Înţeleptul

El de măriri deşerte, de faimă, nu visează,
Domnia n-o râvneşte, de curte stă străin.
Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin,
Pe toţi îi miluieşte, cunună, creştinează.

Dar armele iubeşte şi caii, des vânează,
Şi-mbelşugata-i viaţă îşi toarce firul lin,
Mărinimos şi darnic, cu cugetul senin,
El tot mereu petrece şi bea şi ospătează.

Aşa un veac trăit-a, voios şi înţelept,
Şi când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept,
L-a plâns ca pe-un părinte mulţimea-ndurerată;

Şi dacă cronicarii uitării-l hărăzesc,
În cântece-amintirea-i e de popor păstrată,
Şi tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi şoptesc.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronicarul

Cu uşa zăvorâtă, în dosnica chilie
În care raza zilei se cerne tainic, lin,
Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,
Bătrânul amintirea îşi deapănă şi-o scrie.

An după an înşiră, domnie cu domnie,
Rănit de soartă însă, de părtinire plin,
El pana-nverşunată îşi moaie în venin,
Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie

Acel veac de restrişte cu sângerânde zări.
Iar pe asupritorii batjocoritei ţări,
Amarnic îi huleşte în măiestrite rânduri

Şi-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când
Răsare printre umbre domniţa cu chip blând,
Mişcat închide cartea şi cade trist pe gânduri.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de rezervă

ea are braţe de foc şi te cuprinde în noapte
ca pe unicul adevăr al acestei lumi
şi cercuri se strâng în tot întunericul
strigăt peste strigăt
caii se întorc obosiţi la ieslea bătrână
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
îţi iubeşte rănile
îţi ascute simţurile
prin păduri trec îngeri îndoliaţi
taie văzduhul în două
caii nechează
femeia te strânge la pieptul ei
e cald
încă ţi-e teamă
ca oricărui soldat
auzi gloanţele şuierând şi păsările tresărind în copaci
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
e vremea să numeri rănile adânci
să lustruieşti adevărul
să-ţi chemi calul şi să pleci înapoi
ca orice soldat
femeia asta te-a iubit ca pe un copil rătăcit
în propria poveste
şi toarce încet
viaţă
moarte
viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi că el pricepuse că beţia aia d-atuncea nu fusese lucru curat; dară n-avusese ce-şi face capului, d-aia şi tăcuse din gură. Unde mi se repeziră, neiculene, ăi arapi, ca nişte zmei şi ca nişte lei paralei, de nu-i puteai ajunge cu praştia! Într-o clipă fură acolo, şi unul apucă caii de dârlogi şi mi ţi-i opri ca pe ei, şi altul apucă pe pizmătareţul de stăpân al moşiei de piept, şi cât te-ai şterge la ochi, fu şi dat jos; şi unde mi ţi-l începură a-l răsuci şi a-l buchisi înfundat, de-ţi era mai mare mila de dânsul. Dacă îi cerură arapii inelul, el tăgăduia ca un nemernic. Se pusese diavolul călare pe inima lui şi nu-l lăsa nicidecum să scoaţă inelul la iveală. Dară ce credeţi că arapii mi-l lăsară numai aşa, cu una, două? Nici să vă gândiţi. Îl luară din nou la tărbăceală. Umbla prin mâinile lor, de la unul la altul, ca o minge. Îl mai făţuiră, îl mai trudiră, îl luară din nou la rapanghele, şi-l mai dară căţeaua, de credeai că se pierde prin mâinile lor, şi, ca să spuie, nici cât.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă iubeşte nimeni

Nu mă iubeşte nimeni,
Sunt trist şi sufletul mi-i amărât...
Am crezut că mă iubeşti,
Dar tu m-ai părăsit.

Nu mă iubeşte nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Şi vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!

Nu mă iubeşte nimeni,
Şi inima mă doare!
De ce? Că nu pot merge.
De ce? Că n-am picioare.

Nu mă iubeşte nimeni,
Numai părinţii şi cei doi fraţi,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt daţi!

Nu mă iubeşte nimeni,
Dar eu nu regret,
Eu o să iubesc şi o să trăiesc
Până o să-mi bată inima în piept!

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile unui părinte

Mâinile unui părinte,
Trebuie să fie sfinte,
În viaţă să îl îndrume,
Pe copil la fapte bune.

Sfatul să-l dea cu blândeţe,
Ca apoi la bătrâneţe,
În urmă când va privi,
Cu drag îşi va aminti.

poezie de Daniel Wilhelm (23 noiembrie 2021)
Adăugat de Daniel Wilhelm
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numesc nechibzuit, pe cel cumpătat nesimţitor, pe cel drept aspru, pe cel înţelept nelegiuit, pe cel mărinimos îl numesc mărunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contră, îl numesc econom.

citat celebru din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de-o dragoste nebună
Cu fulgere şi-n piept pârjol
Să umblu cu capul în lună
Şi să mă plâng stelelor.

Să-nduplec un Luceafăr rece
Să-şi lase lumea pentru mine,
Căci nemurirea se petrece
De eşti singur şi nu ţi-e bine!

O clipă de extaz curat
Face mai mult ca veşnicia,
Decât o viaţă cumpătat
Prefer, când şi când,, nebunia!

Să nu mă-nţeleagă greşit -
N-aş da iubirea de o noapte –
Cel ce în viaţă n-a iubit -
Nici pe- un veac de singutătate!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu a fost părtaş scânteii din piept, nu ştia ce vei deveni şi nici nu şi-a propus să iţi aleagă drumul în viaţă. Dar a fost mereu cu tine, construind inegalabile poveşti, unice şi irepetabile, bune de trăit până-n prăselele sufletului. Unic ţi-e sufletul, aşa să-ţi fie şi faptele. Iubeţte viaţa, oamenii, pământul din care vremelnic învăţăm să zburam, iubeşte soarele şi dă gândurilor tale puterea de a duce cu ele fluturii din piept. O viaţă avem... viaţă în bucate să ne fie.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

în maţele gândurilor bătrânii fermentează eternitate,
senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri
sub cer de înţelepciune curge o apă a luminii

în frig în flăcări de toamnă
bătrânii prind a decoji viaţa de pe nemurire
nu-i nimic să nu
curând intrării în piept de mormânt
cu suflet rătăcitor în senin

bătrânii sunt un început al orizontului cu soare apus,
luna-şi înfige cuţitul de-argint în pieptul vârcolacului
deasupra de iaduri suicidale
în verdele naiv al stării de prunc
adăugat până la contopire
duhului liniştit, ca de dumnezeu,
al celor plecând

când senectutea îmi va spăla mâinile gândului
voi strange în braţe în grijă peniţa
să nu strivesc stihul fragil al înţelepciunii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Odin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi închipui să se afle mulţi oameni pe cari viaţa şi vârsta să-i fi schimbat atât de puţin cât pe mine. Până la moarte voi rămâne acelaşi: un visător nepocăit, pururi atras de ce e îndepărtat şi tainic.

citat celebru din Mateiu Caragiale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna mai

visează toţi iubiri nebune
de parcă n-ar fi pe pământ
decât Adam şi Eva goală
şi veşnic tainic jurământ

visează toţi iubiri nebune
în nopţile de mai fierbinţi
nici luna nu mai e întreagă
şi parcă şi-a ieşit din minţi

visează toţi iubiri nebune
pe pat de flori de iasomie
petale fragede şi albe
îmbracă pielea arămie

şi aşa învăluiţi de toate
în luna mai se cern iubiri
care durează doar o noapte
şi-aduc parfum în amintiri!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului, dacă văzu că tată-său îi dete voie, se gândi mai întâi pe care din boierii mai bătrâni să ia de povăţuitor. Şi până una-alta, ea îşi aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinereţe şi de calul său. Se duse deci la grajd ca să-şi aleagă şi ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toţi caii din grajduri, şi de nici unul nu i se prindeau ochii, deşi erau armăsarii şi caii cei mai buni din toată împărăţia. În cele mai de pe urmă dete şi peste calul tatălui său din tinereţe, răpciugos, bubos şi zăcând pe coaste. Cum îl văzu, se uita la el cu milă şi parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară neagră - I

S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...

Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge şi roua din ochii săi
O, viaţă, viaţă de acum şi niciodată!

Pământul e negru şi încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!

N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Şi bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nţeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!

Destine tulburate de efemer şi de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viaţă; credinţă fie-n Dumnezeu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 85

Din bun simţ, Muza mea nu glăsuieşte
Când harurile-ţi sunt elogiate
De-o pană ce dibaci te poleieşte
Cu stihuri de-alte Muze inspirate.
Eu cuget drept, când alţii scriu de bine,
Şi strig "Amin", ca un diacon fraier
Când cei capabili te slăvesc pe tine
Cu-al lor condei ce toarce vers din caier.
Şi când aud cum altul te cinsteşte
Rostesc, "Adevărat", deşi aş spune
Ceva mai mult, c-al meu gând te iubeşte,
Dar vorbele ezită să se-adune.

Unii pun preţ pe ce zice cuvântul,
Pe când eu tainic te slăvesc cu gândul.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te iubeşte...

Dacă te iubeşte, însemni pentru el "acasă",
Dacă te iubeşte, ai asigurate flori proaspete în vaza de pe masă,
Dacă te iubeşte, îţi spune des că eşti frumoasă,
Dacă te iubeşte, se comportă ca un om cu clasă, de viţă aleasă.

Dacă te iubeşte, nu te pripeşte, ci are tact şi răbdare,
Dacă te iubeşte, aduce pe strada ta ale bucuriei raze de soare,
Dacă te iubeşte, devii în forţele proprii încrezătoare,
Dacă te iubeşte, aduce în viaţa ta a purităţii culoare.

Dacă te iubeşte, simţi intens al fidelităţii parfum,
Dacă te iubeşte, eşti fericită aici şi acum,
Dacă te iubeşte, te susţine vizibil pe al carierei drum,
Dacă te iubeşte, îmbracă de bună voie al mariajului costum.

Dacă te iubeşte, ale minciunilor gogoşi nu găteşte şi pretexte nu scormoneşte,
Dacă te iubeşte, mereu adevărul pe tavă îţi serveşte,
Dacă te iubeşte, cu îmbrăţişări lungi te încălzeşte,
Dacă te iubeşte, cu sărutări dulci te împodobeşte.

Dacă te iubeşte, ai strălucire paradisiacă în priviri,
Dacă te iubeşte, de surprizele sale plăcute, ca un copilaş în faţa pomului de Crăciun te miri,
Dacă te iubeşte, al armoniei aer îl respiri,
Dacă te iubeşte, rămâi o femeie sublimă ce pe oameni ca o stea de cinema îi inspiri.

Dacă te iubeşte, mai zâmbitoare decât ieri devii,
Dacă te iubeşte, îţi oferă ale înţelepciunii sclipitoare bogăţii,
Dacă te iubeşte, îţi este recunoscător în fiecare zi,
Dacă te iubeşte, visează la ai voştri minunaţi copii.

Dacă te iubeşte, smulge din inimă buruienile fricii şi presară petale de speranţă,
Dacă te iubeşte, emană în prezenţa ta vigoare şi eleganţă,
Dacă te iubeşte, dă cuvintelor tale mare importanţă,
Dacă te iubeşte, îţi transformă viaţa într-o vacanţă plină de romanţă...

poezie de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui nea Iancu Caragiale

Păi... care naţiune mai e pe astă lume,
Pe deşte dac-ar fi, nici nu mai socotesc,
Din orişice necaz, belea, scorneşte glume,
Mai bine şi mai mult ca neamul românesc?!

Si, ce popor măreţ mai are-un scriitor
Stilat cum altul nu-i, ca Iancu Caragiale,
Un om la locul lui, cu-ambiţ, stăruitor,
Şi-atât de serios, fiind din... Haimanale!?

Ce-a scris la vremea sa, nu mai repet, ştim toţi,
Despre năravuri, hibe şi vicii româneşti,
De ipocriţi sadea, corupţi, mişei, netoţi,
Ce-n patru zări de caţi, nu-i ţară să găseşti,

De-aceea, cât am fi şi-acum de păcătoşi,
Popor cu datini vechi, şi-apoi... tradiţional,
Suntem ca niciodat' şi mândri, şi făloşi,
Că tot ce-a scris cândva şi azi e actual!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Argeş

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.

Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din ‘naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,

Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?

- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă un arcaş iubeşte săgeata lansată în văzduh, el iubeşte şi arcul care rămâne mereu în mâinile sale.

proverbe nigeriene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!