Rânduri pentru întregirea mea

Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!...
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt -
Şi-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existenţa mea de mozaic!...

Azi-noapte-am fost învins -
E-adevărat!...
Învinsul, insă, n-a capitulat!...
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte -
Cea din urmă noapte-a mea -
Voi fi eroul unui "fapt divers" banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca şi defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!...

Şi-atunci,
Din trupul spânzurat
De felinar
Se va-nălţa un crin imaculat,
Şi Duhul Sfânt va coborî-n pahar...
Iar spectrul celui care-am fost ce sunt
Se va lipi pe cer, în chip de Stea,
Şi-n locul meu nu va rămâne, pe pământ,
Decât mormântul agresiv
Şi textul comemorativ,
Cu care viitorii cărturari
Vor proslăvi-ntregirea mea
Ca şi-ntregirea României Mari,
Pe Arcul de Triumf, de la... Şosea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de sfânt...

catren de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâ-ntreb ce s-a putut schimba în mine şi-n credinta mea, în care stiu ca n-am schimbat nimic, nici chiar mândria mea de ucenic, pe care si-azi mi-o mai găsesc în cele câteva volume în care n-am scris decât glume de teamă să nu-mbătrânesc!

citat celebru din Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţie nocturnă

Mi-a ieşit în drum fantoma
Omului bătut în cuie
Şi m-am întrebat ca Toma:
- El o fi?
Sau, poate... nu e...
Cine-a fost?...
N-a fost decât
Chipul unui om - şi-atât -
Chipul omului frumos
Din năframa sfintei Veronica...
Dar pe mine m-a prins frica
Şi, cum sunt un om pios,
În noaptea Vinerei Mari,
M-am făcut din mare mic
Şi-am tăcut chitic.
Căci pe buze-mi îngheţase
Numele celui răsfrânt
Pe năframa de mătase,
Care dibuia tăcut
Printre marii cărturari
Un tovarăş credincios
Ca să-i ţină de urât
În mormânt!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea în noapte

O stea în noapte sărută albastrul blând
Şi din pustiu mă mistuie minciuna,
Icoana casei se pierde lunecând
Pe drumul meu hoinar dintotdeauna.

Din umbra mea am smuls un colţ de pământ
Să nu uit locul prin care-am petrecut.
În păr purta-voi pădurile de vânt,
Tălpile să-mi fie murdare de lut.

Aud o cruce jeluind anonim
Şi aprind o stea, felinar peste drum,
Când sufletul doare, atuncea iubim!
Spre care planetă voi merge acum?

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Nu ştiu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simţi că-ţi este mult mai bine!...

Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coşmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deşteptat?...

Nu ştiu ce-a fost, şi nici n-aş vrea
Să ştiu mai mult decât mi-e dat să ştiu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Acelaşi "fapt divers" se va-ntâmpla...

N-aştept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca şi Christos, călare pe măgar!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...
Ştiu bine că durerile se curmă...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenuşa vremii ninge mângâiere.

Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă...
Un cântec stins pe valuri... o părere...
O umbră jucăuşă care piere
În colbul zării... Nimeni nu-l mai scurmă!

N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Şi pleci nepăsătoare, calmă, rece.

Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată:
Icoana ce ţi-am scris o să te-ntreacă!

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

Nimenea de pe pământ
Nu a fost şi nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare

Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor

Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai — nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină — nu în păreri

Caut un om dar nimenea nu-i
Sfinţenia — el s-o păstreze
Imaculat — în faţa Domnului
Cu drag el să se aşeze

Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt şi fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină

Şi astfel a trebuit
Domnul Vieţii să coboare
Singurul neprihănit
Şi războinic de sub soare

Domnul Vieţii — El Lumina
Şi Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit

Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viaţa Lui şi-a dat
Pentru fiinţa omului — bolnavă

Dezbrăcat de-a Lui mărire
Şi de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să păşească

Să ne-nveţe ce-i iubirea
Ce-i Lumina şi Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul

A Lui Sfântă-nvăţătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu — adevărat

Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt —şi Prea Înalt
Veşnic ce e Pâinea Vie
Şi viaţa ce s-a dat

Cu ochii — cum o vedem
Şi cum e în veşnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie

Toţi au fost hoţi şi tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Şi al tuturor — ne-a oferit

Şi iubirea şi credinţa
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând fiinţa
Şi-mplinind doar voia Sa

Cât de scump ne eşti Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu

Tu eşti lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Fiinţa — desăvârşirii
Al vieţii sfânt izvor

Numai Tu şi azi ne scalzi
Şi-n lumină şi-n cântare
Şi de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare

Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduinţa
Însă în nepihănire

Doar Isus ne e destinul
Şi viaţa şi menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârşirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea — drept scut —
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!...

Şi-aşa cum sunt —
Nu sunt decât un "Uite-l... nu e!"
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeaşi veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Şi-acelaşi veşnic cobitor ecou...
Sunt spaima celor care nu mă vor
Şi cel mai bun tovarăş de drum al morţilor...

Sunt Olandezul zburător!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa nebunului

Vreţi să vă spun cine sunt eu?...
Un pod cu chip de curcubeu -
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor!...

Cei mai mulţi -
Proştii -
Cred că sunt
Aureola unui sfânt...
Iar cei mai puţini -
Cei cuminţi -
Cei care nu se-ncred în sfinţi,
M-asigură că sunt un pod,
Pe care regele Irod -
Un rege mândru
Şi stupid -
A vrut să-l construiască-n vid...

Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
Căci a murit,
Lăsându-şi podul nesfârşit
Exact când reuşise să-l îndoaie
Cu cei din urmă stropi de ploaie
Schimbaţi în lacrime solare,
Ca orice pod fără picioare.

Şi totuşi, acest pod sunt eu -
Un pod cu chip de curcubeu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salteaua mea

Noapte de noapte şi ani mulţi la rând practic
Salteaua mi-a fost cel mai sincer şi mai bun amic.

Noi ne simţim foarte comfortabil – eu şi salteaua mea.
Pe margini sunt dealuri mari, iar eu dorm într-o vâlcea.

Dezvăluie clar forma din care vă fac acum vorbire:
Unde-s subţire, ea-i groasă, unde-i groasă, sunt eu subţire.

Contururile ei reflectă pe primul şi pe ultimul din mine.
E aproape un mulaj al celui care sunt – şi mă susţine.

Îmi lipseşte salteaua mea când sunt plecat de-acasă;
E singurul lucru pe care-am lăsat o amprentă generoasă.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

nu-ţi spun repetând cuvinte,
gânduri-n amintiri eu pun
şi-n buzunarul de la piept
încet acolo bate
încă o amintire, încet, plângând

pijamaua de pe noptieră
rămâne acolo, aruncată,
ea se uită însă, tristă, la mine
şi parcă strâmb

iar cearceaful mototolit
rămâne grea amintire,
pentru tine nu mai sunt nimic,
am rămas decât un tablou
dincolo de perete
când tu ai fost şi eu

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui învins

Ce poate fi în viaţa ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni şi ponosiţi,
Atât de aplecaţi, de umiliţi,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... şi visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-aţi pălmuit! Îşi plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veşnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

Ce văd?! Speranţe şi promisiuni...
Lupt azi întru speranţa altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieţii cât ar fi de greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!