Iertare
Din poza-n care mă privești
Cu ochii blânzi strălucitori
Te uiți la mine
Și mă-ntrebi?
Dar nu știu să-ți răspund
De ce nimic nu am făcut
Ca tu acolo să nu pleci
Acolo unde înger ești.
Îți cer iertare-n fiecare zi
Îți cer până nu voi mai fi
Ș-acolo poate, ne vom întâlni
Și poate că mă vei ierta
Că n-am putut să lupt cu ea
Cu ea. Cu cea care ni te-a furat
Și ne-a lăsat năpăstuiți
Cu sufletele pârjolite
Și inimile pustiite.
poezie de Ionel Iamandei (11 mai 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iertare, poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre ochi sau poezii despre inimă
Citate similare

Poate
Voi birui cu Dumnezeu
Ce n-am putut răzbi cu tine
Și lumea cel mai aprig zmeu
Se va-nchina, murind, la mine.
Și cine va trăi, mă-ntrebi?
Nu știu ce să răspund și tac
Pe cap am foarte multe trebi
Și-am treabă, că sunt om sărac.
Da, sunt sărac și voi mai fi
Până voi înțelege, poate
Că n-am nimic și nu pot ști
Ce numai Domnul știe, poate...
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre sărăcie, poezii despre religie sau poezii despre Dumnezeu
Iubire sfărâmată
Ți-a fost iubirea sfărâmată
Și trupul frânt în două
Tu te-ai grăbit sa pleci acolo
În lumea cea necunoscută nouă.
Ai fost un înger pe pământ
Un înger ești ș- acolo
Tu ai zburat, suflet iubit
Și ne-a rămas
Durerea toată nouă.
Ai fost plăpândă și frumoasă
Ca roua-n răsărit
Cand razele-ți cădeau pe față
Tu chip neprihănit.
Te strig mereu, dar nu-mi răspunzi
Și mă întreb de ce?
Știi bine doar cât te-am iubit
Copila mea cea bună.
Stau nopțile si ma jelesc
Dar nimeni nu m-ajută
Să-mi spună unde te gasesc
Copila mea iubită.
Am să te-aștept pân la apus
Când luna se-ntrezare
Și-mi spune cu al ei surâs
Că nu ești prea departe. Oare?
poezie de Ionel Iamandei (30 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre frumusețe
- poezii despre durere
- poezii despre copilărie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Ai să mă poți ierta, că te iubesc până la sfârșitul acestei nopți
și mai departe,
prin timp,
până când lumina ți se va așeza pe mâini?
Ai să mă ierți,
că locuiesc în partea cea mai întunecată a ființei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toți demonii își leagă umbrele?
Ai să mă ierți,
că n-am să deschid fereastra,
și n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?
Ai să mă ierți?
Ai să mă ierți,
că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieți, fără să guști adevărul până la ultima firimitură
și lumina să îți adoarmă pe piept?
Ai să mă ierți,
că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?
Oare, ai să mă ierți?
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre somn, poezii despre sfârșit sau poezii despre război
Mi te-a furat
Mi te-a furat un vis,
Pe ochi sunt supărată,
Atunci când s-au deschis
Tu-ai dispărut îndată.
Mi te-a furat un gând
În care te-ascundeam,
Să fii acolo când
În taină sufeream.
Mi te-a furat un dor
În care te țineam,
Era răvășitor
Când nu te mai găseam.
Mi te-am furat chiar eu
Din dor, din gând, din vis,
Ca noi să fim mereu
Cum soarta a decis.
poezie de Angela Ion Pistol
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre gânduri
Să nu mă-ntrebi!
Să nu mă-ntrebi, unde mi-e gândul
de-mi vezi privirea-n gol, pierdută!
Poate că-l mângâie aevea,
ființa ce îți pare mută!
Să nu mă-ntrebi,
de ce tăcerea
mă însoțește pe-nserat!
Poate că îmi descopăr vrerea
din cântecul ce n-am cântat.
Să nu mă-ntrebi, nimic, acum,
când în răscruci se întretaie,
atâtea drumuri neștiute
și inima mi-e vâlvătaie!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru (10 noiembrie 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- citate de Ioana Voicilă Dobre despre muzică
- poezii despre tăcere
- citate de Ioana Voicilă Dobre despre tăcere
- citate de Ioana Voicilă Dobre despre inimă
- citate de Ioana Voicilă Dobre despre gânduri
- poezii despre foc
- citate de Ioana Voicilă Dobre despre foc
Hai cu mine
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi păduri uriașe,
Păduri de plopi cu creștetu-n cer,
Păduri de stejar cu rădăcinile
Înfipte adânc până la miezul planetei.
Acolo vom găsi trista mea dragoste,
Pătimașa mea dragoste o vom găsi
Culcată în iarba coaptă de soare
Ori poate culcată pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu...
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre struguri, poezii despre stejari, poezii despre păduri, poezii despre planete, poezii despre cereale, poezii despre argint, poezii despre albastru sau poezii despre Soare
Îngerului tău
În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul își revine din fire,
suntem întrebați ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ți-e bine cu mine
și mie îmi este...
Am crezut că nimic nu mai poate da viață
vieții mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ți te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios și abrupt!
Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca și mine-n poziție de drepți-
unde ți-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereți-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!
Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!
nici ție ce-ți mai poate fi scris,
ce știu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...
poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre uitare, poezii despre singurătate, poezii despre moarte sau poezii despre minute

S-a stins un înger
Azi s-a mai stins un înger drag
De pe acest pământ pribeag
Ce sufletul ne-a mângâiat
Te-ai dus acolo, în paradis,
Să-I cânți lui Dumnezeu "Fata din vis".
În amintire vei rămâne
După ani și ani
S-a stins un înger, de boala îngenuncheat,
Ce oameni la rândul te-au aplaudat,
În muzica tezaur ai lăsat...
Toți Răcarii te vor iubi neîncetat,
Flori și lacrimi presărându-ți pe ultimul tău drum.
Din suflet, un drum bun îți spun...
Chiar Dumnezeu a creat că sa te cheme,
Probabil te-a iubit prea mult,
Îți va pune acolo un frumos loc
Să îi cânți și lui balade Rock,
Te-ai așezat acolo, printre stele,
Tu, înger blând, cu chip senin.
Drum bun pe veci... Amin!
(Poezia a fost scrisă în memoria lui Leo Iorga)
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tezaur, poezii despre stele, poezii despre rock sau poezii despre rai

Nu știu
dacă noaptea
când dormi
îți pui mâna sub cap
sau te agiți până la ziuă gândindu-te
cum îmi imaginez că ești
cum te ascunzi prin pătura groasă
crezând că sunt acolo
gata să îți măsor
fiecare centimetru de piele
nu știu
dacă ziua
când privești pe fereastră
brațele tale taie aerul din cameră
ca și când ar vrea să mă atingă
vezi tu
eu nu știu nimic
chiar nimic despre tine
nici dacă îți bei cafeaua în grabă
sau dacă pâinea pe care o înghiți
are gustul acestei iubiri
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre mâini, poezii despre imaginație, poezii despre cafea sau poezii despre aer

Cei ce suntem
Sunt momente multe-n care, te mai pierzi, ești abătut
Și devii un gând, o boare, doar un suflet neștiut
Lacrimile stau să-ți curgă și surâsul l-ai uitat
Nu mai ești decât suspine adunate-ntr-un oftat
Te tot duci înspre niciunde, nici acolo nu ajungi,
Urmele vor să-ți dispară, clipele-ți sunt foarte lungi,
Poți să speri... dar și speranța mi te-a părăsit cumva
Stai tăcut în așteptare, crezi că nu te poți salva
Și atunci, din umbra zilei, vezi o mână cum se-ntinde
N-ai idee a cui este dar de umeri te cuprinde
Și un glas ce-i blând îți spune... Hai ridică-te ușor!
Și eu am căzut o dată și credeam că nu mai zbor
Tu te miri, necunoscutul îți zâmbește liniștit,
E un om precum sunt ceilalți, însă pare diferit,
Vezi pe chipul lui iubire și nu vrea nimic în schimb
Poate doar o mulțumire... tu te uiți de are nimb
Pare om, nu pare înger, înapoi tu îi zâmbești
Bunătatea lui îți place și în el te regăsești
Te ridici și pleci cu dânsul, pașii nu-ți mai sunt greoi,
Și-nțelegi cu-nfrigurare... îngerii suntem chiar noi
poezie de Adi Conțu (6 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre schimbare, poezii despre nuntă sau poezii despre mulțumire
Cu ochii tainici, buni și blânzi
Eu știu că ochii Tăi, Isus,
Sunt blânzi și calzi, neomenești,
Tu stai pe tron la Ceruri sus
De acolo, toate le privești.
Îl vezi pe omul cârcotaș,
El e mereu nemulțumit,
Pe cel fricos și pe cel laș
Pe cel ce nu face nimic,
Pe cel ce e clevetitor
De nimenea nu mai încape
Pe cel ce ia totul ușor
Vorbește și nu se socoate,
Împroașcă vorbe veninoase
Se poartă ca un om smintit,
Pe cel cu fapte rușinoase
Ce-n inimă le-a zămislit,
Pe cel fățarnic, bine-l știi
Căci nu are pic de rușine,
Dar Doamne, atunci când o să vii
Se vor schimba toate în bine.
Tu vezi și omul mulțumit,
Cel bun și plin de modestie,
Omul cel simplu și smerit,
Ce slavă Îți aduce Ție,
Pe omul ce nădăjduiește
De toate e mulțumitor,
Pe cel ce speră și gândește
La Tine, mare salvator.
Cu ochii tainici, buni și blânzi
Ne vezi Isus, pe fiecare,
În inima noastra pătrunzi
Cu-a Ta iubire și-ndurare.
Amin
poezie de Florența Sărmășan (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine, poezii despre vorbire, poezii despre smerenie, poezii despre salvare sau poezii despre nemulțumire
Hai cu mine până la capătul lumii...
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi grâu de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.
Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.
...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Zaharia Stancu despre struguri, citate de Zaharia Stancu despre cereale sau citate de Zaharia Stancu despre albastru
Miez de poem
acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă cățărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarța acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite
și poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
cățăra, oricât de departe-ar alerga
când versul își întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre muguri, poezii despre virginitate, poezii despre versuri, poezii despre plante sau poezii despre nori
Nu pot fi acolo unde doresc, închid ochii și plec cu gândul, zbor, plutesc acolo unde mi-aș dori să rămână. Nimic nu ține un sentiment, o afecțiune, un gând. Mâinile pot rămâne despărțite, îmbrățișările nu se pot întâmpla, dar nimic nu are puterea să țină un suflet, nimic, niciun zid, nicio închisoare nu mă poate face să nu-mi imaginez, să nu gândesc, să nu doresc ceea ce vreau!
Ioana Crețu în Șoapte (23 martie 2024)
Adăugat de Ioana Crețu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre gânduri, citate despre dorințe, citate despre suflet, citate despre ochi, citate despre mâini sau citate despre imaginație

* * *
Acolo unde mintea nu e încolțită de frică și poți să-ți ții capul sus,
Acolo unde cunoașterea e liberă pentru toți,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereții înguști ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduința neobosită își întinde brațele spre perfecțiune,
Acolo unde izvorul clar al rațiunii nu și-a pierdut calea în nisipul mohorât al deșertului obișnuințelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăși în tot mai larga gândire și acțiune,
Acolo în Raiul libertății, o, Tată, acolo să se trezească țara mea!
poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre țări, poezii despre tată, poezii despre perfecțiune, poezii despre patrie sau poezii despre nisip

Va trebui
Va trebui să ierți și vei ierta
Păcatul mâinii noastre care-a scris
Adio pe fereastra unui vis
Va trebui să ierți...
și vei ierta.
Va trebui să pleci și vei pleca
Nu prea departe cât ar fi de-ajuns
Să nu-ți mai dau de urmă pe ascuns
Va trebui să pleci...
Și vei pleca.
Va trebui să zbori și vei zbura
Mințindu-te că stelele sunt sus
Când ele în țărână s-au ascuns
Va trebui să zbori... și vei zbura.
Va trebui sa uiți... și vei uita
Din toate, doar un foșnet arămiu
Pe care tu îl simți și eu îl știu
Va trebui să uiți.... și vei uita...
Va trebui să ierți,
Va trebui să pleci,
Va trebui să uiți,
Va trebui să zbori...
Mă vei uita plecând,
Te voi uita iubind
Pe-altcineva...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ai ști
Dacă ai ști
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai ști,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai ști
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai ști
Că zi și noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai ști
Că-mi ești în suflet și dorul mă doboară,
Dacă ai ști
Că florile au chipul tău,
Dacă ai ști
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai ști
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai ști
Că ești ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai ști
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai ști
Că ți-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai ști
Că te îmbrățișez în fiecare ceas,
Dacă ai ști
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai ști
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai ști
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai ști
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol și frumos la început,
Dacă ai ști
Că versu-mi a apus cândva,
Când viața carte și scenă devenita,
Dacă ai ști,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai ști
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai ști
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai ști
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai ști
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai ști,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai ști,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai ști
Că-n fiecare clipă îți vorbesc,
Dacă ai ști
Că nu-mi doresc decât să te știu fericit,
Dacă ai ști
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai ști
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai ști
Că nimic întunecat nu poate atinge inocența,
Dacă ai ști
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai ști
Veșnicia s-ar naște ca-ntr-un joc,
Dacă ai ști
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt își are casa,
Dacă ai ști
Și gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai ști.
poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre încredere sau poezii despre început
Poate acolo pe lună
două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu dorești să te înalți întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna
acolo poate locuiesc măgăruși manierați
care nu rag toți trăiesc ca niște frați
blocurile poate au pereții groși
sunt mulțumiți și cei sensibili simandicoși
acolo poate că sunt ușile deschise
plutesc toți ca în cele mai frumoase vise
acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt și respectate
nimeni nu-ți înfige colții în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toți măgărușii sunt binevoitori
poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măgari, poezii despre înălțime, poezii despre visare, poezii despre legi sau poezii despre dreptate

Te-am căutat să vorbim despre noi
știu încă nu putem să ne privim
între ochiul tău critic
și mâna mea flămândă
s-a așezat o lume
grea
a tăcerilor
și totuși
mi se făcuse dor
să îți spun cum mișc brațele și mă lovesc
de strigătul tău
cum croiesc un alt trup
în care ne putem muta
și ne vom ierta toate întâmplările
toate neajunsurile
chiar mi se făcuse dor
să îți spun
că nu te-ai schimbat
că mă pedepsești înainte să fiu vinovată
apoi mă arunc în balta de amărăciune
și plâng
și mă urăsc că plâng
eu chiar te-am căutat
aș fi vrut să trăiești odată cu mine
frica de care nu scapi
să ne ținem de mână și să urlăm ca două animale
condamnate
eu chiar te-am căutat
și-am să te găsesc până la urmă
ești acolo unde te-am lăsat
exact acolo
agățat de aceeași neliniște
eu chiar te-am căutat
pentru că eu fără tine
nu sunt eu
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre vinovăție sau poezii despre plâns

Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre sărut, poezii despre ruj, poezii despre păsări sau poezii despre negru