Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Livia Mătușa

Jertfă și onoare

Cu abnegație și dăruire,
Mereu în slujba țării am luptat.
Am fost un camarad neînfricat,
Am dat și mi mi s-a dat onorul
Spre a-mi sluji cu fală tricolorul.

Prin foc și sabie-a trecut cuvântul,
Nu mi-am călcat o clipă jurământul,
Mi-am apărat pământul și strămoșii,
Carpații și câmpia și copilașii voștri.
Eu am ținut cadența militară
Și am jurat să mor doar pentru țară.

Din inima eu am purtat respect,
Celor ce-n lupte grele-au ținut piept
Și scut au fost pentru neatârnare.
Sub uniforma lor de militar,
Pulsează azi un suflet secular.
Un suflet bun și cald ca o lumină,
Ce s-a jertfit pentru a lumii tihnă.

Tot ce mai am în suflet și-n gândire,
Le-aștern cu drag pe-un petec de hârtie.
Și-n spirit pur și-n semn cavaleresc,
Prietenilor mei îl dăruiesc.
Iar pentru țară-am să rămân erou.

În numele armatei vă mulțumesc din plin,
Cu mâna-n jurământ, pe inimă, mă-nclin.

(poem dedicat colegului și prietenului de suflet, colonel Ion Răduț)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Livia Mătușa

* * *

Afară ploaia își cântă simfonia
Iar eu în suflet îmi cânt poezia
La geam cu drag privesc
La anii ce au trecut gândesc
Dar nu îmi pare rău și nu regret nimic
Căci Dumnezeu mi-dat tot ce mi-am dorit
Azi eu sunt atât de fericită
De-ai mei prieteni eu mă simt iubită
Din suflet le voi da respect
În viața mea că există
Cu drag le mulțumesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde-i satul românesc

La sat e maica veșnicia,
la sat e crezul din bătrâni,
la sat e cerul și câmpia,
la sat te simți că ești român.
Aici în sat moașa Ilinca
buricul vostru a tăiat...
și tot în sat a fost bunica
ce va crescut, va legănat.
La școala veche din cătun
au învățat bunici, părinți,
purtau în suflet omul bun
și dascălii ca niște sfinți.
Mihai, Vasile, baci Ilie...
voi ați fost dascălii din sat,
prin voi atâtea generații
au învățat și au luptat.
Nobil cuvânt, ȚĂRAN ROMÂN,
pentru pământ ai tot luptat,
pentru credință și dreptate
ai fost erou, ai fost bărbat.
Să nu uitați că popa-n sat
v-a botezat, sunteți creștini,
așa ați devenit bărbați
și mai presus sunteți români.
Gheorghe, Mărine, tu, Ioane...
la talpa țării v-ați născut,
plugul cu boi și două palme
au fost și hrană, dar și scut.
La cimitirul de la țară
ai noștri dragi se odihnesc,
vă rog a nu știu câta oară,
păstrați pământul strămoșesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ileana Nana Filip

Plouă infernal în suflet

Nu știu daca merită să sufăr atât în viața asta,
Dar pentru poezie merită să sufăr.,
Așteptat un semn, aștept iarba să crească
Dar plouă infernal în suflet și mi-e dor
Mi-e dor de mine și de soarele din mine
O energie ce mi-a fost lumină.
Am întâlnit iubirea și am sperat
Că acea frumoasă clipă se va continua
Plouă și plouă abisal. Eu plec...
Timpul a păstrat amintirea
Eu plec cu senzațiile și percepțiile mele
Într-un alt episod din viață
Frumos îmi voi rearanja coafura
Noul look spune că sunt liberă și-n suflet am uitat să plâng.
Din suferința aceea va fi un solemn sentiment pus pe hârtie
Fie ca-ntreaga omenire să spună ce simte și să se elibereze.
Poeme scurse din albul iubirii,
Ce-n singurătate vor dăinui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stări

Mi-am închis durerea în suflet
Și am rugat ochii să nu plângă
Căci am știut că nu veți înțelege
Și îmi veți cere motivele acestei stări.

Mi-am pus la suflet cheie
Și am șters colțurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veți observa
Și îmi veți cere socoteală pentru lacrimi.

Aveam ochii umezi și mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci ați fi înțeles greșit
Și m-ați fi certat că-s prea slab...

Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Și m-am mințit că nu veți înțelege
În timp ce conștiința îmi șoptea opusul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare și doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ și țărână

în roșu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
și-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
și-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
și-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Profesorul

Ți-au apărut azi ghiocei în păr,
Dar ai rămas în suflet cu blândețe,
Ați fost pentru atâtea generații ca un tată,
Ne-ați învățat, mereu ne-ați dat povață
Și drumul bun ne-ați arătat în viață.
Pe umeri bătrânețea vă-apasă-atât de greu,
Ați fost un bun profesor și un pedagog, mereu,
Vă vom purta respectul în oricare secundă
Și-n suflete lumina ce viața ne-o inundă.
Îmi amintesc de clasa în care-am învățat,
Dar și de-al dumneavoastră simplu sfat...
De viața de elevi, ca de-o poveste;
Nimic pe lume ca profesorul nu este.
Fără de el, nimic nu ai în viață,
Profesorul de mic copil te-nvață.
A doua casă școala-ți este, dar
Familie și flamură, amnar,
Colegii-s dragi și dascăli iscusiți,
Ce-au devenit la rândul lor părinți.
Chiar de-a greșit cumva, copilărește,
Eleva dumneavoastră vă iubește.
Colegii toți din suflet vă cinstesc,
Iar eu, că existați, vă mulțumesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea și cuvântul.
Mama-ți este fericirea de-a păși prin munți stâncoși
Și-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoși,
Raiul, glia și izvorul neamului de veac rămas
Să își limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Și-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin pași ne va rămâne,-n lume, înc-o bucățică
Și în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn și port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut și pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopții, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Ești pentru țară un erou.
Acum tu ne privești din cruce,
Iar țara noastră va renaște din cenușă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Și Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ți-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ți-ai apărat poporul,
Iar pentru țară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viață de trăit...
În apele învolburate și meschine
Te-ai avântat, Liana – și-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toți prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget și simțiri să ne unească,
În viață, până dincolo de moarte;
Călăii vinovați cu viața să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învățăm.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Prietenie

(unui om cu suflet nobil)

De sufletul tău cald și liniștit
Azi prietenia m-a unit,
Eu te iubesc până la infinit.
Lui Dumnezeu îi mulțumesc
Că-n drumul vieții mi te-a scos.

Tu, înger blând cu chip frumos,
Tu om atâta de cinstit
Ce sufletul la oameni ți-l deschizi,
Dar viața asta nu e o întâmplare,
La toți oamenii le dai crezare,
Le-ai pune chiar și lumea la picioare,
Cu sufletul tău cel bun și mare.

Sunt puțini in asta lume
Oameni cu suflet căa tine,
Ai privire dulce și suavă,
Ai fost și vei rămâne un om de treabă,
Dar vorba ta e vers și poezie
Ce sufletele le mângâie.
Pe acest pământ nu ai nicio vină
Că lumea- i rea și e meschină...

Oamenii nu îți apreciază gestul
Doar pentru ei își văd interesul,
Pe bani își vând și omenia,
Nu mai știu să aprecieze azi prietenia
Și te vorbesc numai de rău
Dar pentru asta le plătește Dumnezeu.
In viața asta toate se plătesc...
Din suflet îți declar că te iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Ursei

În amintirea...

În amintirea regretaților părinți
Mi-am luat cu durere inima în dinți...
Ca să mă pot destăinui fără urlet
Și să croiesc cale fâșiilor din suflet...
Au fost la inimă curați și frumoși,
Oameni de la țară, harnici, credincioși,
Astăzi sunt deja în ceruri, la odihnă,
Toată viața mea i-am iubit în tihnă.
De aceea zilnic fac demers
Să le scriu din suflet un crâmpei de vers,
Amintirea lor e așa de mare,
Metafora din mine plânge și mă doare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Să ne unim

Acum în vremuri de răstriște
Să ne unim precum odinioară
Păstrând curată a noastră țară
Iar iarba rea din holde azi să piară

Să înfruntăm viforul furtunii
Să nu lăsalăm a ne cotropi păgânii
Luptându-ne cu sârg
Pentru a țării soartă
Respect azi să-i aducem
Lui "Moș Ion Roată"

Cinstindu-ne istoria, martirii, glia.
Îngenunchind la jerfa celor duși
Precum Columna azi să stăm de veghe
Suntem urmașii lui Brâncuși

La Putna clopotele să răsune
Un Ștefan suntem toți, un neam
Un suflet sfânt din Putna ne veghează
Moldovei, sfânt pământ ca farul luminează

Pe cap purta-vor coifuri de zefir
Cu piepturile goale apărându-și țara
Oltenii, ce prin ale lor vene
Mai curge un sănge dârz de Vladimir

Azi să strigăm, să avem curaj
E cea mai sfântă zi de pe pământ
Inima, o flacără aprinsă
Precum strămoșii au strigat la Blaj

Veniți! Cu toții să ne dăm mâna
A noastră horă să o jucăm
Iar Milcovul să-l secăm dintr-o sorbire
Te salut, cu drag, întreagă Națiune!

(poem închinat Marii Uniri)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Și-n orizonturi mântuirea,
Pe brațe îmi brodez zenitul
Și-n suflet țes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa șovâindă trece
Pe-un alt tărâm și-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-și pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieții mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Și rup din boltă praf de stele.
Pe fața îmi așez visarea,
În suflet dragul meu de viață -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-și poartă ceru-n dimineață.

Mă răscolește iarăși marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Și-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Și-n orizonturi mântuirea,
Pe brațe îmi brodez zenitul
Și-n suflet țes, cu drag, iubirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mulți ani, România!!!

La mulți ani dragă române, ori unde te-ai afla
La mulți ani cu sănătate, că azi e ziua ta!
Domnul să te aibă-n pază, să ai fericire,
Și să iți "seteze" mintea doar pentru iubire!
Pentru țară, pentru semeni, pentru tot ce-i bun,
Și să nu uiți niciodată că ești brav ROMÂN!!!
Oriunde te vei duce și pașii te-or purta,
Să-ți amintești cu drag și dor, că una-i țara ta!
Să o cinstești cum se cuvine, s-o aperi de cei răi,
Și să trăiești mereu cu gândul și-n suflet cu speranța
Că Dumnezeu va "lucra" bine și pentru frații tăi!!!

poezie de (1 decembrie 2011)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți ofer un mărțișor

Micuț, sensibil mărțișor,
Ce dai în inimă fior,
Persoanei dragi ești oferit,
Ca un mic dar, neprețuit.

Simbol, ce-n suflet dai efect,
Ai primăvara ca subiect,
Rămâi ca gest al prețuirii,
Purtat în numele iubirii.

Ca vestitor fără sonor,
Ești oferit ca mic onor,
Lui Martie îi dai aspect,
Lansând un semn pentru respect.

poezie de (14 februarie 2011)
Adăugat de Viorica PopSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Livia Mătușa

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
Și pe acest pământ, pribeag,
Cu sufletul nemângâiat,
Multă durere a lăsat.
S-a dus acolo,-n Paradis,
Să cânte-n cer FATA DIN VIS.
El ne-a rămas în amintire
De ani și ani și ani de zile...

Un înger drag, de boală-ngenunchiat,
Ca un martir, la Ceruri a plecat.
Dar ne-a lăsat tezaur de lacrimă și vers,
Dragi melodii de suflet și vieții un nou sens.
Noi rokerii în doliu mereu te vom iubi,
Tu, suflet bun și cald, plecat dintre cei vii.

Când Domnu-n Cer a vrut ca să te cheme,
Noi, lacrimă, ne-am luat la revedere.
Azi ai acolo, printre îngeri, loc,
Cinstind pământul cântecelor rock.


(cu lacrimi în suflet, la înălțarea la Cer a sufletului regretatului Leo Iorga, seful formației Kompact)

poezie de din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este șters
de timpul care a trecut, și nu mai ești
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulți care încă, vor să știe
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc și nu pot
nici măcar să-ți spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de (august 2020)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O inimă tot ca și tine

Ți-am dăruit, superbă fată, o inimă tot ca și tine.
Cu strălucirea inocenței, asemeni clipelor senine
În care sufletul ne cântă, trăirea sfântă care vine
Din dragostea ce-i tot mai rară, căci mulți o țin doar pentru sine.

Și-n toată-această dăruire, mi-am pus și suflet și gândire.
Nu mai am teama unui mâine, ce ar putea ca din privire
Să-mi fure singura dovadă că nu trăiesc în rătăcire.
Mă-ncred cu totul în iubire. E drumul către mântuire.

Nu știu alt leac pentru orbirea, în care omenirea tinde,
Să se scufunde tot mai lacom, cu sufletele sângerânde —
De parcă-i este scris pe frunte, să se hrănească cu osânde
Și să nu aibă ca variantă, hrănirea inimii flămânde.

Eu am ales să cred în șansa ce ni se dă spre vindecare
Prin frumusețea ce ne paște, când vieții-i oferim iertare.
Și am ales să-ți fiu cu totul, fără să-mi pese de urmare.
Privește doar, superbă fată, divinul cum din noi răsare.

poezie de din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Copil frumos

Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Ești pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer

Ești pentru mine o comoara
Ești alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viață bucurie
Ești pentru mine cea mai mare bogăție

Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Și cât mi-ar fi in viața de greu
Cu tine în gând înving mereu

Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preț
Și îți voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am nevoie doar de tine

Și nu am nevoie de somnifere, tu ești cel mai bun medicament,
Iar vocea ta pentru inima mea a fost mereu un pansament
Te-am iubit din prima clipă deși te-am alungat de atâtea ori
Singurul care ani întregi m-a ținut cu capul în nori.
Și nu am nevoie de cineva, eu am nevoie de tine,
Doar buzele tale, brațele tale știu cum să mă aline
Și ochii tăi căprui. Iar sărutul mi-a lipsit luni la rând
În fiecare seară mă trezeam cu dor și plângând.
Mi-am dat seama în anii ce peste noi grăbiți au trecut
Că ai fost motivația mea, tot ce mai drag pe lume am avut.

poezie de (18 decembrie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamnei învățătoare

Moto:
Doamna mea învățătoare:
Școala îmi este grădină.
Dumneavoastră, mândru soare
care mie-mi dă lumină.

Doamna mea învățătoare,
dulce, blândă, iubitoare:
Eu sunt o fetiță mică,
dumneavoastră, o mămică.
Mămică sunteți acasă,
mămică sunteți și-n clasă.
Eu sunt floare în grădină,
din carte primesc lumină.
Cu mult drag m-ați ajutat
cheia cărții-am dezlegat.
Acuma știu să citesc,
în viață cum să trăiesc.
Mă-învățați cum să mă port,
cum să cânt, cum să mă joc.
Mă-învățați cum să fiu bună
nimănui să nu port ură.
Să fiu ascultătoare, cuminte,
să iau seama la cuvinte.
Să nu mint și să spun drept,
celor mari să port respect.
Pentru sfatul ce îmi dați,
anii vieții să-i urcați
tot cu vise împlinite,
de dumneavoastră dorite!
Și acum,
în prag de sărbători,
aceste cuvinte flori,
cu drag vi le dăruiesc.
Cu mult respect,
suflet vă mulțumesc!

poezie de (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook