
Medicul de familie
Vin vecinii cu găini,
Că-s familii sărăcuțe,
Dar consultă și străini
Când apar și cu puicuțe.
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Familii și familii
Când căsnicii azi se destramă,
Cu răzbunări la-nalte cote,
Ne consolăm, că fără teamă,
Apar familii... mafiote!
epigramă de Dan Căpruciu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf
Și când lumea o să se strângă,
Unde smuls-am -mărăcinii-
Nimenea să nu mă plângă...
Că se pun pe râs vecinii!
epitaf epigramatic de Constantin Păun din AsteRICuri (1997)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pățania unei venerabile găini
- Te fierb, să scot din tine zeama,
(Grăi cocoșul cel hoinar)
Dar, draga mea, tu ține seama:
Prefer puicuțe... la grătar.
fabulă epigramatică de Ica Ungureanu (2011)
Adăugat de Ica Ungureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini
Străini suntem la noi în țară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini și pe afară
Ca într-un cântec de baladă
Străini suntem și între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar și nostimi
Străini suntem debusolați
Pe drumul vieții pe trasee
Suntem străini și printre frați
Aicea prin Calea Lactee
Străini suntem din tată-n fiu
Căci așa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Și foarte schimbători cu firea
Străini suntem de când ne știm
Aici și-n alte universuri
Suntem străini și când iubim
În rime albe sau în versuri.
poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui septuagenar
Se plâng vecine și vecini,
Că ești cu ochii pe "găini"!
Și culmea...'n anii tăi adânci
Nici n-ai cu ce să le mănânci!
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Florar
În mai, cum știm, de multe ori
Apar destui copii din flori;
De ce, aflăm chiar de la soare...
E multă iarbă și nu doare!
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproș matern
E mama tare supărată
Zicând că-s purtătorul vinii,
Că rău s-au speriat vecinii,
Când mi-a căzut -cu tronc!- o fată.
epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii
Au și aur și parale
Și mașină și găini
Și... procese la "Penale"
Și copii... pe la străini.
epigramă de Cornelia Cociș-Inovan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ingeniozitate
Nu muncesc dar au parale,
Aur, Ford-uri și găini,
Plus procese la Penale
Și copii... pe la străini.
epigramă de Cornelia Cociș-Inovan din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărului
Domnind înaltul ca un rege,
Desprins din basmele cu zmei,
Te-acopăr lin murmur de tei...
Când te-nțeleg făr-a-nțelege!
O!... tu ești vis, intrat pe hornul,
Unei iubiri cu păr bălai,
Când în zadar, nu pot să-mi dai,
Să-ți împrumut o clipă cornul!
Vîslind mereu spre ce erai,
Te cat în urme de pădure
Și-aș vrea să vin o clipă-n rai,
Pe un luceafăr, că-s ușure,
Să înțeleg un vers de nai...
Pegasul de-ar putea să-ndure!
poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie
De când scrie Păunescu
N-am văzut talent mai bun!
Eu sunt unul fără... "escu"
Deci semnez modest, Păun!
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux
Mi se părea că nu mergeam
Și mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Și calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Și eu la pas și el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Și tot urcam și se părea,
Că-s țintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Țineam de frâu, țineam de roată,
În zloata vieții încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Și mai urcam și mai aveam
Și mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom și nerupt.
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Geană de rouă
Așa trec eu cu soarele pe umăr,
Când vezi arătura bolnavă!
Rimele bat în miez fără număr
Și zac pe-o oglindă concavă!
E drumul potcoavă, șiruri întregi,
Aleargă prin streașini deschise
Tu mamă întreg mă înțelegi
Că-s bolnav după vechile vise,
Se lasă căldura și curge un râu,
Pe mâinile arse, osoase de vreme,
Ai duce la moară sacul de grâu,
Da-n tine și forța se teme...
Aștepți ca să vină, băiatul ce-i dus,
Să mai treacă o clipă prin tindă,
Faci cruce, ochii săgeată în sus,
Vecinii din rugă să nu te desprindă!
Și clipa se duce... și ziua și anul,
Tu-n spate mai pui o desagă,
Întinzi cât se poate și voie-ți dă banul,
La poartă copilul dorind ca să-ți tragă.
Dar nu e nici astăzi, se coapseră merii,
Îi scuturi, că-n ei nu poți să te sui
Și poate dă Domnul în scapătul serii,
Să vină băiatul și mere să-i pui...
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistului Constantin Păun
Împăunarea sa e vană,
Pozând în dur inteligent,
Căci n-are pene, are-o pană
Și-aceea-i... pană de talent.
epigramă de Janet Nică din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluționarii provin din familii sărace. Copiii lor, din familii bogate.
aforism de Dusan Puaca, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Toți afirmă că alcoolul distruge familii, dar nimeni nu spune câte familii a creat.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Medicul de familie
E medic de familie cu cabinet
Și are și un doctorat;
Consultă cu atenție, discret
Și stând pe scaun, și culcat!
epigramă de Constantin Bazăverde din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor preocupați de Păun și Corbu
Dacă totuși vă frământă
Poanta este următoarea:
Păsările astea cântă
În rând cu privighetoarea.
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistului Constantin Păun
Gândurile îmi adun
Si o spun întemeiat:
După cum e înfoiat,
Sigur este un... păun!
epigramă de Vasile Vulpașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii ne învață să gândim ca niște găini și noi ne considerăm adevărate găini, cu toate că suntem vulturi. Întindeți-vă aripile și luați-vă zborul! Să nu vă mai mulțumiți doar cu grăunțele ce vi se aruncă.
James Aggrey în Vulturul
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!