Secretă odă

Spectaculoasă încheiere
A dansului, şi-erou de-acuma,
Uitând de luptă - ce plăcere! -
S-a-ntins, cu trup lucios ca spuma.

Nicicând o astfel de licoare
cu mirodenie de vise
Pe-o frunte-n stele de sudoare
Triumful nu-şi sărbătorise!

Dar în amurg, atins de facle,
Acest trup mare fără poze,
Ce-l dovedise pe Heracle,
Nu e decât un stog de roze!

Sub zariştea incandescentă
Dormi dar, cum doarme-nvingătorul,
Căci Hidra, ţie inerentă,
Spre infinit luase-şi zborul...

O, care Taur, care Ursă
Şi care rod al voiniciei,
Când vremea-i lipsă de resursă,
Impune inima - tăriei!

Suprem sfârşit, incandescenţă
Ce-n chip de monştri şi misteruri
Proclamă faptă în esenţă,
Ce ţine, falnică, de Ceruri!

poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă secretă

Cădere-augustă, dulce fine,
Uitare-a luptelor, extaz,
Când, după dans, în ierburi fine
Se lasă corpul de atlaz.

Nicicând asemeni vreo licoare
Ca aştrii-acestei veri ce bat
Pe-o frunte-n boabe de sudoare
Triumful nu şi l-a serbat!

Însă atins de-Amurgu-n facle
Acest corp, mare-n făptuiri,
Dansând, strivindu-l pe Heracle,
E doar un vraf de trandafiri!

Dormi, paşi stelari să-ţi bea ecoul,
Biruitor încet desprins,
Căci Hidra una cu ecoul
Peste nemargini s-a întins...

Ce Taur, Câine, şi ce Ursă,
Obiecte de triumf enorm,
Impune-n timpi fără resirsă
Sufletul, spaţiului inform!

Sfârşit suprem, scânteietor,
Care, prin zei şi monştri-n geruri
Proclamă-ntruna tuturor
Faptele mari ce sunt în Ceruri!

poezie celebră de Paul Valery din Farmece, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cincizeci de ani

Casa-i goală, iar inima bătrână şi plină
De umbre şi ecouri care nu fac decât să amăgească;
Nu-i nimeni s-o salveze, dar ea-ncearcă să-mpletească
Cu degete oarbe plase care nu au cum să ţină.

Odinioară toţi bărbaţii întindeau mâinile spre ea
Se-îngrămădeau ca porumbeii să ciuguleasc-o desmierdare:
Ar fi putut avea câte-o coroană pentru fiecare
Fir de păr şi pe fiecare deget o nestemată ca o stea.

Oglinzile sunt martore, acolo ea a crescut şi a trăit
În vise din alte vise, care i-au împrumutat
Graţia, încoronată cu păr mătăsos, bogat.
Cu inima legată, cu ochii aplecaţi smerit

Şi orbi, el îi simte prezenţa ca pe-o mireasmă şi un clei,
Iar ea-l ţine trup şi suflet în capcana ei.

poezie de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

trup

Fiecare trup este o teacă sau un văl care ţine sufletul la un anumit nivel de ignoranţă/limitare.

definiţie de Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există ceva mai sfâşietor decât un trup care se prăpădeşte din lipsă de pâine, acela e un suflet care se stinge din lipsă de lumină.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sleit privesc

cum sufletul pleacă din corp
la valea morilor pe aleea florilor
în sunete de chitară
joacă sufletul pe apă
sleit privesc corpul lăsat
cu inima zdrobită
numai simt nici patima

vedeam o graţie sfioasă cum
se ridică dintr-un trup neînsufleţit
pluteşte pe apa morilor la ivitul zorilor
sufletul dat când totul s-a sfârşit
uitând să-şi caute agentul
care i-ar fi putut procura
un trup frumos şi uşor de-nsufleţit

sleit mă gândesc ce mi-ar fi bine
pe aleea fericirii în oraşul ispitirii
să caut chihlimbarul
veche esenţă pietrificată
lângă bucata de noroi
rămâne mirajul vitalităţii
din preistoricul arbore răşinos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt înger şi femeie...

Sunt liră fără nume, albastră şi străină,
Ce bea din ceruri stele, împrăştiind lumină.
În trup mi se ascunde şerpoaica cea din rai,
În braţe să te-nlănţui... hai, cântă-mă din nai!

Prin vene-mi curge lavă, incandescenţă vie,
Pe gene-mi zboară fluturi în prag de cununie.
Pe buze-mi curge mierea şi macii plâng de dor,
Când fredonez cantate pe-o margine de nor.

Deşi mi-e trupul fraged, port munţi şi mare-n mine,
Miros a pâine caldă, am lacrimi pentru tine.
Te bântui şi în vise şi-n dimineţi mă ai,
Să-ţi potolesc şi setea şi foamea de-al meu grai.

Cum ţi-am pătruns în carne, am să-ţi răspund îndat':
Sunt înger şi femeie, nevină şi păcat...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secole de-a rândul, magia, religia şi ştiinţa au dus o luptă surdă pentru a-şi susţine şi impune, fiecare, adevărurile ei, străduindu-se, din răsputeri, să nu vadă decât ceea ce le diferenţia şi le îndepărta una de alta. Oricât de paradoxal ar putea fi, datorită nivelului actual al ştiinţei, se pare că a venit, în sfârşit, vremea în care cele trei surori să caute cu bunăvoinţă şi bunăcredinţă marile adevăruri pe care le proclamă şi le susţin. În faţa alchimistului, cufundat în opera sa, se desfăşoară demonstraţia unităţii lumii spirituale şi a lumii materiale. Oamenii de ştiinţă contemporani au repetat această experienţă cu oarecare succes, dar există şi voci autorizate, care susţin că, din punct de vedere ştiinţific, acest lucru este imposibil. Neîndoielnic rămâne însă faptul că un mare număr de adepţi acordau mai mare importanţă transmutaţiei de ordin spiritual care se opera chiar în persoana lor.

Tilia Linden în Pelerini la porţile luminii
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns - replică la poezia "Dreptul la răspuns" de Nicu Gavrilovici

E-o liră fără nume, albastră şi străină,
Ce bea din ceruri stele, împrăştiind lumină.
În trup mi se ascunde şerpoaica cea din rai,
În braţe să mă-nlănţui şi rupe-mă din nai!

Prin vene-mi curge lavă, incandescenţă vie,
Pe gene-mi zboară fluturi în prag de cununie.
Pe buze-mi curge mierea şi macii plâng de dor,
Când fredonez cantate pe-o margine de nor.

Deşi mi-e trupul fraged, port munţi şi mare-n mine,
Miros a pâine caldă, am lacrimi pentru tine.
Te bântui şi în vise şi-n dimineţi mă ai,
Să-ţi potolesc şi setea şi foamea de-al meu grai.

Cum ţi-am pătruns în carne, am să-ţi răspund îndat':
Sunt înger şi femeie, nevină şi păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valery, Paul

Paul Valery. Singurul poet făcut care scrie poezii mai bune decât un poet născut. Cum vine asta? A se cerceta cazul. Căci este vorba nu de-un principiu, ci de-un caz.

definiţie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre est de Cupa se vede Corbul, ale cărui stele sunt ceva mai strălucitoare decât ale Cupei, şi a cărui formă e şi mai regulată, stelele δ, γ, β şi ε formând un trapez. Se poate observa că α e mai mică decât stelele citate mai sus. Sub Corbul şi Cupa, veţi găsi pe β din Hidra, pe când γ din Hidra e mai spre est, tocmai sub constelaţia Fecioarei. Văzut de pe steaua β din Hidra, Soarele nostru abia străluceşte ca o stea de mărimea 4.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mă uit

cu multă atenţie la plutitoarele poze
să-mi pun ochelarii de-aproape pe Tisa
să văd cum unele roze de-nfipt
ritualic în părul din coamă coafat infinit
nu mai încap
în frumoasele poze de poze cu herghelia
de cai în galop! – vom trece peste secvenţa
în care un purcel foarte creţ
fugăreşte o lebădă neagră
de supărare pe cangurul din coteţ –
nu mai încap
decât peisaje ratificate în ochiul de cal
pe Tisa,-n galop şi-n aproape

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe

O trup svâcnind în ştreang, străpuns de gloanţe
Pe care preoţi slujba n-au citit.
Pe-aici s-au stins muceniceşti speranţe
Ce n-au ajuns cu ruga la sfârşit...

Ci, "tatăl nostru care eşti în ceruri"...
Pădure, tu la capul lor le-ai spus
Când ramul tău ţi-l sugrumară geruri
Cu chiciura zăpezilor de sus.

Pe-aicea ieri se stinse floarea ţării
Şi astăzi trup din trupul ţării creşti
Cu veşnică speranţa primăverii,

Pădure, tu, din satul Tâncăbeşti
Pe-aicea cot la cot legaţi cu funii
Urcară Crişti pe Dealul Căpăţânii!

sonet de Ion Ţolescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trup ne naştem, cu inima iubim, în trup sădim şi din trup culegem viaţa, însă la apusul veţii, sufletul la unii nu moare, ci se poate înalţa spre cer divin.

Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stil sugestiv

Mesaj cu obârşia din infinit
Predicţie contemplativă
Cu predilecţie spre inspiraţie
Care vine în serii dezinvolte
Ca un ropot sublim de stele
Transpus în termeni euforici
Devine semnificaţie patetică
Posibil conţinutul decent
A unui poem meditativ
De inspiraţie angelică
Exaltare din spaţii elocvente
De visare sau de trăire
În secvenţe fără sfârşit
Stimulând iubiri în serie
Cu convingeri eminamente vii
Împinge finalul mai departe
Într-un cadru fără limite
Pe ritmuri de melopee
Cu libertate în cuget
Un salt inteligent peste zăgazuri
O evoluţie spectaculoasă
În contul unui infinit sacrosant.

poezie de David Boia (24 iulie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din înalt

Din înalt priveşti la mine
Tu steluţă lucitoare,
M-aş urca şi eu la tine
Dar tu eşti în Carul Mare.

Aşa cum priveşti atentă
Mă simt extrem de fericit,
Învăluit de starea mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.

Mai am puţin şi voi pleca
Spre ceruri veşnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Şi-n suflete eu voi pătrunde.

Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima fără trup

Astăzi România este ţara rămasă fără apărare
Ca trunchiul fără frunzişul coroanei,
ca inima fără trup.

poezie de Camelia Opriţa din Insomnii în alb negru ( palimpsest ) (2007)
Adăugat de Radu Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!