Adolescență

Pe chipul tău râde uimirea
Și plânge-un dor neostoit...
În fața ta, se pleacă firea,
Iar viitoru-i nesfârșit.

Bujori ți-au înflorit obrajii
Și-o piersică i-a parfumat...
Și plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ți-au îmbrăcat.

Din ochii tăi, sfidând seninul,
Țâșnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ți-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.

Frumoasă ești, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Așa o zgâtie de fat㠖
Că zânele, de ciudă, mor!

Cristal și miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Și atunci când pieptul îți tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!

Mă doare atâta frumusețe
Și nostalgia-mi dă ocol...
Când ochii tăi îmi dau binețe –
Mă simt de răutate gol.

Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, pe tâmple ninși,
Îți fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinși.

Căci tu, frumoaso, știi, prea bine,
Că azi e-al tău Pământu-ntreg,
Că doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nțeleg.

Trăiește, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iat㠖
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.

Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Și-o gură rece, de țărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.

Dar azi, tu ești, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Așa o zgâtie de fat㠖
Ce vieții mele-i cată rost...

poezie de (3 august 2010)
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu ești cu mine,
Eu sunt și-n vis și-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îți îndrepți pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De ești acasă, sunt cu tine acasă
Și aș vrea să plec, dar ochii-ți nu mă las㠖
Căci ochii tăi îmi țintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când ești plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-nghețată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-așteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veșnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îți e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastr㠖 să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Și știu că ești și-n lumea mea și-n visuri
Mă sfâșie, așa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Și, beat de tine, țintuiesc tavanul
Și nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele și ceasul –
Și plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveșmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcați de floare,
Cum râd la tine – și cum râd la soare.

Când un suspin, ușor, din piept îți scap㠖
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde și îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede și-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu ești pe cerul vieții mele – astru.

Hai, lasă-ți gândurile ca să zboare
Spre mine – și-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus și fără amintire.

Și-n vis, să fim niște păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Așa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.

De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să știi că-s viu,
Că sunt palpabil – și chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.

Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști că, tainic, ne-am iubit.

Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea să-ți spun că îmi ești drag㠖
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naștem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viața ni se trece grea și slut㠖
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieții câmpuri,
Cu vise și iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiți mințim.

Dar, în definitiv, prețul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschiși larg...
În lumea rece și plictisitoare,
Visez cum că-mi ești dragă și ți-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu știu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranțele să moar㠖
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Mai spune-mi vorbe de iubire...

Mai spune-mi, fată, vorbe de iubire –
Căci tinerețea mi s-a risipit...
Și, astfel, tu, frumoaso, dă-mi de știre
Că încă mai sunt viu – și n-am murit.

Te uită, tâmplele, de mult mi-s ninse
Și riduri, lângă ochii-mi triști, se strâng...
Luminile sub pleoapa lor sunt stinse
Și-n suflet, aspre toamne, îmi tot plâng.

Ușor e să rostești că tinerețea
E doar un vis plin de deșertăciuni...
De-abia când dă târcoale bătrânețea –
Descoperi ale ei preadulci minuni.

Căci, ce-ar putea mai minunat să fie,
Decât visări-duium să tot urzești?!
Când boarea tinereții îți adie
Prin suflet – și doar măreții tânjești?

Hai, cântă-mi, fată dulce, alintată,
Un cântec melancolic, visător –
Care să-nceapă cu "a fost odată" –
Iar eu să mă visez nemuritor...

Nu râde, fată, tinerețea-ți caldă
Și plină de tandreți și de visări,
Treptat, ușor, cu anii, o să-ți scadă -
Și ție, ți-s-or tot închide zări.

Dar, astăzi, când tu ești boboc de floare –
Și viu miroși a înflorit cais,
Cântă-mi - cu via, dulcea ta candoare,
Și cântu-ți să mă-mbete ca un vis.

Și, legănat de dulcea ta cântare -
Ororile vieții – ducă-se-n uitări!
Atinge-mă c-o fină sărutare –
Să-mi amintesc ce-nseamnă sărutări...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Vinovatul...

Dacă din noi e unul vinovat
Să știi că tu ești; căci, mi-ai înșelat
Iubirea pură, ce ți-am dăruit-o.
Ce ai făcut cu ea?
De ce?
De ce mi-ai murdărit-o?

Să nu crezi frumoaso c-am inimă de piatră!
Mi-a sângerat și mie! Adu-ți aminte: odată!
Mi-a sângerat și mie, simțit-am ce-i durerea,
Aflat-am ce e dorul, ce aspră e femeia!

Îți amintești?
Anume ai vrut să mă rănești:
Că... nu sunt pentru tine,
Că... nu mă mai iubești;
Știai atunci prea bine că sufletu-mi loveai...
Cu mâini împreunate plângeam
Iar tu... zâmbeai!

Adu-ți aminte, fată de ceea ce a fost!
Dar ce a fost odată, acum, nu-și are rost!
Ce milă mi-e de tine; chiar nu te mai iubesc!
Acum, frumoasă fată,
Tu plangi... iar eu privesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzește-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca și un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristețe – ca-n inima mea
Ci-i veselie și-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât și umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aș intra
Chiar de-mi ești dragă și te iubesc –
Gheața din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristețea mea
Te las cu căldura-ți și bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihai Eminescu

Vreo zgâtie de fată

Vreo zgâtie de fată

Cărei gura nu-i mai tace,

Ca stigleții-ntoarce capul

Când încolo, când încoace.

Sau o alta visătoare

Care lină și măreață

Are-n ochii-i întuneric

Și mândrie are-n față;

Sau mai mici și mai plinuțe,

Sau mai zvelte și mai slabe,

Toate peste-un sfert de secol,

Vai! vor fi aproape babe.

Și zâmbesc atât de dulce

Ca și când ar fi de-a pururi!

Toate grațiile de astăzi

Or să fie atunci cusururi.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

O fată ca mine

O fată ca mine se pregatea să moară,
când am zărit chipul tău într-o fotografie.
ea respira greu, mai rar, tot mai rar,
iar pieptul meu tresărea privindu-te.

A inchis ochii pentru totdeauna,
de teamă, eu m-am întors spre ai tăi.
am găsit in ei flori, poezie, tristețe
și m-am oprit să respir cu tine.

M-ai alungat, că nu vrei să știi,
de-o femeie ce nu-ți aparține.
sunt a ta, mai mult ca oricare alta.
tu m-ai creat, acceptându-mi rimele.

Moartea pute, nu vreau s-o simt.
nu încă. încă inspir mirosul vieții.
crisparea și respingerea minții tale,
dă Doamne sa se facă lumină si bucurie.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă imaginii din oglindă

Regina mea sălbatică și pură,
Cu ochii umezi ca de căprioară,
Bujori și sângeri ți-am sădit pe gură,
Dar sărutarea ta mă înfioară.
Îți simt suflarea ca un prinț de stâncă
Și jarul ei îmi arde gura toată
Și rana ți-e mereu tot mai adâncă,
Căci de iubirea mea ești vinovată.

Regina mea sălbatică și pură,
În rochie de argint te-am îmbrăcat...
Iubirea mea primește-o și te-ndură!
Ce duh străin speranța mi-a furat?
De ce m-alungi din ochiul tău? În zare,
Mă simt dator de a muri tăcut,
Căci fruntea mea, sub lauri de ninsoare,
De dorul tău, a-mbătânit de mult...

Cu ochii umezi ca de căprioară,
Cu părul tău – o ramură de tei,
Te-ai furișat, fecioară, într-o seară...
Și-ai evadat din nou din ochii mei.
Ți-am prins în leagăn un buchet de stele,
Aripi de fluturi brațul ne-au atins.
De-atunci te caut! Visurile mele,
Precum o torță-n noapte s-au aprins.

Bujori și sângeri ți-am sădit pe gură,
Privirea ți-e oglindă de cristal,
Pe pat de crini ți-am așezat cunună,
Din roze, ți-am făcut, mireasă, voal.
Azi ți-au îngenunchiat corali. Și stele
Se strâng cuminte, albe, în brățări.
Secunde de lumină timpul cerne,
Iar tu adormi sub umbre de ninsori...

Dar sărutarea ta mă înfioară,
Mă chemi și mă respingi repetitiv,
Eu te iubesc mai mult iubită doamnă...
Îmi aparții, oglindă, altui timp.
Noi suntem două semne paralele,
Nu ne-am putea intersecta vreodată.
Eu timpul mi-l măsor. Tu nu ai vreme,
Tu nu te temi de vreme și de soartă.

Îți simt suflarea ca un prinț de stâncă...
Mă chemi ca un ecou și mă rănești...
Când ochiul drept a început să plângă,
Durerea cu-un sărut o îmblânzești.
Eu trec prin timpuri paralel cu tine,
Tu strălucirea ți-o păstrezi etern,
Mie, aici, nimic nu-mi aparține,
M-afund în plângeri, noapte și infern.

Și jarul ei îmi arde gura toată...
Mă tem, tresar, tu râzi și îmi zâmbești.
Tu de iubirea mea ești vinovată
Eternă taină, tu, oglindă, ești!
Cunduri de perle, glezna sidefată,
Văd tresăltâd sub umbra ființei mele,
Ți-aș da, fecioară, astăzi lumea toată
Și cerul cu quasari și lună, stele...

Și rana ți-e mereu tot mai adâncă,
Rănită, sângerezi. Eu, ploi de flori
Și lacrimi, la înfierbântata tâmplă
Îți pun și astăzi. Te trezești în zori,
Altar, cu vise-ncununând tăcerea
Și părul ți-e ca apa de izvor
Și brațele-ți întinzi... Și mângâierea
Îmi stinge al iubirii mele dor.

Când de iubirea mea ești vinovată
Și șovăielnic, mă urmezi mereu,
Ești însăși versiunea ființei mele,
Transfigurată în apusul meu.
Să fii tu umbra ce se oglindește
Pe covertura de pe pat, cuminte?!
Îți pun oglinda-n față. Te privește!
Eu te-am revendicat... Să iei aminte!

Căci de iubirea mea ești vinovată
Și rana ți-e mereu tot mai adâncă
Și jarul ei îmi arde gura toată...
Îți simt suflarea ca un prinț de stâncă.
Dar sărutarea ta mă înfioară,
Bujori și sângeri ți-am sădit pe gură,
Ai ochii umezi, ca de căprioară,
Regina mea sălbatică și pură.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Doar tu

Privește-adânc în ochii mei, să înțelegi că strălucești,
Acolo este frumusețea, acolo afli cine ești,
În ei te poți vedea pe tine și poți afla cât te doresc,
Ești mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc

Eu nu te văd doar prin tipare și n-aș putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine ești perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Așa cum ești, îmi ești iubirea, ești absolut tot ce visam

Vreau doar să știi ce frumusețe văd eu atunci când te privesc,
Ești raza mea strălucitoare și tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoși dansând alături și ne iubim ca-ntr-un poem

Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la brațul meu,
Trăiești a doua tinerețe, de fapt... ești tânără mereu,
Și chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ți amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A iubi, a dărui

A fost odată o poveste
Între o fată și-un băiat,
El se îndrăgosti firește
De-o fată oarbă de la sat.

Vedea în ea o zână bună
Și o iubea ca un nebun,
Venea la ea pe soare, lună,
Știau vecinii din cătun.

Fata mieroasă în cuvinte,
El veșnicul îndrăgostit,
Cu sufletul deschis, cuminte,
Veni la fată în pețit.

Ea îi răspunse cu durere,
Cu drag, cu tine aș pleca,
Nu pot, sufletul îmi cere,
Să mă mărit când oi vedea.

Trecură ani, sperând iubire
El tot în dragoste credea,
Și într-o zi primi o știre
Că fata în spital era.

Spuneau vecinii, ea căzuse
Pe scara casei coborând,
Noroc că cineva văzuse
Salvarea apăru curând.

El de atunci în fiece zi
Pe la spital, la ea venea,
Sperând că bunul Dumnezeu
Va fi cu fața și spre ea.

După un an spitalizare
Fata din comă se trezi,
Zise simplu, ce visare
Și spre căsuța ei porni.

Acolo plin de fericire
Băiatu-n prag o aștepta,
Aici la casa ta iubire
Ai zis când vezi te-oi mărita.

Băiatul plin de fericire
Cu părul lui de negru corb,
Fata-l privi și cu uimire
Îl întrebă, ce tu ești orb!

Atunci căzu ca o cortină
În fața lui era doar ea,
Cu-n gest firesc o luă de mână
Și-o întrebă dacă-l vedea.

Acum te văd și ești aici
Dar ce să fac cu tine orb,
Îmi e rușine de amici
Eu măritată cu un scorb.

Îmi pare rău, acum văd lumea,
Sunt ca o pasăre în zbor,
Crede-mă că ar fi culmea
Să stau cu orbul în pridvor.

Uimit de cele auzite,
Cu glasul tremurat, ușor,
Cândva tu îmi spuneai iubite,
Nu mă vedeai, dar ți-era dor..

Străina mea, mergi înainte,
Să știi că nu sunt supărat,
Însă mai am o rugăminte:
Iubește ochii ce ți-am dat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Avertisment

Eu te previn, iubita mea,
Că într-o zi – cred că-n curând –
De suflet mi-te-voi lega
Că nu vei mai scăpa nicicând.

Te voi lega așa cum leagă
Pârâu-și apa de izvor,
Așa cum leagă-și lumea-ntreagă
Speranțele de viitor.

Tu Feți-Frumoși vei căuta...
Dar tu să știi – să știi prea bine
Că sufletu-mi nu te-o lăsa
Să te îndepărtezi de mine.

Te-o ține-n lanțuri aurii,
Te-o dezmierda cu dulci cuvinte,
Ți-o umple clipele pustii
Cu mângâieri – să fii cuminte.

Probabil, aste vorbe pline
De ceva cald, copilăresc –
Îți par naive și puține –
Dar pot iubi dumnezeiesc.

Căci tu îmi ești de o mulțime
De ani, iubirea cea dintâi...
Și vorbe nu-s ca să exprime
Cum te voi face să rămâi

La mine-n suflet și în gânduri...
Nu prea mult timp – doar cât trăiesc...
Deși, când scriu aceste rânduri,
Știu că și-n moarte-o să iubesc

Făptura ta... căci tu, iubire,
Mă faci să simt că mai sunt viu –
Nu-mi poate da întreaga fire
Ceva ca tine; o știi – și-o știu.

Așa că, te previn, iubită,
Că într-o zi – chiar în curând –
Vei fi cu totu-a mea – și uită
De Feți-Frumoși și de-orice-alt gând...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net și nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ți-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit și... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Și-acolo nu-i păcatul înșelării,
Căci toți visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să știu și eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci și-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai știi, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că ești îndrăgostit?

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Femeia izvorul vieții

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieții mele.

Femeie, când ești departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când ești lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înțeleg că tu ești
Speranța mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Diodor Firulescu

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp și te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieții mele.
Ai ascultat doar prea puțin din ce-ți spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepți iubirea ce mi-ai declanșat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe fața inimii ce nu-și mai găsește rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere și-ai plecat...
Dispărând în dimineață.
Și mă întreb ce oare iți dorești?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ți-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare ești reală? Exiști? Da! Îți simt prezența!
Și-n orice colț de lume ai fi eu tot te-aș căuta și te-aș găsi!
Eu nu voi renunța și vreau să știi că acolo unde ești,
Gândul meu te însoțește, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aș renunța la tine, dar este ca și când aș renunța la viață
Și -aș accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aș muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunț la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viață!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De dragul tău...

De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simțindu-ți tălpile arse de lacrimile mele,
ți-au adormit focurile din adâncuri.

De dragul tău...
Și-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ți buzele crăpate de suspinele mele,
ți-a plâns norii peste ele

De dragul tău...
Și-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ți chipul brăzdat de săruturile mele,
ți-au mângâiat obrajii îmbujorați.

poezie de
Adăugat de Emilia MariamSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Adi Conțu

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaștri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aștrii,
Și zâmbești curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubești intens și poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă privești... oare mă vezi?
Ești atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoși, integri,
Care mă pătrund profund,
În simțire și în gând

Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai și ce nu ai,
Ești un dar, rază de soare,
Hai iubește! Că nu doare!

Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăți, fii cochetă,
Și zâmbește! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!

Femeie cu păr roșcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poți fii de specială?
De ce stai în îndoială?

Femeie cu păr șaten,
Ești motiv pentru refren
În al vieții portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!

Femeie... oricum ai fi,
Ești cea mai frumoasă... știi?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubește... e mai bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te iubesc

La cât de mult am ajuns să te iubesc,
Un zâmbet al tău îmi străbate ființa,
Mi-e dor de tine, simt că mă topesc
Iar trupul tău îmi stârnește dorința.

Nu am pus niciodată atâta pasiune,
În chipul tău eu am văzut un înger
Tresaltă inima de-aud al tău nume,
Așa că sufletul meu e ca un fulger

acrostih de (mai 2021)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Constantin Păun

Bocet în stil popular

Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteștiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când privește,
lacrimi varsă și-o topește
și-ncet moartea o răpește.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
și-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele și-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpești un chip frumos.
De-l primești, oprește-ți apa,
nu-mi uda rogu-te fata,
că te mărunțesc cu sapa.
Drag flăcău cu ochii pară,
trage dricul mai la scară,
să scoatem mireasa afară,
ca s-o ducem cu alai,
dincolo de acest plai
ce-anghițit mult of și vai.
Foaie verde măr mustos,
s-a stins chipul luminos
și-a căzut cu steaua jos.
Verde foaie de cătină,
mult ascunzi în tine tină,
lume tânără, bătrână
și copii de-un an și-o lună!

poezie de din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Și iar mi-e dor

Și iar mi-e dor, mi-e dor să scriu o poezie,
Să-mi prind în plete luna iar ochii să-i pictez,
Cu verde și cu negru, cu vis și fantezie
Și dansez în ceruri, cu tine când visez.
Si iar mă doare, mă doare azi nimicul
Din lacrima căzută pe-obrazul unei fete.
Mă-ntreb cu glasul stins, la ce e bun iubitul?
Căci din iubit ne-alegem cu dor și cu regrete.
Și iar renunț, renunț din nou la noi,
De parcă între ceruri sunt îngeri rătăciți,
Iar darurile vieții nu se împart la doi,
Și-n iad ajug mereu doar cei ce nu-s iubiți.
Si iar mă-ntorc, mă-ntorc la tine viață,
Cu zâmbetul în palme și cu durerea-n piept.
Căci soarele răsare în orice dimineață,
Și mă îndeamnă iară, să tac și să aștept!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Tu ești zăbava vieții mele

Tu ești zăbava vieții mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj și mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezești de fiecare dată
gânduri trăsnite și rebele,
ești cea mai insolită fată
când ești zăbava vieții mele!

Remarc figura-ți încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar ești zăbava vieții mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună și de stele,
te vreau așa... îngândurată
că ești zăbava vieții mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că ești zăbava vieții mele
și te-aș pârî... dar n-am la cine!

Că-mi ești atât de singulară
încât îți compun poezele,
ispită dulce și amară,
tu ești zăbava vieții mele!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook