Adriana se temea de iubirea lui bruscă. Era în exuberanţa, în nerăbdarea, în entuziasmul lui, un exces care o neliniştea, poate fiindcă asta dezorganiza simţul ei de echilibru sau poate, mai degrabă, fiindcă simţea că o pasiune bruscă nu este una stabilă. Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite şi lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, aşezată.

Mihail Sebastian în Oraşul cu salcâmi
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea este mai degrabă un lucru înfricoşător fiindcă dacă ai pasiune, nu ştii unde te poate duce aceasta.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moment se gândise să-i spună cu sinceritate: "Sunt acolo amintiri de care nu vreau să mă apropiu." Pe urmă însă îşi dădu seama ca nici măcar nu era adevărat. I se părea că poate privi în ochi, fără teamă, fără primejdie, acele amintiri, pe care le simţea vindecate. Nu, trenul acesta nu ducea spre trecut...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Cociş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice guvernământ ar fi, monarhic, oligarhic sau democratic, dacă acela care comandă are sufletul robit de o mulţime de dorinţe şi patimi, pe care se sileşte în zadar să le satisfacă, pentru că sufletul său nu se poate umple şi fiindcă răul care îl roade este nesăţios şi fără leac;un asemenea om, ori că ar conduce pe un particular sau un stat, va călca în picioare toate legile; şi nu se poate ca vreun om să fie fericit sub un asemenea conducător.

Platon în Legile
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea nu are istorie, fiindcă istoria nu poate ieşi din veşnica surpriză pe care ţi-o face fiinţa iubită prin însăşi existenţa ei.

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să recunosc că m-am ocupat mult de imaginea acestui Dumnezeu rău numai fiindcă o asemenea viziune despre istoria lumii te poate uşura. Ajungi să înţelegi şi să explici totul cu ajutorul ei. Ideea Dumnezeului rău este, desigur, un remediu miraculos, însă ea este o portiţă de scăpare pentru cel ce nu poate trăi afirmarea fără precedent a răului, fără să aibă o explicaţie a ei.

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea n-are istorie, fiindcă istorie nu poate ieşi din veşnica surpriză pe care ţi-o face fiinţa iubită prin însăşi existenţa ei.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În om există două lucruri: binele şi răul, natura şi viciul. Binele, fiindcă este natură, fiindcă a fost corupt, fiindcă a fost diminuat, trebuie restabilit prin exerciţiu. Răul, fiindcă este viciu, fiindcă este corupere, fiindcă nu este natură, trebuie înlăturat. Iar dacă nu poate fi exterminat din rădăcină, trebuie cel puţin temperat, aplicându-se un remediu.

citat din Avicenna
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui român către ţară

Mă doare, Românie, măicuţă iubită
Să te ştiu mereu atât de necăjită...
Fiindcă ţie ţi-au distrus viitorul,
Iar mie mi-au amanetat poporul
Şi în loc să facă ceva, să te salveze
Fără să gândească au ales să te doneze.
Noi ani de zile am fost frumoşi minţiţi
Şi printre străini mai apoi izgoniţi...
Împrăştiaţi suntem prin lumea întreagă
Am plecat... deşi ne erai atât de dragă...
Poate nu mai avem grija zilei de mâine
Însă departe de tine e amară fiecare pâine.
Îţi scriu printre lacrimi şi mă doare
Fiindcă am plecat şi eu peste hotare...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuta din noapte

Aş fi vrut să-ţi fiu un braţ pe care să poţi plânge...
Un ochii care să nu critice, ci să te admire
Aş fi vrut să fiu un alb nisip al mării tale
Dar totul părea atât de frumos...
Şi nu era decât un amalgam de suflete lăsate în linişte
Şi eu credeam că sunt iubită...
Iubită cu iubire egoistă, individualistă
A fiecăruia către sinele său
Eu, care credeam că mie mi se scrie lumina din poezie...
Dar roşul, întunericul i-a luat loc
Eu care credeam în vis... Dar timpul s-a scurs fără a ezita...
Eu am rămas doar femeia... necunoscuta din noapte.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele, gândurile treceau prin el pustii. Se simţea ca un instrument cu coardele rupte, fără rezonanţă, fără căldură. Nimic nu răspundea în el, nici gânduri, nici amintiri.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de iOANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre Ioana B

Cât de puţin mă interesează lucrurile pe care nu le înţeleg,
cât de puţin m-a lovit în suflet curiozitatea, fiindcă suntem
frumoşi şi schimbători şi asemenea miracolelor
şi eu vă iubesc, şi nu ne trebuie arheologie şi psihanaliză,
dar voi nu mă iubiţi, fiindcă sunteţi ca şi mine,
fără interesul de a vă gândi la lucruri pe care nu le înţelegeţi,
da, e şi vina mea.

Odată treceam printr-un tunel lung cu trenul, era noapte
în lumea călătorilor şi Ioana B. printre ei,
schimbam macazul, venea soarele roşu ca sângele în zori,
dar fiecare zi e o capodoperă la finalul ei şi fiecare viaţă,
e la fel, obişnuiam să spun.
Fusese odată o luntre a lui Caron, eram sigură de asta,
eram sigură că existaseră Olimpul şi Pythia
şi mai apoi lada de zestre a bunicii şi cufărul cu vechituri,
şi toate frunzele care pier strivite şi ude pe asfalt.

Odată voi aluneca şi eu.
Am şi eu pădurea mea care nu a răsărit şi nu va răsări niciodată,
undeva între sectorul foioaselor mixte şi cel al fagilor solemni.
Da, după legea cauzală - cel dinainte îmi dă viaţă şi eu dau viaţă
în acelaşi timp şi lui. Până într-o zi.

Acum Ioana B. citeşte despre pălăria roşie dintr-o pictură de Vermeer,
eu îmi pun batic roşu fără să ştiu ce citeşte Ioana, pe care nu o cunosc,
fiindcă mi-e frig, şi atunci Ioana B. sare cu lectura până la fetiţa
cu basma roşie a lui Grigorescu.
E vina mea, nici eu nu mă gândesc la Lună sau la zborul avioanelor,
până când nu încep să înţeleg ceva,
poate înţeleg fiindcă locuiesc pe strada Aurel Vlaicu,
sau fiindcă tocmai îl citesc întâmplător pe Ion Marin Sadoveanu,
care a locuit pe strada Aurel Vlaicu. Întâmplător.

Şi Ioana este un om minunat ca şi mine, dar nu se gândeşte
la lucruri pe care nu le înţelege, cum aş fi eu, şi nici eu la ea.
O iubesc, chiar dacă nu mă gândesc la ea şi ea nici ea la mine.
Ea îi iubeşte numai pe cei la care se gândeşte.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii vor să trăiască mult, dar numai unii ar dori să fie nemuritori. Asta fiindcă nu au reprezentarea a ceea ce este nemurirea, apoi fiindcă pur şi simplu se tem de necunoscut.

aforism de Mihail Mataringa (17 octombrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi iubită

Murişi, o, Beatrice, în floarea vârstei sfinte...
Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.

Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi – crin în mănăstire – sfârşitu-ţi-ai viaţa...
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.

Tu-l plângi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit... Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!

Ah, să te ştii iubită! Ce sfântă fericire!
Să plângi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!... Ah, moarte de har şi norocire.
Când mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!...

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Opera poetică (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai gravă problemă pe care am avut-o în dragoste este că am idealizat femeia iubită... şi s-a dovedit că e adevărat. Era fără cusur.

Dan Bujor Dragomir în Din Exil (2011)
Adăugat de Dana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile de iubire

Am mers prin munţi şi avalanşe de zăpadă
Am zâmbit şi am primit asemenea sufletului meu răguşit
Şi nu am vrut să fiu un impas în ritmul tău
Am vrut doar simple lumini din iubire
Şi poate dragoste desprinsă din pasiune oarbă
Am risipit lumina să te cuprindă şi te voi scaldă în căldură
O căldură pe care o voi broda cu mii de luminiţe
Din care să împletesc somnul tău
Să strig la nori să te conducă...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt veşnic, singurul cu adevărat existent. Şi tot eu, când mă gândesc la mine, mă văd ca pe un nimic, părticică infinit mică din ceva infinit mare. Care e adevărată, prima sau a doua afirmaţie? Dacă e a doua, atunci conştiinţa primului, veşnicului "eu" e înşelătoare. Dar asta nu-i cu putinţă, fiindcă fără această amăgire ( primul "eu") nu există viaţă, nu există nimic, şi mai ales nu există al doilea "eu". Dacă însă prima afirmaţie e adevărată, atunci înseamnă că toată viaţa trupească e amăgire. Dar nici asta nu se poate, fiindcă fără viaţa trupească n-aş fi putut face aceste raţionamente. Şi de aceea există şi una şi alta: Eu sunt fiinţă spirituală, nonspaţială, atemporală, în condiţii corporale, spaţiale şi temporale.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare iubire sfârşeşte în extazul morţii, fiindcă de prea mult extaz, a sfârşit viaţa. Extazul e corosiv şi distrugător, fiindcă afectează centrul a tot ce este; el e suprema indiscreţie din iubire. După el nu mai poate fi nimic, fiindcă el sfârşeşte totul. Extazul sfârşeşte şi nesfârşitul morţii. Iubirea mistică este cel mai zdrobitor exemplu. De ce elanurile mistice le succedă un sentiment penibil de neant, o ariditate a conştiinţei? Indiscreţiile ultime ale extazului, imposibilitatea ca extazului să-i mai succeadă ceva în afară de nebunie.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce te-am ales pe tine?
Fiindcă ochii îţi sunt mai adânci ca valea Jondalului.

Fiindcă eşti fericită iubind
un singur bărbat.

Fiindcă fiii mei nenăscuţi
te vor de pe-acuma ca mamă.

Fiindcă pe tine te-aş vrea
veghindu-mi patul de moarte.

Fiindcă ai privit înăuntru-mi,
fără să ameţeşti.

Ei bine, findcă tu m-ai ales,
şi-ai văzut în mine Ideea!

poezie clasică de Ragnvald Skrede, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!