E mult de-atunci

E mult de-atunci,
de când noi,
juram să nu murim
decât împreună...
E mult de-atunci,
şi moartea,
plictisită de-atâţia
sinucigaşi,
parcă-n ciudă, ne pândeşte
separat...
Are ea metode ascunse,
însă, nu vom şti,
niciodată, cum e
moartea
împreună

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supliciul revederii tale

Citeam cuvinte împreună
te-am recunoscut de-atunci
de-atunci de la ultima noastră întâlnire
de-atunci dinainte de noi de acum
de-atunci de când am inventat iubirea

te iubesc în limita literelor
care pot forma o infinitate de cuvinte

îţi decupez privirea şi
mi-o cos pe încheietura mâinii
pentru a scrie poezii...

pătrunzi pe holul prelung
răpit în fiecare privire
de infinitatea iubirii mele
de fiecare dată când te văd
te reflecţi în pupila mea
asta înseamnă că te port în mine?

poezie de Mălina Elena Grigoriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim de neciteaţa noastră viaţă

Murim de-atâţia ani şi-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca şi zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ştreanguri şi murim de tunuri,
Murim absurd de miere şi venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri şi murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de şarpe sau în cer,
În faţa morţii, picotind stingher,
Cădem şi ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteaţă,
Murim de neciteaţa noastră viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună merge moartea, împreună şade moartea; oricât de departe am merge, ea se-ntoarce împreună cu noi.

în Ramayana
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

E mult de-atunci, este o veşnicie,
De când nu ne-am văzut, eşti străvezie,
Noi nu ne aparţinem, doar altora,
E mult de-atunci, tu te chemai Sefora.
Deasupra vieţii mai nimic nu este,
Dar şi mai sus, peripeţii celeste,
Poetul îşi iubeşte slava,
Surâd regine, Mab şi Maba.
Doctorul Oz, mai pişicher,
Ne tot măsoară c-un echer,
Ce ne priveşte? Mult de-atunci,
Atâtea opere şi prunci,
Masca poetului, cam mort,
O poartă astăzi Rapaport,
E peste fire, prenormal,
Ce-o fi zicând Sardanapal?
Redevenind floare, pământ,
Eu mă închin adânc şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi inşi se căsătoresc şi jură că vor fi împreună "până când moartea îi va despărţi", fiecare se gândeşte la moartea celuilalt.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (26 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci… e mult, nepoate,
Şi ca prin vis le văd pe toate…
Hei! să te miri, să te cutremuri
De câte-au fost nainte vremuri…
Şi-i mult, e mult de-atunci, nepoate!

Intrase sabie în ţară…
Zaveră… ciumă… jaf şi pară!
S-au prăpădit ai mei cu toţii,
Şi tot ce-aveam prădară hoţii —
Şi turcul stăpânea în ţară…

Cum am scăpat şi eu cu zile
Nici aş putea să-ţi spun, copile…
Pesemne pronia cerească,
Voind ca să mă pedepsească,
Mi-a dăruit pedeapsa-n zile…

Că, uite, vremurile-acele
De-au fost amarnice şi grele,
Dar inimi drepte, credincioase,
Vin bun şi cântece frumoase
Erau pe vremurile-acele…

Azi cat nedumerit, nepoate:
Cum toate se schimbară, toate!
Din cântece azi n-ai ce-alege,
Nici vinul nu e vin în lege,
Nici inimi nu mai sunt, nepoate!…

poezie clasică de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iese Moartea din gingii

de-atunci când suntem mici copii
ne iese Moartea din gingii,
pumnale albe ce vor fi
înfipte în celule vii.

zâmbim, vorbim şi ne distrăm,
cuvinte mari ne declarăm,
iar foamea ne va obliga
să-i spunem crimei noastre: Da!

ne socotim mari înţelepţi
şi-i condamnăm pe cei nedrepţi,
dar dinţii noştri ascuţiţi
sunt pentru crime pregătiţi.

chiar şi bătrâni, cu dinţii rari,
ucidem viaţa pe molari,
de n-avem dinţi, ne chinuim
bucata-ntreagă s-o-nghiţim.

de-s negri dinţii, îi albim,
de ne lipsesc, îi construim,
chiar şi cu placa, hap, hap, hap,
ne facem, ucigând, de cap.

concluzia e foarte clară:
suntem de Moarte traşi pe sfoară,
iar când în groapă ne vom duce
rânji-va poza de pe cruce.
---
de-atunci când suntem mici copii
ne iese Moartea din gingii,
pumnale albe ce vor fi
înfipte în celule vii.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa şi moartea

Mulţi nu mă înţeleg
Când le zic că:
Omul se naşte pentru a muri,
Alţii râd, alţii plâng,
Dar eu ştiu că fiecare
Ne naştem ca să murim într-o zi.

Dar niciodată să nu regretăm
Că ne naştem.
Căci o viaţă avem,
Nu mai mult!
Şi s-o preţuim căci
o dată ne naştem,
o dată murim.

poezie de Vladimir Potlog (4 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci, o ştii şi tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Şi tot atunci, laleaua rară.

Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
“Zâmbeşte”, stă, apoi se duce.

E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în faţa mea,
Şi ieri şi azi, ca mai-nainte.

Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Şi m-ai făcut să ard ca o pară.

Am încercat de-atâtea ori,
Să te urăsc, să uit de tine,
Dar sentimentele sunt tari,
Nu le distrug nici şapte “mine.”

Deşi în multe-mprejurări,
M-ai alungat, chiar sfidătoare,
Crezând în zilele ce vin
Te-am adorat cu mult mai tare.

Iar după fiecare “gest”
Şi-o despărţire furtunoasă,
Citindu-ţi chipul mai speram
Să te-ntâlnesc şi mai frumoasă.

Dar timpul nu m-a ascultat,
S-a scurs cum numai el o ştie,
Iar eu aştept îndurerat
Speranţele să-mi reînvie.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născuţi împreună, zvârliţi separat

Pe drumul ce duce din cer spre păcat
Născuţi împreună, zvârliţi separat,
Mijeşte o clipă de-un pur început,
Din sfânta iubire şi-un vis absolut.

Pe-o mână de fapte, deloc întâmplare,
Născuţi împreună, zvârliţi ancolare,
La porţi de iubire cu vorbe uitate
Renaştem speranţe şi-amintiri invocate.

Din mantii de-atingeri pe-un zvon de sărut,
Născuţi împreună, zvârliţi prin tribut,
Sorbim cu plăcere din lapte şi miere
Şi-nvingem amarul, reprobat de vedere.

Pe cerul speranţei din inimă'n gând,
Născuţi împreună, zvârliţi tremurând,
Ne ţinem suflarea şi ochii-i închidem
S-aprindem scântei, amnare de riduri.

Din mine, din tine, din noi mai apoi,
Născuţi împreună, zvârliţi de nevoi,
Răsfrângem durerea şi-o naştem splendoare
Când inima cere, şi-i mintea ponoare.

Reziduri de doruri, blocaţi în destin,
Născuţi împreună, zvârliţi clandestin,
Tratate pe-o viaţă, cu scriere nouă
Compuşi din acorduri în inimi de rouă.

Născuţi împreună, zvârliţi separat,
Pe-un capăt de timp şi-un liman nesperat,
Din aripi de flutur' şi-un gând feerie
Cu suflet pe suflet îmi bat boazerie.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorii Negre

În orice zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii, viermuit...

Ca nişte fluvii clocotim,
înspumegaţi, triumfători –
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.

Cu pieptu-n platoşă-ncleştat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.

Aprindem frunţi de heruvim,
şi moartea coace-n umbra loc.
Murim când fremătăm de zbor,
când mângâiem un crin, murim.

Şi-n dragostea ca un şuvoi
când ne sfinţim şi vis şi lut,
cu fiecare sfânt sărut
mai cade-un strop de moarte-n noi.

Se duc furtunile şi vin
ori fierb revoltele în glas,
în orice zi, în orice ceas,
murim mai mult, murim puţin...

Dar noi, în inimi, dac-am strâns
izbânda unei zile vii,
zâmbim c-am mai învins o zi,
în loc să izbucnim în plâns.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa în copilărie

În copilărie,
Copiii se joacă împreună.
Vorbesc împreună.
Aleargă împreună.
Se iubesc împreună.
Se bat împreună.
Se-împacă împreună.
Nu se nasc împreună.
Nu mor împreună.
Se nasc pe rând
Şi mor tot pe rând.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mult prea mulţi împreună, dar murim din singurătate.

citat din Albert Schweitzer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Moartea are slăbiciunile ei, n-o curtaţi prea mult.

Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la uşa pântecelui

Cine-i proprietarul acestor picioruşe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei feţe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcţiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veşmânt de muşchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puţin eficienţi? Moartea.
Al acestei micuţe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.

Oferit, furat sau păstrat în aşteptarea judecăţii?
Păstrat.

Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spaţiu? Moartea.

Cine-i mai puternic decât speranţa? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voinţa? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viaţa? Moartea.

Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.

Ai permisiunea să treci, cioară.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne mor prietenii

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

poezie celebră de Adrian Păunescu (20 martie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa şi moartea

Şi viaţa
Şi moartea
Luate împreună,
Dospesc
Pâinea vieţii
La bine
Şi rău.
Iar Omul
Tot rupe
Din ele
O fărâmă
În timp ce-si străbate
Grăbit
Drumul său.

El pâinea o sărează
Cu vorbe
Să-i ţie
De saţ
Iar când
Sufletul cere
Îşi bea,
Din ulcior
Însetat

Apa vie
Să-i treacă
Şi dor
Şi durere.

poezie de Mariana Bendou din Poezia culorilor (2012)
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănile trecutului...

Port în spate
două răni
nevinovate
provocate
de cărat...
Separat,
pe omoplaţi
răni, scuzaţi
de-ndrăgostit
şi de cât mult
m-am iubit
ca adult...
provocate de-o femeie
melopee
ce se-agaţă,
te răsfaţă,
te provoacă
-spune ea, cică
în joacă-
până când
îşi pune-n gând
să te răpună...
Şi de-atunci
cea... zână bună
se transformă
nu de formă
ci-n metoda ei letală
în iubita ta
fatală!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!