiuni.

În razele de lună
Ce poleiesc Câmpia
Reînvie strămoşii, părinţii şi bunicii
Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare
Ca pentru Hora de duminică,
Hora din Poiană.
Câmpia,
Mamă plină de dor
Blândă,
Misterioasă
Cu braţe verzi şi răcoroase
Îi strânge la piept
Cu drag şi cu respect.
Când lumina lunii apune
Strămoşii dispar în linişte
Iar Câmpia redevine
Tăcută şi singuratică
Se retrage în sine
Acoperindu-se cu roua
Unui mare început
Al unei noi zile...
În zori, ciocârlia
Înalţă tril de bucurie
Peste Purani, peste Câmpie.
Mi-e dor de copilărie...

poezie de Floarea Cărbune (20 iulie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am existat, înseamnă că te-am iubit

sap înlăuntrul meu
să aflu izvorul binelui şi răului
sap neîncetat să aflu izvorul conştiinţei mele
în singurătate -mi se desfată sufletul însetatul
fiindcă adâncă mi-e inima,
mină de aur neexploatată,
sap să ajung la frumuseţea cea dintâi zidită,
la chipul lui Dumnezeu,
ascuns înlăuntrul meu,
ferit de patimi şi nelinişti,
ferit să devină ogor neroditor
sufletul meu nu oboseşte în silinţa sa
sunt un zâmbet al lui Dumnezeu după creaţie
sunt o lacrimă a iubirii fără de moarte
jumătatea unui întreg indestructibil,
sunt un vis al copilului
ce am fost şi nu voi mai fi
o rugăciune a mamei ce nu voi mai fi
am fost şi eu, odată, copilul iubit al lui Dumnezeu...
am fost stea în marea galaxie...
aş putea lumina pustiul...
aş putea să luminez în Sahara...
aş putea lumina tăcerea...
dacă am existat, înseamnă că te-am iubit...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu în noapte

Târziu în noapte ne iubeam
Nebuni, pe răstigniri florale,
Cu ploaia ce bătea în geam,
Sfinţeam plăcerile carnale,

În miez de noapte, dezgoliţi,
Trântiţi pe canapeaua moale,
Păream de soartă sorociţi
Pierduţi prin trupurile goale,

Eram doar noi prin timp trecut,
Curaţi, râzând de bătrâneţe,
Încremeniţi că ne-am pierdut,
Doar soarelui dădeam bineţe,

Pierduţi în azi, pierduţi în timp,
Pierduţi în tot ce n-am să fiu,
Schimbându-ne prin anotimp
Ne transformăm în verde viu!

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi câteva ierni pictate

Câteva ierni pictate cu dragoste,
câteva ierni de sentimente frapante.
Fire nostalgică, empatică şi caldă
visătoare incurabilă totodată.
Mă uit la fluturi, flori şi stele
Care-i diferenţa dintre ele?
Tăcerea mea vorbeşte...
Acum, de un dor nemărginit.
Ah, copilărie floarea mea de dor,
unde te-ai ascuns? În care colţişor?
Unde-i copilul de altădată?
Pur ca un bob de rouă, ca o floare îmbujorată
cu praf de stele presărată...
Dau buruienile pline cu otravă de-o parte,
te caut cu auzul, cu vederea, ostenită de puteri
n-am dat de tine nicăieri.
Dar, aud un murmurat,
vântul îmi şopteşte tainic:
"Copilul pe care-l cauţi nu e pierdut,
este adânc în sufletul tău ascuns!"
Jocurile, poveştile cum au trecut,
De n-am ştiut şi nu am priceput?
Acum tac şi cu regretat constat
că am găsit ce nu trebuia căutat...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podoabe de suflet turcoaz

timpul îl cuceresc miliardară în idei
sentimente romantice mă ridică-n extaz
în flux nemărginit curg slove din condei
dragostea de poezie e podoabă turcoaz

sub ploaia ochilor versul mi-e adăpost
îmi alină sufletul când durerea mă arde
toate au o menire cum toate au un rost
scânteile minţii sunt jocuri de petarde

tăcerea mea-i ca stânca spălata de izvor
să simt mântuirea cu stropi de agheasmă
am învăţat să pun la tristeţe zăvor
clipele să se scurgă-n clepsidre de miasmă

toamna vieţii mele-i ţesătură de covor
cu decoruri vesele optimizate-n plasmă

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi câteva ierni pictate ✍

Câteva ierni pictate cu dragoste,
câteva ierni de sentimente frapante.
Fire nostalgică, empatică şi caldă
visătoare incurabilă totodată.
Mă uit la fluturi, flori şi stele
Care-i diferenţa dintre ele?
Tăcerea mea vorbeşte...
Acum, de un dor nemărginit.
Ah, copilărie floarea mea de dor,
unde te-ai ascuns? În care colţişor?
Unde-i copilul de altădată?
Pur ca un bob de rouă, ca o floare îmbujorată
cu praf de stele presărată...
Dau buruienile pline cu otravă de-o parte,
te caut cu auzul, cu vederea, ostenită de puteri
n-am dat de tine nicăieri.
Dar, aud un murmurat,
vântul îmi şopteşte tainic:
"Copilul pe care-l cauţi nu e pierdut,
este adânc în sufletul tău ascuns!"
Jocurile, poveştile cum au trecut,
De n-am ştiut şi nu am priceput?
Acum tac şi cu regret constat
că am găsit ce nu trebuia căutat.....

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primiţi, vă rog, o floare de la mine

Primiţi, vă rog, o floare de la mine,
Deşi-s sărman şi foarte murdărel,
Trăit-am fără mamă, prin cămine,
Şi n-am avut cui da un ghiocel.

Nu vă jenaţi să îmi atingeţi mâna,
Că n-a furat... Ea doar murdară e,
Şi a întins, cam toată săptămâna,
Către dumneavoastră, florile.

De vreţi să-mi daţi ceva pomană,
Zic: "Bogda'proste!", mulţumind,
Că-n fiece doamnă văd o mamă,
Dacă-i a mea şi nu mă prind?

Măcar de-o trece, să-i rămână,
O floare şi-o privire... de "orfan",
E tânără, mama, ori bătrână?
Poate şi ea cere-un ban.

... Şi poate, ne ştim din văzute,
Dar nu ne ştim ca "mamă-fiu",
Prin faţă-mi trec, zi de zi, sute,
Cum aş putea să o ştiu?

Cănd m-a lăsat abia născuse,
Nici lapte din sân nu mi-a dat,
Iar oamenii de-acolo-mi spuse,
Că a fugit fără oftat.

Eu nu o judec, că o să aibă cine,
Dar tare grea e crucea de "orfan"
Dusă pe umeri prin sloile cămine,
Imaginând chipuri pe tavan.

Primiţi, vă rog, o floare de la mine,
Deşi-s sărman şi foarte murdărel,
Trăit-am fără mamă, prin cămine,
Şi n-am avut cui da un ghiocel.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de drum

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi şide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.

Nu ştiu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă de grabă

M-aş grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte şi cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ţi aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni şi de paşi
Scârţîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsaţi-mi măcar!
Apoi am restanţe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceţi aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Ştiu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri ţâşnesc
Din inima mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea suspinelor

pe muntele credinţei izvoarele curg
ca sângele prin mine- făptură de carne
îi urmez pe sfinţi s-ajung la Demiurg
lumina izbăvirii pe frunte s-o toarne.

pe valea suspinelor am creat un pod
să treacă lumea spre sufletul meu
am fremătat cu arborii preaplini de rod
mult am iubit viaţa şi când mi-a fost greu.

cinstesc destinul meu cu mulţi prieteni
şi fac mărturisiri din adânc de suflet
când aleargă prin mine îngeri sprinteni
simt că prind iar energie în umblet.

vorbesc cu icoane când nu mă vede nimeni
ecoul strigătului meu vreau să aibă răsunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui iconar

Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană,
şi-a zugrăvit-o lâng-o strană,
cu ochi adânci şi chip suav.

Îl despuiară de sutană
şi-l biciuiră pe mârşav
Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană.

Dar anii-au stins orice prihană
şi-au pus modelului scârnav,
pe zid, lumină de icoană
Monah robit de-o curtezană,
era-n Bizanţ un biet zugrav

rondel celebru de Radu Gyr din Anotimpul umbrelor
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi preoţii pretind că sunt mediatori între tine şi sursa esenţială a vieţii. Ei nu ştiu nimic despre sursa esenţială a vieţii. Numai tu eşti capabil să ştii care este sursa vieţii tale. Dar sursa vieţii tale este de asemeni sursa esenţială a vieţii - pentru că noi nu suntem separaţi. Nici un om nu este o insulă; suntem un vast continent dedesupt. Poate că la suprafaţă arăţi ca o insula - şi sunt multe insule - însă adânc în ocean, te întâlneşti cu ceilalţi. Eşti parte a pământului, a unui continent. Acelaşi lucru este valabil şi pentru starea de conştiinţă.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti copii cu sufletul celest

Copii orfani, bieţi îngeri fără pată,
Te-ai întrebat vreodată de ce-s trişti?!
Cum ai putea să-i vezi şi să rezişti,
Plecând cu inima netulburată?!

Destinul le-a răpit copilăria.
Doar sufletul în lacrimi le-a lăsat
Şi-un zâmbet stins pe feţe aninat,
În lupta ce sfidează cerbicia.

Au înfruntat de mici vâltoarea vieţii
Din leagăn fost-au aruncaţi în glod
Şi n-ar părea ca-n drumul greu vreun pod
Să fie-ntins spre zorii dimineţii.

Vlăstarul fraged, neprimind iubirea
Ce spaimelor le-ar fi profund mormânt,
S-ar bucura ca un suav cuvânt
Să îi alunge de pe chip umbrirea.

Tu, omule, după mai vechi canoane,
Întoarceţi faţa într-un simplu gest,
Spre-aceşti copii cu sufletul celest,
Ce seamănă cu sfintele icoane!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În teatrul vieţii

în teatrul vieţii sunt doar un figurant
dar mi-am pus gândirea şi sufletul pe tavă
timpul când e mohorât când e fascinant
urmând mereu smerită lumina suavă.

Dumnezeu regizor mi-a dat un rol simplu
să mă încred în El şi lumea s-o iubesc
minunata lui creaţie să o contemplu
şi tot ce mă-nconjoară să preţuiesc.

Dumnezeu mi-a dat şi mulţi prieteni dragi
ore de veselie le transform în slove
viaţă de poveste tu mereu mă atragi
şi-mi descrii sublimul din zări cu mangrove.

cresc sentimente dulci ca tufele de fragi
le propulsez spre cerul cu infinite slave.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!