Cer olandez

Vorbim despre privirea-ţi ce-mbracă aburii,
Misteriosul ochi cum este, albastru, verde, gri?
Schimbându-se în tandru cu-a visului splendoare
Reflectă indolenţa şi-a cerului paloare.

Tu chemi aceste zile călduţe şi-ncropite,
Ce fac să se topească în plâns inimi vrăjite,
Când zbuciumate rău, ele se-ntorc în somn,
În zeflemea agită pe nervii ce nu dorm.

Şi semeni câteodată cu zările frumoase.
Care aprind zenituri sezoanelor brumoase,
Aşa cum străluceşti, cu nişte vederi ude,
Ce luminează cerul cu razele căzânde.

Periculoasă fată, seducătoare clime!
Te voi iubi la fel prin iarnă şi prin brume,
Dar şti-voi să aprind chiar când veni-va gerul,
Plăceri mai ascuţite ca gheaţa şi ca fierul?

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Când cerul se lasă
Şi blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Şi zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul şi viaţa
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele şi Luna
Şi se îmbrăţişează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuţi
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului şi a sufletului
Cu eternitatea şi Tronul Divin
Şi ating drumul-Lumină
Al prinţului suflet
Albastru, auriu şi violet!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja visului pierdut

Parfumul delicat al florilor de tei
ne adâncea în vrajă siderală
a paşilor rămaşi pe lungile alei
la marginea vacanţelor de vară.

O, cum s-au dus acele zile înapoi,
spre zările de timp nemărginite,
lăsând-ne doar teii la ferestră goi
şi frunzele din parcuri vestejite!...

Iar de te caut câteodată în trecut,
văd chipul tău în rama neuitării,
sub vraja dulce-a visului pierdut
întors din drum pe-aripa înserării.

Miraje noi se-ntorc în fiecare zi,
rescrise într-o magică-ntrebare,
pe care o aud: "a fi sau a nu fi?",
când umbra ta în asfinţit dispare.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru muribunzi

Le aprind o lumânare
Celor ce-n curând se duc
La hotare de sătuc,
Spre a veşniciei zare.

Iar ca pietre funerare
Le aştern frunze de nuc
Şi aprind o lumânare
Celor ce-n curând se duc.

Prin biserici, la altare
Lăcrimate rugi aduc
Cerului să dea iertare;
Cât în viaţă mai apuc

Le aprind o lumânare.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uita la ea cu nişte ochi atât de lacomi parcă ar fi vrut, prin văpaia privirilor, s-o topească deplin în inima lui, pentru că astfel s-ar uni cu ea şi ar putea-o purta ca un talisman imprimat cu fierul roşu în străfundurile fiinţei lui.

citat clasic din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer albastru

Atâtea zile, atâtea nopţi, atâtea vise risipite...
Azi mă privesc struguri sub bolţi prin frunze galben-ruginite.
Aş pune-o scară ca să urc din bolţi de viţă-n bolţi de stele,
Asemeni unui Demiurg s-alung amurguri de tăcere.

Înviorată-n dimineaţă aprind o candelă de-argint,
Mirată.... o muşcată creaţă s-a inroşit si a-nflorit.
Zâmbeşte soarele-n fereastră cu razele in evantai
Se naşte-n suflet o speranţă, viaţa totuşi e un rai....

Este miracol, frumuseţe, iubire-a tot ce ne-nconjoară
Si-alung din toamna care vine, o clipă, ce a fost amară
Mă bucur azi de tot ce am, un cer albastru fără nori,
Gândind la ochii tăi albaştri ce m-au privit de-atâtea ori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Mereu se întâmplă altceva, mai important,
când vorbim despre noi:
o eclipsă totală de lună, pe undeva,
furtuni de nisip
într-un ochi verde de invidie,
în apusul dezacordat nişte ploi...
Tu şi cu mine,
nişte răspunsuri: ce va fi mai apoi?

poezie de Claudia Topa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul şoaptelor de toamnă

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Şi-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-aminteşte luna mai...
Îţi aminteşti de maiul de demult,
Când totu-n viaţă ne era tumult
Şi ne simţeam ca îngerii în Rai?

Aşa e şi acum, iubita mea,
Ca şi atunci, iar frunzele-mi şoptesc
Acelaşi susur fin, copilăresc.

Mai spun că nu e mult şi vor cădea,
Plutind uşor prin toamna ta şi-a mea,
Cu-acelaşi foşnet simplu: "Te iubesc!"

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când totul e alb şi cenuşă,
Iar soarele-n doliu pluteşte,
Doar iarna – eterna mătuşă –
Din colţul de gheaţă priveşte.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câţiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp şi uitare,
Îşi cerne ecoul în unde,
Din văi şi poteci solitare.

E linişte iar şi e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu ştiu de ce, care sau cine
Paşii prin stele i-afundă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viaţă şi lumină şi dragoste
fă-i loc să alunece triumfător şi ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincşi, piramide şi obeliscuri,
stai dreaptă şi răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri şi tavane,
punându-ţi sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogăţiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii şi preoţii sacerdoţi,
alunecăm şi noi prin timp ca nişte mimi
despărţind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

ştiu, câteodată treci prin somn ca prin nişte inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecţiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în braţe,
ca frumoasele botticelliene, pline de graţie şi de poezie.
ţi-am promis că vom merge la Florenţa,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu şerpi, cu gânduri,
vom ieşi din mit şi vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te slăvesc...

Eu te slăvesc totuna cu bolta înnoptării,
O, doamnă a tăcerii, o, vas al întristării,
Şi te iubesc, frumoaso, mai mult când îmi dispari,
Şi când, ca o podoabă a nopţilor, îmi pari
Că-ndepărtezi ironic adâncile zenituri
De braţele-mi întinse spre-albastre nesfârşituri.

Vreau să m-agăţ de tine, spre cer năvală dând,
Cum viermii de-un cadavru se-agaţă mişunând,
Că-mi eşti prea scumpă, crudă jivină nemiloasă,
Chiar şi-n răceala-n care îmi pari şi mai frumoasă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea...

Atingerea ta mă calmează
Ca raza de soare mă apasă
Sub cerul senin mă aprind
Devin cuib de stele şi vânt

Nu strica iubirea mea cu a visului pagină
Şi vei răzbate în timpul fără echivoc

Eu sunt aleasa unui albastru pastel
Fără apropiere divină
De mâine să te plimbi spre cerul
Devenind o stea infinită.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri aprinse

când nopţile nu au culori am coşmare
şi-aş vrea să le atârn într-un cârlig
nu dorm şi mă gândesc la lumea mare
din care vreau doar splendori să câştig.

regret c-am semănat în lume suspine
şi gânduri stranii am ascuns în pădure
dar în urma mea versuri dragi vor rămâne
au rezistat stoic vremurilor dure.

vreau nopţi violet cu stele pe tâmple
cu vise măreţe care să se-mplinească
azi izvorul poetic cu doruri mă umple
rog Maica Dumnezeie să mă miluiască.

când versuri se aprind ca nişte sfeşnice
îmi luminează calea spre cele veşnice.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Cu cât ţin ochii-nchişi, cu-atât ei văd mai bine
Pentru că ziua-ntreagă se uită la prostii,
Dar noaptea când visez, ei te privesc pe tine
Şi-n beznă ard puternic, şi ard în beznă vii.
Iar tu cu umbra ta ce umbre luminează,
Poţi cu a sa esenţă spectacol să oferi,
Căci cu lumina ei ziua o eclipsează
Şi ochilor ce nu văd ea le redă vederi.
Cum aş putea să spun c-am ochi blagosloviţi
Atunci când te privesc doar ziua la lumină
Când tu în toiul nopţii o umbră îmi trimiţi
Prin somn, pe ochii orbi să se aşeze-n tihnă.

Şi ziua-mi va fi noapte până te voi vedea,
Iar noaptea va fi zi când te visez în ea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea curcubeului

Sufletul meu e un fenomen optic si meteorologic,
El se manifestă după ploaie când soarele,
Sufletului tău îl lumineză puternic,
Iar lumina soarelui se reflectă
În apa argintie din atmosferă,
Formând un curcubeu lung si miraculous precum e Iubirea.

Sufletul meu e colorat E ROGVAIV, adică:
Roşu ca focul tau din privire,
Oranj ca razele de soare scaldate în părul tău de castană,
Galben ca spicul de grâu adunat de tine vara
Verde ca livada mea de smarald,
Unde Albastrul cerului infinit Se oglindeşte în apa iazului tău,
Iar Indigo e cerul visului meu de cerneală,
Şi în sfarşit Violet toporaşul tău fraged
Ce iese primăvara în gradina ta.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile

Savanţi severi, plecaţi pe luneta planetară,
Ca şi amanţi frenetici, când vârsta li-e-n declin,
Iubesc voinica, blânda pisică din cămin,
Ca ei de rebegită, ca ei de sedentară.

Prietene ştiinţei şi voluptăţii vii,
Ele iubesc tăcerea şi-au spaimă de tenebre;
Le-ar folosi şi Iadul la cursele-i funebre,
De şi-ar pleca trufia felină spre-a servi.

Visând, ele s-aşază în nobilă ţinută,
Ca sfincşii ce-n deşerturi contemplă zarea mută,
Sau dorm în pacea nopţii şi-a visului etern;

Le luce magic coapsa de scînteieri mobile,
Şi pulberi, ca nisipuri de aur ce se cern,
Le scapără prin stranii şi mistice pupile.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna, în lumina albastră a aragazului
stăm in bucătărie
vorbim discuţii până spre dimineaţă...
Focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri
şi noi stăm faţă-n faţă, cu pahare aburite în mâini
şi ne-apucă, aşa, ne cuprinde un farmec...
vorbim în semiîntuneric
nu ne privim în ochi
ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată...
Privim focul albastru cu vinişoare roşcate
simţim căldura,
ne apucăm câteodată de mână
şi-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe sau
fireşte, cu situaţia.
Geamurile îngheţate până sus
câteodată le mai deschidem
când se face prea cald
şi aerul negru de-afară se umple de aburi
Toate luminile sunt stinse la blocul de vizavi
toţi dorm.

La lumina albastră a aragazului
bucătăria noastră micuţă se face şi mai mică
ne-mbracă strâns, iar noi vorbim discuţii
şi suntem unul singur
cu adevărat noi suntem unul singur.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!