Oare mâna morţii trebuie să coboare din când în când deasupra vârtejului vieţii ca nu cumva să ne nimicească? Oare suntem astfel plămădiţi încât trebuie să sorbim zilnic mici doze de moarte, fiindcă altfel n-am putea s-o scoatem la capăt cu treburile vieţii?

Virginia Woolf în Orlando
Adăugat de pana corina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om nu poate gândi cum trebuie, iubi cum trebuie, dormi cum trebuie, dacă nu mănâncă cum trebuie.

citat clasic din Virginia Woolf
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile vieţii

Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieţii.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineţii.

Când vin anii tinereţii
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieţii.
Suntem ca o floare-n glastră.

Când toamna vieţii ne-a brumat,
Şi când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinereţea-mpreună.

Iar când am intrat în iarnă,
Când se-aşterne lunga noapte,
Sita vieţii-o să ne cearnă
Şi plecăm din viaţă-n moarte.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

ne-am lăsat duşi de valurile atenţiei
şi n-am realizat că n-am dat drumul pânzelor.
o să plutim deasupra apei, fără să fim nevoiţi
să ne strângem în braţe de frică c-o să ne izbim de mare.
şi când o să ne prindem cum să dezlegăm pânzele, vom fi ajunşi la capăt, în zadar.
şi dacă încă nu vom fi ajunşi la capăt..
de le-om deschide.. oare va mai bate vântul?

Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, era un proiect ambiţios, dar era sigură că încăpăţânarea ei o s-o ajute să-l ducă la bun sfârşit. Pentru asta trebuia să-şi purifice sufletul, şi totdeauna recurgea la cele patru forţe care o călăuzeau: Iubire, moarte, putere şi timp. Trebuie să iubim, fiindcă suntem iubiţi de Dumnezeu. Ne trebuie conştiinţa morţii, ca să înţelegem bine viaţa. Trebuie să luptăm ca să creştem – dar fără a cădea în capcana puterii astfel obţinute, fiindcă ştim că nu înseamnă nimic. Şi în sfârşit, trebuie să acceptăm că sufletul nostru – chiar dacă e veşnic – este în acest moment prins în plasa timpului, cu avantajele şi limitele lui.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare femeile sunt mai dorite de bărbaţi decât bărbaţii de femei?

citat din Virginia Woolf
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea şti dacă nu cumva dragostea de viaţă este o iluzie, iar spaima morţii nu este ca şi un tânăr care se crede rătăcit, când de fapt el merge pe drumul cel bun? Li Ki a fost fiica Paznicului frontierei din Ai. Când şeful ţinutului a luat-o de nevastă, ea a plâns de şi-a udat rochia. Dar când a intrat în palatul regelui şi s-a suit în luxosul pat împărătesc, şi a mâncat bucatele cele mai alese, a regretat plânsul. Cum oare aş putea şti dacă nu cumva mortul regretă şi el că a fost o vreme când s-a agăţat de viaţă!

citat din Chuang Tzu
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce disperată şi înfiorător de singură trebuie să fie o fiinţă, încât să dorească apariţia unui semen care să-i fie un adevărat alter-ego! Oare îi va apărea vreodată în calea vieţii?

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine-s eu?
Cine esti tu?
Cine-s ei si ce doresc?
Sa-mi striveasca al meu suflet,
ros de freamat si de cuget!

Oare si eu as putea,
sa strivesc in palma mea
sufletele amortite
miilor de chipuri triste
si cu degetul s-arat,
cel din urma pacatos?

Oare si eu as putea,
sa-nchid poarta in urma mea
si de-acol' de sus de tot
sa dau drum la un intreg potop
de ocara si de piatra,
sa n-am mila de a lor viata?

Oare eu?
Oare tu?
Oare toti cei din jur?
Suntem orbi de-atata ura?
Si-n loc sa sadim iubire
punem sare si piper
pe-o rana inchegata
dintr-o viata inghetata
de atata amaraciune
de mizerie si de ura.

poezie de Adriana Monica Burtea (19 august 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să cedăm, când credem că am pierdut. Nu trebuie să ne lăudăm, când credem că am câştigat. Trebuie însă să nu uităm că a crede nu înseamnă că poate fi şi adevărat. O cauză dreaptă nu poate fi împiedicată. Oamenii vieţuiesc între două extensii temporale ale unui punct, pe care noi o numim linia vieţii. Punctul vieţii noastre poate fi "mare", dacă îi considerăm şi pe ceilalţi ca şi cum am fi noi. Nu trebuie să facem din punctul vieţii noastre un punct întunecat pentru ceilalţi. Această întunecare va determina să ne ştergem existenţa vieţii, după ce am fost.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai, oare, că nu trebuie să îţi doreşti să o schimbi? Fiindcă astfel furi şansa altcuiva de a o iubi aşa cum este...

aforism de Augustina Şiman
Adăugat de augustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu au fost învăţaţi să se exprime pe ei înşişi, să înţeleagă că ei îşi crează realitatea. Suntem prinşi de atâtea lucruri de la începutul vieţii noastre, lucruri care ne ţin prizonieri şi ne înăbuşă vocea noastră unică, personală, încât la un moment dat nici nu ştim că avem o voce. Astfel ne plimbăm prin lume fiind mici, crezând că aşa "trebuie" şi aşa e "normal".

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum nepăsarea în doze mici duce la moartea sufletului, în doze mari ea reprezintă darul suprem al religiei. Toţi trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu.

citat din W.E. Orchard
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care ne sunt cei mai dragi nu ne priesc când suntem bolnavi.

Virginia Woolf în Doamna Dalloway
Adăugat de Melania Marianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul fetiţelor mici

Fetiţele mici trebuie închise în locuri strâmte
trebuie zidite
aduse jertfă Tăcerii
altfel
le cresc sâni în tot felul de locuri ruşinoase.
Trebuie săpate gropi pentru fetiţe
ele trebuie plantate în întuneric
într-o astfel de groapă l-a găsit
pe Thales
care se uita la stele
ea se uita la Thales
afară nu au mai ieşit nici unul.

poezie de Crista Bilciu din Poema Desnuda (august 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare duşman al vieţii noastre poate fi şi frumoasa gură. Băgăm în ea de multe ori ce nu trebuie şi tot din ea scoatem de multe ori ce nu trebuie.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

Mai ştiţi voi oare, oameni, ce-i aia îndurare,
Ce e aceea milă, durere,-amar, ce-i chin?
Culegi numai ce sameni, din ură nu răsare
Iubire, mângâiere, doar lacrimi şi suspin;

E plată şi răsplată, natura, Dumnezeu,
Când legi sunt încălcate şi buna rânduială,
Se-nvârte-a vieţii roată, se-ntoarce ea cam greu,
Dar vechilor păcate, tre' dată socoteală;

Cum suflete pustii, bolnave, stau la pândă,
Iar legile divine le-noadă şi le leagă,
Acum sau mai târziu, dau bir, şi cu dobândă,
Când lor le e mai bine şi viaţa mult mai dragă,

Iar de vor fi în stare, cumva, să păcălească,
Plecând din astă lume cu bilul neplătit,
Copii rămân, nepoţi, în urmă să plătească,
Şi fără nicio vină, plăti-vor înzecit;

Mai ştiţi voi oare, oameni, sau poate-aţi dat uitării
Doftanele jilave, canalul, ce-i surghiun,
Mirosul de tămâie al morţii, al ororii,
Şi-al prafului de puşcă din ziua de Crăciun?...

Mă ierte-a ţării glie şi neamul românesc,
Tot ce-au greşit părinţii, bunici şi străbunici,
N-am aur, n-am moşie, cu fruntea jos plătesc,
Iar martori fi-vor sfinţii, curat când plec de-aici,

Că de-oi lăsa cumva, ca zestre, moştenire,
Copiilor, plecând ca hoţii dintre hoţi,
Păcatele-mi vor fi eterna pomenire,
Când mă vor blestema, nepoţi şi strănepoţi.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai un semn al lui Dumnezeu şi îngerul morţii ne pune de grab şi azi în faţa scaunului Său de judecată. Dar nu trebuie să se tulbure inima noastră la gândul de moarte, căci Domnul morţii e şi Stăpânul vieţii.

Policarp Moruşca în Biserica şi şcoala (1932)
Adăugat de emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aforistic

Într-un mare război, mor cei mai mici.
Alături de ei, suntem noi, mici şi mari.
Alef şi istoria mondială a infamiei.
Cheia unei case din Toledo se află undeva.
Istovitoarea suferinţă şi strălucirea calmă.
Un steag la Massada. Nici unul.
Este oare înţelepciunea îndeajuns să ne apere?
Nu mă treziţi din somnul numit viaţă.
Necazul vine întotdeauna de la sine.
Amintirea cheamă amintiri.
Rabinul târgului cum a păşit către moarte?
Bunicii mei cum au păşit către moarte?
Mă viziteazpă tot mai rarpasărea vieţii.
Doamne, Tu mă cunoşti prin confuzie.
Unii suntem din lut, alţii din nisip, numai unii, din stâncă.
Liber îmi este cuvântul, dar gândul?
Descopăr adevărul şi, treptat, totul se năruie.
Dar, se spune, omul cu mâna sa şi-o face,
Groapa este o lucrare a omului.
Se poate muri în tihnă, la fel de bine ca şi în furtună.
Un singur martir poate salva o omenire.
Un nebun poate ucide o omenire.
Adevărul poate fi dezvăluit cu preţul vieţii.
Un înţelept cunoaşte umilinţa, nu se teme de ea,
El se mânie doar pe sine însuşi.
Iar războiul continuă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!