Baladă de sfârşit de an

S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.

Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie...
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.

Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte...
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.

Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.

Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi "La mulţi ani!"
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.

Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.

E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni...
Un gând mă mustră iute: " Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!"

Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat...
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.

... Cum vorbele sunt păsări - ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară...
Firesc o spun cu toţii, pentru că le-e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.

E Anul Nou – prilejul de-a ne ura "Mulţi Ani!"
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani...
Din ceruri luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblă luna ca nebuna...

Umblă luna ca nebuna
Printre norii plumburii
Noaptea s-a lungit, de-acuma...
E-o vreme cu insomnii!

Frigu-n oase şi în case
Ne pătrunde tam-nisam,
Zorile ivite-n ceaţă
Ne salută de la geam...

Scoală, sturlubatic domn,
Pune pana pe hârtie
Vreme nefiind de somn,
Pana-nvaţ-o ce să scrie!

Despre lună, despre soare,
Despre nurii mici, zglobii,
Despre stele căzătoare-
E vreme cu insomnii.

La codane şi vădane
Li se-aprind călcâiele,
Ca nebuna râde luna,
Rupte îi sunt frâiele.

Umblă luna ca nebuna
Printre norii vineţii,
Ziua s-a topit în noapte...
E vremea de nebunii!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară...

O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, şuvoaie şi păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, păşesc cu nepăsare –
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.

E-un fel de letargie – deşi, e soare mult
Şi nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă şi tumult,
Că iarba din ţărână ţâşneşte viguros.

Atât de tristă-i lumea şi fără nici un chef
De viaţă şi de faptă – de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef –
Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin...

Aş vrea ca primăvara – această reînviere -
Cu viers de veselie – şi tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie şi parcă n-am putere,
Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.

E soare... Şi ce dacă?! În inimă, eu, port –
Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânţi de ger,
Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort
Şi orbeşte-mi târăsc paşii pe sub seninul cer.

Eu ştiu că, niciodată, de-a binelea n-am fost
Învins... şi în picioare, mereu, tot am căzut
Din scârbe şi belele – dar traiul meu anost,
M-a ros şi mă tot roade, setos, neabătut.

Mi-e firea cârcotaşă – sau veacul e beteag?
Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aştept răspuns...
Şi-mi fâlfâie în ceafă al morţii negru steag –
Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.

... Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri!
Mai pot păşi prin viaţă cu calm şi nepăsare...
Nu-mi pasă că am hâde şi negre presimţiri –
Când noua primăvară, să se reverse – pare...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia fericirii nu înseamnă mai mulţi bani. Fericirea este o artă care trebuie studiată şi practicată. Mai mulţi bani vor face doar să fii mai mult decât eşti deja. Mai mulţi bani te vor trimite doar mai repede la destinaţie. Aşa că, dacă eşti înclinat să fii nefericit, te vei simţi mizerabil înconjurat de lux, cu mai mulţi bani. Dacă eşti înclinat să fii răutăcios, bogăţia te va face să devii o teroare. Şi dacă eşti înclinat spre băutură, mai mulţi bani îţi vor permite să te distrugi cu ajutorul băuturii.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o noapte

M-a surprins în noapte, luna
lunecând spre poarta ta.
Îmi făcea cu-n ochi, nebuna
şi spre tine mă-ndemna!

Îmi spunea, dintr-o privire
(şi-nclinată sunt s-o cred,)
că m-aşteaptă-a ta iubire.
Timp nu este, să mai pierd!

Şi ascunsă-n pelerină,
de priviri mai indiscrete,
spre iubirea ta divină
vin, purtând luna în plete!

Mă ascund la pieptul tău,
viu popas şi dor aprins
să mă legeni dragul meu,
vis de-o noapte, tandru vis!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de iarnă

Ascultă-mă, iubito: în gerul de afară
Văd vrăbii zgribulite, ce stau – gata să moară
Şi oameni în paltoane, grozav înfofoliţi –
Dar, parcă, mai degrabă, de gânduri gârboviţi.

Stau chiciurile grele pe pomi – ca în poveşti
Şi despre sărăcie se-aud prea multe veşti...
În aste vremuri tulburi, iubirile îngheaţă
Dar, dacă mai există – ele ne ţin în viaţă.

Tu ce mai faci, iubito, căci eu te-am cam uitat...
Fiindcă ţinutu-n care trăieşti e îndepărtat
Şi, parcă, gerul aspru ţi-a cam intrat în piept –
Dar eu, plin de răbdare, să te dezgheţi aştept.

Şi poate că atuncea, când noua primăvară,
Sosi-va - a-mea răbdare nu va voi să moară;
Dar cum nimic nu-i sigur în vremi pline de ger –
Eu nu ştiu cum va fi – dar îndrăznesc să sper

Că gerul iernii aspre, în sufletu-mi cernit,
Nu va intra... căci, totuşi, mă simt prea obosit.
De va intra, iubito, eu ştiu că va rămâne –
Dar toate astea-s gânduri, ce trec de azi pe mâine.

... Cum îţi spuneam, iubito, vrăbii - gata să moară,
Stau triste şi-ngheţate în gerul de afară...
Că nu-i o vrăbioară – al tău suflet mai sper -
Şi că nu va pătrunde în al meu suflet ger...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte şi vei fi iubit...

Când vezi un înger trist
cu aripile frânte ca un artist,
ce rătăceşte-n visul iubirii
cu lacrimi în ochii suferinţei,
nu lasa să plece a lui privire,
spre locul în care nu-i iubire.
Fă-ţi curaj şi ajută-l să zboare,
rana dureroasă să nu-l doboare,
şi nu te teme de-a lui putere
alină-i rana cu multă plăcere,
şi-nălţate cu el spre norii albi,
spre alte iubiri cu nuferi dalbi.
Încă nu-i prea tarziu şi poţi să speri,
vise şi speranţe îngerului să-i oferi,
cu cuvinte dulci iubirea ta arată
şi domnul îţi va da şi ţie iubirea lui toată.

poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

Vine frig dinspre coline
Şi-apele se scurg şiroaie
Însă este cald şi bine
În odaie.

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am observat, de-a lungul timpului, că persoanele care nu reşesc să-şi atingă obiectivele, au inclusiv credinţe limitative legate de bani, de prosperitate şi oameni care au bani. La un moment dat, un prieten mi-a spus că e mai bine cu bani decât fără bani. Da, aşa este pentru că poţi să faci multe lucruri. Alt prieten mi-a spus că banii rezolvă problemele pe care lipsa banilor o creează. Dacă stai şi te gândeşti, oamenii nu se ceartă pentru că au prea mulţi bani ci pentru că au prea puţini, sau că duc lipsă de bani. Nu bogaţii sunt nefericiţi, ci oamenii care se consideră săraci, care vor mai mult şi nu ştiu cum să se raporteze la ceea ce vor. Din păcate, când vorbim despre relaţia de obiective care este în strânsă legătură cu relaţia cu banii, pot să spun că cele mai greu accesibile obiective sunt cele legate de bani.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Astăzi e ziua ta, copil frumos,
e ziua în care îmi amintesc cum ai păşit în viaţa mea,
când te priveam şi nu-mi venea să cred că eşti copilul meu,
te-am luat în braţe şi de atunci te ţin în braţe, dragul meu,
o inimioară începea să bată în drumul meu,
un drum pe care amândoi păşim cu dragoste de Dumnezeu,
ne-mpiedicăm, cădem şi iar ne ridicăm,
continuăm să alergăm spre mântuire.
Parcă mai ieri tot gângureai şi te hrăneam
şi te hrănesc cu tot ce am mai bun pe acest pământ românesc,
udat cu fapte creştineşti, cu tradiţii strămoşeşti.
Ce moştenire să-ţi las, copil frumos?
Privesc în jur şi mă îngrozesc de neamul nostru românesc
ce s-a pierdut pe căi păgâne,
au şi uitat că au un câine,
s-au lepădat de Dumnezeu
şi aleargă cu sacul plin de iluzii
spre alte zări înfipte-n deziluzii.
Visează, iubeşte, dăruieşte,
zboară spre zările albastre, copilul meu,
eu te aştept aici, privindu-ţi zborul,
cu mâinile întinse, Îl voi ruga pe Dumnezeu
Să aibă grijă de sufleţelul tău.
Eu te iubesc şi-ţi spun un sincer "La mulţi ani!"

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna.... Are un leac?

Veghează luna un destin
Ce-i pentru mulţi mereu un chin?
Vindecă luna o durere
Să lase-n urma ei plăcere?

Nu cred! E doar un vis hain,
Ea nu repară un destin.
Ea vine, râde, apoi dispare,
Şi nu-ţi ascultă o-implorare.

De-aceea, dragă, să-i priveşti
Doar razele ce-i sunt celeşti.
Nu-i cere leacuri la tejghea
Căci sigur! Nu le poate da.

Cere-i doar raza de lumină
Să vezi căsuţa pe colină,
Unde te-aşteaptă... Doru-n prag
Să te cuprindă cu mult drag.
O.... Mamă!!

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (30 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să-ţi scriu, iubito...

Azi vreau să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin şi furios –
Şi-aş vrea să-mi sting tristeţea – gândindu-te frumos.

Ştiu c-ar putea să-ţi sune banal şi prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!" –
Dar prea puţin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor şi de iubit,

Şi ştiu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet

Şi zâmbete în juru-i stârnind, cu înţeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.

Tu mă priveşti, iubito, cu ochii strălucind
Şi simţi în piept o caldă mirare, tresăltând...
Ştiu, cam ciudat şi palid îţi par, adeseori
Şi cam prea des lunatic, pierdut cu capu-n nori;

Dar vreau să ştii că-aceasta înseamnă să iubeşti
Şi, singură, iubirea, din cele omeneşti
Ne scoate din tristeţe, durere şi gând rău
Şi, sigur, ea ne face, vecini cu Dumnezeu.

... Am vrut să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem
Dar, parcă, stins mi-e glasul, prea trist şi răguşit
În lumea asta sumbră şi dură – de granit...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul mizantrop

— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârşit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Şi zicea el: “Zău, nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Şi-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi şi noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!
Dar, vai mie, zău nu-i şagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Tot zburam dincolo-ncoace,
Păream tare printre-albini;
Vezi, pe-atunci, la dobitoace
Încă roza n-avea spini.
Dar acum s-au schimbat toate,
Eu de jale sunt pătruns.
Vremi mai rele nici se poate.
Vai, ce vreme am ajuns!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vrun bondar să mai vezi încă
Că-i iubit, că-i curtenit
Şi degeaba că mănâncă,
Făr’ să fi agonisit,
Vrun bondar să bâzâiască,
Nişte suave, dulci cântări;
Şi pe-albini să răsplătească
De-a lor muncă prin plăceri!
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.
Vai, nu-i bine, zău nu-mi place.
Bondărimea s-a sfârşit,
Peste dealuri nu-ş ce-aş face,
Să mă duc necontenit.
Spun c-acolo se găseşte
Bondar mândru cântător,
Ce tot încă bâzâieşte
Al său viers fermecător.
Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă!”
— Moş uncheş— zise-o albină —
Zău, greşeşti, de tot greşeşti!
De-amor viaţa încă-i plină,
Bătrân eşti şi n-o simţeşti.
Dar el, în mizantropie,
Ne-ncetat se căina,
El pe creanga de scumpie
Bâzâind tot repeta:
— Merge iute, zău nu-i şagă,
Spre pieire lumea-ntreagă.

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada mă întristează

Zburând astăzi către est, mai întâi spre Chicago,
apoi spre Carolina de Nord, zăpada care acoperă
munţii vestici mă întristează.
O tristeţe albă se înalţă
din California, Nevada, Utah
şi Colorado pentru a vizita aeronava,
pentru a mi se aşeza alături, asemeni unei hărţi înzăpezite
a copilăriei mele din anul 1943.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

Nu ştiu-aceste gânduri sumbre
De unde şi de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?

Şi tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viaţa mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârşit
Şi am simţit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deşi, adesea-am şi urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte şi în tot ce spun...
Mi-e dor să fiu copil nebun –
Dar ştiu că asta nu se poate...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eminescu

Azi Eminescu mi-e în gând
Rătăcitor prin Universuri
Alunecând pe-o rază spre Pământ
El încă scrie versuri.

La fel ca-n alte dăţi, demult
El printre rime tot ascunde
Cuvinte pline de tumult
Ce greu putem pătrunde.

De vrei egal să îl socoţi,
Cu noi să îl asemeni,
Nu încerca că n-o să poţi
El, scânteiază-n cremeni!

Privind spre cercul nostru strâmt,
Ne-ndeamnă spre căutare,
"Porniţi cu toţii cu avânt,
Spre tarmuri de visare..."

Nu cată vorbe pe-nţeles,
Nu-i totul la vedere
Dar uneori el a ales
Sa ne dezvăluie mistere

Azi nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul
Căci s-a întors pe veci în lut
Acum e doar un... "altul"

Dar va rămâne tot ce-a scris
Mereu o amintire vie
Un leac ce-n taină a prescris
Iubirea pentru... poezie.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza cea de marţi

Muza mea de astăzi, muza cea de marţi,
Mi-a venit de printre ceasurile rele
Care îţi frământă gândul: "Cum te-mparţi
Între sânziene şi un dans cu... iele?"

Primele sunt blânde, ultimele - nu!
Dar, că sunt aceleaşi, toată lumea ştie,
Chiar şi eu, căci uite: una mă avu
Azi, la prima oră, în bucătărie.

"Ce mai loc!" – veţi spune. Asta-i! – ce să fac
Dacă am stropit-o cu cafea fierbinte?
Nu dau amănunte şi... mai bine tac,
Să mă creadă muza (mai ales) cuminte.

A rămas, nebuna. Cum să te desparţi
De o bunăciune? (Muza cea de marţi).

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!