Geană de rouă

Aşa trec eu cu soarele pe umăr,
Când vezi arătura bolnavă!
Rimele bat în miez fără număr
Şi zac pe-o oglindă concavă!

E drumul potcoavă, şiruri întregi,
Aleargă prin streaşini deschise
Tu mamă întreg mă înţelegi
Că-s bolnav după vechile vise,

Se lasă căldura şi curge un râu,
Pe mâinile arse, osoase de vreme,
Ai duce la moară sacul de grâu,
Da-n tine şi forţa se teme...

Aştepţi ca să vină, băiatul ce-i dus,
Să mai treacă o clipă prin tindă,
Faci cruce, ochii săgeată în sus,
Vecinii din rugă să nu te desprindă!

Şi clipa se duce... şi ziua şi anul,
Tu-n spate mai pui o desagă,
Întinzi cât se poate şi voie-ţi dă banul,
La poartă copilul dorind ca să-ţi tragă.

Dar nu e nici astăzi, se coapseră merii,
Îi scuturi, că-n ei nu poţi să te sui
Şi poate dă Domnul în scapătul serii,
Să vină băiatul şi mere să-i pui...

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa mea clipă...

Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la faţă,-
fir de risipă scurt ca o viaţă.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine ţipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...

poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Când vine Moşul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet şi zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl ţin, să-i simt căldura.
Hai Moşule, tu poţi s-o faci, transformă-i în iubire, ura.

Eu ştiu, tu ai puteri nemăsurate şi vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-şi dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moşule, nu mă lua cu gluma,

Că e iubire, nu-i dorinţă ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toţi copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.

Nu poţi Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de ştiut,
Că aşteptarea mă sleieşte, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moş Crăciun, cu tine si cu el în gând.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă noaptea cu parole

După amiază de doi bani
Când zvârl în jurul meu cu vise
În urbea în care mie mi se
Întinde o cursă peste ani

Înfloresc grădina merii
Sângele a porins să fiarbă
Cu neliniştea din iarbă
Şi cu ciutele tăcerii

Cărăbuşi şi libelule
Într-o ţară unde hot
Curge timpul îndărăt
Şi mă caută patrule,

Cer un ultim armistiţiu
Sub castanii de aramă
Und dau timpului vamă
Rimele de exerciţiu

Plouă noaptea cu parole
Peste o linie de front
Dincolo de un afront
Şi emoţii cu sistole

Axul lumii se înclină
Şi aleargă după fluturi,
După oşti din care scuturi
Dozele de cocaină

Viaţă lungă, viaţă scurtă
Lumea duce iar război
Celor care ca şi noi
N-au nici turtă, n-au nici iurtă.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai trăieşti
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele -ţi fierbinţi,
Chiar şi... lacrima... curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce -ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai traieşti,
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele-ţi fierbinţi,
Chiar şi lacrima curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate-n drumul tău te gândeşti la mine,
Poate simţi şi tu dor ascuns în tine,
Poate vezi cu ochii în singurătate
Razele din mine cum îţi sunt surate.

Poate gându-ţi tainic fuge şi mă caută
Din viaţa trăită într-o altă dramă,
Poate clipa asta te înfrângi pe tine,
Poate-ţi spune Domnul puţin despre mine.

Poate îţi apare dintr-un colţ de umbră
Chipul meu ce fuge de o noapte sumbră,
Poate vezi o rază din mine plecând,
Căutătoare undă, foşnitorul gând.

Poate cu răbdare te agăţi de ea,
Poate nu-i dai drumul spre o altă stea,
Poate te încingi cu ea peste trup
Să îi simţi căldura... atunci când erup.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii mai aleargă

Viaţa doamnă nu-i aşa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Şi-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Şi pe nimeni n-a durut
Şi-o s-o luăm de la început;
Viaţa doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Şi nu ştii cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Şi frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poţi să suferi, poţi să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Şi se îmbată de culoare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta nu-i pentru câştig! Nunta, căsătoria se face pentru înmulţirea unui neam, pentru că ai responsabilitatea unui copil pe care-l naşti! Acum vine băiatul cu buzunarele pline de pastile, după ce se droghează cinci, şase ani, şi vrea să se însoare! Când el este bolnav!?! Noi avem nevoie de o societate bolnavă? Avem nevoie de o societate sănătoasă, de copii sănătoşi! Ce te faci tu cu o fată care face câte şapte, opt avorturi, că la un moment dat nici nu le mai ştie numărul, ce mai poate face? Că parcă-i o libelulă, nicio găleată de apă nu poate duce! Îi gata, o pui în sicriu! Păi unde mai vezi tu femeia de la ţară, care ţinea un copil în mână, unul în burtă şi unul la subsoară şi ducea de mâncare pe câmp la bărbat?!

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţie prin codru de vise

freamăt în lumină, mă bucur de viaţă
iubirea mea doineşte în codru de brazi
mereu inmugureşte cu zori de dimineaţă
nutresc la nemurirea splendorilor de azi.

în mijlocul verii dragostea se coace
e plină de rod ca merii din livadă
vastă ca lanul de grâu şi noroace
au înflorit ca macii fără de tăgadă.

aş vrea vară să fie cât anul întreg
romantismul verde să mă umple de vise
freamătul arborilor pot să-l înţeleg
vântul îi îmbrăţişează cu braţe deschise.

cu cântul ciocârliei mirean mă aleg
cu drumeţii prin vise simt fericiri admise.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte, atent, cum timpul zboară

Priveşte, atent, cum timpul zboară
Preţuieşte-l mult ca pe-o comoară
Ţi-e dat să-l trăieşti spre slavă cerească
Omul lăuntric, mereu, să crească.
Taină adâncă în CLIPĂ se-ascunde
Numai prin har se poate pătrunde
Secunda, minutul apoi o urmează
Mersul lor, nicicând, nu-ncetează.
Trecut-ai prin ani de grea frământare
(C-aşa-i în viaţa cea trecătoare)
Dar înc-un an de-ndurare ţi-a dat
Stăpânul care la El te-a chemat.
Priveşte, atent, cum timpul se duce
Spre cele divine el te conduce
Primit-ai în dar încă o vreme
Să poţi să priveşti cereşti diademe.
Păşeşte convins în anul ce vine
Că poţi, din nou, victorii obţine.
Cu-acelaşi zel să mergi spre răsplată
Cu cântec crucea să fie purtată.
Ţi-a fost hărăzit un an de-ndurare
Rod bogat s-aduci la altare
Ocazii vor fi: profită de ele
Să dai ajutor în clipele grele
Să nu treacă ziua fără Scriptură
(Doar ea îţi spune de-a luptei armură).
Măsoară succesul din anul ce vine
Doar prin Cuvânt – c-aşa se cuvine.
Când vin oropsiţi să ceară o pâine
Nu-i amâna pentru ziua de mâine.
Acceptă poveţe venite din Slavă
Respinge starea clădită pe pleavă
Priveşte, atent, cum timpul zboară
C-aşa revelaţii la tine coboară
Să ştii să numeri cadouri trimise
De-Acel ce-mplineşte doruri şi vise.

poezie de George Cornici (31 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei vedea

mă vei vedea în fiecare clipă
când lângă tine cineva va sta
mă vei vedea sub merii din grădină
sau ca lumină-n nopţi de catifea

în ochii ce privesc ades spre tine
vorbind cu alta tu vei murmura
cuvinte care-ţi amintesc de zile
când vocea caldă m-alinta

credeai că-n zile fără număr
tu vei uita mâna ce-a-ntins
ca să-ţi ajungă pân-la umăr
şi-obrazul tandru l-a atins?

mă vei vedea în fiecare clipă
sunt umbra gândului ce-l ai
îşi zbate timpu-a lui aripă
şi-n faţa lui tu nu ai grai

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

(pentru cei care nu mai simt căldura mamei)

Şi-a fost Crăciunul, mamă,
şi-i atât de frig în casă
de când tu ai plecat
dorul nu mă mai lasă...

Sufletul mi-e pustiu
de atâta singurătate
copil din nou, aş vrea să fiu,
dar, azi, nu se mai poate..

În inimă-i un gol
ce-n veci nu se va umple,
mi-e aşa de dor de mama,
de mâinile ei blânde..
Şi ale mele mâini sunt reci,
de fapt, nici sânge nu mai este,
prin vene curge astăzi,
un dor, ce nu mai trece..

Se va topi zăpada,
ghioceii vor înflori la fereastră,
iar tu, iubită mamă,
în visul meu, vei fi acasă...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasmă de oaze

Noi încă mai suntem eroi neştiuţi,
cu ochii pe hărţi adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduţi
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.

Din Ursa Cea Mare, oprită în loc,
prin oiştea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Ţării De Foc,
ca-n grabă la uşă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii cernute din cer câteodată.

Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înţelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din ţări nevăzute

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât ai vrea de mult...

Oricât ai vrea să pierzi din tine, azi,
Amânările şi greşelile ce ţi-au muşcat din viaţă,
Nu poţi scăpa prin ciur, aşa uşor cum crezi,
Consecinţele acestora, prezente azi în Sine.

Oricât ai vrea să-ntorci ninsorile topite,
Şă-ţi ucizi din ele cuvintele rostite la mânie,
Nu poţi s-acoperi şi să ştergi, durerile din cruce,
Cu care te-ai împovărat, pân' la judecata ochilor divini.

Oricât ai vrea să dai din tine lumii, azi,
O bucată de carne tăvălită-n frunzele pelinului amar,
Nu poţi să tai din tina ce-ţi îmbracă oasele, cu plumb,
Să respiri cu mai puţine legi încălcate, în faţa Ziditorului.

Oricât ai vrea să sfârşeşti ştiut şi iertat,
De cei ce ţi-au gustat hotărârile amare puse pe-o pită,
Nu poţi căuta şi-aduce-nnapoi, pur şi simplu,
Mieii iubitori ce-au fost otrăviţi, şi conduşi pe-o buză de râpă.

Oricât ai vrea să primeşti iertarea firii, azi,
Din limbile unor oameni ucişi nefiresc cu neiubire,
Nu poţi scoate din cimitire, inimile şi ochii îngropaţi,
A celor ce ţi-au fost mângâiere şi înlăcrimată rugă.

Oricât ai vrea să amâni ploaia şi plânsul,
Cu Soarele veşnic aducător de bucurii şi pace,
Nu poţi decât să primeşti neputincios ce-ţi întinde Isus,
Privindu-te-n oglindă străin, şi-n umbra sătulă de tine.

Oricât ai vrea să-ţi împarţi durerea şi timpul,
Cu cei trecători făcuţi ca şi tine din lut pieritor,
Nu poţi decât să accepţi zborul, şi pierduta lor siluetă,
În care frământă nevoia lor, şi nu boala inimii tale,

Oricât ai vrea să-ţi fie gustat gândul bun
De cei în care ai dat ieri cu pietre ori flori mărunte,
Nu poţi şterge păcatul, dar nici să te îmbogăţeşti,
Cu o clipă de conştientizare, pe patul de moarte.

Oricât ai vrea să primeşti cu patru braţe femeia,
Ce o să vină forţată de-un destin să te fure,
Nu poţi decât cu un singur suflet, şi-n două braţe,
Să o accepţi cu ochii închişi ori deschişi, resemnat.

Oricât ai vrea să-ţi faci cunoscută inima,
Ori moartea s-o-mparţi cu cei muritori iubindu-te,
Nu poţi să dai nimănui pricepere, să-ţi citească rărunchii,
În care doar Dumnezeu împarte şi lasă, Viaţa şi Moartea.

Oricât ai vrea de mult să nu mori singur,
Ori moartea s-o-ntorci măcar pentru o clipă,
Nu poţi să-ţi pui, un al doilea buric lângă al tău să simtă,
Greutatea din cruce, lupta din moarte, şi ultima lacrimă ce-ţi şterge umbra pământeană.

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi neştiuţi

Noi încă mai suntem eroi neştiuţi,
cu ochii pe hărţi adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduţi
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.

Din Ursa cea Mare, oprită în loc,
prin oiştea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Ţării de Foc,
ca-n grabă la uşă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii aduse de vânt în polatră.

Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înţelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din ţări nevăzute.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă "Sus!"

De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Dan Duţescu
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea populistă

Şi uite cum latră un gard sub o vargă
şi cum se prelinge un fum pe un zid
cum vin cadouri bolnave pe targă
şi stau sulfuroase lângă brad în acid.

Priveşte nepoate! Priveşte în faţă!
Acolo e tata şi mama şi soră şi frate
boceşte şi şterge-ţi fulgii din faţă
şi cântă-mi colinda aceea nepoate!

Şi lasă să crească din tine o gură
din care să iasă un cuvânt minunat
şi nu te mai duce în spate la şură
să legeni copacul în care te-a legănat.

Hai vino nepoate! Colindă-mă iară!
Şi dă-mi o dorinţă să mai fiu şi la anul
când toţi o să vină cu ziua spre seară
şi seara alt an la Crăciun dăm cu banul.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar tu te treci

erau cuvinte fără de cerneală
în patria luminii de prin rugă;
tu-n talpa rece-mi compuneai o fugă
prin clipa ce-i cu morb de-ncetineală.

vlăstar ce-i ocrotit de buturugă
e-n dimineaţa vieţii prunc de fală
nevrând o piatră ce-i filozofală
când tânăr aur încă-i este slugă.

prin tot filonul de copilărie
argint de senectute urcă-n har
şi plumb e-a raţiunii zidărie.

mai vin nămeţi de soare-n linişti iar
şi-mbătrâneşti plivind gospodărie,
e plin de flori în tine, funerar.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Korfu
Comentează! | Votează! | Copiază!