Drumeţii veneau la Hanul Ancuţei pentru a mânca şi a bea vin din ulcicile noi că alea vechi erau sparte!

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La reîntoarcerea în Moldova, i-a plăcut mult "Hanul Ancuţei", dar preferă, totuşi, Hanu' K?!

calambur de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşind de la Hanul Ancuţei, moldoveanul băgă de seamă, aidoma anticului, că toate drumurile duc la... Roman.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Hanul Ancuţei

Deşi n-am depăşit măsura,
Mi-s paşii tot mereu mai grei,
Amestecasem băutura
Cu zâmbetele dumneaei!

epigramă de Octav Sargeţiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi să mai ciocnim o cupă

Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...

... Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău...

... Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime...
Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime;
Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îţi sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâne, în zadar vei bate la porţi de suflete pustii...

Iubeşte-mă acum, căci anii pe năzuinţi ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri;
Şi trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din revista "Cetatea Moldovei" (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua cu silă

Ploua cu silă! Un fel de ploaie din pântec.
Eram o păpădie pusă în slujba pământului..
Nimic!
Veneau albine.. le suflam
Veneau furnici.. le răsuflăm
Veneau oameni... îi suflam
Veneau copiii de oameni
îi răsuflăm..
Eu eram bine!
Ei erau bine!
Eu eram eu
Ei erau ei
Noi eram.
Nu eram!
Nu eram!

Nu
eram
noi!
Ploua cu silă! Un fel de pântec de ploaie
Şi noi nu eram siguri
că noi
eram noi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru unii, marea era cu siguranţă un exil provizoriu din plictiseala şi mediocritatea vieţii obişnuite. Veneau pe plajă şi trăiau câtva timp în afara destinului lor. Sau vroiau să prindă puteri, ca să reziste până la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cură de întinerire forţată. Cu trupul gol la soare, încercau să uite că erau mai bătrâni decât în verile precedente. Alţii veneau dintr-o nevoie de barbarie. Nu erau nişte barbari adevăraţi pentru că nu aveau curaj să renunţe decât temporar şi parţial la confortul civilizaţiei, la tramvaie, la vacarmul oraşelor. Aduceau, dealtfel, şi pe plajă vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai mulţi, nici de maşini. Umblau în schimb în picioarele goale cu iluzia că au regăsit natura elementară. Iluzie de o clipă. Erau nişte barbari rataţi, ce să vă spun...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clevetitorilor (Im memoriam)

Veneau cândva, erau avarii,
Veneau cândva, erau tătarii...
Azi nu vin, că sunt aici,
Foşti în vreme, venetici,
Ies pe geamuri, pe verandă
Şi vorbesc de la comandă,
Căci se îngrămădesc străinii
Mai ales în jurul pâinii
Şi înfulecă cu toţii,
Criticând mişcarea roţii. E un zeu
Dar le spunem ca la spân,
Păunescu e Român,
Must din ţară, din pământ...
E un zeu, a fost un sfânt.
Nu loviţi în el când nu e,
Astăzi el este statuie
Şi oricâtb ar lătra câinii
Nu-i vin nici cât palma mâinii,
Mânca-i-ar sahara vieţii,
Să ne ocrotim Poeţii!...

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postul stă nu numai în a mânca rar, ci în a mânca puţin; şi nu numai în a mânca o dată, ci în a nu mânca mult.

Sfântul Serafim de Sarov în Rânduieli de viaţă creştină (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru viaţa şi sănătatea ta trebuie să-ţi găseşti alea 30-40 de minute de 3 ori pe săptămână sau alea 10 minute zilnic.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul şi zborul

Zburau cărţile şi căscau copacii
frunzele la delfinariu defilau
aracii rezemaţi de păstăile sparte
mieunau
asemănător..
a semănătoare!
Ce mai la deal la vale
zburau cărţile şi în urma lor semnele de carte
lătrau
şi mă strângeau în braţe şorţurile mamei
aracii îmi citeau din ele
pietrele doamnei.
Copaci! Copaci! Veniţi la mama!
Ce vă dă mama?
Şi veneau.. veneau
Ce să ne dai!?
Dă-ne încoace şi încolo
şi stai şi tu pe-o carte care zboară...
Numai să stai!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea oaie

aşa a fost să fie: puţină gălăgie
la hanul morţii mele
un grup de polonezi
mânca la prânz bătaie de la copacii verzi!
o
lumânare oaie (?!) ardea şi ea de tot
o
iar sicriul umed, cu felul trei la masă
proptit, de dulce,-n cot
filosofa pe margini
de cer şi de câmpie!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu erau vremurile vechi

Dorul meu erau vremurile vechi,
dorul meu era prezentul,
dorul meu era viitorul,
şi cu toate astea mor într-o căsuţă de paznic,
la marginea drumului,
într-un sicriu vertical, de când lumea
un obiect în posesia statului.
Mi-am petrecut viaţa,
stăpânindu-mă, sfărâmând-o.

poezie celebră de Franz Kafka, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu las pe nimeni să mă atingă. De ce nu? Pentru că eram sătulă de bărbaţi. De bărbaţi care zăboveau în pragul uşii, care stăteau prea aproape, de mirosul lor de bere sau de whisky vechi de 15 ani. Bărbaţi care nu veneau la urgenţă cu tine, bărbaţi care plecau în Ajunul Crăciunului. Bărbaţi care trânteau uşile de securitate, care te făceau să-i iubeşti şi apoi se răzgândeau. Păduri de băieţi, ale căror tufe zdrenţuite erau pline de ochi care te urmăreau, prinzându-te de sâni, fluturându-şi banii, cu o privire dominatoare, luând ce li se părea că le aparţine.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelai: Hanul Independence.
Emily: Ar trebui să spui cine eşti, atunci când răspunzi la telefon la serviciu.
Lorelai: Scuze. Hanul Independence. La telefon marea dezamăgire. E mai bine?

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolăriţa

ea îşi luase un carneţel
unul galben cu irizaţii de fluture
îşi aranjase rochia înainte de a se aşeza
reţinuse perspectiva de ansamblu
nu omisese nici "detaliul acela"

oamenii veneau cârduri-cârduri
cu privirile înfipte în câte ceva
ca la armată ca la înmormântare ca la nuntă

erau oameni vechi trudind să mascheze
mucegaiul dâra de vopsea prelingându-se
odată cu ploaia mocănească de toamnă
resemnându-se! lăsându-se dezveliţi

erau oameni noi
mirosind a scutece. a biscuiţi cu mere
a proaspăt cumpărat sau a proaspăt tipărit
trudeau să-şi mascheze inocenţa
amestecul acela subtil de iarbă cu lapte
adn-ul trufaş care odată şi-odată
avea el să-i coboare
în vizuina oamenilor vechi

literele se înmuiau în sânge
purtau la eliberare ţipăt de nou-născut
în traiectoria lor prin eter ca printr-un suflet
când lină când izbindu-se de zidurile vii
învăţau să se maturizeze repede
asemenea unor copii ai junglei
care musai trebuiau
să supravieţuiască

o vreme.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile foamei

Foame-a mea, tu, Ană, Ană,
Pe asin porneşte-n goană!

De mai am poftă de ceva,
Pământ şi pietre aş mânca.
Din, din! Ce bine-i să mănânci
Văzduh şi fier, cărbuni şi stânci!

Foame-a mea, te du şi paşte,
Iarba sunetelor, hai!
Cu veninu-i să te-mproaşte
Volbura, pe plai!

Mâncaţi
Pietrele sparte de vreun nevoiaş,
Şi lespezile din vreun vechi lăcaş,
Şi bolovanii - de la Potop rămaşi -
Pâini aşternute-n văile golaşe!

Foame, e văzduhul negru parcă;
Azurul clopotar;
E pântecul care mă-ncearcă.
Pacostea, iar!

Pe pământ frunzele ies!
Mă duc la fructele răscoapte.
Din sânul brazdei am cules,
Lăptuci şi albăstrele-nvoalte.

Foame-a mea, tu, Ană, Ană!
Pe asin porneşte-n goană!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Hanul Alinării

La Hanul Alinării
Deodată m-am trezit,
Şi harmăsarii disperării
În spulber de spumă-au poticnit.
Din umbra pridvorului ş-a scării-
Tu, scumpo, mi-ai zâmbit!

Mi-ai zis: Străinule pribeag,
De ani te-aştept şi te-am dorit.
Când mi-ai sosit în prag,
E soarele la asfinţit.
Îmi vii cu albe flori la tâmple
Şi mă găseşti între ruine.
Ce are să se-ntâmple,
O, călătorule străine?

poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (22 martie 1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!