Turism

Şoseaua urcă spre Voineasa,
Iar Lotrul curge spre Brezoi...
O fată şi-a pierdut cămaşa
Prin fânul de curând cosit,
Şi-acum, în poarta casei, s-a proptit
Să-şi mai arate-o dată sânii goi
Şi trupul rumenit de soare
Turiştilor înfometaţi
De farmecul unei idile trecătoare
În pitorescul munţilor Carpaţi...

Aşa sunt toate fetele la munte...
În prima zi -
Oricare-ar fi -
Se lasă sărutate doar pe frunte...
A doua zi,
Până şi cele mai ursuze
Se lasă sărutate chiar pe buze...
Iar în a treia
Sau a patra zi
Se lasă duse sub un brad
Unde se-mpiedică, mai toate,
Şi leşinate-n braţe-ţi cad,
Ca nişte biete curci plouate...
Deşi - prin munţi, în fiecare vară,
La fel, turiştii urcă
Iar fetele... coboară...

Şoseaua urcă spre Voineasa
Şi Lotrul curge spre Brezoi...
Iar mirele
Şi cu mireasa
Din carul nou cu patru boi -
Un dar de ziua nunţii lor -
Zâmbesc şireţi
Şi fericiţi,
Că graţie turiştilor
Au fost uniţi
În vecii... vecilor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii se urcă

cât mai sus deşi n-au aripi
se târăsc ca şerpii
poartă-n scutece versul
le dă stabilitate
urcă treptele spre celebritate
furişaţi prin geana de ceaţă
a serii ruginite
unde orologiile îşi lasă pleoapa
poeţii stau de veghe sus
şi scutură cuvântul
îl pun desfrunzit pe foaie
poeţii urcă la stele
ducând cu ei plânsul şi dorul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet... încet...
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală -
Dar naţională!...

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva "Malaxa",
A unui tren de marfă,
Care -
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu -
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul - apă blestemată -
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre -
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră...
Şi coborând -
Iarnă sau vară -
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...

La fel şi-n viaţă...
Uneori -
Dacă te urci
Sau te cobori -
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii -
Oameni răi!...
Şi-oricare-ar fi cel care urcă -
Duşmani
Sau prieteni -
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Educaţiunea e îndrumare spre stăpânire de sine, îndrumare spre supunerea către rânduiala morală ori îndrumare spre virtute. Prin educaţiunea raţională omul are deci să fie îndrumat, înainte de toate, spre cumpătare, spre spiritul de economie, spre clemenţă şi spre generozitate. Piscurile acestor munţi se ating greu, dar se urcă.

definiţie clasică de Ioan Slavici în Educaţiunea morală
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic banal - I

Viens pleurer si mes vers ont pu te faire rire.
Viens rire s'ils t'ont fait pleurer.
(Tristan Corbiere)

Prin curtea pavată cu plăci de bazalt
Răsună grabiţii pantofii de atlaz,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad,
Ce cad din înaltul şi negrul pervaz,
Ce cad din pervazul pătrat şi înalt
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt.

Sunt singur...
Odaia-mi cu albii pereţi
Îmi pare enormă cutie de brad
În care nebunul dresor de sticleţi
Şi-a-nchis favoritul...

Şi paşii grabiţi
Răsună prin curtea cu plăci de bazalt,
Răsună grabiţii pantofii de atlaz
Pe plăcile negre şi verzi de bazalt,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad
Şi cântă prin curtea cu plăci de bazalt
La fel cu-aripaţii nebuni cântăreţi.

Şi alba-mi cutie enormă de brad
Se clatină parcă de-atâtea cântări...
Ascult cum se urcă pantofii pe scări,
Se urcă spre mine —
Alesul sunt eu —
Şi paşii se urcă,
Se urcă mereu
Spre cel din odaia cu albii pereţi!...
............

Şi nu mai sunt singur,
Şi nu mai sunt eu.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din văi urcă ziua

Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."

Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare -
"Ci unde eşti? Unde?" şi dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.

Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.

Trecutul meu tot e acolo, în nori -
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de anemic

În cupa verde-a văii,
Noaptea se topeşte rece şi degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin uşa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor

A început să piuie sfios şi cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că şoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au şi pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viaţa
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Şi sângele înviorat mi-aleargă-n vine

Cum şerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de şuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
Nevasta cu carne voinică
Îmi întinde cana de lut cu lapte
Şi braţul gol şi plin.
Fii binecuvântată, noapte.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curge ca un soare

Curge cu soare peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii şi sânii goi,
Rebeli ţipând... a libertate.

De sâmbătă... până spre joi,
Deşi ispitele-şi dau coate
Curge cu soare... peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate.

Timpul renaşte-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Şi aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,

Curge cu soare... peste noi.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantoma

Sufletu-mi rătăceşte neîmpăcat
prin cabana cu vedere spre munte;
povara iubirii pierdute urcă anevoie
scările din lemn de brad.

Urmele paşilor lui s-au şters definitiv;
doar mirosul de vin cu scorţişoară
mă mai îmbată cu speranţă.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia surâsului

geografia surâsului o ştiu pe de rost
de pe buze prin cord coboară spre glezne
coloana iubirii destramă timp anost
prin vraja timplui nu circulă bezne.

avalanşe de poeme coboară spre călcâie
izvoare de emoţii scaldă mari pasiuni
cu magica splendoare ţin gândurile-n frâie
când lumini de aur se împletesc cununi.

o vară de poveste am cumulat în cord
magnolii roz au înflorit a doua oară
parfumul diafan pluteşte spre nord
estompând tămâia şi mirosul de ceară.

slove care zâmbesc lumii îi acord
boemia sufletului nu vreau să moară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele iubirii cu mii de rădăcini

Iubirea mea, credinţa, prinde rădăcini
Între două mere râvnite de vecini,
Urcă peste dealuri, curge în furtuni,
O sorb cu plăcere din adânci fântâni.

Urme lungi de umbre se-ntind către apus,
În braţe infinitul ne poartă spre Iisus,
Netezim răspunsul şi aşteptarea noastră
Că-ntr-o zi vom trece în viaţa cea albastră.

Până atuncea punem spice la cingători,
Copii-i înălţăm spre soare deseori
Şi visăm la mărul râvnit şi de vecini
Prin sângele iubirii cu mii de rădăcini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin iubirile...

Vin iubirile ca bruma şi se lasă peste toate,
Strălucesc pe-a noastră cale, numai noi nu le vedem,
Căutăm sclipiri de aur chiar de ştim că nu se poate
Şi ne supărăm degeaba când dorim şi nu le-avem!

Vin iubirile ca ploaia cea călduţă şi de vară
Răcorind smaraldul vieţii, însă noi mereu fugim,
Ne e teamă, cred, de ploaie, însă ploaia vieţi-i rară,
Ea ar vrea să ne cuprindă, însă noi ne-adăpostim!

Vin iubirile ca ziua după nopţi de întristare,
Însă noi, fugind de noapte, ziua n-o putem zări,
Ne dorim s-avem de toate, chiar de ştim că-s trecătoare
Însă ne dorim prea multe, şi n-avem cum le trăi!

Vin iubirile prin iarnă, şi prin toamne, şi prin veri,
Şi prin primăveri cu floare ce se scutură apoi,
Fiecare are-o clipă până-n soare, de prin ieri
Şi de n-o primim în suflet nu mai trece pe la noi!

Vin iubirile ca viaţa, cu un răsărit şi-apus
Şi ne stau cu drag în cale, poate, poate le-om vedea,
Dar mândria ne orbeşte, şi privim mereu prea sus...
Îşi iau zborul spre departe... Nu mai vin... nu le chema!

poezie de Lili Şipoteanu (15 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe munţi de cuvinte

aleea construită cu aurite dale
împrejmuită cu miresme de tei
deschide drumuri noi spre catedrale
unde se convertesc păgâni şi atei.

lângă altar pe albastre spirale
urcă spre cupolă lumina Precistei
este protectoare în şcoli şi spitale
veghetoarea lumii cu harul dragostei.

din tălpi până-n creştet alinturi celeste
sorb cu nesaţ rouă din crin şi din dor
călătoare prin vremi voi ajunge pe creste
pe munţi de cuvinte în văratic decor.

ca un condor voi veghea paradisul din munţi
şi voi sta la poveşti cu molizii cărunţi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micile valuri de la Breffny

Veselă, şoseaua coboară din munţi spre mare, printre pini şi fagi,
Traficul este intens, cu cai şi care multe, cu zgomote duium,
Dar drumurile de ţară de la Cloonagh îmi sunt cele mai dragi,
Drumeagurile de la Cloonagh îmi cutreieră prin inimă şi-acum.

O furtună venind dinspre ocean trece până dincolo de deal –
E-un fel de glorie în ea şi-i o ameninţare-n vânturile-nalte,
Dar aerul crepusculului de seară e straniu, nemişcat şi ireal,
Şi vin apoi brizele uşoare, care-mi sunt mai dragi din toate.

Talazurile Oceanului Atlantic mătură tot ce le iese-n cale,
Strălucind cu bancurile lor de hering într-un maritim curcubeu,
Dar Micile Valuri de la Breffny lipăind pe nisip, muzicale,
Mi-au fermecat inima, oriunde-aş merge ele curg în sufletul meu.

poezie de Eva Gore-Booth, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretutindeni, oameni preocupaţi, negustori, armatori, industriaşi, unii aşteptând sosirea vapoarelor care urcă şi coboară pe fluviul cu apele dirijate spre Pacific, alţii luând cu asalt drumul de Fier Folson, pe unde trenurile pleacă spre interiorul Confederaţiei.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideile clientelare

Bine ar fi să nu mai mintă,
Ei spre belşug urcă poanta,
Prima idee-i de gintă,
Iar a doua este geanta!

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!