Judecata vulpii

În pădure locatarii
Hotărâră de-o adunare.
Vor să fie judecată
Vulpea, fiindcă-i vinovată.
Şi ca-n orice adunare,
O să spună fiecare:
Pentru ce e vinovată
Şi cum trebuie tratată.

Vulpea este acuzată
De o raţă supărată:
- Mi-a mâncat ouăle, frate,
Le lua nenumărate.
Cuibul cum mi se umplea,
Vulpea iute îl golea.
Când am vrut a le-apăra
Ea la mine se dădea.
Dacă nu zburam pe dată,
Azi eram şi eu mâncată.
Iar la a mea surată
I-a mâncat puii pe baltă.
Beţii pui nevinovaţi:
Pentru ce au fost mâncaţi?
Şi apoi cum să spună acum
Că nu-i vinovată? Cum?
Vreau să fie pedepsită
Şi pe veci de veci oprită.

Un corb bătrân pe-o cracă
Nu putea ca să mai tacă.
Cu voce de bariton,
Cu o pană drept baston,
Aripele-n vânt şi-agită:
- Vreau să fie pedepsită!
Vârsta mea nu a contat
Caşul când mi l-a luat.
M-a minţit, m-a lăudat
Pân'ce caşul am scăpat.
Şi uite aşa prin laudă,
Am ajuns în fabulă.
Fără frac şi etichetă
Am ajuns şi eu vedetă.
Ce e drept, am învăţat:
Când prea mult eşti lăudat,
Ca să nu întreci măsura,
Ţine-ţi tu închisă gura.

Vulpea-n apărarea sa
Începu a cuvânta:
- Eu, sanitara pădurii
Mănânc orice mortăciune.
Le consult şi le descânt
De-s bolnave le mănânc.
Unele nu vor consultate,
Decât după ce-s vânate.

Iepurele supărat,
O lăbuţă-a ridicat.
Se înscrie la cuvânt
Şi începe el plângând:
- Onorat Complet, vă spun
Că ce face nu e bun.
De mici puii mi-i vânează
Şi ea zice că-i tratează?
Nu minte în aşa hal
Nici Guvernul Mondial.
Are-o regulă de hoţi:
Pentru ea, bolnavi sunt toţi.

Vulpea nu poate să tacă,
Strigă că nu-i vinovată.
- Eu n-am vrut aşa să fac.
De ce iepurele nu a stat?
Fugind, el m-a provocat
Şi, de aceea i-am mâncat,
Înţelegeţi voi odată,
Că nu eu sunt vinovată.
Ordine-n pădure fac,
La bolnavi le vin de hac.

Din tufişuri se ridică
Închinându-se de frică
Căprioara lăcrimând
Şi spunând cu al său cuvânt
Că un ied i l-a mâncat,
Chiar atunci când l-a fătat.

O lebădă mai îndrăzneaţă,
Din mulţime sare-n faţă:
- Şi la mine-n stufăriş
A venit ea pe furiş,
Ouăle mi le-a mâncat
Cuibul mi l-a dărmat.
Dacă ar continua aşa,
Pe toţi ne-ar extermina.
Şi-n pădure o să vedeţi
Crescând numai bureţi.
Dacă vulpea, nu cumva
Şi bureţii i-ar mânca.

Completul a deliberat
Şi pedeapsă vulpii a dat:
În pădure locuieşte,
Dar nu aicea se hrăneşte.

Vulpea totul a respectat:
Şi-a mutat serviciul în sat.
Acum este respectată.
Nu mai este nici vânată.
Nu există vreo poiată
Să nu fie vizitată.
Doar un câine, câteodată,
O mai latră.

fabulă de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul rectangular xoy

În poiană,-o vizuină,
Jurul – linişte deplină,
Doar pe-o cracă, bufniţa
Huhuie cum ştie ea.
Vulpea iese deranjată
Cu dorinţa să o bată,
Dar, de sus, aude-aşa:
"Să mă latri, ai putea...
Vai! - nu poţi: eu – sus, tu – jos,
Gura, nu-ţi e de folos!"
Vulpea se gândeşte-un pic
(Nu-i trecea prin cap nimic)
Dar, simţindu-se o divă,
(Scara – de! –... evolutivă)
Zise bufniţei: "Surată,
De te-oi prinde eu odată,
Vei vedea cu alte date
Axe şi coordonate!"

Morala:
Trebuie să fii naiv
Să nu crezi că-i relativ
Tot ce mişcă în natură,
Chiar de... altfel dă din gură.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea cizmăriţă

Umblă vulpea prin pădure:
Ce să fure?
Ce să fure?
Fură coaja de pe tei,
Şi-mpleteşte papucei:

Pentru dânsa o pereche,
Că şi-a rupt-o pe cea veche.
Pentru soţ - Jupân-vulpoi -
O pereche mai de soi.
Pentru puişorii ei,
Papucei mai mititei,
Să-i rupă mai cu temei!

poezie pentru copii de Otilia Cazimir
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orătăniile (poezie pentru copii)

Zarvă mare în grădină:
Ţipă tare o găină,
Ţipă raţele... mac, mac!
Ţipă tare... şi-un gânsac!

Ce credeţi că s-antâmplat?...
A intrat, vulpea în sat!
O vulpe îmfometată
Şi de câinii toţi, lătrată!

Vulpea noastră-mfometată
A uitat, că e lătrată
A uitat, că-n sat mai este
Vânătorul ce-o pândeşte.

- Uite vulpea-n bătătură!...
Fuge cu raţa în gură!...
- Vai de noi, astăzi murim!
De vulpe ne prăpădim!

De la larmă şi lătrat
Vânătorul, s-a sculat:
Vânător mare vestit
De sătenii toţi iubit.

Vulpea noastră păcătoasă:
O vulpe foarte frumoasă,
De foame şi de calică
Nu avea nici pic de frică.

Ea-l ştia pe vânător:
Un duşman al vulpilor,
Dar acum, năval' a dat
Şi de toate a uitat:

În coteţ, iute intra
Orătănii omora
Avea fulgi prin nas şi gură
Şi tot, nu era sătulă.

Nesătula, s-a trezit
Cu vânătorul vestit:
Vânător, care-a văzut
Ce dezastru a făcut.

- Vai de mine, ce mă fac?
Am sărit din puţ în lac!
A ţipat vulpea calică
Miorlăind, ca o pisică

Şi făcând ea pe... pisica
A-nceput, s-o prindă frica:
Vânătorul iscusit
Nu s-a lăsat păcălit.

Vulpea, toată cufurită
De puşcă îi aţintită:
Vânătorul, pac! şi pac!
Şi vulpea a împuşcat.

- Vai ce mai găinărie,
Ţipă vulpea-n agonie:
Decât vulpe împuşcată
Mai bine, îmfometată!

Şi zicând vulpea aşa
Sufletul că şi-l trăgea
Să îi fie de învăţ
Cu blăniţa,-i pusă-n băţ!

Şi ce mare bucurie
Şi ce mare vulpărie
Şi ce nuntă mare-n sat
Orătăniile-au dat.

***
Zarvă mare în grădină!
Ţipă, iarăşi... o găină:
"Cotcodac, şi cotcodac",
Speriată... de un "ac".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele, lupul, vulpea...

În Carpaţii noştri dragi
Plini cu zmeură şi fragi,
Cu alune şi cu mure,
Lupul, vulpea şi-un iepure
S-au sfătuit îndeajuns
Să îl doboare pe urs,
Fiindcă în pădure are
Puteri discreţionare,
Decretând, cu toţii,-n cor:
-Jos cu ursul dictator!
Vulpea prin natura firii
Făcu planul... loviturii!
-Iarna asta fiind grea
Ursul nost' va hiberna
Şi va pierde din putere.
Curajoşi, voi, în bârlog
Veţi intra la urs, mă rog!
Să îi cereţi abdicarea.
Grăbiţi, fără să discearnă
Şi abia ieşiţi din iarnă,
Cei doi au intrat la urs.
Bănuiţi cum a decurs
Întâlnirea celor trei...
S-au bătut ca nişte zmei
Şi, când au ieşit pe brânci
Au primit în cap şi stânci
Prăvălite de şireată...
Lupta fiind încheiată
Dictatura sfărâmată
Şi puterea preluată.

MORALA:

Nu poţi câştiga o luptă
Fără viclenie multă;
Numai forţa nu-i de-ajuns,
Vezi istoria de(mai)sus!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Aici câinele trebuie să latre, că de-aia e câine,
Iar când mănâncă stăpânii la măsuţa joasă
Pe scăunele cu trei
Picioare,
Să se uite în gura lor, înghiţind în sec.
Până când, la sfârşit,
După seninul crucii şi slăbitul curelii, cu un oftat,
I se aruncă mămăliga,
Iar el dare de-un stânjen în sus,
S-o prindă din zbor.
Cu cât sare mai sus, cu atât e un câine mai bun,
Dat de exemplu.
Pui şi găini n-are dreptul
Săia decât vulpea, hoaţa, pe furiş.
"Iar dete vulpea la noi azi-noapte,
Spune lelea Anica,
Aproape cu mândrie, fir-ar a diavolului!
Nici n-o să mai ctesc păsări,
Că mă canonesc degeaba,
Că i-am spus alui meu: astupă, mă, rostul!"

poezie celebră de Marin Sorescu din La L(L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea leului (fabulă)

Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.

Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;

Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.

Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:

Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozând cu mulţumire darurile aduse:

"Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare."

Auzind astea leul strânse a sa oştire:
"Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim
Cine este mai tare.

Cât pentru mine unul, cum vreţi... dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse."
Vulpea era aproape: "Ce-are a face! răspunse,
Înălţimea ta eşti
Oricât de slab pofteşti."

- "Dar şi puterea noastră
E îndestul de proastă",
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

"Nu rămâne-ndoială", le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul - crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moşii lui făcute -

Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,
Asupră-i năvăliră.
Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!"

Câinii atunci săriră
Şi-n grab' ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea a mâncat mierea, iar lupul trage durerea.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea electorală

Din vietăţile cu blană
Constat - să se cunoască-ncalte -
Că vulpea nu-i aşa vicleană
Pe cât de proaste-s celelalte...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea beţivă

Am cunoscut o vulpe beată,
Stătea ascunsă dupa poartă,
Muşca din scîndura fierbinte
Ca să-i aline din beţie.

Cînd vulpea s-a eliberat
Din lanţul ţuicii şi al berii,
Ea repede fugea la bancă
Ca să împrumute o avere.
Dădea tîrcoale, mirosea
Şi băncile adulmeca
Să prindă un împrumut, măi frate,
Ca să ajunga iar datoare.

Şi uite aşa vulpea beţivă,
A înşelat bănci şi persoane
Şi-i sta la poartă portărelul
Ca să-i ridice ghiozdănelul!

fabulă de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi alte dobitoace (Fabula înscăunării)

O vulpe şuie, tinerică,
Ce nu ştia deloc de frică,
S-a hotărât, de dimineaţă,
Că-i musai de-a ieşi în faţă.
Gătită foc, nevoie mare,
Îşi puse coada pe spinare
Şi-n mersu-i sprinten juna vulpe
Îşi etalează-a sale pulpe.
Se-nvârte printre dobitoace,
Campanie de zor îşi face,
Se dă pe lângă-un lup burtos,
Ce e la pungă foarte gros
Ş-are un jilţ în Parlament,
Că vulpea noastră, evident,
Ţinteşte să ajungă sus,
De-aceea şi la bou s-a dus
S-o sprijine în adunare,
Pentr-un fotoliu cât mai mare.
Trecu şi pe la un măgar,
Că vocea lui, se ştie clar,
Când rage pe la adunare
Câştigă orice confruntare
Şi toate cele dobitoace,
Cum zice el – aşa se face.
Propuse, deci, pe juna vulpe,
Ce-l ameţea cu-a sale pulpe -
Ministru chiar atunci, pe loc
Şi iată, niciun dobitoc
Nu s-a împotrivit deloc.

Morala:
Dobitoace mari, vulpiţe
Tupeiste şi pipiţe,
Fiare ale codrului -
În fruntea norodului.

fabulă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (18 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de anatomie

Nu numai că m-am spălat
dar m-am şi parfumat
când mă vor desface
să nu le fie silă de mirosul meu.

Mi-am pus cămaşa cea mai curată
şi haina cea mai călcată
când mă vor desface
să nu trebuiască
să împrumute cârpe murdare
şi nici de mâncat n-am mâncat
cum o să mănânc
ar fi o ruşine, nu-i aşa
când mă vor desface
să-mi găsească mâncare în burtă.
Eu aş fi plecat mai demult
dar ei ar fi putut să-mi desfacă în lipsă
cuvintele
de aceea stau şi mă spăl
şi mă parfumez
şi mă îmbrac curat
şi nu mănânc, şi nu plec.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi câinele (Fabulă)

Vulpea roşcovană, supărată ca de o povară,
Da târcoale codrului într-o foame-amară,
Vede ea un câine cu un trai îmbelşugat
Şi-l întreabă aşa pe cel invidiat:

- Cum de-arăţi aşa prosper, vecine?
- De te miri, să ştii că o duc bine,
Că stăpânul mă hrăneşte cum se cuvine,
Eu, de-ai fi supusă, te-aş lua cu mine!

Ea se-ncântă de-aşa trai de viţă bună,
Dar când vede a amicului urme de zgardă,
Nu regretă o aşa viaţă să piardă.
- Nu, mersi, eu prefer foamea nebună!

Libertatea, demnitatea-i giuvaer
Când comfortul te "închide" într-o za de fier.

Morala: Libertatea nu are preţ.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea

Cu vulpea să nu-ţi bagi în plug,
Că-i renumită-n vicleşug.
Tu o-mprumuţi, ca ajutor,
Şi te mai scoate şi dator.

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (5 septembrie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mirare

Se-ntâmplă-n viaţă să dai greş.
Munceşti pe brânci s-ajungi pe preş.
Te străduieşti şi ai un dor
S-ajungi şi pe covor.
Ţi-ai luat o fiinţă din popor
Ca să vă fiţi de ajutor.
Şi v-aţi jurat că vă iubiţi
Şi fericirea să-mpliniţi.
Cu martori şi credinţă dar,
Vă-nfăţişarăţi la altar.
Făcurăţi şi un legământ:
Să fiţi uniţi până-n mormânt.
Dar fiinţa ce-o credeai timidă,
S-a dovedit a fi perfidă.
Când credeai c-a trecut grosul,
Ţi-a tras de sub picioare preşul.
Surprins de fază, pe loc, nici
Nu reuşeşti să te ridici.
Te zbaţi într-una zăpăcit
Dar nu ştii cum. Eşti năucit.
Ai obosit şi nu mai poţi
Să te mai pui din nou pe roţi.
Mă rog, scuzaţi pentru eroare.
Vroiam să spun că pe picioare.
Şi-a scos în faţă, -mintea-i smeadă-
Ghiara. Şi n-a mai vrut să creadă
În visul ce l-aţi plănuit
Ş-aproape că l-aţi âmplinit.
Însuşindu-şi, -minte creaţă-
Tot ce-ai obţinut în viaţă.
...........................
Dorea din viaţă să mă radă.
Era să mor. N-a vrut să creadă.
Prostia ei, putu să-nvingă,
Din cal-nlături să mă-mpingă.
Ca-n fabula din pădure:
Corbului putu să-i fure
Vulpea, caşul pentru masă.
Pe mine m-a scos din casă.
Plătesc eu casa cu cu mulţi lei
Şi acum e numai casa ei.
Vulpe-l păcăli pe corb
Deşi nici ăla n-a fost orb.
M-am dus printre nevăzători
Să nu se mire-ntrebători,
Când îmi văd chipul abătut.
Şi tocmai ăştia m-au crezut.
Ai mei, normali, cu văzul bun,
M-au trişat, precum vă spun.
Şi nişte orbi, de necrezut;
Tocmai aceştia m-au văzut.
Şi m-au trecut atunci fiorii,
Văzând că cei dintâi sunt chiorii.
Rămân mirat precum şi corbul.
Care-i normal şi care-i orbul?!

poezie de Ion Rotaru
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea în politică

Mânată de-un nesaţ etern
Vânează noi dregătorii,
Dar şi ajunsă în Guvern
Se ţine de găinării.

epigramă de Ion Cuzuioc din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unei vulpi cu coajă

Am ales copacul
Am luat vulpea
eu de picioare, tata de bot!
Eu trăgeam spre mine
Tata spre el
Copacul spre sine!
Eu râdeam
Tata râdea
Copacul ne ridica buzele!
Eu cu tata
Vulpea
Copacul trântea!
Eu cu copacul
Tata cu mine
Vulpea murea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovată

Sunt vinovată că privesc spre Cer
Şi-n voia sorţii rătăcesc prin lume
Povestea mea e plină de mister
Nimic din ce contează n-are nume..

Sunt vinovată că respir dureri
Şi le transform în amintiri plăcute
Am strâns mănunchi cuvintele de ieri
Ca fericirea chipul să-mi inunde..

Sunt vinovată că nu ştiu să plâng
Când frica îmi scânceşte în ureche
Nici şapte vieţi, de-aş vrea, nu îmi ajung
Ca inimii să îi găsesc pereche..

Sunt vinovată că-n poeme-ating
Tot ce vibrează-acum în jurul meu
Să nu fii trist că nu am să te strig
Iubirea mea e însuşi Dumnezeu!

22.02.2020
Focşani
Oana Adriana Alexandrescu

poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!