Înainte de Crăciun
În noaptea sfântă, de Crăciun,
un imn de slavă să-nălțăm
Domnului nostru cel bun
și-n genunchi să ne-așezăm.
Cu glas smerit să ne rugăm,
viață lungă să ne dea.
Lui sufletul încredințăm
când pe cer ajungem stea.
Tot în noaptea luminoasă
Cerului să mulțumim,
că în lumea tumultuoasă
pe pământ noi viețuim.
Smeriți și cu mult folos,
cu glas dulce să rostim,
Slavă Lui ISUS HRISTOS
că lumina Lui primim.
Prea Cuvioasei MARIA
flori de stele-i dăruim
că ni L-a dat pe Mesia.
Din suflet îi mulțumim!
Crăciun Fericit, prieteni!
Sărbători cu bine!
Doamne ajută tuturor!
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.