Rămâi să mai ciocnim o cupă

Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...

... Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău...

... Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime...
Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime;
Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îţi sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâne, în zadar vei bate la porţi de suflete pustii...

Iubeşte-mă acum, căci anii pe năzuinţi ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri;
Şi trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din revista "Cetatea Moldovei" (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă acum, căci anii de năzuinţi ne-or pune frâuri,
Iar zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri.
Iar trupul tău ce-mi este astăzi cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de oprea victor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în ochii tăi

Mă uit în ochii tăi, iubito,
Care de lacrimi şi durere sunt plini,
Inima în mine plânge,
Trupul parcă mi-i pe spini.

Vreau să te întorc din drum,
Din drumul acesta, al despărţirii,
Dar totul e în zadar acum,
Căci s-a stins în tine flacăra iubirii.

De-aş putea să întorc timpul înapoi,
Să fim iarăşi tu şi eu,
Tu să fii o floare între flori,
Eu soarele tău.

Dar viaţa acum îmi pare un infern,
Fără tine, frumoasa mea,
Acum nici de moarte nu mă tem
Te rog, te rog nu mă lăsa!

poezie de Vladimir Potlog (9 iulie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai rămâi o clipă,
Mai rămâi cu noi,
Mai rămâi Isuse,
Căci suntem prin ploi.

Mai rămâi în inimi,
Mai rămâi odată,
Mai rămâi în suflet,
Cu iubirea Ta curată.

Mai rămâi în vânturi,
Mai rămâi în ploi,
Mai rămâi în lacrimi,
Să rămâi în noi.

Mai rămâi acum în mai,
Mai rămâi la noi mereu,
M-ai salvat, privesc la rai,
Mai rămâi căci este mai.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (1 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te simţi pierdut, priveşte în jurul tău. Îndoieşte-te că ce vezi e adevărat, şi şterge toul, să-ţi rămână apoi o singură certitudine: că tu exişti. Exişti pentru că ai un trup, trupul tău. Eşti chiar tu! Trupul tău e tot spaţiul pe care l-ai străbătut ca să ajungi unde eşti, e şi timpul care a făcut din tine ceea ce eşti acum, timpul pe care tu îl porţi scris în tine, ale cărui cicatrici sunt amintirile tale, iar amintirile sunt gânduri; şi gândurile eşti tu...

citat din Paul Auster
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Pe chipul tău râde uimirea
Şi plânge-un dor neostoit...
În faţa ta, se pleacă firea,
Iar viitoru-i nesfârşit.

Bujori ţi-au înflorit obrajii
Şi-o piersică i-a parfumat...
Şi plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ţi-au îmbrăcat.

Din ochii tăi, sfidând seninul,
Ţâşnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ţi-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.

Frumoasă eşti, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Aşa o zgâtie de fată –
Că zânele, de ciudă, mor!

Cristal şi miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Şi atunci când pieptul îţi tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!

Mă doare atâta frumuseţe
Şi nostalgia-mi dă ocol...
Când ochii tăi îmi dau bineţe –
Mă simt de răutate gol.

Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, pe tâmple ninşi,
Îţi fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinşi.

Căci tu, frumoaso, ştii, prea bine,
Că azi e-al tău Pământu-ntreg,
Că doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nţeleg.

Trăieşte, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iată –
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.

Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Şi-o gură rece, de ţărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.

Dar azi, tu eşti, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Aşa o zgâtie de fată –
Ce vieţii mele-i cată rost...

poezie de Boris Ioachim (3 august 2010)
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţii veneau la Hanul Ancuţei pentru a mânca şi a bea vin din ulcicile noi că alea vechi erau sparte!

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul Sufletului

Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulţi ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc seminţe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine

O căramidă roşie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Ştiu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Aşa am rămas fără trupul minţii
Eu?
Suntem noi toţi!

Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântaţi direct în cer?

Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopţile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit

Mi-aş fi dorit astăzi
să-mi fii alături
să-ţi pot simţi izul matern
în a patruzecişişasea respiraţie a vieţii mele
să-ţi recit poezii
despre mame
despre sacrificii
şi iubiri imposibile

mi-aş fi dorit astăzi
să-mi stai lângă inimă
accept chiar o mică revelaţie
dar mamele sunt mame
nu pot fi holograme
ele sunt fiinţe sublime
care nasc plozi
şi-apoi fără de voie îi părăsesc
lăsându-i acestei lumi
pradă destiului
şi-un imens gol de iubire în suflet

doream ca tu astăzi
să fii cireaşa tortului meu
dar mamele sunt mame
nu pot deveni cireşe
nici chiar în zilele îndulcite cu torturi

Aş fi vrut să fii lângă mine astăzi
să cântăm împreună cântecul nostru
acela cu drumurile noastre
dar mamele sunt mame
nu îşi mai cântă drumurile
ni le arată doar prin vis
dintr-o altă dimensiune
paralelă cu tine

deoarece
mamele sunt mame
şi acolo...

dincolo de viaţă...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spune-mi vorbe de iubire...

Mai spune-mi, fată, vorbe de iubire –
Căci tinereţea mi s-a risipit...
Şi, astfel, tu, frumoaso, dă-mi de ştire
Că încă mai sunt viu – şi n-am murit.

Te uită, tâmplele, de mult mi-s ninse
Şi riduri, lângă ochii-mi trişti, se strâng...
Luminile sub pleoapa lor sunt stinse
Şi-n suflet, aspre toamne, îmi tot plâng.

Uşor e să rosteşti că tinereţea
E doar un vis plin de deşertăciuni...
De-abia când dă târcoale bătrâneţea –
Descoperi ale ei preadulci minuni.

Căci, ce-ar putea mai minunat să fie,
Decât visări-duium să tot urzeşti?!
Când boarea tinereţii îţi adie
Prin suflet – şi doar măreţii tânjeşti?

Hai, cântă-mi, fată dulce, alintată,
Un cântec melancolic, visător –
Care să-nceapă cu "a fost odată" –
Iar eu să mă visez nemuritor...

Nu râde, fată, tinereţea-ţi caldă
Şi plină de tandreţi şi de visări,
Treptat, uşor, cu anii, o să-ţi scadă -
Şi ţie, ţi-s-or tot închide zări.

Dar, astăzi, când tu eşti boboc de floare –
Şi viu miroşi a înflorit cais,
Cântă-mi - cu via, dulcea ta candoare,
Şi cântu-ţi să mă-mbete ca un vis.

Şi, legănat de dulcea ta cântare -
Ororile vieţii – ducă-se-n uitări!
Atinge-mă c-o fină sărutare –
Să-mi amintesc ce-nseamnă sărutări...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnirea

- Nu te-am văzut demult, eşti bine?
- Nu pot să-ţi spun un "da", căci aş minţi,
de ce-am făcut, îmi e ruşine,
dar am să-ţi spun, căci trebuie să ştii.

N-am mai putut răbda tăcerea
în care m-ai lăsat, mi-era un dor...
şi am împărtăşit durerea
cu un mai vechi, al meu, admirator.

- Mă bucur pentru tine! Scuze,
sunt aşteptat! Tu, poate, mai rămâi,
dar gândurile mele sunt confuze
şi, ca să plec, e gândul cel dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea moartă

Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.

Sătenii se-nchină şi fac un ocol,
cu ochii-n pământ şi privind speriaţi
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemaţi,

Căci mulţi au fost martori războiului dur
în care oşteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimişi să-i aducă ce mult şi-a dorit:

Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn şi chirpici
cu horn, cu şindrilă, şi plină de prunci.

A vrut-o stăpânul, dar n-a reuşit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
şi mulţi au murit căutând fără rost.

Se spune c-adesea la margine-apar
o fată şi-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc şi dispar
în umbrele nopţii, spre-un loc tăinuit,

Apoi se ivesc dintre ceţuri, duium,
oştenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
şi toată pădurea-i plouată cu scrum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neştire
Totuşi, gura mi-i uscată,
Te aştept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Ţin în mână strâns ulcioru,'
Şi visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculţi şi goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ţi dezmierde trupul, fată,
Trupu-ţi alb, şi mlădios
Să mă-mbete de frumos,
Să mă-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrăţişări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineaţa rece
Simt broboanele de mană,
Şi mi-e frig... şi-mi pun o haină.

poezie de Mihai Valentin (1 august 2014)
Adăugat de Mihai Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă de dor

E primăvară iar şi totul înverzeşte,
Trecut-au anii şi.... păru-mi cărunţeşte,
Dar a rămas, aiurea, o floare pe retină
Ce mi te scoate-n faţă iar inima-mi suspină.

De-atâta aşteptare, de-atâta dor ce plânge,
Un freamăt de speranţa? Degeaba, nu-mi ajunge
Să-mi fii iarăşi aproape, iubirea mea curată,
Căci timpul nu revine, nicicând, ca altădată.

Rămân cu nostalgia şi.... rănile ce dor
Şi gândul care-mi zboară, cu aripi de cocor,
De jos si... Pân-la stele, tristeţea să-mi aline,
Dar... totu-i in zadar, căci nimeni nu-i ca "Tine".

O lacrimă de dor te cheamă să-mi revii,
Ecoul e tardiv, Tu n-ai cum să-l mai ştii,
Eu mă topesc încet, încet…în vremi „pustii”
Căci fără tine anii nu-s cânt de ciocârlii,
Doar…. lacrimi care dor.

Corneliu 20.04.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 aprilie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-dor de tine, fată

Suavă, tristă şi nemângâiată.
Mi-e tare dor de tine, fată.
Mi-e dor de păru-ţi mătăsos,
De trupul cald şi mlădios.
Mi-e dor de ochii-ţi luminoşi,
De sânii mici şi graţioşi.
Mi-e dor de firea-ţi de fetiţă,
De gura-ţi ca o garofiţă,
De chipul tău mereu sfios,
De glasul tău melodios.
De-ai şti ce tare te doresc,
Nu m-ai lăsa să pătimesc.
Vino la mine, odorul meu,
Ca să te strâng la pieptul meu.
Intră cu mine-n dulcele joc,
Mângâie-mi trupul cuprins de foc.
Tristeţea vreau să-ţi risipesc
Şi sufletul să-ţi încălzesc.
Te voi iubi şi dezmierda.
Rămâi să fii lumina mea.
şi când în braţe te voi strânge,
Te lasă şi nu mă respinge.
Nu-ţi fie teamă! Iubeşte iară!
Nu lăsa vraja ca să dispară!
Te grăbeşte. Vino n-dată!
Mi-e dor de tine fată!

poezie de Ion Rotaru (2001)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!