Cum aş putea şti dacă nu cumva dragostea de viaţă este o iluzie, iar spaima morţii nu este ca şi un tânăr care se crede rătăcit, când de fapt el merge pe drumul cel bun? Li Ki a fost fiica Paznicului frontierei din Ai. Când şeful ţinutului a luat-o de nevastă, ea a plâns de şi-a udat rochia. Dar când a intrat în palatul regelui şi s-a suit în luxosul pat împărătesc, şi a mâncat bucatele cele mai alese, a regretat plânsul. Cum oare aş putea şti dacă nu cumva mortul regretă şi el că a fost o vreme când s-a agăţat de viaţă!

citat din Chuang Tzu
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce crezi despre faptul că 80% dintre români nu cred în ştiinţă? A. M: Tu crezi în gând? I: Da, dacă e demonstrat în practică, dacă e evident, aplicabil în viaţă. A. M: Şi măcar realizezi că de fapt, e doar gândul care crede în gând? Realizezi că gândul care crede în ştiinţă este unul şi acelaşi cu gândul care se dă drept tu? Sau crede în credinţă? "Dumnezeul" minţii tale este ştiinţa, dar oare nu cumva ştiinţa de astăzi e doar ignoranţa dovedită de mâine?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare mâna morţii trebuie să coboare din când în când deasupra vârtejului vieţii ca nu cumva să ne nimicească? Oare suntem astfel plămădiţi încât trebuie să sorbim zilnic mici doze de moarte, fiindcă altfel n-am putea s-o scoatem la capăt cu treburile vieţii?

Virginia Woolf în Orlando
Adăugat de pana corina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mortul ar putea reînvia
Şi-ar deschide măcar o dată ochii,
Aruncând în juru-i o privire,
Ar rămâne surprins, în uimire,
L-ai bârfit când era în viaţă
Şi l-ai urât de moarte;
Acum, după ce nu mai este,
Te declari cel mai bun prieten
Pe care l-a avut –
Şi stai în faţa portretului îndoliat
În semn de reculegere.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret şi speranţă

Am plâns la moartea ta, iubito
Am plâns şi n-am niciun regret
Am vise nopţi în şir, iubito,
Cu tine ca şi când te-aştept.

Am pus pe crucea ta iubito
Un biet buchet de trandafiri,
Să te-nsoţească-n nemurire
Să te păstrez în amintiri.

Vor trece ape şi milenii mii,
De când te plimbi pe Elizeele Câmpii,
Vor trece morţi şi vieţi la infinit,
Nu te-am uitat chiar dacă ai murit.

Ce-ai face tu în locul meu,
Ai fi uitat c-am fost al tău,
Chiar dac-ai face eu nu aş putea
Să dau cu piciorul în ce-a fost dragostea ta.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putea de bucurie că-i sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. Îi plăceau prea mult răspunsurile ce primea la întrebările lui, se vedea cât de colo că vorbea cu înţelepciune şi supunere. Văzând împăratul un tânăr aşa de cu minte, prinse dragoste de el şi-l luă pe lângă dânsul. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toţi ceilalţi fii de împăraţi, fiindcă cei mai mulţi erau năzuroşi, tembeli şi deşucheaţi; iară ei prinseseră pizmă pe dânsa pentru aceasta; şi, pentru că văzuse că împăratul o lua în nume de bine, îi purtau sâmbetele. Într-una din zile ea îşi găti bucate singură şi şedea la masă, când doi din ceilalţi fii de împăraţi veniră să o vază. Şezură deci cu toţi şi mâncară. Atât de mult plăcură acestor fii de împăraţi bucatele, încât îşi lingeau şi degetele când mâncau. O lăudară pentru meşteşugul de a face bucatele şi ziseră că de când sunt ei, nu mai mâncaseră aşa bucate bune. Cum se întâlniră aceştia cu ceilalţi fii de împăraţi, le spuseră că au fost la masă la fiul de împărat venit de curând, că au mâncat cum nici împăratul nu mănâncă şi că bucatele au fost gătite de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este sigur că condiţiile exterioare de viaţă au intensificat anumite culori ale viziunii eminesciene. Dar de când a creat sărăcia genii şi talente? Dacă ar fi aşa, ar fi trebuit să nu mai putem trăi în România de genii şi de talente... S-ar putea spune cu mai multă dreptate, cred, că, dimpotrivă, dacă Eminescu n-ar fi fost atât de sărac încât să fie nevoit să-şi risipească viaţa în ocupaţii pe care le-ar fi putut avea în locu-i mii de compatrioţi ai lui, rodul geniului său, născut şi nu făcut, ar fi fost desigur şi mai îmbelşugat decât este.

D.D. Roşca în Existenţa tragică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivaţie egoistă. Oamenii nu îţi sunt loiali ţie, ci te vor în viaţa lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorinţa lor ca tu să faci parte din viaţa lor este o reflecţie a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relaţia nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că şi tu faci la fel. Aşa suntem noi oamenii construiţi şi cumva este normal ca fiecare să îşi urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit şi învăţat de la oamenii care au fost în viaţa ta. Cu bune, cu lecţii, viaţa merge înainte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un secol distanţă

Demult, într-un alt secol,
m-am rătăcit în tine.
Şi tu prin mine, pare-se.
A fost cumva şi-o regăsire?

N-am regretat pierderea.
Am sărbătorit câştigul!

Corăbii sfărâmate,
pe drumuri paralele,
ne-am adunat din miile bucăţi,
şi prin oceanul de "de ce"-uri,
am invăţat să rezonăm cu viaţa,
când zbatere de aripi,
când spre pământ,
abrupt planăm.

Un secol mai târziu,
vibrăm intens-zurliu,
iubim,
greşim,
iertăm,
miracole traim,
şi incă ne descoperim!

Fideli aceluiaşi vechi crez:
Nuuu!
Obsedantului "cum ar fi fost..."
Daaa!
Să-nchinăm pentru greşeli!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinţa individului nu este altceva decât sinele său propriu-zis, adevăratul miez al fiinţei sale;tot ea constituie fundamentul conştiinţei lui ca un substratum imuabil şi prezent întotdeauna, de care nu s-ar putea desprinde. Asta pentru că el însuşi este aşa cum voieşte, şi voieşte aşa cum este. Prin urmare atunci când e întrebat dacă ar putea voi altceva decât voieşte, de fapt e întrebat dacă ar putea fi altfel decât este, lucru pe care nu-l cunoaşte.

Arthur Schopenhauer în Lumea ca voinţă şi reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de...

Atât de fragilă-i fericirea,
E ca şi un fir de aţă,
Dacă se rupe, îl înozi
Şi o iei de la capăt. Atât de neprevăzută- i viaţa,
Ca şi când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Şi mai încerci o dată. Atât e de nedrept,
Când dai cu însăşi viaţa, piept
Şi-i afli feţele cele mai ascunse
Şi colţurile cele nepătrunse. Atât e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Şi nu se opreşte,
nici măcar o clipă. Atât de efemer e totul,
Când ai toţi pionii, se termină jocul.
Dacă ai putea, să te întorci la start,
Însă, zarul a fost deja aruncat.
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: când însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează;şi departe de a dobândi uşor o viaţă fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cât înaintăm cu fiecare zi şi cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi şi noapte.

Socrate în Despre viaţa fericită
Adăugat de Vergiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: când însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează; şi departe de a dobândi uşor o viaţă fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cât înaintăm cu fiecare zi şi cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi şi noapte.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul: Nemurire? Şi dacă totul a fost un vis? Iluzie născută din spaimă... Veşnicia trebuie să fie rece! Ce sunt eu, de fapt? Creator de spectacole? Demiurg cu sânge de iepure? Poate că sunt un nimic, ceva mai mare... Şi oamenii? Oare eu i-am făcut pe ei? Nu cumva ei m-au făcut pe mine?

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsă

Te uiţi în jur, toţi au pereche,
Tu c-un copil alături doar,
Zâmbetul gol, rochia veche,
Iar prinţul tău este în bar.

Te simţi pustie, eşti în plus?
Toţi plini de viaţă, tu în vânt,
Adu-ţi aminte ce ţi-am spus,
Drumul ales duce-n pământ...

Ce rost au toate când nu ai
Cu cine sa le-mparţi măcar,
N-o mai făceai dacă ştiai,
Acum să-ncerci e în zadar.

El e departe, nu mai este,
Tu ce-ai ales, nu-ţi e aproape,
Trecutul pare o poveste
Ce-o mai trăieşti jucând din pleoape.

Te rogi mereu la Dumnezeu,
Să ţi-l întoarcă de îndat',
Şi El a vrut dar tu mereu,
Ai închis ochii şi-ai negat.

Ai fost regină, azi pion,
Cumva, ceva ai făcut rău,
Puteai să fii şi tu pe tron,
Alături de regele tău.

Dar ai ales, acesta este,
Omul lipsă-n stânga ta,
Iar tot ce-ai vrut a fi poveste,
Uite că nu a fost aşa.

La cine să găseşti iubirea?
La cine zâmbetul uitat?
El şi-a întors de mult privirea,
Şi nu mai e cum l-ai lăsat.

Îţi spun acest secret să ştii,
Nu te urăşte, nu te vrea,
Dar ştie că puteaţi zâmbi
De-aţi fi rămas alăturea.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de o săptămână, şi-a aşteptat, în extaz, condamnarea la moarte. Până astăzi, Skripnikova susţine că a fost cea mai luminoasă săptămână din viaţa ei. O afirmaţie căreia, dacă e înţeleasă cum se cuvine, i se poate da crezare. Este extazul ce coboară, compensatoriu, în suflet, când ai renunţat la orice speranţă într-o salvare imposibilă şi te-ai abandonat integral eroismului. (Dragostea de viaţă spulberă acest extaz.)

Aleksandr Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag, volumul II
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!