* * *

Pisică sălbatică - limbă armeană -
Mă chinuie şi urechea îmi zgârie.
Barem în pat cocoşat să mă întind:
O, febră, friguri, o, chinuri o mie!

Cad jos din tavan licurici scânteioşi,
Muşte se târăsc pe cearşaful lipicios,
Şi, în plutoane, mărşăluiesc regimente
De păsări cu picior-lung prin defileu aburos.

Cinovnicu-i straşnic - mutră de saltea,
Nu găseşti un altul mai jalnic, caraghios,
Delegat - mama ta, naiba să te ia! -
La nici o cale pe armeneascul plai muntos.

De te-ai duce învârtindu-te, se mai spune,
Să putrezeşti, în veci fie-ţi numele afurisit, -
Bătrân conţopist, ce-ai furat bani cât încape,
Fost gardist, ce ţa-i şters obrazul pălmuit.

De priveşte-n uşa-ntredeschisă ceva cunoscut -
Ba! - ţipi cât te ţine bojocul, - batjocură, zbire!
Mult mai avem să tot umblăm, pân-la coşciug,
Ca fătucile satului după ciuperci la pădure?...

Fost-am noi oameni, dar ajuns-am omuleţi,
Şi ne sunt menite - confom căror categorii? -
Doar mişeleasca, fatala junghietură în piept
Şi un ciorchine din ale Erzerumului vii.

poezie de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-i spune nimănui sub soare
Ce-ai văzut - uită chiar acum -
Pasăre, frică, închisoare
Şi încă altceva - floare ori scrum.

Sau, de cum vei deschide gura
La început de zi subsolară,
Te-ar putea apuca, înşfăca
Tremur mărunt de cetină-amară.

Îţi vei aminti vespea de la vilă,
De penarul din copilărie, şters,
Sau de afinele din pădurea fertilă
Pe care niciciodată nu le-ai cules.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

20

dimineaţa ar trebui să deschidă o pâine
ca pe o uşă caldă prin care să intre foamea

dimineaţa ar trebui să fie albă ca spuma unei lumânări
să umble tiptil peste genele uitate în ultima privire
să caşte plictisită de repetiţia orelor
zilelor
iubirilor

dimineţile sunt leneşele calendarului
când ghearele unei păsări stinghere zgârie (din greşeală) suprafaţa lăcuită a morţii

ce ne vom scrie cu vârful cuţitului pe piele
cuvinte
semne
ce?

sunt o abracadabră de stări
ca machiajul şters al unui clovn
piciorul de lemn al vieţii
gheata care n-o mai încape

să umblăm desculţi, iubire
să umblăm pe ape
ca două năluci
pe pielea arsă în flăcări a nopţii
şoaptele au mereu un ecou
într-o cavernă în care nici orbii nu mai speră
pleoapa stă deschisă în somn

mimez o viaţă pe care aş vrea
să o dorm

cad seminţe de mac peste foaia albă
se scutură narcotic un vis
de parcă ne scuturăm unul de altul

Jurnal

POEZIA e despre
o faţă de mamă pe care niciodată nu am putut s-o recit

~ Cealaltă Evă ~

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-i mai de preţ în lume

Tot ce-i mai de preţ în lume,
Eşti Tu, Doamne Dumnezeu,
Ne-ai creat şi ne-ai dat viaţă,
Preamărim Numele Tău.

Ne-nchinăm smeriţi doar Ţie,
Îţi slujim neîncetat,
Eşti a noastră bucurie,
Fie-Ţi Numele lăudat.

Tu, eşti Dumnezeul care,
Prin Isus ne-ai dăruit,
Viaţă veşnică, iertare,
Doamne, fii în veci slăvit.

Eşti puterea ce ne ţine,
Călăuză pe pământ,
Doamne, ne-ai făcut mult bine,
Mare eşti, puternic, sfânt.

Cu Tine avem biruinţă,
În această lume rea,
Doar cu Tine prin credinţă,
Vom putea înainta.
Amin

poezie de Ica Dragoi (7 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda neamului Lumină - "Tu te numeşti Annai!"

La viaţă este dată o singură moarte.
Nu toţi croit-am drum înspre cetăţi...
Calvarul crucii taină, prins în spate,
Îţi alege un întreg din părţi.

Comorile din lume sunt lăsate
Să pribegească pe drum fără Lumină...
Sunt luminate suflete muşcate,
Acele ce-au răspuns prezent la vină.

Ochii Lui în soare privesc necontenit,
La câte-or să mai vină... suflete cernut,
Din prea multă Lumină, fost-ai neprivit
Şi strivit sub talpă, din setea ce-ai avut.

Gustat-am lacom înc-o vară din nămeţii
Razelor sortite-a da Lumină...
Adusem cu căldură acestui punct al vieţii
Luminarea sacră în care fost-am plină.

Plânsete pe geamuri, crude, iar mocnind,
Dorului de jale, lunecă spre mine...
Fost-am lângă tine şi m-ai văzut murind,
Împietrit şi rece, privind fără suspine!

Ieri, am secat în ape, recunoscându-mi setea,
Ce-a fost al meu dispare în zarea fără nume...
Fost-am o poveste dulce ca şi mierea,
Dar amară-i ea, când e spusă-n lume.

Ce am chemat, să fie! Izbăvitor sihastru...
Nu te cunosc pe Tine, cei neiertaţi şi cruzi,
După al meu neam, datu-m-ai albastru,
Deşi numai alb, fost-am printre surzi.

Rătăcind prin 'nalturi, al sufletului miez
Străbate-o cale lungă pân' s-ajungă aici...
Ajuns-am chiar de ieri, ori poate doar visez,
Sunt parte peste tot, printre fireşti şi mistici.

Din toate "numele" ce-am strâns,
Nici unul n-are nume...
Fost-au ţesute doar din plâns,
Născând secret prenume.

Şi când crezut-am că îl ştiu...
Am auzit o şoaptă: "... numele acesta nu îl ai..."
Şi-apoi uimit, vedeam cum scriu:
"Tu te numeşti Annai!"

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de ACG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu s-ar mai tângui aşa de jalnic lira ta, căci ai trăi aci în mijlocul unui popor care ţi-ar fi drag, între oameni al căror chip ţi-ar aminti trăsăturile mândre ale cetăţenilor romani şi în a căror limbă mlădioasă şi sonoră, ca şi versurile tale ai regăsi, cu atâta sfinţenie păstrate, urmele vii din graiul stins de mult al poporului tău.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, iubirea mea

Stau trei copaci în curtea mea,
Cu toţii îmi ştiu dorul,
C-ai fost pedeapsa cea mai grea
Şi-mi plânge ochişorul.

Şi umbra lor pe casa gri
Aduc tristeţea care
Începe totu-a înnegri
Prin chin şi disperare.

Dar eu afară am să ies,
Să caut altă floare,
Mă fac cu vorba înţeles,
Că tot ce-a fost... azi moare.

Nu mai e loc de amintiri,
Nici loc pentru iubire,
Ce-au fost odată trandafiri,
Îmi piere din privire.

Tu şterge lacrima de lut,
Că nu îşi are rostul,
Tu te-ai iubit cu cine-ai vrut,
Eu te-am iubit ca prostul.

Nu trage vorbe după noi
Cum că-i de vină mama,
Tu dai iubire prin război,
Dar astăzi mi-am dat seama.

Nu încerca să mă găseşti,
C-ai să-ntâlneşti în cale
Un drum spre deal... uitată-mi eşti,
Ce duce duce tot la vale.

Mai prinde lacrima din zbor
Dacă mai ai ce prinde,
Eu pentru tine am să mor
Şi ochiul se aprinde!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leningrad

Revenii în oraşul meu, pân-la lacrimi cunoscut, în toate,
Până la nervuri, până la ale copilului "maimuţe" umflate.

Te-ai întors aici, aşadar înghite cât mai mult şi repede
Untura de peşte din fluviale felinare leningrădene.

Află urgent ziulica de decembrie, în care din nou
Greţos strop de dohot e mestecat în gălbenuş de ou.

Petersburg! Eu încă nu vreau, nu vreau să mor;
Tu ai toate numerele mele de telefon neliniştitor.

Petersburg! Eu mai am încă multe, multe adrese
La care voi găsi ale morţilor glasuri stinse, funeste.

Eu trăiesc pe o scară neagră, şi în tâmplă, de ori o mie,
Mă loveşte, rupt cu tot cu carne, zbârnâitul de soneie,

Şi noaptea-ntregă aştept oaspeţi scumpi să vină pe cărăruşă,
Noapte-ntreagă mişcând din cătuşele lănţişorului de la uşă.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursarul

(După natură)

Umblase mult prin sate şi câinii îl lătrase,
Mâncase câte-odată, de multe ori răbdase:
La cârciumi şi prin bâlciuri De-un şir întins de ani,
Cânta, jucându-şi ursul, pe codrii şi pe bani,
Bătrân dănţuitorul, bătrân şi cântăreţul...
Şi rareori, de milă, îi răsplătea drumeţul...
Artistu-n patru labe, maestrul în toiag,
Mergeau, tăcuţi şi jalnici – pribeag lângă pribeag...
Şi obosiţi de cale, lăsând în urmă satul,
Pe câmp sau prin frunzişuri
Dorm unul lângă altul...

poezie celebră de Traian Demetrescu din Sensitive (1894)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul de aur n-a fost şi nu va fi niciodată în istoria omenirii. Adică nu. - A fost. Secolul XIX.

Osip Mandelştam în revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinste glorie Isus

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud te slăvesc
Îţi cânt Fiinţa-n veşnicie
Căci eu vreau să te iubesc

Glorie în veci onoare
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Pentru veşnica-ţi iertare
Fii în veci glorificat

Eu te laud şi îţi cânt
Pururea a Ta Fiinţă
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Şi salvarea prin credinţă

Fie-ţi Numele slăvit
Lăudat între popoare
Căci Isus ne-ai mântuit
Dându-ne în veci salvare

Doamne viaţa Ta o cânt
Ce-ai trăit-o aici jos
Când umblai pe acest pământ
Domnul meu Isus Hristos

Îţi cânt Doamne a Ta iubire
Lumina de Dumnezeu
Viaţa de neprihănire
Ce-ai trăit-o Domnul meu

Cinste glorie mărire
În veci scumpul meu Isus
Că-n a Ta neprihănire
Şi pe mine m-ai ascuns

În lumina Ta Divină
Prinde-ne şi Tu ne ia
Să trăim doar fără vină
Împlinind Isuse voia Ta

Dă-ne azi noua măsură
Isus să te ascultăm
Umblând doar după Scriptură
Pururi să te onorăm
01-Aprilie – 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru suprema seminţie umană,
Pentru sonora glorie din veacuri viitoare,
Eu am fost lipsit de cupă la al străbunilor ospăţ,
Şi de veselie lipsit, şi de onoare.

Pe umeri mi se aruncă câinele-lup,
Dar după sânge eu nu sunt lup peste vreme:
Mai bine, ca pe o căciulă, mă băgaţi în mâneca
Şubei fierbinţi din stepe siberiene...

Ca să nu văd nici fricoşi, nici noroi vâscos.
Nici însângerate coaste în roate;
Ca să-mi lumineze, argintiu, noaptea vulpi polare,
În ale lor primordiale frumuseţi codate.

Du-mă în noapte, unde curge Enisei
Şi pinul ajunge până la stele lucide,
Pentru că, după sânge, eu nu-s lup peste vreme
Şi pe mine doar cel egal mie mă va ucide.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1935), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe sunt de tine

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Şi-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul me te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţe-mi te-ai smult...
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 februarie 1879)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nici o dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.
Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
"Lumină!" El a poruncit şi "Linişte deplină!"

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să ţi-o spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, ca gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă
A Celui care singur e, singura existenţă.
Un singur "SUNT" ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur "SUNT" mi-e inima legată,
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu-s acel ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Isus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui Satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Isus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, mie-mi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Isus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Isus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Isus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Isus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Isus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Isus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Isus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Isuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă a fost cunoscut prin ceva în vremea sa, Isa ibn 'Ali al-Kashkari a fost mai ales cunoscut prin putinţa-i de a rezolva rapid şi cum se cade cele mai delicate treburi care necesitau o investigaţie poliţienească. Nu întotdeauna accepta să se ocupe de aşa ceva, iar criteriile alegerilor sale n-au fost niciodată înţelese; căci îi refuza deopotrivă pe bogaţi şi pe săraci, pe disperaţi ca şi pe profitori. "Oare Allah vă explică de ce plouă sau de ce e vreme frumoasă?, fusese el auzit spunând când cei pe care-i respinsese erau prea din cale afară de mâhniţi. Dacă i se făcea milă de ei, le dădea ceva bani; dar niciodată nu revenea asupra unei hotărâri.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

În mână cu lumânare fumegând a venin,
Intru în izba minciunii cu şase degete:
Ia să privesc şi eu la tine, pe îndelete,
Căci va trebui să stau în coşciugul de pin.

Iar ea, de sub laviţă, unde-mi scoate, cuminte,
Ciuperci sărate, marinate,
Iar ea din burice de prunci, răsucite,
Îmi pune fiertură dinainte.

De-oi vrea, zice, aş putea să-ţi mai dau. De-oi... -
Ei, dar eu nici că suflu, nu-s bucuros.
Zbughi! spre prag, dar, vai, dureros,
Ea mi se-ncleaştă în umăr, trâgându-mă-napoi.

Păduchi şi pustiu e la ea, şoareci şi nici un - pis! -
Semidormitor, semicazarmă, semiînchisoare...
Nu te uita, e gustoasă, gustoasă exotica mâncare...
Căci, cumetre, şi eu sunt la fel, gustoasă. Nimic de zis...

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot visezi iubire

Ce falsă prezenţă eşti fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ţi explic ce prezinţi tu prin fapte?

Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheaţă,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în faţă.

Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...

Să fie un an, de când ne-am despărţit?
Deşi n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aş fi felicitat dar sincer sufeream...

Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-aţi potrivit, partea cu înţelesul
Nu pari s-o stăpâneşti iubită fată...

Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putinţă, simţeam cum mă înclin...

N-a fost să fie, aşa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ţi-aş fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă eşti bine, eram îngrijorat.

Am zis mai bine nu, şi-am şters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alţi-au putut să vadă,
Şi tu ce-ai înţeles?...
Tot neschimbată.

Acum te-am căutat aşa ca amintire,
Eşti cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat şi nu-mi mai pasă.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa mâţei

- I-auzi, draga mea păpuşă,
Zgârie mâţa la uşă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoaţă,
Un întreg picior de raţă,
Şi-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binişor,
În coteţul lui Azor.

Ca pe el să-l bănuim
Şi să nu îl mai iubim
Şi acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.

Deşi încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea şi duşmănoasă,
Şi n-o las să intre-n casă.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am tei

sunt un caiet frunzăros, fără coperte – cineva
tot scrie aici…
chestiuţe aparent banale, aparent extraordinare,
citeşte
doar vântul

fost-am tei, fost-am sul de hârtie mândră, ehei… fost-am
caiet de muzică, de curat…

x şi zero
vor juca, pe obrazul văruit, plictisiţi copiii închişi
în bietul meu trup
……………………..

învăţătorii
predau azi demitizarea
desacralizarea sunetelor, semnelor şi
înjurături moderne, dar mai ales cursuri intensive
de naibalogie aplicată…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de azi, lumea se îmbracă în costum popular doar pe bani. Nu se îmbracă pentru că le place portul nostru. Se duc la ansambluri şi se îmbracă în costum popular pentru că sunt plătiţi. Ca la serviciu. Dar mai avem ţărani în România? Nu! Găseşti numai oameni vicleni, linguşitori. Găseşti şi oameni de omenie dar rar. Şi aceia nu vin la televizor.

citat din Grigore Leşe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!