Dreptatea leului (fabulă)

Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.

Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;

Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.

Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:

Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozând cu mulţumire darurile aduse:

"Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare."

Auzind astea leul strânse a sa oştire:
"Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim
Cine este mai tare.

Cât pentru mine unul, cum vreţi... dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse."
Vulpea era aproape: "Ce-are a face! răspunse,
Înălţimea ta eşti
Oricât de slab pofteşti."

- "Dar şi puterea noastră
E îndestul de proastă",
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

"Nu rămâne-ndoială", le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul - crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moşii lui făcute -

Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,
Asupră-i năvăliră.
Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!"

Câinii atunci săriră
Şi-n grab' ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea omului

Nu-n múşchi îi stă a lui putere,
Cum stă la multe mamifere,
Nu stă-n picioare, mâini sau gură,
Nici în venin sau muşcătură.

Puterea lui stă-n raţiune,
În minte şi-n înţelepciune.
Mai tare este raţiunea
Decât e muntele, genunea;

Mai tare e ca apa, focul,
Pământul, cerul şi norocul,
Granitul, fierul, diamantul,
Balena, leul, elefantul;

Mai tare este ca rechinul
Ca soarta crudă, ca destinul;
Mai tare e decât e boala
Şi chiar ca moartea, infernala.

poezie de George Budoi din Omul şi umanitatea în aforisme şi epigrame (3 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi sfetnicii şi fiii de împărat erau de faţă când a zis împăratul vorbele acestea. Ileana Simziana, dacă văzu că i se împlini şi astă voinţă, se hotărî să-şi răzbune asupra împăratului, pentru că trimise tot pe Fătul ei Frumos la toate slujbele cele grele, cari puteau să-l răpună; căci ea credea că însuşi împăratul se va duce să-i aducă vasul cu botez, fiindcă el putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toţi se supuneau la porunca lui. Ea porunci să încălzească baia şi împreună cu împăratul să se îmbăieze în laptele iepelor ei. După ce intră în baie, porunci să-i aducă armăsarul ca să sufle aer răcoros. Şi dacă veni, armăsarul suflă cu o nară înspre dânsa răcoare, iară cu altă nară înspre împăratul aer înfocat, încât fierse şi maţele dintr-însul, şi rămase mort pe loc. Mare vâlvă se făcu în împărăţie când se auzi de moartea împăratului celui mare şi tare; toţi din toate părţile se adunară şi-i făcură o înmormântare d-ale împărăteştile.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toporul şi pădurea (fabulă)

Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Că şi el o ştia
De la strămoşii lui,
Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână
Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orătăniile (poezie pentru copii)

Zarvă mare în grădină:
Ţipă tare o găină,
Ţipă raţele... mac, mac!
Ţipă tare... şi-un gânsac!

Ce credeţi că s-antâmplat?...
A intrat, vulpea în sat!
O vulpe îmfometată
Şi de câinii toţi, lătrată!

Vulpea noastră-mfometată
A uitat, că e lătrată
A uitat, că-n sat mai este
Vânătorul ce-o pândeşte.

- Uite vulpea-n bătătură!...
Fuge cu raţa în gură!...
- Vai de noi, astăzi murim!
De vulpe ne prăpădim!

De la larmă şi lătrat
Vânătorul, s-a sculat:
Vânător mare vestit
De sătenii toţi iubit.

Vulpea noastră păcătoasă:
O vulpe foarte frumoasă,
De foame şi de calică
Nu avea nici pic de frică.

Ea-l ştia pe vânător:
Un duşman al vulpilor,
Dar acum, năval' a dat
Şi de toate a uitat:

În coteţ, iute intra
Orătănii omora
Avea fulgi prin nas şi gură
Şi tot, nu era sătulă.

Nesătula, s-a trezit
Cu vânătorul vestit:
Vânător, care-a văzut
Ce dezastru a făcut.

- Vai de mine, ce mă fac?
Am sărit din puţ în lac!
A ţipat vulpea calică
Miorlăind, ca o pisică

Şi făcând ea pe... pisica
A-nceput, s-o prindă frica:
Vânătorul iscusit
Nu s-a lăsat păcălit.

Vulpea, toată cufurită
De puşcă îi aţintită:
Vânătorul, pac! şi pac!
Şi vulpea a împuşcat.

- Vai ce mai găinărie,
Ţipă vulpea-n agonie:
Decât vulpe împuşcată
Mai bine, îmfometată!

Şi zicând vulpea aşa
Sufletul că şi-l trăgea
Să îi fie de învăţ
Cu blăniţa,-i pusă-n băţ!

Şi ce mare bucurie
Şi ce mare vulpărie
Şi ce nuntă mare-n sat
Orătăniile-au dat.

***
Zarvă mare în grădină!
Ţipă, iarăşi... o găină:
"Cotcodac, şi cotcodac",
Speriată... de un "ac".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul moralist (fabulă)

V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat sub stăpânirea lui.

Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strângă obşteasca adunare
Lângă un copac mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.

Toţi se înfăţişară; şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
"Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte:
Încă, pe la soroace,
Câte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gândiţi-vă că poate veţi da cuvânt odată
La-nalta judecată.
Gândiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine."

Ăst cuvânt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecând pe lângă sat,
La ziua unui sfânt, când preotul citea
Şi propovăduia,
Pe mulţi din dregători să plângă i-a-ndemnat.

"E! ce aţi hotărât, jupâni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?"
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
"Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?"

- "Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?"
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

fabulă celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul şi cârnatul! (fabulă)

Într-o zi oarecare,
Cerând audienţă, fiecare...
După ce trecură dobitoacele
Şi-apoi urmară cele în cojoacele;
De capră, leopard sau căprioară...
Care-au venit acum, a nu ştiu câta oară,
Având răbdare Leul cu tot *natul*
Se înduplecă să primească şi *cârnatul*...
Acesta suplu, ceva mai lung ca ieri, şi bun pentru
Ca Leul să nu-şi iasă din păreri,
Se prezentă mai proaspăt şi neapărat,
Puţin mai copt şi bun pentru mâncat!
Aşa încât şi Leul le-o zise-n limba lor;
-Măsele am pe gustul tuturor!
Şi întru-cât cârnatul se întindea la soare,
Destăinuind pe şleau, ce-i trebuie, ce n-are,
Prin Leu trecu o briză cu-aromă de cazan
Şi aruncă cârnatul, direct în ramazan!...
În loc de morală;
Când Leul e slăvit de dobitoace,
Mănâncă şi cârnatul,... dacă-i place!

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea leului

*FOAIE VERDE de nai-dam
Omul s-a numit Adam,
FLOARE RARĂ înflorită
*ESTE FRIG ŞI se mărită

GER AFARĂ - iarnă grea
*RAGE LEU-N gura mea
BĂTĂTURA-i de la pix:
*IARBA VERDE fix la fix

ARE-N GURĂ numai om
*CUCU VREA SĂ-I CÂNTE-N POM
*E GONIT şi alungat
IUTE DE OM mare-n "stat"

*DUMNEZEU cu mila
S-A DUS acum pila
DE MULT s-a tocit
*ESTE DOAR UN MIT

ÎN "CULT", *VULPEA VINE
LA FURAT, că ţine
*OMUL cel pătat
PUTERE I-A DAT

*IARBA REA a înflorit
ÎN VECI, ea s-a ofilit
NU PIERE şi-are putere:
*CUCUVEAUA-I FACE MIERE

*ARICIUL, poate-i de vină
ŢIPĂ-NŢEPAT de albina
*RĂUL cai putere are:
PUTERE, din zare-n zare

I-A DAT puterea în mână
*IARBA FIARELOR SFĂRÂMĂ
*SUFLĂ VÂNTUL - iarba-n dungă:
ŞI DĂRÂMĂ leu-n pungă

*URSUL VINE-n euroi
ÎN ORAŞ, leu-i pisoi
*NU ARE nici cap nici coadă:
PE LUME, NAŞ-pa să şadă

*TE PRINDE "ursul" pe stradă
ŞI TE SFÂŞIE ca prada
*ESTE-N UNII VESELIE:
*TIGRUL şi leul să-nvie

ESTE mare hărmălaie
IAR avem noroc de ploaie
VÂNĂT leu-i alergat:
*ÎN PĂDURE-I PROTEJAT

*FELINELE se cocoaţă
MARI ŞI MICI să stea în faţă
*LE VÂNĂM CA PE PISICI:
*ARE OMUL şi lipici

LEGEA LUI - e legea lui
*MOARE LEGEA PUSĂ-N CUI
*AŞA LEGE - aşa lei
SĂ TOT FIE dacă-i vrei

*NICIODATĂ SĂ NU-NVIE
*ZACE-N legea lui omie
POARTĂ O PISICĂ mare:
*ÎN CASĂ, O ALTĂ stare

MICĂ-i ţara la "lăptic"
*A MURIT AL LOT TĂTIC
*CU lăpticul alăptat:
NUMELE, DE "ron" i-a dat

PISIC, unde mi te-am pus?
ŢEPEŞ DOAMNE, *UND' te-ai dus?
EŞTI în cer? Şi ne priveşti?
*MOARE LEUL, CA-N POVEŞTI?

*PE ZEBRĂ, tu dai trei lei
SAU TROTUAR, dacă n-o vrei
*ESTE TOTUL UN CALVAR:
*N-AVEM LEGE-n "trotuar"

PENTRU HOŢI şi pentru hoţi:
*TRAGE-i leul dacă-l poţi
ŞI TU, DACĂ-L POŢI fura:
*RÂSUL, te va apuca

SARE "râsul" în cărare
ŞI TE-ATACĂ-n ziua mare
*UNUL VINE la noroc:
ALTUL, PLEACĂ glonţ cu foc!

*CUCULE cu prada-n saci
PASĂRE RARĂ te faci
*AI MURIT ÎN FRIG PE-AFARĂ:
*VAI DE VIAŢA TA amara

DE atâta cucăit
CUC, avem azi la gătit
*OMORÂT DE GER năprasnic:
TE DUC leii, drept la "praznic"

*IEPURELE FĂRĂ puşcă
FRICĂ mare-l ţine-n cuşcă
*VULPEA fură fără frică:
LEUL, este o pisică!

ŞI-O PISICĂ... este "câine"
*ESTE scumpa noastră pâine
TOTUL este să nu-ţi fie:
UN "pisic" în lei omie

CALVAR, *TOTUL ZACE
LA HOTAR e pace:
*IEPURELE FACE OU
*FUGE LEUL, CA UN BOU!

*ÎNTR-O LUME fără lei
CU MĂGARI în loc de ei
*SCAPI, DACĂ MAI AI suflare:
DOLARI şi vile la mare

*ARE TATA, are, are
DOLĂREII duşi la mare
*TATA ARE MII DE LEI:
*UNUL este-n dolărei

ESTE LEUL GREU tăticul
*RĂMAS în urmă "pisicul"
ÎN LUME să se distreze:
MEREU "leul" să-i danseze

*ASTEA SUNT, ASTEA LE ZIC
*TOATE SUNT, în leul mic:
ŞI de tac şi de vorbesc
TAC, şi leul, îl privesc!

CHITIC, tac fără vre-un leu:
*IEPURELE este-al meu!
CEL FRICOS - e sănătos:
*IEPURELE PUTUROS!

poezie de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă şi rugăciuni (10 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele şi căţelul (fabulă)

"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

fabulă celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata vulpii

În pădure locatarii
Hotărâră de-o adunare.
Vor să fie judecată
Vulpea, fiindcă-i vinovată.
Şi ca-n orice adunare,
O să spună fiecare:
Pentru ce e vinovată
Şi cum trebuie tratată.

Vulpea este acuzată
De o raţă supărată:
- Mi-a mâncat ouăle, frate,
Le lua nenumărate.
Cuibul cum mi se umplea,
Vulpea iute îl golea.
Când am vrut a le-apăra
Ea la mine se dădea.
Dacă nu zburam pe dată,
Azi eram şi eu mâncată.
Iar la a mea surată
I-a mâncat puii pe baltă.
Beţii pui nevinovaţi:
Pentru ce au fost mâncaţi?
Şi apoi cum să spună acum
Că nu-i vinovată? Cum?
Vreau să fie pedepsită
Şi pe veci de veci oprită.

Un corb bătrân pe-o cracă
Nu putea ca să mai tacă.
Cu voce de bariton,
Cu o pană drept baston,
Aripele-n vânt şi-agită:
- Vreau să fie pedepsită!
Vârsta mea nu a contat
Caşul când mi l-a luat.
M-a minţit, m-a lăudat
Pân'ce caşul am scăpat.
Şi uite aşa prin laudă,
Am ajuns în fabulă.
Fără frac şi etichetă
Am ajuns şi eu vedetă.
Ce e drept, am învăţat:
Când prea mult eşti lăudat,
Ca să nu întreci măsura,
Ţine-ţi tu închisă gura.

Vulpea-n apărarea sa
Începu a cuvânta:
- Eu, sanitara pădurii
Mănânc orice mortăciune.
Le consult şi le descânt
De-s bolnave le mănânc.
Unele nu vor consultate,
Decât după ce-s vânate.

Iepurele supărat,
O lăbuţă-a ridicat.
Se înscrie la cuvânt
Şi începe el plângând:
- Onorat Complet, vă spun
Că ce face nu e bun.
De mici puii mi-i vânează
Şi ea zice că-i tratează?
Nu minte în aşa hal
Nici Guvernul Mondial.
Are-o regulă de hoţi:
Pentru ea, bolnavi sunt toţi.

Vulpea nu poate să tacă,
Strigă că nu-i vinovată.
- Eu n-am vrut aşa să fac.
De ce iepurele nu a stat?
Fugind, el m-a provocat
Şi, de aceea i-am mâncat,
Înţelegeţi voi odată,
Că nu eu sunt vinovată.
Ordine-n pădure fac,
La bolnavi le vin de hac.

Din tufişuri se ridică
Închinându-se de frică
Căprioara lăcrimând
Şi spunând cu al său cuvânt
Că un ied i l-a mâncat,
Chiar atunci când l-a fătat.

O lebădă mai îndrăzneaţă,
Din mulţime sare-n faţă:
- Şi la mine-n stufăriş
A venit ea pe furiş,
Ouăle mi le-a mâncat
Cuibul mi l-a dărmat.
Dacă ar continua aşa,
Pe toţi ne-ar extermina.
Şi-n pădure o să vedeţi
Crescând numai bureţi.
Dacă vulpea, nu cumva
Şi bureţii i-ar mânca.

Completul a deliberat
Şi pedeapsă vulpii a dat:
În pădure locuieşte,
Dar nu aicea se hrăneşte.

Vulpea totul a respectat:
Şi-a mutat serviciul în sat.
Acum este respectată.
Nu mai este nici vânată.
Nu există vreo poiată
Să nu fie vizitată.
Doar un câine, câteodată,
O mai latră.

fabulă de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată să nu spui: niciodată

Niciodată nu se ştie, cu cin' te-ntâlneşti
Întâlneşti o poezie, şi atent nu eşti,
Cocoşii se iau la trântă, pentru o găină
Iar iubirea este-nfrântă, şi cine-i de vină?
- O... să mi-o plăteşti vecine; zice-nfuriat cocoşul:
Dau cu pintenii în tine, căci eu sunt frumosul!
- Apropie-te să te bat, să-ţi arăt eu ţie
Te trântesc imediat, frică să îţi fie.
- Ai sictir, că nu mi-e frică, am multe găini
Şi să vezi ce-ţi dau nenică, să plângi şi suspini.
- Atunci, să ne pregătim, cine a pierdut
Ne luptăm să ştim; şi lupt-a-nceput.
Un cocoş tare a dat, dar a şi primit
Şi acum a sângerat, lupta s-a oprit.
Puişorii de găină, mai toţi au fugit
Unul plânge şi suspină, şi este-ngrozit.
Iar găinile frumoase, care mai de care
Nu sunt astăzi norocoase, şi încep să zboare.
Ici şi colo o răţuşcă, bate apa-n piuă
Cu ciocul mai bea o duşcă, cât mai este ziuă.
Iar pe cer răsare luna, şi s-a înserat
O să-nceapă iar furtuna, care a-ncetat?...
- De ce s-au bătut surată, vreau şi eu să ştiu?
- Au plăcerea să se bată, unul e... diliu.
- Tot nimic nu înţeleg, cine-a câştigat?
- Acel bătăuş mai bleg, care s-a... ouat.

fabulă de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (14 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă "politically correct"

Odată, Leul, Rege şi-Împărat,
Întreaga junglă a chemat la sfat:
- Iubiţii mei, a cuvântat Felina,
Eu vă iubesc mai mult decât lumina,

Dar mi-este greu dreptatea s-o împart,
Şi libertatea, şi democraţia,
Când unii dintre voi, aici, de faţă,
Cu mult prea multă hrană se răsfaţă!

De pildă, tu, furnica, n-ai ruşine?
Nu-mparţi nimic din masa ta, cu noi!
Mănânci prea mult! Enorm! Nu se cuvine
Să mai posteşti, căci toţi avem nevoi?

Iar tu, gurmand gândac, şi tu, brotace,
Chiar nu vedeţi ce mult v-aţi îngrăşat?
Atât de lacomi sunteţi, şi rapace,
Că nimănui, o frunză nu aţi dat!

Vai mie, că mă rog, postind într-una
Ca rege peste regnul animal,
Să fie necuvântătoarele - ca una!

Şi tot vorbind aşa, zări un cal –

Vă rog să mă scuzaţi pentru o clipă!
Să-mi iau şi eu fărâma de pesmeţi!
Şi Leul mâncă calul tot, în pripă –
Şi reveni-n studioul de potenţi –

Aşa cum vă spuneam, ştergându-şi botul,
Se cade, zise Leul, să postim!
Şi când mâncăm, la toţi să dăruim
Democraţia, Libertatea – Totul!

Morala: Unde e, s-o împărţim?...

fabulă de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii nu pot să facă. Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel om este mai puternic decât ceilalţi care nu pot. Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot, este mai puternic. Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii, este mai puternic. Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt? Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om puternic. Şi ce fac majoritatea? Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată. Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă persoană înşeală şi acordă iubire altor persoane. Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun "nu am să mai iubesc!". Oamenii sunt răi. "Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau." Aceştia sunt oamenii slabi, pentru că sunt majoritatea. Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum "nu voi mai iubi niciodată". Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici. Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult. Să iubeşti continuu şi mai mult este putere, pentru că puţini pot să o facă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor şi se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, şi îi arătă cum se întrebuinţează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare şi la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu laţul, şi îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare şi mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieşi din pivniţă şi veni milogindu-se la muma voinicului ca să-şi facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegeşte nu ştiu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, şi da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste fiinţe de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urătură aferentă

Dragii mei, poftiţi la masă
Pe la cine s-o putea,
Să vă fie casa, ca să
Locuiţi cu drag în ea!
Masa plină de bucate
Împărţite în bucăţi,
Să puteţi gusta din toate,
Nu mai mult ca-n alte dăţi.
Băutura, după gust,
Să v-o toarne o puştoaică:
De la un pahar cu must,
Pân' la ţuica de pufoaică,
Iar la anu', care vine
Să mă-ntrebe ce-am de dat,
Am să-i dau, c-aşa e bine,
Fiecăruia un sfat...
De mă-ntreabă de Ion
Iliescu ce mai ştiu,
Eu le spun că umblă zvon
Despre cum că-i încă viu...
Gata! Mâine-ncepe greul,
Şi-ar fi bine să se ştie:
De-auziţi că creşte leul,
Nu-i decât cacofonie!
De urat aş mai ura,
Dar îmi pare lungă cale
Şi mă tem că va dura
Pân' la oala cu sarmale!

poezie de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele de la mână

La-început de săptămână,
Degetele de la mână
Au vorbit în adunare,
Despre cine e mai tare.
Să le ascultăm ce spun,
Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare
Şi mă mişc fără sforţare
Şi vă spun azi tuturor,
Sunt cel mai folositor!
Văd la microfon cum vine
Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,
Sunt ca un judecător,
Când arăt ceva anume,
Nu mai este timp de glume!...
Mijlociul când vorbeşte,
Aţi ghicit, el se făleşte.

- De folos sunt, aşa lung,
Uite cum la nas ajung!...
Apoi mândru şi stelar
A vorbit şi Inelar.
- Eu sunt degetul acel
Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,
Pentru mână, sunt tezaur!
- Staţi măi fraţilor un pic,
Zise Degetul cel Mic,
Fiecare-i de folos
Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin
Că pe masă e un crin,
Luaţi pe rând această floare
Să vedem care-i mai tare.
Încercară, dar vezi bine,
Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,
Fără nici o răutate,
Crinul alb să îl ridice,
Binişor, să nu se strice.
Şi se veseliră tare
La sfârşit de adunare.

Morala

Geaba eşti lăudăros
Că eşti mare, eşti frumos,
Dacă-atunci când greul vine,
N-ai prieteni lângă tine!

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (2 ianuarie 2017)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea staţiei

- Medic-boss, măria ta,
Am o staţie belea!
Veche, proastă şi uzată...
Putea-va fii reparată?!
- Hai cu ea în dormitor,
Rezistenţe să-i măsor,
Să-i simplific circuite...
Poate un program va prinde!
(Şi o dezbrăcă îndată...)
Doamna, bine consultată,
Cu belele şi cutume,
Prinse-ntre pereţi să urle.
Se vedea că altădată
Muncise ca apucată...
- Da, zic eu, nu s-ar putea
Să-i reduceţi din volum?!
Că poate-i mai bine-aşa...
Este cam târziu acum.
Dezbrăcată îi stă rău,
Zic, chiorâşi privind-o eu.
Pare-o zdreanţă, un rebut...
Merită să faci atât?!
- Doamna "P", păi se cuvine?!
Nu e cine ştie cine!
Dar la vremea ei, săraca,
Speria din lanţ şi vaca.
Deci acum, aşa beteagă,
Mie tot îmi este dragă.
În sfârşit, cârpită, dreasă,
Cu butoanele uzate,
Dumneai plecă acasă.
Însă... alte oale sparte.
Când s-o pună-n funcţiune,
Liberă "a fi" să tune,
Îi căzu caroseria...
Doamne, mare tragedia!
Unde să mai pună banda?!
Ce să facă cu Măria?!
S-a stricat din nou... şi gata.
Of, ce muzică la dânsa!
Emana vibraţii-ascusde
Dacă-n taină, toate cele
Erau curăţite, unse...
- Mă scuzaţi! Am deranjat?!
Staţia mi-e iar beteagă!
Oare ce s-a întâmplat?!
Că-mi era aşa de dragă!
- Hei, nu-i mare tragedia!
Ia şurubul, strânge-l tare...
Înainte bagă bine
Staţia între picioare!
Şi lucrarea fu perfectă...
"Baba" face treabă bună.
Din şuruburi şi butoane
Strânse mână de la mână...
Iaca, vine şi morala:
Nu casaţi ce-i vechi, amici,
Că-i mai de valoare-adică...
Cum s-ar spune, e cu "splichi"
Truda rezultatea-adună,
Chiar şi bani... şi ciocolate!
Nu priviţi pe dinauntru!
Sunt prea multe rezultate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele lui Donici. Leul la vânat

Leul, lupul, vulpea şi un câine
S-au aliat să guverneze bine
Dar s-au urlat, lătrat, scuipat
Şi s-au lăsat... de guvernat.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!