Cavalerul sărman

Fost-a un voinic cu fală,
Zis: sărmanul cavaler,
Suflet drept şi faţă pală,
Un vitez în za de fier.

Şi-i fu dat'o soartă amară,
Căci se spune că-ntr-o zi,
O vedenie fugară,
A lui inimă îndrăgi.

Şi de atunci ca-ntr-o scânteie,
Doru-l arse în văpăi,
De atunci nici o femeie
Nu privi în ochii săi.

Îşi lega mătănii sfinte
Peste gulerul de-altaz,
Nu-şi sălta ca înainte
Viziera de pe-obraz...

Plin de dragoste şi vise,
Gata fiind de orişice,
Pe-al său scut cu sânge scrise
Trei însemne: AMD (Ave Mater dei...
bucura-te Maica Domnului)

Şi-n pustia palestinei
Călărindu-şi calul pag,
Când în luptă paladinii
Invocau un nume drag,

În crunt iureş de oţele,
Beat de sânge musulman
Sancta rosa, lumea coeli!
(lumină cerului, Sfântă Roza)
Striga el cu glas avan.

Reîntors din bătălie
În castelul său străbun,
Trist cu inima pustie
Se sfârşi, curând... nebun.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis mic de mână

În faţă am vise
Ce-aşteaptă închise.

În urmă am vise
Lăsate deschise.

În minte am vise
De gânduri ucise.

În carne am vise
De sânge permise.

În suflet am vise
De soartă decise.

În versuri am vise
De mâna mea scrise.

poezie de Marius Robu (30 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Crăciun 2

Sfântă Noapte de Crăciun,
Harul Domnului coboară
Peste noi şi peste ţară,
Peste orişice cătun.

Colindători cu gândul bun
Zic colindele pe- afară;
Sfântă Noapte de Crăciun,
Harul Domnului coboară.

Tot aşa ca odinioară
Îi primim în zi de ajun
Cu colaci întinşi pe sfoară,
După ritul cel străbun.

Sfântă Noapte de Crăciun!

rondel de Ioan Friciu (2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rupt din raza de lumină

Am rupt din raza de lumină
Un colţ de soare pentru tine,
Căci văd că ai inima plină
Numai de dor, amar, suspine.

O să-ţi mai dau şi stele multe,
În noapte mii de licurici,
Când le vorbeşti, ei să asculte,
De glasul gurii tale mici.

Nu mi se pare drept să suferi,
Tu fiind un înger - ei nu plâng,
Atunci când dragoste oferi,
În suflet lacrimi ţi se strâng.

poezie de Răzvan Isac (18 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Maica Sfântă

Maică, tainice ispite
Vor înjunghia menirea
De-a fi om. Şi suferinţa
Va străpunge omenirea.
Vor fi răni, va curge sânge,
Spaima-n chingi ne va cuprinde,
Însă nici atunci, de Fiu-Ţi,
Nu ne vom aduce-aminte.
Peste ţarini pârjolite,
Prunci vor adăpa pământul
Cu-al lor sânge... Şi din ură
Iadul vieţii va erupe.
Fum de patimă amară –
Goană după pietre scumpe...
Prunci înfometaţi la sânul
Mamei, împietrit de dor...
Ah, Iisus ne-ntinde mâna,
Însă câţi iudei îl vor?!
Se apleacă peste lume...
Lumea-i veşnic în ispită.
Roagă-te pentru iertarea
Noastră, Maică Prea Iubită!
Molima o-ndepărtează!
Fă din pită rugăciune,
Tu, a Domnului Mireasă,
Pentru ziua cea de mâine!
Fă din marea mâniată,
Maică, lacrimă creştină!
Şi ne mângâie, ne iartă!
Noi, cei nelipsiţi de vină...
Plânşi, în negura furtunii,
Lângă crucea lui Iisus,
Să putem găsi iertare
Pentru tot ce am ascuns.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea umbrelor

Eram străini de lume şi de vise,
De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
Atunci când spaţiul dintre noi pierise
Şi-un singur trup eram, întreg şi pur.

Săruturi lungi, suspine de o clipă,
Luciri de trupuri arse de văpăi
Din suflete arzânde în risipă
Şi scânteind în ochii mei şi-ai tăi.

Ne înălţasem într-un singur zbor,
Un singur trup, o singură zvâcnire
În clipele pierdute-ntr-un fior
Născut în valurile de iubire.

Ne-am reîntors din lumea de plăcere
În zbor uşor şi-alunecări de paşi
Nehotărâţi, pe vârfuri şi-n tăcere,
Ca doi copii, de lucruri noi atraşi,

Iar mâinile au început un joc
Ce ne-atrăgea în dulcele balans
Al unor umbre ce, din loc în loc,
Se-nlănţuiau, pe ziduri, într-un dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulboana

Bulboana...

mereu te-ndrăgosteşti în strainie
adânc, că-ntr-o bulboană fără prag
iubind cu inocentă ironie
ce ai deja. Alăturea şi drag...

mereu te zbaţi în diferite ipostaze
ca peştele şi-n mregi şi pe uscat
mereu împleticeşti priviri în fraze
şi gânduri printre aşchii de păcat

mereu eşti sentiment şi eşti dorinţă
eşti gata pentru orişice, oricând
chiar dacă -i dintr-o primă cunoştinţă
trecândă-n act de silă ori de jind

mereu te -apăsa dur subconştientul
şi-n vene curge sânge cu mercur
se sparg supape şi transpiră gradientul
ca un yankeu la curtea regelui Arthur

şi iar te-ndragostesti în strainie
şi iar în urmă laşi un suflet drag
şi noul sentiment de nebunie
te-afundă în bulboană fără prag....

poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile şi pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
şi nu îşi — mai află loc

stelele se vor topi
şi planetele de asemeni
când sfârşitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
şi timpul se va sfârşi
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
să cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou şi-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaş sfânt
din ceruri care venea

şi din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinţii de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieţii drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veşnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va şterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înţelege
şi le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere şi nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiţi popor de soi
trăind numa-n sfinţenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa şi Omega
început până-n sfârşit
să îmi înţelegeţi voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
să ia căile-nţelepte
în viaţa adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
şi el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei şapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino să-ţi arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

şi în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

şi-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetăţii vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
şi mai scump decât coralul

douăsprezece porţi avea
şi la ele doişpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetăţii
şi pe ele străluceau
apostolii — Divinităţii

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veşnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăşi fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — să-ţi ia ochii vii
de nuanţe aşa de multe

douăsprezece porţi erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuinţă
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Fiinţă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce şi-au predat
Mielului deplin fiinţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de Crăciun

În noaptea sfântă, de Crăciun,
un imn de slavă să-nălţăm
Domnului nostru cel bun
şi-n genunchi să ne-aşezăm.
Cu glas smerit să ne rugăm,
viaţă lungă să ne dea.
Lui sufletul încredinţăm
când pe cer ajungem stea.
Tot în noaptea luminoasă
Cerului să mulţumim,
că în lumea tumultuoasă
pe pământ noi vieţuim.
Smeriţi şi cu mult folos,
cu glas dulce să rostim,
Slavă Lui ISUS HRISTOS
că lumina Lui primim.
Prea Cuvioasei MARIA
flori de stele-i dăruim
că ni L-a dat pe Mesia.
Din suflet îi mulţumim!
Crăciun Fericit, prieteni!
Sărbători cu bine!
Doamne ajută tuturor!

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Calule, ce ai? Ţi-i teamă
De nechezi cu capu-n jos?
Nu mai scuturi dârz din coamă,
Frâul nu-l mai muşti, focos.
Nu te îngrijesc eu oare?
N-ai ovăz bun de mâncare?
N-ai tu scări de aur fin?
N-ai tu hamuri minunate
Şi potcoave argintate
Şi dârlogi de ibrişin?

Spune calul, trist şi blând:
Potolitu-m-am căci, iată,
Glas de goarne-aud sudând,
Tropot, şuier de săgeată.
Şi nechez căci pe câmpie
Mult n-am să mai zburd semeţ.
Şi voios, plin de mândrie
Că am frâu şi scări de preţ,
Hamurile în curând
Mi le-or lua duşmanii toate
Şi potcoavele de-argint
Din picioare mi le-or scoate.
Sufletul cumplit mă doare
Căci trudit de-oi asuda
Au sâ-mi puie în spinare
Drept pocladă pielea ta.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

Ardea o candelă în suflet...
Esenţa pură de copil
Şi ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.

O sfântă, dulce-mpărtăşire...
Mai ţii tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îţi e unirea
Şi dragostea de Dumnezeu?!

Umil, în sfinte spovedanii
Să învăţăm să ne căim!
Cu multă suferinţă-n suflet
Şi-n cârdăşie să trăim?!

Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viaţa noastră...
Să ne rugăm! Aşa să fie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă şi onoare

Cu abnegaţie şi dăruire,
Mereu în slujba ţării am luptat.
Am fost un camarad neînfricat,
Am dat şi mi mi s-a dat onorul
Spre a-mi sluji cu fală tricolorul.

Prin foc şi sabie-a trecut cuvântul,
Nu mi-am călcat o clipă jurământul,
Mi-am apărat pământul şi strămoşii,
Carpaţii şi câmpia şi copilaşii voştri.
Eu am ţinut cadenţa militară
Şi am jurat să mor doar pentru ţară.

Din inima eu am purtat respect,
Celor ce-n lupte grele-au ţinut piept
Şi scut au fost pentru neatârnare.
Sub uniforma lor de militar,
Pulsează azi un suflet secular.
Un suflet bun şi cald ca o lumină,
Ce s-a jertfit pentru a lumii tihnă.

Tot ce mai am în suflet şi-n gândire,
Le-aştern cu drag pe-un petec de hârtie.
Şi-n spirit pur şi-n semn cavaleresc,
Prietenilor mei îl dăruiesc.
Iar pentru ţară-am să rămân erou.

În numele armatei vă mulţumesc din plin,
Cu mâna-n jurământ, pe inimă, mă-nclin.

(poem dedicat colegului şi prietenului de suflet, colonel Ion Răduţ)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRĂIRI DE SUFLET...

Sufletul când aici, in lumea noastra apare
Dintr-un Suflet Mare, plin de iubire se naste
Şi, cândva, în Lumina Iubirii va si dispare
Când va auzi a Cerului chemare.

Pana atunci întrupat în Om trăieşte
Cu singurătatea convietuieste
Cu nenumărate încercări se întâlneşte
Pe unele le ocoleşte, pe altele
drept în piept El le primeşte

Intre nesiguranţă şi speranţă călătoreşte,
Vise împlinite şi fericire îşi doreşte,
Planuri multe - şi construieşte
Dar şi suferinţe şi regrete,
bucurii şi iar tristeţe
Deseori pe drum găseşte

Când sentimente pure în tenebre investeşte
Sau, pe cine n-ar trebui, iubeste
Lacrimi varsă şi tot plânge
Inima-i arde şi se frange
Dezamăgirile în amintiri amare şi le strânge

Dar, in dezamagiri se şi caleste
De sentimentele risipite se căieşte
Apoi, poate, iar greşeşte
Când adevărată Iubire o ocoleşte
Pentru ca în sinceritate nu mai crede....

Si atunci se mută într-o Păpădie,
Păpădia o leagana toata-n vise
Puful sau in lumea larga o trimite
Sa devina mii de aripi de Iubire
Iar Sufletul pribeag din nou să spere

Poate cineva Păpădia o va prinde
În inimă cu iubire o va tine,
Şi o va transforma într-un Suflet scăldat
În Lumină şi adâncă Fericire....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Pustiu... o lume ce arde,
fugind de potopul ce vine
din visele celor ce urcă peste noapte
şi plini de talent, pictează cu sânge,
pădurea şi lumea, ce râde, ce plânge,
într-un cântec plin de note grave,
de acorduri zburând pe hârtia pictată de moarte
şi ritmuri ce ies din chitarele sparte,
parfumând aerul greu al dimineţii
cu clipe pustii şi sute de ofuri.

Pustiu - o inimă rece promite iubire
şi scrie pe stele că ea e menirea
dar literele seci pictate în noapte,
s-au dus... s-au dus cu furtuna venită
şi-n urmă a rămas o inima tristă,
ce aşteaptă iubire...

Pustiu - pustie lumea, pustie menirea.

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

Ardea o candelă în suflet...
Esenţa pură de copil
Şi ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.

O sfântă, dulce-mpărtăşire...
Mai ţii tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îţi e unirea
Şi dragostea de Dumnezeu?!

Umil, în sfinte spovedanii
Să învăţăm să ne căim!
Cu multă suferinţă-n suflet
Şi-n cârdăşie să trăim?!

Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viaţa noastră...
Să ne rugăm! Aşa să fie!
AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întâlnire

Prima întâlnire de suflet este sfântă,
E ca atunci când în crânguri păsările cântă,
Ca atunci când marea cerului îi cântă
Când soarele, asfinţind în roşu, zarea-ncântă –

Ea, ca un corn, dând glas pe vârf de munte
Trezeşte din somn vremea ascunsă-n inima pădurii
Şi cheamă-n fântâni viaţa din adâncimi profunde
Spre-a se întâlni-n miracolul naturii.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărarea câmpului

Pe cărarea câmpului
Merge Maica Domnului,
Florile îi râd frumos
Îngerul cântă duios

Soarele o încunună
I se pleacă mândra lună
Păsărele i se-nchină
Cărarea-i numai lumină

Domnul din cer o priveşte
Şi cu drag îi zâmbeşte
Vino Eva de priveşte,
Tu Adame dănţuieşte

Că blestemul s-a sfârşit
Blândeţea l-a biruit
Fiul Tatălui iubit
Maicii sfinte dăruit

Cu-a lui dulce găndurat
Bucurie-a-nrâurat
Eva nu te tângui,
Paradisul nu-l jeli

Pe cărarea câmpului
Merge Maica Domnului,
Înspre poarta cerului,
Suie scara Raiului.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mănăstire mare, Mănăstire sfântă!

Mănăstire mare, mănăstire sfântă!
Ce prinos de suflet! Gogele asudă,
Când stropind cu sânge sfinţita clădire
Se înalţă trainic întru pomenire.

Calfe obosite înalţă cu trudă
Sfintele locaşuri... Bucurie multă!
Bravi, întru-nălţare, cu viaţa plătesc
Oamenii destoinici... Din raiul lumesc,

Lacrimă şi sânge cu iubire spală
Printr-o pomenire în cuvânt şi fală...
Marea Mănăstire nu se mai surupă!
Jertfa ei de suflet, jertfa ei cea scumpă!

Ştefan şi Moldova prinşi prin legăminte,
Ctitoresc zidire, ctitoresc morminte...
Sufletul trăieşte între ziduri reci,
Îngenunchi spre jertfa, orţii... Pe poteci,

În mătănii curge râul de iertare...
În veşmânt de lacrimi, sălcii curgătoare
Îşi aduc prinosul de plâns şi de şoapte,
De trudă şi teamă, de singurătate...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!