Lui nea Iancu Caragiale

Păi... care naţiune mai e pe astă lume,
Pe deşte dac-ar fi, nici nu mai socotesc,
Din orişice necaz, belea, scorneşte glume,
Mai bine şi mai mult ca neamul românesc?!

Si, ce popor măreţ mai are-un scriitor
Stilat cum altul nu-i, ca Iancu Caragiale,
Un om la locul lui, cu-ambiţ, stăruitor,
Şi-atât de serios, fiind din... Haimanale!?

Ce-a scris la vremea sa, nu mai repet, ştim toţi,
Despre năravuri, hibe şi vicii româneşti,
De ipocriţi sadea, corupţi, mişei, netoţi,
Ce-n patru zări de caţi, nu-i ţară să găseşti,

De-aceea, cât am fi şi-acum de păcătoşi,
Popor cu datini vechi, şi-apoi... tradiţional,
Suntem ca niciodat' şi mândri, şi făloşi,
Că tot ce-a scris cândva şi azi e actual!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui nea Iancu Caragiale

Chiar dacă anii trec agale
Şi-n raiuri ochii şi-a deschis,
La fel şi azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale;

Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-acelaşi zâmbet ceas de ceas,
"La Moşi","La poştă", la taifas,
Unde-i "Boborul" românesc,

În vreo "Fifină", "Marghioală",
Sau în vreun Rică, Pristanda,
La vreo "Pastramă trufanda"
De pe "La hanul lui Mânjeoală",

În cei de-şi vând, simandicoşi,
Un Farfuridi, orator,
Un Dandanache, luptător,
"Parlamentarele gogoşi",

În "mizerabili", "moftangii",
"Bampiri, corupţi, bibici, mişei"
Împiedicându-ne de ei
Aproape-n fiecare zi...

Şi-apoi, "rezon!", aproape toţi
Ce-avem "famelie" o ştim,
Un "Domnul Goe"-l regăsim
Printre copii, printre nepoţi,

Iar când vedem, nu e bizar,
Ca-n Franţa, Anglia, faliţi
Cu vile, bani şi... nemunciţi,
C-ar fi ceva..."curat murdar"!...

Dar venerabilu-i etern
Şi "admirabil" şi "sublim",
Cu-o vorbă ce-o tot auzim:
De unde bani? De la guvern!...

Şi chiar de a umblat haihui,
La Haimanale fi'nd născut!
Jupânu' Iancu, din trecut,
A fost şi e la locul lui,

Că de-aia azi mă-ntreb şi-oftez,
Privind ce fac "mişeii"-n stat,
Şi nu-s... nici vorbă, turmentat!
Cu cine oare-am să votez?!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui nea Iancu Caragiale

Chiar dacă anii trec agale
Şi-n raiuri ochii şi-a deschis,
La fel şi azi, prin ce a scris,
E viu nea Iancu Caragiale ;

Îl regăsim în mod burlesc,
Cu-acelaşi zâmbet ceas de ceas,
"La Moşi", "La poştă", la taifas,
Unde-i "Boborul" românesc,

În vreo "Fifină", "Marghioală",
Sau în vreun Rică, Pristanda,
La vreo "Pastramă trufanda"
De pe "La hanul lui Mânjeoală",

În cei de-şi vând, simandicoşi,
Un Farfuridi, orator,
Un Dandanache, luptător,
"Parlamentarele gogoşi",

În "mizerabili", "moftangii",
"Bampiri, corupţi, bibici, mişei"
Împiedicându-ne de ei
Aproape-n fiecare zi...

Şi-apoi, "rezon!", aproape toţi
Ce-avem "famelie" o ştim,
Un "Domnul Goe"-l regăsim
Printre copii, printre nepoţi!

Iar când vedem, nu e bizar,
Ca-n Franţa, Anglia, faliţi
Cu vile, bani şi... nemunciţi,
C-ar fi ceva..."curat murdar"!...

Dar venerabilu-i etern
Şi "admirabil" şi "sublim",
Cu-o vorbă ce-o tot auzim:
De unde bani? De la guvern!...

Şi chiar de a umblat haihui,
La Haimanale fi'nd născut!
Jupânu' Iancu, din trecut,
A fost şi e la locul lui,

Că de-aia azi mă-ntreb şi-oftez,
Privind ce fac "mişeii"-n stat,
Şi nu-s... nici vorbă, turmentat!
Cu cine oare-am să votez?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare divină

Când vedem ce-i azi prin lume, gloanţe, bombe şi omor,
Cui, papucii mei, de glume îi mai arde, sau umor?!
Ca şi-acum, îmi amintesc ce mult sânge a vărsat
Neamul nostru românesc, când cu turcii a luptat,

Iar, de n-aveam un Ştefan, sau un Mircea, un Mihai,
Purtam toţi şi azi turban, pe al nostru mândru plai...
Mai aveam noi datini, oare, ca români adevăraţi,
Cu năravuri milenare, buni creştini şi botezaţi?!

Căci, mă-ntreb, dacă eram cuceriţi de-atunci de ei,
De sarmale mai ştiam, mămăligă sau mujdei?!
Mai ştiam de şpriţ, rachiu, cârciumă, sau bar, vreodat'?
Mai vedeam noi vr'un chefliu tăvălit spre casă beat?!

Nici nu ne dădea prin minţi să-njurăm ca pe ogor,
De Cristos, de cruci, de sfinţi, aveam noi aşa folclor?!
Sau, ceva cu mult mai trist, auzeam noi de-un bărbat
C-ar fi fost el, familist, la vreo fufă noaptea-n sat?...

Nu tu ţeapă, nu tu şmen, nu puteam ciordi un ac,
Nici pe blat să mergi pe tren, vai de-al nostru cozonac!
Iară hoţii, evident, votau liber, nu forţaţi,
Doar cu-o mână-n parlament, de cealaltă fi'nd scurtaţi,

Şi apoi, cu-a mea belea, Doamneee, ce amar şi chin!
Mă gândesc, român sadea, să nu fi fost eu creştin...
Iarnă, vară, noapte, zi, ce terorizat eram!...
Aveam io şapte soţii, dar şi şapte soacre-aveam!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem toţi aşa precum e zis
În stânci de piatră şi pe vechi izvoade:
Avem strămoşi, o limbă şi un scris
Şi un trecut de viitor ne leagă.

Să ne cunoaştem drumul înainte -
Pe urme de istorie păşim,
Prin tainicele şiruri de cuvinte
Cu drag de Ţară şi popor trăim.

Noi suntem ai istoriei copii,
Purtăm cu toţii românescul nume,
Aşternem clipe dragi pentru vecii
Şi-un vis ne ţine demni pe astă lume.

poezie de Crina Popescu din Gânduri din gânduri
Adăugat de Amurg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a râsu'-plânsu'!

De când se-nvârte-această lume,
N-a existat un alt popor,
Din orişice să facă glume,
Sau caterincă, sau umor:
Când e falit, la ananghie,
De are patimă, necaz,
De când e el, de-o veşnicie,
Românul nostru face haz,
Şi de prunari, şi de vădane,
De centuriste, de berbanţi,
Şi-n special, de milioane,
Despre săracii guvernanţi,
Care, de ani... şi să tot fie,
Aleşi de noi, prin vot, stăpâni,
Sunt şifonaţi de băşcălie,
De parcă nici n-ar fi români,
Şi-aud că vor să dea o lege,
Să interzică tuturor,
Poporului, care e rege,
Să facă haz pe seama lor!...
Acum, de mă gândesc, pe bune,
Cât ar fi ei de amuzanţi,
Situaţia nu chiar impune
Să râdem noi de guvernanţi,
Căci, ştim cu toţi, dosare, stresuri,
Pe câţi mascaţii i-au tot strâns,
Cum calcă-n străchini cu "succesuri",
Nu sunt de râs, ci... sunt de plâns!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naşte o singură dată, o ţară de mai multe ori. O ţară se naşte prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut şi o ţară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut şi o ţară nenăscută. De câte ori a murit această ţară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, opreşte rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iancu la Ţebea

Ce veşti mai aveţi voi români despre Iancu
Să spună ce ştiu toţi acei care ştiu,
Ce veşti să avem, suntem oastea lui Iancu
La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu.

Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea
Al nostru frumos, pătimit crăişor,
Aici ne rugăm pentru Iancu, la Ţebea,
Roş, galben, albastru – altar tricolor.

Popor românesc, nu uita niciodată
Că nu eşti urmaş de fricoşi şi bastarzi,
La tine acasă cât faci ochii roată
De dragul eroilor veşnic să arzi.

La Ţebea foşnesc româneşte gorunii
Şi-ntreg calendarul se-aude pe drum
Şi clopote fierb untdelemnul furtunii
La Ţebea, la Ţebea, la Ţebea acum.

Şi nu e român omul care în viaţă
O dată măcar, într-un ceas minunat,
Pe sine privindu-se parcă în faţă
Lui Iancu Avram nu i s-a închinat.

Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul
La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc,
Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul,
Trăiască întregul popor românesc.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul

De n-ar fi existat prostia
Şi viciile-n astă lume,
N-am fi ştiut ce-i parodia
Şi... care-ar fi ştiut de glume?!

Noroc că El, deloc zgârcit,
Pe lângă celelalte toate,
Mărinimos ne-a oferit
Şi-aceste daruri minunate,

Aceste scumpe nestemate,
Ce umoriştii le-au bătut
În fraze, rime sincopate,
De când umorul s-a născut,

Maeştrii înzestraţi, ce-n viciu
Lovind, îl fac pe cititor
A trece prin acel supliciu
Produs de musca de pe bor,

Sau, care iau peste picior
Năravuri, ce mereu apar,
Bătând în şa cu pana lor,
Doar o pricepe vr'un măgar...

Însă de-un timp, fără pudoare,
Uitând de artă, telelei,
Au apărut şi unii care
Făcut-au bâtă din condei,

Şi nu atacă vr'un nărav,
Ori vicii, ca cei stilaţi,
Ci, cu-n umor ieftin, bolnav,
Lovesc direct în viciaţi,

Râzând cu patimă, aprinşi,
De câte-o perso... nulitate,
Fiind, în tagma lor, convinşi
Că fac umor de calitate,

Dar, de i-am pune la cântar
Cu-adevăraţii aşi, din sfere,
În termen ecoliterar,
Sunt triviale... hahalere,

Aşa că, de privim în plan,
De vicii râd cei stilaţi,
Iar hahalerele,-n alt clan,
Fac haz, râzând de viciati,

Iar dac-ar fi să recitim
Despre "prostie", în esenţă,
La umorişti din nou găsim
Această mare diferenţă,

Fi'ndcă şi-aici, precum se scrie,
Sunt împărţiţi în două oşti:
Maeştrii râd de ce-i "prostie",
Iar hahalerele, de proşti.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri despre viitor

Îmi amintesc cu exaltare,
Ca orice alţi pensionari,
De fericiţii ani în care,
Eram cândva şi noi şcolari,

Când ne spunea cu pasiune,
În clasă, profa, zi de zi,
Că pentru-a noastră naţiune,
Şi-al ţării viitor vom fi!

Prin anii de liceu, apoi,
O altă frază auzeam,
Că, viitorul suntem noi,
Şi-atât de mult ce ne mândream...

La facultate-am fost deja
Convinşi, din ce ni s-a predat,
Că, viitoru-l vom schimba
Cum nici nu ne-am imaginat,

Şi l-am schimbat, e-adevărat,
Atât de mult, de necrezut...
Copiilor nu le-am lăsat
Nimic să aibă de făcut!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

-O, tu, măreţ popor, ce ai în gene eroism de dac
Cum poţi umil să rabzi tot ceea ce neghiobii-ţi fac?
Profită mulţi de-a ta credinţă, o văd ca pe-o slăbiciune
Uneori ei râd de tine, chiar de eşti la rugăciune....

-Un popor ce are în vene sânge de dac şi de roman
N-are frică nici de moarte, darămite de-un duşman
Mulţi cunosc şi ştiu prea bine că-s popor de-nvingători
Însă uneori, se pare, sunt lovit de trădători!
------------------------------------------------------
Asta este partea slabă a acestui brav popor,
Că-ntre timp, pe trupu-i sfânt, apar des cozi de topor!
Cum apar, deja se ştie, nu-i prea greu să pomenesc
Ei se vând cumva ca Iuda, trădând neamul românesc

Blestemaţi să fie aceea, ce-s lipsiţi de-orice credinţă
Şi-i aţâţă pe români, fără pic de elocinţă
Iar de au gânduri ascunse faţă de poporul meu
Nicicând n-or avea izbândă, că-i iubit de Dumnezeu!

poezie de Ionel Popa (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebări".

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clemenţă creştinească

Ferice de acel stejar
Ce pică mândru pe la noi
Şi-ajunge-n viaţa de apoi,
Ales cu har de Ăl divin,
Până în gât sătul de vin
În cercuri, doage de butoi,

Şi cât de binecuvântat
E dudu' fără vină, care,
Sub lame de securi, topoare,
Balerci renaşte, fasonat,
Ca el, rachiului curat
Să-i dea arome şi culoare...

Dar eu aş vrea, de când mă ştiu,
Un tei să fiu, că de-oi cădea
Răpus tot de-un topor sadea,
S-ajung apoi... că-i cu rachiu
Sau vin alb, negru, ghiurghiuliu...
Vr'unui butoi baban, canea;

De-aceea, cât de blestemat
A fost şi e de-atât popor,
Ca bun creştin, consumator
Cinstit, declar că am iertat
Orice copac ce-a acceptat
Să fie... coadă de topor.

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina îl face pe om (vechi proverb românesc)

Vorba asta n-o-nţeleg:
În costum de protocol,
Omul parcă nu-i întreg
Dacă are capul gol.

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic despre iubire

Iubirea este interzisă
De cele mai nescrise legi,
La rândul ei fiind nescrisă;
Oricât citeşti, n-ai s-o-nţelegi.

Iubirea, când este decisă
Nu-i niciun scrib să consemneze
Nici până când va fi permisă,
Nici felul cum o să-nceteze.

Când vei citi mai sus ce scrie,
Te rog să-l iei în râs pe cel
Ce-a scris această poezie
Şi să nu faci la fel ca el!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox românesc

Nu ştiu dacă mai găsim,
Cu-o "dietă" românească,
Vr'un popor ce vrea "regim"
Care să îl mai slăbească (!?)

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlacav (Închinare lui Vlacav Havel, dramaturg martir şi fost preşedinte al Cehoslovaciei, cu ocazia zilei înmormântării)

Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox
Oriental, de patimi cu nesătui de sânge
Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox
Pe lanţul plin de gene de un popor ce plânge.

Şi ultimii-s mai răi, că le-s ostatic, îs vii,
Îmi scrijelesc perverşi pielea, mi-o iau cu gheare
Şi morţii mi-i reneagă, mă mint, te mint, să ştii
Că sunt benefici, sfinţi, călcându-ne-n picioare.

Sunt curve mişeleşti ce-au lins în scurs de bale
Tiranul prost şi mândru de-un neam îngenunchind
Şi-apoi s-au şters la gură şi-au făcut semn de zale
De lanţ, spunând c-au fost ei pedepsiţi... Rânjind.

Aşa-mi răneşte suflet Ion, zâmbet de crime
În haită cu Adrian, un Gelu mă sfidează
Cu ochi de asasin, Petre-i rai de ruine
Şi toţi îşi joacă rol, iar Sergiu-i dirijează.

Şi-s mulţi că tagma-i mare, aceeaşi-s dealtădată,
Cu toţi martiri pretinşi că-s ei pedeapsa-n sine
Şi cred că dând din ce-am, biserici făcând gloată,
Îşi spală creier, sânge, în preoţi ce-s mulţime.

N-am învăţat nimic, refuzăm învăţatul
Şi de la alţii puri şi moi cum catifeaua
Şi de la cei de-ai noştrii, fugiţi riscându-şi datul...
Ne autoflagelăm tot invocând beleaua.

Suntem fără noroc, ce l-am înmormântat
Cu Raţiu, c-un Coposu şi-nmormântăm cu Rege,
Căci ce-s scursuri noi credem, nu un Havel arestat,
Ce-a suferit şi-a scris cu sufletul pe lege.

E simbolul Vlacav, de-o lume ce-i apusă
Şi de-un popor tăcut şi demn, lovit de soartă,
Împins de răul estic, de libertăţi răpusă,
Ce şi le-a vrut popor şi-o ţară vrută moartă.

Îi plâng astăzi pe cehi, slovaci, îl plâng pe Havel
Vlacav, îl am exemplu, mă plâng amar pe mine
Că n-am avut noroc, trăiesc în Turnul Babel
De hoţi, analfabeţi, de proşti, corupţi... Nu-i bine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie (!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un baiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut,
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!