Scrisoare

Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aştept... să tac...
Să casc... să dorm şi... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată şade
Şi blonda mea Scheherazade...

Fac ce-am făcut şi ieri
Şi totdeauna -
Mă bat cu vântul şi mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche şi unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton şi mărginit la minte,
Şi nu ştie să curgă decât spre Drăgăşani...

Fac pe Narcis în apa din fântână,
Sărut pe Maica Domnului de pe troiţă,
Pe Sfântul Petre-l duc spre cimitir de mână
Citesc pe Jules Laforgue
Şi pe Arthur Rimbaud,
Iar când îmi iese-n cale Domnul Niţă -
Invăţător şi... cârciumar şi... deputat...
Mă-nchin umil în faţa Cristosului din sat,
Îl scuip în frunte
Şi îi dau cu "Huo!"...
Şi-aşa răzbun şi pe Laforgue
Şi pe Rimbaud...

Iar când se face noapte şi tăcere,
Când boii dorm pe burtă
Şi oamenii pe spate,
Mă fragmentez în pietre nestemate
Şi porcilor mă dau să mă digere...

poezie celebră de Ion Minulescu din Ideea europeană, VI, nr. 147 (22 iunie 1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ei

Je suis la femme, on me connaît.
(Jules Laforgue)

Când vei vedea-ntre geamuri, la ferestră,
O cupă de cristal,
Şi-n cupa de cristal, o floare-albastră -
Simbolul unui rendez-vous banal -
Oricine-ai fi, să intri fără teamă,
Căci gura mea te-aşteaptă
Şi trupul meu te cheamă!...
Necunoscut, sau prieten vechi,
Nu-mi pasă!...
Oricine-ai fi, tu poţi intra oricând la mine-n casă,
Căci casa mea e casa tuturora,
E madrepolul magic de mărgean
Spre care navele-şi îndreaptă prora,
Să-şi caute-adăpost în plin ocean...
Şi-aşa cum sunt -
Femeie sau fecioară,
Plebeie anonimă sau regină -
Eu te primesc cu-aceeaşi simpatie
Şi-oricine-ai fi,
Al meu eşti pe vecie!
..................................

Bine-ai venit, preludiu de ghitară!...
Bine-ai venit, final de mandolină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 20 (13 mai 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare

Ţinându-te de mână pe sub această noapte,
cu Luna într-o rână şi stele-mprăştiate,
ne place că-i călduţă, ameţitoare boarea-i,
ce vântul o aduce şi-o suflă cu suflarea-i

Şi mă priveşti, nocturnă, cu părul răvăşit,
c-o mână ţi-l ridici, de câte ori insişti,
să ţi-l întorci spre spate, să ţi se vadă faţa
şi ochii îţi strălucesc, când mă priveşti din dreapta

Ţinându-te de mână şi tu cât de sfioasă
şi eu tăcut şi pomii şi noaptea luminoasă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut casa-n miez de iarnă

Îmi caut casa-n miez de iarnă
Când albe stele stau să cearnă

Când doarme satul printre cetini
Uitat de mine şi de prieteni,

Când luna picură în sânge
Şi cumpănă fântânii plânge,

Când vântu-n chiot de zăpadă
Îmi iese-n cale să mă vadă,

Când dorul nesfârşit mă cheamă
Prin somnul zbuciumat de mamă,

Când paşii ce mă poartă suie
Spre uşa răstignită-n cuie...

Îmi şterg o lacrimă uitată
Şi stau la sfat cu tine, tată!

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu zâmbeşti

Zâmbeşte!
Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Când tu zâmbeşti, întreaga natură intră în sărbătoare.
Când tu zâmbeşti, coboară îngeri pe pământ şi cântă.
Când tu zâmbeşti, spre ceruri, păsări în zbor se avântă.
Când tu zâmbeşti, văzduhul se luminează.
Când tu zâmbeşti, viaţa-n Univers vibrează.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseală

Mii de gânduri se înmulţesc în juru-mi
Şi zeci de oftaturi rup o linişte somnoroasă,
Braţele sprijină capul şi mintea lenoasă
Sau poate puncte şi virgule sprijină fraze.

Înlănţuit în trup flămând şi obosit
Duhul îţi caută poartă-n evadare,
Epuizat, dar cu voinţă de schimbare
Sfidează scopul scris în a sa carte.

Nu este tărâm să poată iubi,
Dar este chemare spre a-şi dezlega
Din tot ce-a fost el înrobit când zăcea
În tehnici primare şi principii uzate.

Privesc în tăcere studii ancestrale
Şi strâng în inimă statistici;
Din când în când privesc spre mistici
Croind scenarii validate.

Nu ştiu când dorm şi când visez...
Mă simt purtată spre abisuri,
Unde am fost prin mii de visuri
Şi-acum ce scriu, am să trăiesc...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult

Lăsaţi-mă să dorm mai mult,
patul mă tot strigă,
în vreme ce îndatoririle-mi bat la uşă.
Lăsaţi-mă să dorm mai mult
pentru că ochii mei obosiţi au nevoie de odihnă,
lăsaţi-mă să visez mai mult.

Lăsaţi-mă să dorm şi să mă odihnesc mai mult,
permiteţi acestei zile să fie una deosebită,
când reuşesc să-mi alint trupul.
Lăsaţi-l să stea întins fără griji,
fără termene limită şi lucruri care trebuie făcute,
fără apeluri telefonice, internet şi TV.
Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult.

poezie de Elizabeth Padillo Olesen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e linişte
şi alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
şi râsetele seminţelor zboară
spre inimi uşoare cu suspine-n suflet
şi vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
aşteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzeşte cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
şi zboară fără oprire spre apus,
iar toamna îşi desface poala cu o moştenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu ştii să le uiţi
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului
(tradiţii şi ritualuri)

O sărbătoare vestită,
A Mariei Preacurată,
În Gustar e prăznuită
De cei ce numele-i poartă.

Adormirea Maicii Sfinte,
Spre viaţă veşnică în cer,
E aducere aminte
De minunile ce nu pier.

În ritualuri păstrate
De străbuni pe-a vieţii cale,
Abundă sacralitate
Şi mituri proverbiale.

Despre Maica Preacurată,
Născând Fiul Mântuirii,
Se spune că-i aşezată
La dreapta Dumnezeirii.

Pe când aştepta sfârşitul,
În timp ce i-a fost prevestit,
A zărit cum venea Fiul
De Sfinţi Arhangheli însoţit.

Iar când din pat s-a ridicat,
Pe Fiu să îl întâmpine,
Sufletul i-a încredinţat,
În Ceruri să-l ia cu Sine.

Mamelor e salvatoare.
De cei săraci e aproape.
Pururea-i ocrotitoare
Călătorilor pe ape.

Spectacol festiv se face
De Sărbătoarea Marinei,
Defilând, spre bună pace,
Toţi slujitorii Patriei.

În podgorii, pe coline,
Struguri încep să se coacă,
Must să curgă din ciorchine
Şi tulburel să se facă.

Se practică obiceiuri
Cu datina stăbunilor,
Când se-mpart prune si struguri,
De sufletele morţilor.

Spre a fi recolte bune
De grâu în anul următor,
Sămânţa-n brazdă se pune
După culesul viilor.

Vremea e mai răcoroasă,
Vara se călătoreşte,
Iar căciulă călduroasă,
Pălărie-nlocuieşte.

Sărbătoriţilor le spun,
Cu sufletu-n rugăciune:
Sănătate şi noroc bun,
Cu-a Maicii Sfinte minune!

*Adormirea Maicii Domnului - 15 august
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an

tu nu aveai mai mult de un an
de când te ştiam
(şi-atunci mai puţin te cunoşteam decât
în urmă cu un an)
şi la un an de când nu te cunoşteam
tu mă întrebai dacă
ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume
nu ştiu îţi răspundeam
dar întotdeauna se închide peste tine

iar azi când se împlineşte un an
de când nu te mai am
tu pleci din ochiul meu spre această lume
cu fiecare clipire
pe care-o am

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te întâlneşti cu orice om trebuie să ţii minte că înaintea ta se află Dumnezeu. Iată când şi unde se află adevărata rugăciune. Pentru că la intrarea în biserică stau cerşetorii, iar noi trecem pe lângă ei spre icoane, spre cuvinte, spre slujbă.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.
(...)

poezie celebră de Demostene Botez din volumul Floarea Soarelui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

Ştii tu de ce vântul,
Când seara e-un zvon,
Pădurii-i dă cântul
Şi-i ţine ison?

Ştii tu ce murmură
În vorba lui iar,
Când unda sa pură
Se duce-ntr-o doară?

Porumbul sălbatec
De ce ciripeşte,
Când stă singuratec
Şi-n rouă trăieşte?

Micuţo, ştii oare
Când clopotul sună,
Ce spune spre soare
C-un ton fără strună?

Şi de ce suspină
Zefirul pe lac?
Ce spun – spre lumină –
Îngerii, când tac?

Natura în şoapte
Adesea cuvântă,
În zi sau în noapte
Iubirea-n ea cântă!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată chiar, în rarele perioade când eram oarecum detaşat de ea şi când rămâneam cast, ajungeam să trăiesc în faţa cadrajelor neîndemânatice şi a gros-planurilor insistente atitudinea pur utilitară pe care oamenii o au văzând filme pornografice. Nu era decât un corp frumos - vai!, nu era decât fantoma unui corp frumos - printre atâtea altele. Atunci, totul schimbându-şi perfect sensul, ardoarea, senzualitatea rară care mă şocau profund când păreau să se îndrepte spre parteneri mă excitau profund, câtă vreme mă făceau să cred că mi se adresau doar mie.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!